„Să ne încingem mijloacele noastre cu omorârea plăcerilor. Să ne împodobim picioarele noastre cu încălţăminte opritoare de la toată calea rea, şi să ne sprijinim pe toiagul credinţei; să nu râvnim la vrăşmaşii Crucii Stăpânului, făcându-ne pântecele dumnezeu. Ci să urmăm Celui ce prin post ne-a arătat biruinţă asupra diavolului, Mântuitorul sufletelor noastre”
(Triod, stihira, glasul al IV-lea, de la stihoavna Vecerniei de joi seara din prima săptămână a Sfântului şi Marelui Post)

“Pentru mulţi, dacã nu pentru majoritatea creştinilor ortodocşi, Postul Paştelui constã dintr-un numãr limitat de reguli şi prescripţii exterioare, predominant negative: abţinerea de la anumite mâncãruri, de la dans şi alte distracţii. Aceastã înţelegere exprimã gradul nostru de înstrãinare faţã de adevãratul duh al Bisericii, care ne este aproape imposibil de înţeles, şi anume cã Postul înseamnã şi “altceva”- ceva fãrã de care toate aceste rânduieli îşi pierd în mare parte semnificaţia. Acest “altceva” poate fi cel mai bine descris ca o “atmosferã”, “un climat” în care fiecare din noi intrã, ca fiind mai întâi o stare a minţii, a sufletului, care timp de şapte sãptãmâni pãtrunde întreaga noastrã existenţã. Scopul postului nu este acela de a ne sili sã acceptãm câteva obligaţii formale, ci acela de a ne “înmuia” inima, astfel încât aceasta sã se deschidã cãtre realitãţile duhovniceşti, sã cunoascã tainica “sete şi foame” dupã comuniunea haricã cu Dumnezeu.

Aceastã “atmosferã” de post, aceastã “stare a minţii” este determinatã în mare parte de slujbe, de diferitele schimbãri ce intervin în viaţa liturgicã în aceastã perioadã. Luându-le separat, aceste schimbãri pot apãrea ca fiind “rânduieli” de neînteles, reguli formale la care trebuie sã consimţim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperã şi comunicã duhul Postului, ne fac sã vedem, sã simţim si sã exprimãm acea tristeţe strãlucitoare care reprezintã adevãratul mesaj şi dar al Postului." (Alexander Schmemann - Postul Mare)

Mulțumesc de răspunsuri.
Am găsit între timp Canonul în Limba engleză -
și acolo zice ce se citește în fiecare zi săptămâna asta : luni, marți, miercuri, joi.
Și de asemenea zice că înainte de fiecare Tropar se face semnul crucii si 3 închinăciuni.
Doamne ajută!

Uite un link: http://www.crestinortodox.ro/liturgi...nul-87918.html

Cum si cand se canta / citeste Canonul cel Mare ?

Acest canon al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci.

Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Utrenie.

Mulțumesc, Ovidiu.
Dar tot n-am reușit să mă lămuresc ce se cântă/ citește zilele astea din Canon în versiunea românească.
Așa că a trebuit să rămân la cea englezească. În fine, mai rămâne să ajung și acolo unde zicea Mihai...

Post cu folos dragilor!

La fel şi ţie. :)

"Această “atmosferă” de post, această “stare a minţii” este determinată în mare parte de slujbe, de diferitele schimbări ce intervin în viaţa liturgică în această perioadă. Luându-le separat, aceste schimbări pot apărea ca fiind “rânduieli” de neînţeles, reguli formale la care trebuie să consimţim formal; dar, întelese ca un întreg, ele descoperă şi comunică duhul Postului, ne fac să vedem, să simţim şi să exprimăm acea tristeţe strălucitoare care reprezintă adevăratul mesaj şi dar al Postului.

Intrând într-o biserică în timpul slujbei de post, înţelegem imediat ce înseamnă această expresie oarecum contradictorie. O anumită tristeţe tainică pătrunde slujbele: veşmintele sunt întunecate, slujbele mai lungi decât de obicei şi mai “monotone”. Apoi începem să realizăm că această lungime şi “monotonie” a slujbelor sunt necesare dacă dorim să descoperim tainica şi, la început, nevăzuta lucrare a slujbei în noi. Încetul cu încetul începem să simţim că această tristete este, într-adevăr, “luminoasă”, că o transformare tainică este gata să se petreacă în noi. Este ca şi cum am ajunge într-un loc în care zgomotele şi agitatia vieţii, a străzii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele şi chiar nopţile, nu au acces – un loc în care toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se părea atât de important încât ne umplea mintea, acea stare de nelinişte care a devenit, practic, a doua natură, dispare undeva iar noi ne simţim liberi, uşori, fericiţi. Nu este vorba despre acea fericire superficială care vine şi pleacă de douăzeci de ori într-o zi şi este atât de fragilă şi trecătoare; este o fericire care vine din aceea că sufletul a atins o “altă lume”, a luminii, păcii şi încrederii.Realizăm că este imposibil să trecem din starea normală a vieţii noastre plăsmuită în întregime din agitaţie, fugă şi griji, în această nouă stare fără a ne “linişti” mai întâi. Din această cauză, cei ce percep slujbele Bisericii ca pe nişte obligaţii, cei care întotdeauna pun întrebări despre minimul necesar (De câte ori trebuie să mergem la biserică? De câte ori trebuie să ne rugăm?) niciodată nu pot înţelege adevărata natură a cultului care ne poartă în altă lume.

Odată ce devenim “uşori şi liniştiti lăuntric” monotonia şi tristeţea acestor slujbe dobândesc o nouă semnificaţie, sunt transfigurate. Ceea ca la început apare ca monotonie, acum se dezvăluie ca pace, ceea ce simţeam ca fiind tristeţe este dezvăluit ca primele mişcări ale sufletului spre descoperirea adâncimii sale pierdute. Iată ceea ce proclama în fiecare dimineaţă primul stih de la “Aliluia“:

“De noapte mânecă duhul meu către Tine, Dumnezeule, pentru că lumină sunt poruncile Tale pe pământ“.

“Strălucire tristă“: tristeţea înstrăinării mele de Dumnezeu, a pustiului devenit viaţa mea; strălucirea prezenţei şi iertării lui Dumnezeu, bucuria redobânditei dorinţe după Dumnezeu, pacea căminului regăsit.

Acesta este duhul slujbelor de post din zilele de peste săptămână, slujbele de sâmbătă şi duminică rămânând aproape neschimbate. De aceea oricine vrea să înţeleagă sensul autentic al Postului Mare trebuie să facă efortul de a participa şi la slujbele din timpul săptămânii. "(Alexander Schmemann - Postul Mare)

Mirela, la biserica ortodoxa la care mergi slujbele nu se tin in româneste?

La una se tin in romaneste, si la alta in engleza. Dar in timpul saptamanii n-am cum sa ajung la slujbe, daca de asta intrebi.