Chiar şi un buddhist a priceput aceasta, fraţi creştini!...:)
Numai că buddhiştii nu iau aminte, fireşte, la majoritatea Părinţilor filocalici, care indică locul precis al aţintirii atenţiei în timpul rugăciunii. Locul acesta îl arată Sfântul Serafim de Sarov, în icoană.

Iată ce scriu astăzi moşii!
Oare nu-i aud strămoşii?...
(E strigător la Cer, Doamne iartă-mă!)

P.S. Dar când să ne chinuim, Moshule? După scurgerea vremii de pocăinţă, cumva? După moarte să ne mai războim cu duhul cărnii? Nu acum e vreme de chinuri, de strădanie "până la sânge" pentru cel care nu voieşte chinurile veşnice?
Şi de ce ar fi absurd să lucrezi rugăciunea?
Şi chiar dacă e imposibil: nu ştiai că la Dumnezeu, Care lucrează prin Duhul în rugător, e posibil ceea ce la om e imposibil?
Şi de ce te-ar crede, în definitiv, pe tine cineva? Iar nu mai degrabă pe Hristos, pe Apostol, pe Părinţii filocalici şi pe preoţii Domnului.

Buna Cezar,

Eu nu ma consider nici budist, nici crestin. Sau si budist si crestin.
Ceea ce este important nu este cum ne denumim pe noi insine ci ce intelegem si simtim.

Sunt multe marturii ale Sfintilor Parinti cunoscuti si necunoscuti ca "locul inimii" unde trebuie exercitata atentia este centrul pieptului "partea cea de mijloc a pieptului, unde are adâncitura" - in profunzimea pieptului - (adica mai mult spre coloana).

Aici am gasit o referinta accesibila care valideaza acest punct de vedere:

http://www.ortodoxia.md/phocadownloa...rit-anonim.pdf (sau http://www.sfaturiortodoxe.ro/vedere...prezecelea.htm)

la Cuvântul al unsprezecelea.

”Să stai, frate, într-un loc anume, pe un scaun sau chiar în picioare, să stai însă un pic îndoit si, plecându-ti capul în fată, să-ti faci spatele ca o cocoasă, si atunci să începi a spune rugăciunea din adâncul inimii, trăgând inima, adică partea cea de mijloc a pieptului, unde are adâncitura, cât poti în părtile cele mai adânci ale fiintei tale cu rugăciunea, tinându-ti si respiratia atâta timp cât tragi inima cu rugăciunea, având alipită acolo întreaga ta atentie. Deoarece, dacă procedezi astfel, adâncitura pieptului tău devine ca o ventuză, căci ventuza nevăzută a Numelui lui Hristos îl trage dinlăuntru mai puternic decât ventuza adevărată, pentru a scoate din piept plăcerea ascunsă a poftei trupesti si a pune în loc o altă plăcere, aceea a dorintei duhovnicesti.”

Unii Sfinti Parinti recomanda o corectare usoara a pozitiei ridicand punctul atentiei putin mai sus "pentru a nu stimula placerile dobitocesti". Ei o denumesc pozitie imparateasca. Explicatii similare - zona mediana a pieptului, nu stanga -se gasesc si in filocalii.

Aceasta locatie este precizata si in textele budiste ale celui mai profund vehicul Vajrayana. Suplimentar, sunt oferite si explicatii bazate pe fiziologia mintii de ce adunand mintea in acest loc inceteaza miscarea gandurilor pacatoase si este experimentat progresiv “intunericul supraluminos”.

In budism este un avertisment sever. Concentrarea mintii in aceasta locatie fara motivatia dragostei nu duce nicaieri. O minte neimpodobita cu dragoste care se atinge de acest loc – nu va gasi nimic.

Florin, dacă citim mai multe lucrări dedicate rugăciunii inimii (de exemplu "Sbornicul", "Rugăciunea lui Iisus" - unde Părintele Cleopa face o colecţie de texte ale Părinţilor din Filocalia şi alte lucrări) întâlnim câteva "locuri" recomandate. Cei mai mulţi rugători, însă, au practicat şi recomandă ţinerea atenţiei în locul arătat de Sfântul Serafim de Sarov: "două degete deasupra sfârcului stâng", scrie Sfântul.

Însă acesta nu e un aspect prea important al rugăciunii, după cum nici poziţia corpului nu e bătută-n cuie. Altele sunt priorităţile rugăciunii. (cel mai bine mi-a părut că le sintetizează Sfântul Teofan Zăvorâtul, cu precizie şi totodată foarte accesibil înţelegerii noastre, a mirenilor)

S-au scris deja multe threaduri pe această temă, găsim acolo toate amănuntele necesare.

Eşti tare, frate!
(Şi eu care mă chinuiam să devin măcar un strop creştin...:))

P.S. Eclectismul acesta a zăpăcit pre mulţi, Florine... Ia aminte, frate, ia aminte!
Dumnezeu să te ocrotească de duşmănia viclenilor care ne războiesc pe toţi.

Cu siguranta sunt zapacit.
Caut putina claritate.

Roaga-te si pentru mine,
Si Dumnezeu sa ne apere pe toti.

Mă rog să te ajute Dumnezeu să te lămureşti odată cu buddhismul ăsta seducător...:)
Modă la români, modă, fără nici o legătură cu moşii şi strămoşii noştri, Florine... Modă care a prins din pricina sporirii neliniştilor noastre, a incapacităţii de fructificare a durerii (pierderii) sufleteşti prin depăşire smerită.

Şi de ce sporit-au aste rele?
Pentru că noi am pierdut meşteşugul românesc tradiţional al liniştirii (al isihiei): munca, rugăciunea umilă şi plină de nădejde, copiii mulţi, graiul românesc, obiceiurile, omenia, Biserica... Ne-am luat după alţii, vai, că păreau a avea oi mai multe şi cornute... (Când, de fapt, erau capre din vecini.)
Şi iată, lumea noastră românească moare sub ochii noştri, vădit şi implacabil, Dumnezeule!
Se stinge ca o candelă, pe zi ce trece, chipurile pentru viitorul copiilor noştri, pentru joburi şi alte zorzonele spălăcite. Şi iată-ne slugi la venetici (sau curbeţi) în propria ţară!

Când noi aveam Diamantul nostru nepreţuit: BISERICA ŞI NEAMUL ROMÂNESC!
Ce-am făcut, Doamne, Dumnezeul nostru, cum ne prăpădim, singuri, cu mâinile noastre???...

Facă-Se Voia Domnului!

Florine cred ca ti-au mai recomandat si alti ortodocsi dar am s-o fac si eu, te rog sa citesti cartea asta, poate poate va mai risipi din neclaritati :D

Marii initiati ai Indiei si Parintele Paisie
http://www.librariaortodoxia.ro/cart...tele-paisie_21

Sa nu fie cu suparare, dar stiu ca sunteti de alta confesiune intrucat am mai discutat pe forum. Vreau sa va atrag atentia asupra unui aspect, dar inainte de asta vreau sa va intreb daca sunteti protestant sau neoprotestant.

Neclaritatea, zapaceala auto-declarata nu se refera la un sistem conceptual fie crestin, budist, islamic, iudaic, hindus etc - ci este o recunoastere a persistentei perceptiei duale in actul cognitiei.

'Perceptia duala' este amestecarea cognitiei corecte cu una incorecta asociata, in fiecare instanta cognitiva.

Cand cea incorecta este complet eliminata (adica mintea este curatita - expresie patristica) Dumnezeu este vazut limpede ca lumina zilei.

Cand persista, ramanem ca intr-o stare de betie, fara macar sa o recunoastem ca atare (patristic - 'patimasi fara vedere').