De ex. numele tau de utilizator pe forum.
Ai inceput cu o aberatie.
Deci de ce restul ar fi altfel?

Asadar,trebuie sa-ti aduc un argument logic pentru inexistenta lui Dumnezeu?Il detii si tu...
Un inept Constantin cel Mare,legiferarea crestinismului prin Edictul de la Milano in anul 313 a fost poate primul pas catre manipularea in masa.Voi,credinciosii,sunteti de un egoism atat de exacerbat incat aveti nevoie de o garantie pentru a face bine.Bagati mana in buzunar ca sa va asigurati un rai,cum il numiti voi,unde credeti ca exista o euforie,o desfatare a simturilor...Sublim,sublim!
Vrei sa discutam despre Iudaism,despre legamantul prin circumcizie,ori despre cartea sfanta a lor,Torah?
In islamism se spune ca Mahomed a avut o revelatie,unde i s-ar fi aratat sfantul Gabriel si l-ar fi condus catre iluminare.Dar se cunoaste faptul ca legile initiale au fost schimbate in functie de traiul "profetului",mai bun sau mai putin bun.

L-am iubit pe Lucian Blaga,pe Nichita Stanescu.Blaga afirma la un moment dat ca singura legatura intre dumnezeu si sinele tau e suferinta.Dar cata suferinta?Mi-am pus atatea intrebari filosofice,l-am imbratisat si l-am renegat cu dezinvoltura pe el,insa niciodata nu i-am simtit prezenta,intelegerea,dragostea.Are Blaga o poezie,Psalm,pe care-o recitam febril de sute de ori:

Psalm

O durere totdeauna mi-a fost singurătatea ta ascunsă,
Dumnezeule, dar ce era să fac?
Când eram copil mă jucam cu tine
şi-n închipuire te desfăceam cum desfaci o jucărie.
Apoi sălbăticia mi-a crescut,
cântările mi-au pierit,
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
te-am pierdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape.

Între răsăritul de soare şi-apusul de soare
sunt numai ţină şi rană.
În cer te-ai închis ca-ntr-un coşciug.
O, de n-ai fi mai înrudit cu moartea
decât cu viaţa,
mi-ai vorbi. De-acolo unde eşti,
din pământ ori din poveste mi-ai vorbi.

În spinii de-aci, arată-te, Doamne,
să ştiu ce-aştepţi de la mine.
Să prind din văzduh suliţa veninoasă
din adânc azvârlită de altul să te rănească subt aripi?
Ori nu doreşti nimic?
Eşti muta, neclintita identitate
(rotunjit în sine a este a),
nu ceri nimic. Nici măcar rugăciunea mea.

Iată, stelele intră în lume
deodată cu întrebătoarele mele tristeţi.
Iată, e noapte fără ferestre-n afară.
Dumnezeule, de-acum ce mă fac?
În mijlocul tău mă dezbrac. Mă dezbrac de trup
ca de-o haină pe care-o laşi în drum.

De 1 an jumatate sufar de depresie,strig din toata fiinta mea si singurul raspuns cuvenit mie e vidul,neantul din care-mi sorb secundele in fiecare zi.Oameni buni,am 17 ani!Atatea intrebari mi-au marcat existenta intr-un mod cat se poate de deplorabil,ajungand sa duc o viata solitara si deznadajduita.Traim intr-o societate decazuta moral,iar in momentul in care ai aspiratii nobile te izbesti de stavila dureroasa a suferintei...

Nu trebuie sa deznadajduiesti.
Daca il cauti pe Dumnezeu cu adevarat, la un moment dat o sa-l intalnesti.
Si atunci cand o sa-l intalnesti, vei realiza ca suferinta ta e cealalta fata a iubirii Lui.
Daca nu am suferi, nu L-am cauta. Si daca nu L-am cauta, nu am fi fericiti.
Daca vrem sa fim fericiti, trebuie sa cautam in continuare.
P.S. Daca suferi intr-adevar de depresie, ar fi bine sa mergi sa vorbesti cu un psiholog.
Depresia e o "boala" si nu trebuie lasata netratata.
Duhovnicul are rolul sau si psihologul pe al sau.
Ambii sunt importanti. Nu lasa netratata depresia.
Gaseste un preot bun in care ai incredere si care simti ca ti se potriveste si ca te intelege si vorbeste si cu el.
Si cauta si un psiholog bun si vorbeste cu el.
E important sa ai grija de tine.

Imi cer scuze daca te-am ranit cu raspunsul meu.

Am fost la psihoterapie,am luat si antidepresive(xana,trittico),dar situatia mea nu s-a schimbat sub nicio forma.Dupa multe convulsii interioare,am decis sa renunt la o eventuala scapare prin intermediul religiei,iar cateva zile mai tarziu ma vedeam cu pletele rasfrante pe umarul iubitei mele,o persoana inteligenta si calda,implorand-o ca noaptea sa se roage si pentru mine.A considerat ca fiind un afront impotriva convingerilor ei,stiind despre mine ca sunt ateu convins,iar de la episodul asta totul a devenit neclar intre noi.
Acum am devenit obosit si abrutizat,simt ca m-am desprins din mine...

"Nu regret,nu ma jelesc,nu stric,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata"
(Serghei Esenin)

Ma bag si eu ca musca-n lapte, sunt sigur ca ai citit multe la viata ta, eu ti-as recomanda sa citesti o carte foarte puternica, impresionanta chiar. Se numeste Jurnalul fericirii de Nicolae Steindhardt sper sa te ajute cumva :)

Nu ti-am raspuns tie. :)
Si ai fost putin rautacios pe topcul cu spovedania, unde o userita, tanara si ea, cerea lamurire. In sfarsit, nu'i bai.

Deci iti cer argumente si imi torni o galeata de gunoaie ateiste?

Stii, este o vorba care se potriveste in multe chestii, si cred ca si in relatia cu Dumnezeu: "Garbage in, garbage out"

Daca l-ai imbratisat strict filosofic, cu dezinvoltura, nu mai zic si de renegat, cum te asteptai sa simti cele de care vorbesti mai sus?

Daca ai fi pus in relatia asta ce asteptai la randul tau, intelegere, dragoste, ti s-ar fi intors insutite.

Dar asa..