|
Poetul si talharul (pilda)
,,Undeva, într-o cetate, trăia un poet, care își folosea talentul (darul de a scrie versuri), primit de la Dumnezeu, numai în rău, căci scria poezii de prost gust, în care Dumnezeu și sfinții erau defăimați. De aceea, în vremea lui, puțin îi citeau nesuferitele lui versuri. Nu departe de poet, într-o pădure, trăia un tâlhar, de care se temea multă lume și care săvârșise multe fapte rele. Totuși, pe lângă faptele lui cele rele, a construit și el, pe drumul care trecea pe lângă pădure, o fântână. După un timp, când s-a terminat firul vieții, au murit amândoi și au fost duși în iad pentru faptele lor cele rele. Tâlharul, pentru faptele lui cele rele, avea sub el o flacăra foarte mare, ce-l acoperea aproape tot; poetul avea numai un foc mic care-l ardea. Cu timpul flacăra de sub tâlhar se micșora pentru faptul că oamenii care treceau pe acel drum, unde se găsea fântâna construită de tâlhar, se bucurau când beau apă și îl pomeneau pe acela care a construit-o, căci fântâna avea o apă tare bună și își potoleau setea cu ea. Însă flacăra de sub poet se tot mărea, fiindcă oamenii care îi citeau poeziile, se sminteau, deveneau necredincioși și din cauza lui negau existența lui Dumnezeu, pierzându-și sufletele. În timp ce tâlharul mai avea doar un foc micuț sub el, flacăra de sub poet se mărea mereu…" Sursa: http://www.catehetica.ro/poetul-si-talharul-pilde |
Vizavi de acest subiect, inca mai am niste temeri, datorita prejudecatilor celorlalti legate de aceasta preocupare (ati vazut ce au zis despre autoarea lui H. Potter...).
Cea mai mare temere a mea este ca daca te apuci sa scrii, si nu scrii din realitate, ce ti se intampla tie, ci fantezie, si ti se intampla ceva ( te imbolnavesti, ai un accident) si ti se gasesc notitele, se pot intampla doua treburi nasoale : 1. ori lumea crede ca e jurnalul tau real si ca ce scrie acolo ti s-a intamplat cu adevarat ( si te trezesti banuit de infidelitate su cine stie ce crime, tu sau altcineva); 2. ori isi dau seama ca nu poate fii real ce scrie acolo si iau fantezia ta creativa drept nebunie (boala psihica) si te trezesti cine stie cum pus pe o medicatie cand tu de fapt scriai un roman... |
Fallen, fa-ti un blog si scrie ;)
|
N-am timp pe cât aș vrea să am,
Suflet sărman! M-am risipit tot căutând În van Potcoave de cai morți !… Sute de cărți… Pierdute printre rafturi și coperți De autori celebri și… experți !… Ce-a mai rămas din ele-acum ? Povara unei Cruci în drum, Sub soarele dogoritor, Urcând Golgota faptelor!… Câtă risipă ? Câte nopți Pierdeam mereu Închis în mine, fără Dumnezeu?... Mă frământam, din zori în miezul nopții, Ca să descopăr, astfel, taina vieții. Și rămâneam supus în umbra morții, Printre filozofii întortocheate, Cu fraze-alese, sau alambicate… Mă complăceam în fals și slăbiciune, Fără esență, fără adâncime, Că nu găseam nicicum « Cuvinte vii » !... Doar vorbe goale !... Simple fantezii !... Te-am chinuit mereu, suflet sărman Și te-am ținut închis între zăbrele, Înghesuit de gânduri efemere, În loc să te apropii de liman ! Ai fi putut avea « Comoară-n cer » De ți-aș fi dat la vreme, cele bune, Dar ai rămas dator în căi străine Iar ca să te salvez, e greu să sper !... Talantul care ni s-a dat Și-a risipit în van, menirea. Naiv, mi-am compromis zidirea, Că la vrăjmaș a fost amanetat!... O viață a trecut pe lângă noi ! Orgoliu, slăbiciune și noroi… Ținut pustiu și dezolant… Aveam talent, dar… nu aveam Talant !... "A scrie", nu e deloc greu, mai ales pentru cei care s-au nascut cu acest talent. Evident, e mai greu sa razbati daca gramatica lasa de dorit, (nu e cazul la tine, probabil) dar sa nu uitam ca Lev Tolstoi care a scris Anna Karenina, sau Razboi si pace, era un "dezastru" din punct de vedere gramatical. Oricum, traim alte vremuri, iar ceea ce atunci era valabil, acum cu siguranta nu mai este. Si-apoi astazi, intr-o tara ca Romania, e greu de crezut ca poti sa-ti intretii o familie scriind carti, mai ales daca nu ai deja un nume. Oricum ar fi, asa cum au punctat si ceilalti, este foarte important ca nimic din ceea ce iese de pe urma ta, sa nu aduca sminteala nimanui, nici macar din greseala. Adica tu sa vrei sa spui ceva, dar sa se subanteleaga si altceva, sau sa lase loc de interpretari parsive. Cu multi ani in urma, (prin "87), fiind in convalescenta pentru o buna bucata de vreme, am scris si eu, iar manuscrisul a umblat prin multe maini inainte de a fi publicat. Si totusi am spus NU, desi, pentru acea perioada mi se oferise o suma frumusica, macar sa vand drepturile de autor, daca nu vreau eu sa public. Acum ma bucur ca mi-a dat Dumnezeu acel gand, si ca "Inger razvratit" n-a fost publicat niciodata. Si acum scriu, e drept, pe alta lungime de unda. Si totusi desi sunt sfatuit de catre preoti cu mult har, sa nu abandonez, eu stiu ca nu am nici un merit. Sunt oameni rugatori si induhovniciti care sa aiba cu adevarat ceva de spus in acest sens, iar ca sa indraznesc eu sa cred ca ma pot ridica la gandul ca pot vorbi si altora despre credinta si dragoste, mi se pare o mare nevrednicie. Nu cred ca sunt indeajuns de "copt" pentru asta, si ma tem sa nu alunec si sa pierd si ceea ce cu greu simt ca am obtinut pana acum. Sfatul meu: cerceteaza-ti cugetul. Tu stii cel mai bine cum "lucreaza" fantezia ta. Pune-ti talentul (talantul) in slujba lui Dumnezeu, si te vei bucura de mangaierea Lui! |
Citat:
1. Chiar ar fi bine sa scrii despre credinta si dragoste. Ne lipseste asta. Ne lipseste sa aflam din experienta si trairile altora. Avem mii de carti teoretice si filozofice si de catehism. Foarte bune. Dar ne lipseste exemplul omenesc. Concret cum sa ajungem la credinta, cum s-o intelegem, cum s-o traim. Cum s-o imbinam cu talentul, profesia, familia noastra. Vieti de teologi, de monahi nu prea se publica. Sa aflam si noi drumul lor, cine si cum i-a dus spre credinta. Cum au ajuns ceea ce au ajuns. Ce obstacole, ce greutati au intampinat in credinta. Daca regreta ceva, sau nu. Asa am putea intelege mai mult, invata de la alti si am putea stii cum sa ne facem si noi drumul. Pe forumul asta si altul tocmai astea sunt framantarile si cautarile. Deci scrie poveste ta, trairea ta, credinta ta. Cu vobe simple, sa inteleaga toti. 2. Daca vrei sa scrii fictiune, sau alte domenii, scrie. Scrie si scrie. Nu-ti cara cu tine sufletul greu si plin. Totul este interesant pe lumea asta si nimic de prisos. Mai spun ceva: si viata unui om este un roman si merita scrisa. Daca am scrie toti viata noastra am avea un izvor nesecat de invataturi si modele si ne-ar si face mai buni. Caci scrisul linisteste, este ca o terapie. Oamenii au sentimente, trairi. Fiecare ni le notam pe undeva... E bine sa scriem.... Spu eu, care si eu am mare teama. De calitate, de judecata altora, etc. De edituri nu mai vorbesc... |
Citat:
|
E bine ca exista si parinti (preoti) care sunt de acord cu scrisul, ma temeam ca in general ar putea sa nu fie.
Am un blog pe care mai scriu dincand in cand dar nu prea apuc, insa am o multime de "manuscrise" de care ma tem sa nu fie luate drept cu jurnale personale ale mele, sau ca eventualii gasitori sa nu condamne insasi initiativa mea de a scrie ca fiind o actiune anormala. |
Nu vreau sa poluez topicul cu vise, desi creatia artistica e tot in fel de vis, dar nu unul inconstient, ci unul elaborat in stare de constienta, trezvie...chiar daca uneori pare ca se creaza singur, fara a avea intotdeauna in cap un plan constient, o tema...
Visele ca visele, toata lumea viseaza, unii poate insa nici nu-si amintesc; dar ce ne facem atunci cand mintea noastra treaza, aievea, creaza " personaje" si " povesti"? Nu ma refer aici la nebuni, ci chiar la autori...( de literatura, teatru, film, etc)....este oare vorba de pygmalionism? Adica sa creezi un personaj- de ex Othello, sa zicem. Sau Hamlet. Si el odata facut cunoscut, ia viata. Toata lumea stie acum cine e Hamlet sau Othello, desi ei nu au existat niciodata in realitate...si mai mult decat atat, mai si inspira pe cititor...unii prin virtuti, altii, din contra, sunt exemple de "asa nu", sunt menite, create special poate, de catre autor, ca sa arate cat de fatale pot fii unele metehne precum gelozia.... . Desi astfel de personaje nu sunt create de Dumnezeu, ci de diversi autori, unii poate inspirati divin, nu putem spune ca ele "nu exista", atata timp cat deja sunt simboluri sau chiar modele...sau chiar idoli falsi...ele cumuleaza mai multe calitati sau defecte decat daca am lua individual sau ar lasa sa se vada toti cei pe care ii cunoastem in realitate... In concluzie, ce credeti, este bine ca astfel de personaje "exista", ca au fost create de cineva, de mintea cuiva, si facute cunoscute lumii intregi, sau sunt cu totii niste "demoni" care au prins viata datorita faptului ca mintea autorului a fost " violata" de diavol, sau el s- a lasat inselat de acesta, crezand poate ca inspiratia lui e de fapt de sorginte divina? |
Cum poți să ajungi scriitor?
Scriind. |
Citat:
Nu putem inventa o bruta care omoara la gelozie sau un avar extrem,ei exista deja/au existat.Insa putem scrie la nesfarsit despre alti avari,in cu totul alte romane;arhetipul nu se epuizeaza de loc :) Scriitorii scriu deoarece au vieti mai interesante decat majoritatea si nu ultimul rand au o traire interioara mai complicata decat omul de rand. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 19:24:01. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.