În prealabil postat de marina31 (Post 550271)

Dpdv crestin cred ca a gandi corect inseamna a avea discernamant in ce spui si ce faci, discernamant pe care trebuie sa il cerem in rugaciune de la Dumnezeu.
Si mai mult decat discernamant trebuie sa cerem sa facem voia lui Dumnezeu. Atunci corect-ul sau gresit-ul nu stiu cum mai poate fi evaluat.

În prealabil postat de guardian knight (Post 550266)

O gandire corecta este ceea ce am putea defini parafrazand criteriul adevarului la Aristotel,adica adecvarea intre gand,gandire (cogitas) si lucru (res).adica intre gandire si fenomenalitate.

Astfel conceputa definitia gandirii ,putem numi gandirea buna, luciditate ,adica puterea sau virtutea de a-si reprezenta lucrurile si fenomenele adecvat cu starea de fapt reala !

Convingerea mea este ca aceasta gandire buna, sau clara ,este o forta mai degraba datorata unei structuri neuronale si celebrale mostenita genetic, si neavand prea mult de-a face cu educatia !
Desigur, educatia poate sa slefuiasca si sa dea straluciri si efecte baroce ,pur estetice, diamantului numit gandire buna,insa chiar si fara educatie,lasat in starea sa bruta, diamantul nu e mai putin cel mai dur si taios cristal !

Daca nu educatia are un rol central in forjarea gandirii,probabil, ca ea se cizeleaza sau transforma sub impactul puternic al altei scoli. Unii o numesc "scoala vietii",altii o numesc experienta situatiilor limita,insa in orice caz, sub efectul ei,gandirea se poate numi si intelepciune.

Definita astfel,gandirea buna este menita sa duca la conservarea cea mai puternica a individului in fata factorilor nocivi si agasanti exteriori ?!
Daca am raspunde ,da, ce ne facem cu eroul ?
Eroul este un om cu o gandire buna, in timpul actului sau eroic ? Sau este un om putin smintit ?!

Imi vine acum in minte un exemplu de comportamant eroic al unui general neamt de cavalerie Otto von Panwitz,care a devenit Ataman al unei divizii de cazaci albi,in timpul Ww2.
Nu stiu ce fapte ori fi facut in timpul conflagratiei,si nu asta conteaza in cadrul povestirii de aici, insa cand a venit finalul razboiului,acesta i-a prins pe undeva pe la Linz ,in Austria.
Daca initial,prin contacte,se stabilise ca predarea sa se faca englezilor, pana la urma englezii i-au dat pe mana armatei rosii pe prizonierii cazaci,nu inainte de a-i spune generalului ca el poate ramne la ei ca prizonier de razboi,avand astfel sansa sa-si crute viata !
Ce credeti ca a facut generalul in aceasta situatie limita ???
A refuzat oferta englezilor, preferand sa ramana cu oamenii lui, spre a le imparatasi aceeasi soarta !
Iar soarta lui a fost una crunta, deoarece dupa cca un an a fost executat prin spanzurare de catre un tribunal sovietic in URSS.

In virtutea carei gandiri si evaluari, generalul nostru a luat aceasta decizie ce i-a schimbat destinul ???

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 550290)

Discernamantul nu exista prin sine sau de la sine - este un fruct care apare prin antrenamentul cugetarii - printr-un lung sir de rationamente succesive. Al cere doar de la Dumnezeu fara efortul de a citi invataturile si experienta altora - este putin probabil ca va fi dobandit. Toate puterile intelegatoare trebuie sa lucreze unitar / sinergic.

Discernamantul se aplica functie de o "referinta". Aceasta "referinta" este rezultanta unei proces gradual de compilatie a invataturilor pe care le primim (biblice si patristice - in cazul de fata)...

În prealabil postat de Demetrius (Post 550370)

”Referința” se numește Dumnezeu, iar orice proces, analiză sau judecată care nu ține seama de această realitate nu are nici o legătură cu discernământul, sau altfel spus, cu înțelepciunea, fiindcă aceste noțiuni sunt definite numai de credința în Dumnezeu.
Altfel gândirea s-ar numi... inteligentă, rațională, isteață șa.

Prin urmare, dacă ”referința” există prin Sine, sau de la Sine, atunci nici discernământul (înțelepciunea) nu face notă discordantă și se confirmă prin fraza dvs: Toate puterile intelegatoare trebuie sa lucreze unitar / sinergic.

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 550412)

"Referinta absoluta" este intradevar Dumnezeu. Ideal ar fi sa-L vedem direct - sa avem acces direct la sursa si astfel sa avem un discernamant impecabil, desavarsit.

Insa, fiecare persoana este diferita. Gradul ei de luminare launtrica este diferit - asa ca, practic, avem acces la o "referinta relativa" - relativa pentru ca il percepem pe Dumnezeu intr-un mod personal, in parte, ca prin oglinda (perceptie individualizata rezultata in urma eforturilor proprii si proniei) - nu asa cum este El in adevar.

Aceasta "referinta relativa", prin gandire critica (dreapta chibzuinta)/binecuvantari, poate fi apropiata asimptotic de "referinta absoluta".

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 550412)

"Referinta absoluta" este intradevar Dumnezeu. Ideal ar fi sa-L vedem direct - sa avem acces direct la sursa si astfel sa avem un discernamant impecabil, desavarsit.
.

În prealabil postat de Demetrius (Post 550443)

Relativă și, totuși, după dreapta chibzuință a fiecăruia.

În prealabil postat de iondan (Post 550445)

Adam si Eva chiar vorbeau direct cu "referinta absoluta", deci greşala nu s-a datorat necunoasterii.

În prealabil postat de florin.oltean75 (Post 550449)

In acest rationament se presupune ca se intelege perfect ce inseamna 'a vorbi cu Dumnezeu'.

Tot timpul...sau sunt si pauze in dialog? Caci orice pauza presupune o separare momentana, deci imperfectiune. Prin mici hiatusuri in relatia cu Dumnezeu apar conditii/stari de necunoastere care favorizeaza caderea.

Este o diferenta intre "a vorbi" si "a vedea"?

Este o diferenta intre "a-L vedea" si "a fi plin de Dumnezeu"?