Nu stiu ce mai trebuie spus despre un om care se manifesta in acest mod atunci cand se supara. Doamne fereste de un asa sot!

Intr-o casnicie in care sotii se iubesc, se respecta, se apreciaza, ca lucrurile sa mearga bine si sa evitam ispitele, trebuie sa facem si voia celuilalt. Asta presupune de multe ori o jertfa sau renuntarea la egoismul nostru pentru armonie, pace, liniste.

daca aproapele ii nevasta, hm, s'h'o o prinzi c'un plavan'n pat...bre, creca' tre' sa'i rupi macar o coasta....:1:...daca nu cumva s'o "maltratezi" mai cu sarg...bre.

Iata un exemplu concret (in care "suntem indreptatiti")!

Nu inteleg insa, cum spunea si Alin, de unde parerea unora cum ca nevoile si problemele lor ar trebui sa fie mai importante, pe primul loc (ex: decat sa cauti pe net pt ce te intereseaza pe tine, mai bine cauti pt mine).

Sau ar mai fi o situatie, de data asta de ordin profesional, pe care abia azi am realizat-o: cand cauti ceva in interese de serviciu, si gasesti, apoi dupa un timp nu mai lucrezi la acel serviciu, mai te poti folosi de ceea ce ai aflat si ai experimentat? este proprietatea ta intelectuala, sau a celor pt care ai descoperit-o?

Intodeauna agresorul, fie ca e sot sau sotie sau altceva, va avea o "justificare" pt comportamnetul lui violent. Nu stiu daca valabila si-n fata legii, dar in fata lumii, macar...(sau cel putin a victimei)
La fel cum si seful care te da afara ca nu-i place de tine va avea o justificare "valabila' macar in ochii lumii (adica va astepta sau va cauta pana iti va prinde un pct slab sau vei gresi; dc nu va fabrica sau va profita de o oportunitate care se iveste)

Nu sunt de acord cu iesirile violente si nu cred ca poate sa existe o justificare pentru un asa comportament. Voiam sa insist insa pe relatia de armonie si intelegere dintre soti, care nu se poate realiza daca fiecare tine sa-si indeplineasca propriile dorinte, facand abstractie de asteptarile celuilalt.

Fallen, cand ai sa incepi sa tii cu adevarat la pacea ta (cand ai sa iti doresti cu adevarat sa ai pace si ai sa pretuiesti valoarea si bunastarea de a avea pace), mai mult decat cine are dreptate (mai mult decat sa intrii in jocurile psihologice ale lui "cine are dreptate si de ce", sau "cine a zis/facut una sau alta si de ce", sau "cum ar trebui sa fie si nu este") - cand ai sa inveti sa ignori astfel de jocuri psihologie in favoarea pacii tale, ai sa ignori (si nu o sa te mai afecteze) agresorii tai psihologici si ai sa te rupi de ei, atunci vei descoperii cat de bine este sa ai pace.
Abea de atunci incolo vei putea cauta bunastarea ta psihica alaturi de oameni care la randul lor valorizeaza pacea si ti-o pot oferi si tie. Intrucat oamenii care valorizeaza pacea nu vor dori sa si-o piarda alaturi de un om care nu cauta pacea, ci ii vor evita pe cei ce se zbuciuma si lamenteaza in permanenta cautand la cine are dreptate si de ce si pastrand interactiunea cu cei care nu cauta pacea.

Ai si tu dreptate, desigur, ins anu stiu unde se gasesc acesti oameni care sa pretuiasca mai mult pacea decat propria "dreptate"; nici macar in manastiri nu cred ca sunt toti asa.
Si appi atata timp a trebuit sa tac si sa inghit, sa accept nedreptati si compromisuri, de frica sa nu pierd ceva important (slujba, prietenie, casa, scoala, familie etc) incat acum am asa o dorinta nesanatoasa de rafuiala, de nu poti sa-ti imaginezi...

In momentul in care te consideri ceva defapt nu esti nimic!Asa ca sa lepadam gandirea despre manastire ca ar fi o neconcordanta cu voia lui Dumnezeu, unde stim ca in manastire dreptatea lui Dumnezeu este aplicata desavarsit de catre calugari.

Aceasta dorinta te va duce la pierzare!!!:(

Am vazut intrebarea din titlul topicului si am zambit.Ar mai fi nevoie de raspuns?
Din moment ce crestinismul ne invata sa ne iubim si dusmanii ce rost ar mai avea sa fim indreptatiti in unele situatii de a maltrata si discrima alti oameni??
Dar este un mare adevar ca cei care inca ii trateaza rau pe altii NU SUNT PRIETENI CU DUMNEZEU.