![]() |
Citat:
Asa e, are chiar si un nume, se numeste pietism, specific (neo)protestantilor: http://www.crestinortodox.ro/religie...oxa-69434.html |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Nu, deloc. Consider că, deși dogma exprimă cel mai bine adevărul credinței creștine, asta nu înseamnă că nu mai avem nevoie de spiritul critic. Din contră. Altfel n-am mai gândi liber; ceea ce este echivalent cu a nu mai gândi deloc.
|
Totuși nihilismul și scepticismul nu sunt nici pe departe atitudini echivalente, chiar dacă adeseori reprezintă etape ale aceluiași proces.
Mă bate gândul să-l rog pe Theo să iasă în față și să ne ofere niște limpeziri asupra felului cum înțelege raportarea sa la credință. |
N-ar fi rău. Cred că ne-ar fi de folos și nouă, dar și lui însuși. Totuși, poate că mai are nevoie de timp.
|
Citat:
Mai ceva ca celălalt sectar, Vladimir Pustan. Să n-o sfârșească la fel de rău! |
Concluzii:
1. Sa speram ca omul o sa reuseasca sa faca drumul spre ortodoxie. Altfel, starea external-contemplativa nu o sa-i foloseasca prea mult. 2. Sa nu-si faca aici cont ca nu o sa-i foloseasca nici atat. |
Citat:
Cred că nu o să ajungă ortodox în veci. Poate doar ecumenist. |
Ora este GMT +3. Ora este acum 10:37:36. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.