Este cât se poate de logic ceea ce spui: a evidenția aspectul general are scopul de a evita lucrul personal asupra aspectului particular și de aici se revelează natura necurată a raționamentului.

Nu de la Dumnezeu este această stare, ci de la complacerea în suficiența bunurilor lumești trecătoare, nu-i așa?

Cred că ai răspuns perfect chiar tu la tema din topic.

Nu noua ne este dat a judeca, dar suntem datori sa oprim tavalugul smintelilor. Din pacate, de cele mai multe ori, ne lipseste diplomatia si duhul blandetii, pentru ca gestul nostru sa nu fie intrerpretat drept "judecarea aproapelui". Si-apoi, cand trec ani de eforturi comune (tu si altii ca tine), in diplomatie si duh al blandetii, iar cel avizat are un stoc inepuizabil de sminteli, care e cel mai intelept lucru? Sa te retragi, ori sa pui mana pe "nuia"? Iar daca folosesti "nuiaua", ca o consecinta, nu fiindca esti adeptul "nuielei", de ce cel "atins" cere judecata celor din jur, ca si cum i s-ar face o mare nedreptate? De ce cei din jur, chiar tind sa cada in aceasta capcana si sa te judece pe tine, cum ca de fapt... judeci, nicidecum ca apelezi in final la o alta strategie, pentru a avea cat de cat un efect? Cred ca cel mai bine este sa stam departe de problemele celor... cu mari probleme, ca sa nu devina propriile noastre probleme... De cele mai multe ori chiar ajungem sa spunem: "Buna ziua ti-am dat, belea mi-am capatat!"