Citat:

Anticiparea ispitelor. Filocalica atenție neîntreruptă

Putini sunt aceia la care inima se misca mereu virtuos, spontan, natural, atunci cand este asaltata de ispita.

Putini sunt cei care intorc cu naturalete si celalalt obraz.

Caderile noastre fac parte, in mod firesc, din procesul de invatare. Prin cadere invatam multe despre adancul inimii. Aceasta nu inseamna sa ne dorim caderea, ci sa dorim identificarea leacului corespunzator la fiecare boala a sufletului.

Dorinta de anticipare a ispitelor este in fapt dorinta de a nu mai cadea din nou. O dorinta corecta.

Cel pregatit, care isi cunoaste bine dusmanul, care stie cand si de unde va lovi acesta are mai multe sanse de izbanda decat cel care este luat mereu prin surprindere.

Cel care are leacurile pregatite si o buna anticipare cu siguranta va birui de mai multe ori decat va fi biruit.

" ... mănîncă o dată în zi, pe seară.... pe masa lor, pâine şi apă; apă din izvor curat, pâinea din munca mâinilor lor; iar dacă vor să mănânce ceva deosebit, mănâncă fructe.
... fac din noapte zi, petrecînd noaptea în rugăciuni de mulţumire şi cântări de psalmi; se culcă pe jos şi mulţi dintre ei nu au nici acoperiş, ci, în loc de acoperiş, cerul.
Se îmbracă cu haine făcute de ei, din păr de capră sau din sac, alţii din piei.
... Acolo este mare acela care sare să facă cea mai de jos slujbă; acolo nu se aud cuvintele: "al meu" şi "al tău".
Cel mic nu suferă că are să fie dispreţuit, că nici nu este cine să-l dispreţuiască.

Sunt făclii care luminează faţa întregului pământ! Sunt ziduri de apărare pentru oraşe!
Să ne ducem, aşadar, la monahi! De la ei vom învăţa cu câte legături suntem legaţi!"

("Omilii la Matei" - pp. 12,13)

Mulţumesc frumos pentru completare, Ioane!

Să ne trăieşti, Mihail şi să cobori mai des, de găseşti potrivit, printre noi - spre a ne mai da unele sugestii, spre a schiţa unele linii de forţă pe care, de avem măcar un strop de bunăvoinţă, le-om urma şi noi după puteri.
Că mult e nevoie în lumea noastră pestriţă şi debusolată de un om care nu a pierdut chiar toate reperele şi care îşi vede cu fermitate, în ciuda unor limite inerente (dar posibil de împins mereu mai departe), de povara minunată pe care ne-a lăsat-o, tuturor, Cineva.
Doamne ajută!