Iti pasa de cineva atunci cand il simti. Cand ii simti bucuria, suferinta, nadejdea, ca fiind chiar ale tale, te identitifci parca cu fiinta aceea, in sensul ca simti miscarile sufletului lui ca fiind acelea pe care si sufletul tau le are. Si cred ca e vorba despre acel punct al fiintei noastre in care ne intersectam cu fiecare, acel loc in care avem imprimat chipul lui Hristos in noi si prin care ne inrudim noi oamenii intre noi.
Iti pasa de cineva atunci cand il intelegi. Ii intelegi durerea si ii intelegi bucuria. Te doare si te bucura. Si iti devin dragi amandoua si ai vrea parca sa ai grija de amandoua, pe una sa o alini si pe alta sa o sporesti, pentru ca asa, parca si durerea ta se alina si bucuria ta sporeste. Si intervine un fel de implicare de care, parca nu esti doar tu “responsabil”
Si iti pasa daca fiinta aceea e in suferinta sau e in bucurie, pentru ca vrei si tu iei parte la ele. Sa nu il lasi singur in suferinta, pentru ca stii ca ii poti purta si tu putin din ea. Si sa nu lipsesti la bucurie, pentru ca esti multumit de binele lui. Mai mult decat atat, vrei sa fii si tu un bine pentru el.
Intelegerea vine din simtire. Simtirea vine cred ca numai de la Dumnezeu. Ca ne face Dumnezeu mai sensibili la un lucru anume la care crede ca putem participa, ne inmoaie inima, ne deschide ochii sa il intelegem ca sa facem o lucrare frumoasa cu el si sa primeasca toti cei implicati daruri de la Dumnezeu.
Zicea un parinte ca un lucru de mare pret e sa caute omul sa vada lucrurile asa cum le vede Dumnezeu. Si sa se raporteze la ele asa cum se raporteaza Dumnezeu. Si sunt oameni care primesc darul asta.
Si cred ca in cazul in care “ne pasa“, Dumnezeu ne deschide ochii launtrici ca sa putem vedea o situatie, un lucru, un om, asa cum le vede El. Adica cu iubire. Vezi un om cu ochii iubirii. Si atunci sigur ca iti pasa.
Si asa cred ca e o cale prin care Dumnezeu trimite oamenilor daruri prin alti oameni. Prin oameni la care le pasa.
Nu am simit eu atatea, am simitit ca altii le au fata de mine

multumesc, google-isem si eu între timp :)

Da. Si pe mine tot acolo ma duce cu gandul expresia "sfanta nepasare". La parintii din pustie, la linistire, isihie...

E unul dintre cei mai mari Sfintii ai Ortodoxiei, descoperit recent.

Recunosc că la prima vedere, răspunsul la aceste nedumeriri părea foarte simplu. Cel puţin cu privire la a-ţi păsa de cineva. Chiar am rememorat câteva din momentele în care a trebuit să (îmi) răspund la această întrebare "îţi pasă?". Astfel, raportat la ceea ce am trăit eu, am constatat că atunci când răspunsul este "DA", "dispoziţia interioară, concentrarea atenţiei binevoitoare, mobilizarea pur afectivă şi declaraţia de intenţie pasivă" sunt urmate de acţiuni concrete, de fapte prin care acel "cineva" ştie sigur că "ne pasă".

Ce credeţi, cum e mai rău?

Să nu-ţi pese de nimeni şi de nimic, trecând prin viaţă ca un iceberg plimbat de curenţii veacului încoace şi încolo?

sau

Să-ţi pese chiar şi atunci când faptul de a-ţi păsa este întâmpinat cu mare nepăsare?

Merită să ne pese de cineva?
Merităm să-i pese cuiva de noi?

Merita, pentru ca este in joc, de fapt, propria noastra bunastare.

Cu cat ne pasa mai mult de ceilalti cu atat primim mai multa binecuvantare de la Dumnezeu.

Ne include in lucrarea Lui.

Pentru ca Lui ii pasa de toti, indiferent de ceea ce crede fiecare, indiferent cat de pacatos este omul.

O simtim ca o putere care curge in noi, pentru ca inima Lui si inima noastra incep sa bata la unison.


In masura in care noua ne pasa de ceilalti.

Este un proces reglat prin cauza-efect.

Categoric prima varianta.

Un răspuns demn de luat în seamă, şi totuşi ignorat.
Pentru unii, a-ţi păsa înseamnă a obliga/ a manipula pe celălalt să facă voia sa. Mai înseamnă aroganţa de a crede că "eu" ştiu mai bine "ce e bine pentru tine"- chiar dacă e clar împotriva a ceea ce ne învaţă Domnul.
Da, să nu fim nepăsători în sens egoist, dar nici manipulatori.

Am primit cândva un răspuns pe care îl preţuiesc: "Ortodoxia nu este un pahar de apă în care noi, ca nişte cuburi de gheaţă, ne topim. Ci cubul de gheaţă rămâne acelaşi" - în sensul de identitate a persoanei botezate.

Mi-am adus aminte de asta citind despre iceberg...

A te însoţi în cele rele nu este un fel sănătos de a-ţi păsa.

Cât de manipulate pot fi bietele cuvinte, sau cât de des folosite pentru a manipula, influenţa într-un anumit sens! Când faceţi asta, cum puteţi fi siguri că aveţi dreptate? Sau că sunteţi de partea Adevărului?

(Reper: "Dumnezeu se află ascuns în poruncile sale."- Sfântul Marcu Ascetul)