Dumnezeu sa-l odihneasca in pace.
Nu cunosc judecata Lui, dar n-ar fi exclus ca Vadim Tudor sa se fi cait sincer pentru greselile vietii lui, si sa ajunga in Rai, in timp ce acei care-i gasesc acum alte "locatii", sa nu se apropie nici macar de Poarta Raiului. N-am sa inteleg niciodata aceasta atitudine la un crestin (...ortodox) pentru un suflet deja "chemat acasa"!
Indiferent de nuante, C.V. a fost un roman. Iar romanii sunt asa cum sunt: vesnic imprevizibili. Nici numai buni, nici numai rai. Fata de altii care dorm in scaune, sau sunt semianalfabeti si nu au absolut nicio contributie la pusul umarului acolo unde li s-a dat mandat prin vot, acesta a facut cat a putut, bun sau mai putin bun din punctul dusmanilor de vedere.
Sa-i fie tarana usoara!

Excelent spus, Mosh Neagu.
Simt ca Romania e mai saraca fara Vadim Tudor. Cumva, era o legatura cu epoca copilariei si adolescentei mele, cu epoca pe care toti cei ce o duc (cam prea) bine acum, sau au fost persecutati atunci, pe drept sau pe nedrept, ei sau mai degraba ai lor, sau apartin unor minoritati trufase, o numesc "epoca ceausista".

Ba n-am exagerat deloc. Omul acesta a fost de zeci de ori mai rău decât toţi corupţii pe care-i vedem astăzi înfundând puşcăriile.

Ei doar au furat. El a instigat, zeci de ani, la ură între oameni. Din punctul meu de vedere a fost un scelerat, de aceeaşi talie, din punct de vedere moral, cu Hitler.

Eu am impresia ca matale te simti rau.

La o cafea cu moartea


”Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.
Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?
E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce câştigi?
Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?”


versuri: Vadim Tudor

Ai o impresie greşită. Mă simt destul de bine.

Problema este că n-aţi citat întreaga poezie. Uitaţi-o mai jos, cu sublinierea strofelor pe care le-aţi omis:

POEM INEDIT
ULTIMA CAFEA

Hai, Moarte, să bem o cafea
Ţi-o fac cu caimac, aromată
Mai leapădă-ţi coasa cea grea
Şi mantia asta ciudată.

Te rog să iei loc în fotoliu
Nu mă supără dacă fumezi
După cine eşti, Moarte, în doliu?
De ce tot suspini şi oftezi?

E foarte fierbinte cafeaua
Nu te grăbi, că te frigi
Mai lasă-mi pe cer, încă, steaua
Dacă eu am să mor, ce cîştigi?

Ai venit să mă iei în persoană
Prea mare onoare îmi faci
Din toată specia asta umană
Numai pe mine mă placi?

Hai să-ţi ghicesc în cafea
E bine să ştii ce te-aşteaptă
O cumpănă grea vei avea
Dar tu te descurci, eşti deşteaptă.

Eşti tot timpul în criză de bani
Aici, te asemeni cu mine
De ce să fim noi duşmani?
Eu te-nţeleg cel mai bine.

Lumea te aplaudă de departe
În zvon de corridă, olé!
Fii bună şi-ntoarce-te, Moarte
Să văd: după tine ce e?

Acum eşti captivă la mine
Am vrut să-ţi arăt, draga mea
Că nu-mi este frică de tine:
Ţi-am pus şoricioaică-n cafea

Dumnezeu sa-l ierte !

Daca nu e cu putință să rostim astfel , cu mult mai înteleaptă e tăcerea, decât sa aruncăm cu noroi si tot felul de "judecăți " inutile.
La cele scrise de tine , nu pot să adaug decât : AMIN !

Amin !
Iar când va fi vremea noastră , la fel să ne ierte si nouă.