Of..... Păi dacă e vorba, cu adevărat, de depresie profundă (severă)....
Eu recomand, dacă îmi e permis să fac asta, aşa:
1) Psihiatru - tratament medicamentos cu sau fără internare;
2) Psiholog - cu terapie cognitivă, de preferat (aceasta e abordarea de elecţie pentru depresii);
3) Grup de suport, dacă e vorba şi de vreo adicţie (alcool etc.)
Şi toate acestea pe fundamentul relaţiei cu un duhovnic, plus mersul constant la slujbe (Maslu, Liturghie etc.).

Pentru cei din familie (aparţinători) ajutorul vine tot prin intermediul persoanelor menţionate, care vor da explicaţii şi îndrumări adecvate, profesioniste.
Mi-e greu să cred că prin urmarea acestor paşi nu se va simţi nici o ameliorare sau chiar vindecare totală.
Depresia este o tulburare care se tratează cu succes.
Doamne ajută!

Ma refeream la cei din afara familiei.Adica, daca intalnim de-a lungul vietii persoane cu depresie, incercam sa ajutam, atat cat ne permite situatia respectiva: o incurajare, o vorba buna etc.Si restul tine de vointa acelei persoane, normal.Dar daca ai senzatia ca la un moment dat se apropie de o zona periculoasa a depresiei, in care la un moment dat si-ar putea face rau, atunci nu prea poti fi indiferent.Poti ajuta in aceasta situatie?Daca da, cum?

Păi... cam aşa cum am făcut eu mai sus. Altceva nu ştiu să vă spun...:)

Multumesc pentru pareri.

Ascultand persoana in cauza in primul rand cred; nici " binele fortat" nu e recomandat, aici sunt deplin de acord cu Mihnea Dragomir.
Si mai cred ca e necesar sa faci sa inteleaga persoana respectiva ca nu e singura :)

In cazuri usoare poti sa intervii, chiar e recomandat, fara sa ti se ceara expres, daca vezi ca esti bine primit.
In cele mai grele, sa trimiti la cei care se pot descurca cu ele.

In unele cazuri e suficient preotul, dar sunt cazuri in care e nevoie de psiholog, psihiatru..

Orice ar zice unii rupti de realitate de pe aici, nu orice preot poate fi si psiholog si mai nici unul care sa faca munca unui psihiatru.

Una e sa aiba un om sanatos niste suparari ocazionale care aproape ca trec de la sine si carora le este suficient cateva vorbe prietenesti si altceva sa ai de a face cu oameni cu un creier bolnav, cu probleme de ani de zile, chiar din copilarie, unele care nici macar nu le constientizeaza, si care si-au lasat urme adanci in sufletul si mintea lor si nu mai au sau nici nu au avut vreodata un reper al normalitatii.

Am deschis topicul asta pentru ca am cunoscut pe cineva, la care am intuit de la inceput ce suferinta il apasa.Nu intamplator, ci tocmai pentru ca imi e familiara, mai mult sau mai putin, de la oameni din preajma mea.Ma impresioneaza pentru ca stiu cat e de greu, cata insingurare si stigma sociala aduce o astfel de situatie.As fi vrut sa ii spun ca, chiar daca am mai avea de trait doar o ora sau doar o zi, chiar si cu lipsurile noastre lumesti(care pana la urma ne caracterizeaza pe fiecare din noi), tot ne putem bucura de viata, si suferinta e mai usoara, atunci cand ai credinta si prieteni alaturi.Dar nu ma pricep prea bine la cuvinte, si vroiam sa aud si alte pareri, poate mai sunt persoane care au trecut prin situatii de genul asta.


Partea cu psihologul/psihiatrul banuiesc ca o stie, la fel ca si cea cu grupurile de suport.Pe mine, cand am incercat sa vorbesc cu el m-a ignorat total.Probabil opinia si suportul unui
barbat ar fi fost mai potrivite, dar nu am putut sa nu incerc sa ajut cumva.
Sper ca pana la urma sa depaseasca greutatile si sa gaseasca alinare.

Acea zi, acea ora sunt cele mai importante din viata. Atunci, totul se poate pierde si totul se poate castiga. Nu e esential cat de pacatoasa viata ai dus, ci e esential sa pleci din ea in prietenia Domnului, solidar cu Crucea Lui: totul se poate castiga in acea ora, iar cei care vin la lucrul Domnului pentru numai un ceas, si anume in ceasul al doisprezecelea, vor primi aceeasi plata cu cei care lucreaza de la inceputul zilei vietii lor.

Am o anumita experienta cu bolnavi in situatii terminale: singurul punct de sprijin este credinta, singura speranta este Crucea lui Cristos si cuvintele "astazi vei fi cu Mine in rai!".

Nu irositi timpul cel mai pretios al oamenilor, mai ales a celor pe care ii iubiti mai mult! Timpul acela valoreaza cat tot restul vietii, atunci se da batalia cea mare! Nu uitati ca cel mai bine stie insemnatatea acelei zile, acelei ore Adversarul, care isi va inteti atacurile, fiind in stare, din disperarea de a vedea inca un suflet scapandu-i din gheare, sa joace totul pe o carte!

Da, asa sper si eu sa fie.

Cred ca nu m-am facut bine inteleasa.Nu vorbam despre un bolnav in stadiu terminal, ci despre cineva apasat de o suferinta sufleteasca.

Aici nu am inteles prea bine.Puteti sa detaliati un pic, va rog?

Din fericire, se pare ca de altceva e vorba in cazul la care va referiti. Dand mai multe detalii, eventual folosind mesageria privata, poate ca un raspuns ar fi mai de folos.