Parintii vor da seama de faptele copiilor.
Ministerul Invatamantului va da seama de faptele elevilor.
Societatea (institutiile cu pricina) va da seama de faptele tinerilor.

Sa fim cat de buni putem, caci "putin aluat dospeste toata framantatura".

Vezi tu, e de datoria parintilor sa imprime un anume cod moral copiilor, dar daca parintii sunt incompetenti sau iresponsabili nu vreau ca statul sa-mi impuna mie, prin lege, un cod moral cu care poate n-as fi neaparat de acord si care sigur n-ar multumi pe toata lumea.

Ca sa nu mai spun ca de fiecare data cand s-a incercat legiferarea moralei, esecul a fost rasunator.

si eu sunt tot la umana si suntem 23 de fete si 6 baieti...multumesc pentru sfaturi,voi lua in considerare,dar tot cred ca voi reusi sa ii schimb,mai ales pentru ca eu consider ca e datoria mea...desi sunt mai linistita si nu ma implic in activitatile lor,ei asculta de mai mult decat de de domnii profesori si ma bucura acest lucru.

Sunt de acord cu tine dar din pacate nu mai traim viata care se traia acum 2000 de ani. Atunci principala sursa de informare a copilului era parintele. Acum copilul interactioneaza mai mult cu strainii decat cu parintii datorita sistemului actual. Educatia e facuta in mare parte de straini, nu de parinti. Nu spun ca e rau, din contra e chiar bine ca e obisnuit copilul sa comunice si sa socializeze, dar daca sistemul a fost conceput pentru ca oamenii sa interactioneze ar trebui sa preia si responsabilitatea parintilor care nu mai au o asa mare influenta asupra copiilor.

Morala cu forta nu se poate, dar legea ar trebui sa pazeasca mai mult morala decat gandirea libera care poate sa evolueze si sa fie manifestata si fara sa se opuna moralei.

Contrazicere
 

Salutari, tuturor!
Nu sunt de acord cu argumentul ca toate aceste actiuni si reactii au pornit din urma educatiei oferite de catre parintii copiilor. Orisicat de mult s-ar incerca sa se impinga omul spre perfectie, nu se va intampla niciodata. Cel mai bine invatam din propriile greseli, iar din recunoasterea lor ajungem la maturizarea emotionala si psihica. Prin experiente ajungem sa descoperim noi intelesuri si sa renutam la vechile abordari care azi le vom considera negative. Un bun parinte ii va oferi copilului sfaturi si opinii personale, ii va prezenta o vasta istorie a universurilor cunoscute, ce cuprind fiece ramura sau domeniu de studiu existent, fie ele bune sau rele. Un bun parinte este constient de faptul ca nu-i poate rapi libertatea copilului si de aceea il va lasa sa experimenteze de unul singur. Omul contesta si se autocontesta, este intr-o disputa continua cu sentimentele si crezul sau, rezultand crize de sexualitate si de personalitate. Nu sunt lucruri care trebuie blamate sau ignorate sau considerate ca un subiect tabu. Frumusetea consta in faptul ca dupa atata drum si atata ura si ignoranta ajungem de buna voie si de acord comun cu persoana launtrica la drumul divin. Aceasta e dragostea adevarata, din asta va rezulta controlul de sine si constientizarea materiei intregi. Este insusi evolutia.
Copilul va avea dintodeauna bazele oferite de familie, dar in contact cu lumea larga va avea felurite tangente, cu diverse stari si invataturi. Acesta va oscila intre ele in permanenta pana cand isi va cladi propriul caracter si va avea o personalitate. Atunci va realiza ca el nu mai are nevoie de fatade si minciuni, de demonsratii publice exagerate, ce nu au nici un substrat intelectual, ci doar demonstrativ [ expr. "luat-ochii" ] si va reveni pe calea cea dreapta, s-a ajuns la autocunoastere, iar printr-o legatura curata cu sufletul nostru, primim dragostea divina in cel mai inocent si direct fel imaginabil.
Nu vreau sa isc o cearta, ci doar sa ofer un alt punct de vedere. Apropo, ca fapt divers, am saisprezece ani si perfect constienta :)

Un dascal de-al meu, Dumnezeu sa-l ierte, spunea ca daca nu ai cei 70 (nu 7!) de ani de acasa, tot degeaba!

Multi batausi si scandalagii cu un limbaj formidabil de obscen erau sportivi si judecand dupa masa musculara (care nu se depune in luni de zile), sportivi buni.

Nu cred ca are legatura cu morala, ci cu teama de consecinte, care nu este deoarece nu sunt consecinte.
Sunt sigur ca daca oamenii ar putea face orice, fara teama de un rezultat care sa ii afecteze negativ, l-ar face pe lucifer insusi de ras in ceea ce priveste mandria absurda si egoismul dus pana la negarea dreptului celuilalt de a exista.

Si de ce comentati ? Majoritatea copiilor de care ai spus sunt crestini.Este voia lui Dumnezeu.

Această responsabilitate revine: familiei, şcolii şi Bisericii. La baza acestei stări de lucruri este lipsa credinţei în: familie, şcoală şi Biserică.

Familiile sunt în plină criză. Ele uită scopul fundamental al familiei, care este naşterea de prunci şi educarea lor în Cristos.

Şcoala este într-o criză chiar mai evidentă decât familiile. Aşa cum bine aţi observat, accentul este pus pe etalarea personalităţii copilului. Cum este această personalitate, bine formată sau rău formată, Dumnezeu cu mila ! Ceea ce eu văd la o parte importantă dintre profesorii copiilor mei este: corupţie, dezinteres, formalism (fariseism didactic).

Biserica este şi ea în criză. Ca să mă refer numai la Biserica mea (catolică) maniferstările ei sunt: retracţia din spaţiul public, orizontalizarea legăturii dintre Dumnezeu şi om, lipsa unei viziuni centrate pe regalitatea lui Cristos, insuficienţa promovării unor acţiuni alternative la cele ale lumii.

Ce ar trebui făcut pentru ca cei următori nouă să nu moştenească o lume desfigurată ? Un lucru foarte simplu: să avem zel pentru Cristos.