Pai daca nu te intereseaza de ce te bagi ? Plus ca nici macar nu am scris ca ar avea mai putin de 15000 de ani - m-am luat doar de o formulare pe care o cosider nefericita. Si eu sunt satul de acest subiect, de aia nu am scris parerea mea.
Pai poti spune ca deduci dar nu ca observi. :p
La atom e mai usor pentru ca deja folosim electronii protonii sau neutronii deci mai mult ca sigur ca exista.

.....:) Desigur.
Daca imi sunt permise cateva precizari:
1) la propriu (si mai intai in limbaj stiintific), a observa inseamna a percepe, hic et nunc (in prezent, aici si acum) un anumit fenomen aflat in desfasurare. Nu putem observa nici trecutul nici viitorul, ci numai fenomenul care se petrece sub simturile noastre, aflat in curs de desfasurare.
2) Observatia este un caz particular al perceptiei. Este un act perceptiv condus in baza unor cunostinte, a unui plan si a unui scop. De exemplu, cand pacientul doctorului Dragomir vede (percepe) ca i s-a umflat o pleoapa, el da fuga la doctor si il roaga sa observe. Astfel, spre deosebire de pacientul sau, dr. Dragomir nu doar ca vede umflatura, dar o si observa: in functie de cunostintele medicale, de planul de observatie medicala si de scopurile terapeutice (stabilirea unui diagnostic etc.)
3) Nu putem observa varsta pamantului, mai intai pentru ca nu o putem percepe cu simturile. Ceea ce putem face este sa o calculam, sa o deducem etc. Varsta pamantului nu se cunoaste cu simturile, ci cu intelectul. Cu simturile putem cunoaste anumite indicii fizice ale pamantului pe care le vom prelucra apoi, in plan mintal, in baza unor cunostinte de geofizica etc. Eventual poate fi cunoscuta prin descoperire dumnezeiasca, suprafireasca - dar acesta e deja alt subiect.

Iar te bagi unde n-ai habar.
Ai pornit iarasi sa judeci (epistemologu lu peste prajit), per global si in absolut, activitatea si concluziile oamenilor de stiinta din lumea asta mare...
Nepotolite iti sunt trufia si nerozia, fartate! Vindeca-te-ar Bunul Dumnezeu!

Biblia, asa cum suna dealtfel titlul unui topic de anul trecut, nu e un jurnal de bord amanuntit/exhaustiv al omenirii si al vietii pe Terra si in Cosmos. Ea are un caracter eliptic, foarte selectiv. (să observăm, de pildă, cum se încheie Evanghelia după Ioan)
In Scriptură sunt adunate doar acele date strict necesare pentru a-i lumina pe oameni referitor la relaţia dintre Dumnezeu şi om. Orice pagină din Biblie are menirea de a-l ridica pe om, cu ochii mintii, spre Dumnezeu.
Ceea ce contează este relevanţa teologică a textului, nu implicatiile lui geografice, politice, biologice etc. Acestea raman mereu secundare şi cred că e treaba ştiinţelor, mai întâi, să se ocupe cu asemenea detalii.

Nici nu exista deductii despre structura unui atom.
Sunt doar modelari teoretice a unor aspecte masurate experimental.
Asta inseamna ca modelele se pot schimba oricand, daca apar date suplimentare care sa completeze sau sa contrazica ceea ce stim deja.

Exista un model a "Pamantului care are miliarde de ani".
Asta nu inseamna ca nu poate sa apara date care sa contrazica acest model.
Mai ales ca e bazat si pe anumite asumtii neverificabile stiintific.

De exemplu noi pornim de la asumtia ca in aparitia Universului si a vietii s-au manifestat strict cauze naturale, asa cum le cunoastem experimental prin prisma unei stiinte care are doar cateva sute de ani.
Iar aceste date le "expandam" la o scala de milioane si miliarde de ani - o asumtie care se poate dovedi hazardata intr-o zi.

Am inaintat pe terenul asta cu lozinca stiintei care se respecta prin prisma a ceea ce e verificabil si reproductibil experimental.
Ori deja in domeniul asta nu mai putem vorbi de experiment si reproductibilitate, trebuie sa asumam ca e vorba mai putin de stiinta si mai mult de filosofie, sau de ce nu, credinta.

După premisa lansată de tine putem foarte bine să mergem pe mâna ştiinţelor care spun că omul se trage din maimuţă. Ori, Biblia ne spune foarte clar că omul a fost creat de Dumnezeu. Omul de ştiinţă este limitat în cunoaştere, păcat că de cele mai multe ori nu-şi recunosc această limitare. Un cuţit poate să taie la fel de bine cum poate să te taie, în funcţie de cum îl utilizezi. La fel şi cu ştiinţa.

Stai bre că nu-i acelaşi lucru dorinţa unora de-a avea strămoşi mai păroşi ca ei cu ce a zis Cezar.

Stau bre, da ia spune-mi tu mie care ştiinţă ţine cont de Dumnezeu şi nu-L exclude? Şi cărei ştiinţe să-i dăm întâietate? Eu rămân la părerea că ştiinţele sunt bune în măsura în care sunt folosite spre binele omului şi nu ivers...şi mai ales când îşi recunosc limitarea. Dacă am înţeles greşit ce a spus Cezar, îmi cer iertare. :)

Cred ca este evident de ce am selectat cele doua idei din textul lui Ovidiu :) Insa in aceasta ecuatie a stiintei se mai adauga un element, chiar o constanta: ce faci cand obiectul studiului da el insusi marturie despre puterea creatoare care l-a creat si tu incerci sa-l limitezi la mai putin decat el insusi iti arata... :)

Aici este problema când ştiinţele trec într-o altă zonă a existenţei, unde nu au competenţă şi nici mijloace de cercetare.