Nu stiu, dar eu n-as aluneca pe pareri si probavbilitati, fiindca fiecare caz in parte are unicitatea sa. Fiul meu avea 4 ani si era... suspectat de orice, inclusiv de leucemie si de nu mai stiu cate alte boli extrem de rare. Simptomele principale: febra care nu scadea si durerea de cap uriasa, in momentul in care incerca sa se ridice de pe perna in pozitie verticala. A fost transferat si testat de la un spital la altul, uneori de profesori care conferentiau si prin Franta... Pana la urma, vindecarea s-a facut intr-un fel ciudat de firesc, aproape fara explicatie, astfel incat nimeni nu si-a putut atribui in mod deosebit meritul vindecarii.
Eu cred ca intotdeuna, indiferent ce cerem lui Dumnezeu, TREBUIE sa existe un pret. Sa nu ne prezentam la Dumnezeu ca niste cersetori, fara sa dorim sa lasam nimic de la noi. Asta se intampla mai pe la inceput, cand suntem slabi si naivi, dar cand am primit iertare, clementa si rezolvari de probleme, dupa care ne reluam patimile si metehnele, oare la ce sa ne asteptam?
Fratilor, toti avem probleme, mai mici, mai mari sau cu adevarat dramatice. Iar Cel ce le rezolva cel mai bine e Unul singur: Dumnezeu (si cei care-L slujesc). Nu stiu cum procedeaza fiecare. Eu in tineretile mele nu aveam un duhovnic si fagaduintele pe care le faceam, erau doar intre mine si Dumnezeu, fara intermediari. Acum nu mai merege asa... E neaparata nevoie de un duhovnic-indrumator. Acolo ne spovedim mai intai, dupa care nu plecam de-acolo pana nu ni se da un pret pe care sa-l platim, pentru rezolvarea problemei care ne apasa. Din acel moment, omul nu mai lucreaza singur, ci in comuniune cu duhovnicul pentrru care se roaga la randul lui, si nu uita sa aminteasca in final: "Pentru rugaciunile Parintelui-duhovnic X, oranduieste, Doamne cele bune si de folos!"
Cezare, nu mi-o lua in nume de rau, dar in locul tau, eu pentru viata copilului meu, n-as mai pune gura pe tigara niciodata in toata viata mea! Gandeste-te la asta!

Și aș inceta cu polemicile pe forum. Nu ți-ar strica să iei o pauză, Ioane. :)

“Domnul ceartă pe cel pe care-l iubeşte“ - http://www.cuvantul-ortodox.ro/2014/...-incercarilor/

Nu ne loveste Dumnezeu atat de greu, pentru niste biete porniri, chiar daca ele se repeta si se agraveaza in timp. Pentru asta, are El destule alte metode sa ne smereasca.
Tocmai am gasit o predica a ÎPS Teofan, cu privire la relatia „moderna” de familie. Nici n-avem idee ce inseamna pentru copii, astfel de slabiciuni ale parintilor!... Nu e nicio aluzie, ci doar o ipotetica consecinta, pentru cineva care si-ar dori sa fie si bun-crestin, si adancit in pacate strigatore la cer!...

[…] Dar, ca omul sa faca parte din Biserica si sa faca parte, nu doar asa prin botez sau pentru faptul ca s-a nascut intr-o familie crestina, ci sa faca parte in mod real, sau sa tinda spre aceasta realitate, crestinul, iubiti credinciosi, trebuie sa se umple de Duhul Sfant. Greu acest cuvant, dupa cuvantul Scripturii. Cine poate sa-l inteleaga, cine poate sa-l asculte? Dar aceasta este realitatea, nu putem fi crestini sau tinde spre acest statut, daca undeva inlauntrul nostru nu se creaza un locsor si pentru Duhul Sfant…
[…]
„Rusine este noua a grai” – spunea Sfantul Apostol Pavel pe vremea sa, despre multe pacate contra firii care se doresc acum a fi normale, a fi considerate ca acelasi lucru ca unirea sfanta, inclusiv trupeasca intre barbat si femeie, in sanul familiei binecuvantate de Dumnezeu…
[…]

sursa: http://www.ganduridinierusalim.com/i...a-firii-video/

Ioane, nu stiu ce alt cuvant sa iti spun decat sa incercati sa ramaneti cat mai mult unul langa altul. Ma refer la tine si la sotia ta. In general necazurile separa oamenii sau ii aduna mai mult.. Daca va aveti unul pe altul veti depasi si aceasta incercare.
Se va face bine copilasul aveti nadejde, frate!
Si eu sunt mama si cu toate acestea indraznesc sa spun ca nu iubim noi parintii proprii copii mai mult decat Maicuta Domnului. Nu te va lasa fara mangaiere. Fruntea sus!
Cel mai important este sa va ajutati, sprijiniti unul pe altul oricat de greu va este. cand unul nu mai poate..celalat sa se jertfeasca pentru amandoi..asa, veti birui!
Fruntea sus!
Bucurie!

Suge la sân. Mă rog, nici să sugă nu mai vrea ca înainte...:(
Soţia l-a alăptat pe Tudor până când micuţul de atunci ne-a chemat într-o zi şi ne-a zis, frângându-şi mâinile, cu ochii în lacrimi: "M-am hotărât să termin cu laptele ăsta. Trebuie să mă opresc..." Şi n-a mai supt de atunci. Avea 3 ani şi 6 luni...:)
Maria a fost înţărcată la 3 ani şi un pic. Ne gândeam ca Nicolae să rămână la sân măcar 2 ani, ca soţia să se întoarcă la serviciu (lucrează două ture succesive, din zori în noapte...).

Noi am mers mereu pe ideea de a lăsa lucrurile în firescul lor. Natural, copilul se hrăneşte de la sânul mamei. Apoi, am fost foarte atenţi la momentul înţărcatului deoarece ştim că e un moment cu urmări majore în psihologia viitorului om. Şi l-am lăsat pe copil să îşi aleagă momentul, explicîndu-i în prealabil ce înseamnă înţărcarea, ce implică ea, etc. etc. Astfel i-am obişnuit de mici să aibă încredere în discuţia cu semenii, atunci când au o problemă importantă de rezolvat. Asta, printre altele, pentru a prinde încredere să discute şi cu Omul, în baza experienţei cu oamenii...

Ambii băieţi au moştenit o înclinaţie către alergie de la mama lor. Când am mers cu Tudor, într-o noapte, a nu ştiu câta oară la urgenţe (el dezvoltase şi un astm), am dat în sfârşit de un medic care, de cum am intrat pe uşă ne-a zâmbit şi s-a aşezat cu gura până la urechi pe fotoliu... Mie nu îmi venea să cred, ne obişnuisem cu doctorii şi asistentele panicarde, care se repezeau deîndată asupra copilului... Apoi doctorul a scos ... o poză din buletin şi ne-a arătat un copil. Prima impresie a fost că e chiar ...Tudor. Dar nu era al nostru, ci era copilul doctorului!...:) Semănau leit.
Astfel am aflat de la dr. Craiu (să-l răsplătească Bunul Dumnezeu pentru câte tămăduiri miraculoase a făcut omul ăsta la viaţa lui, prin harul Domnului!) că Tudor făcea parte dintr-o tipologie aparte, destul de rară, predispusă la tulburări respiratorii şi la astm.
Şi ne-a învăţat ce avem de făcut şi în câţiva ani copilul s-a însănătoşit complet.

Deci se pare că Nicolae are aceeaşi problemă (oricum seamănă leit cu Tudor), aceeaşi sensibilitate care predispune la alergii de tot felul, inclusiv pe aparatul respirator.
dar pe dr. Craiu l-am pierdut, am auzit că ar fi plecat în Franţa sau Anglia, nu ştim prea bine...

Moşule, nu te supăra. Nu obişnuiesc să mă târguiesc cu Dumnezeu.
Am felul meu de a iubi pe Domnul. Şi de a-I cere...
Duhovnicul meu ştie mai bine, crede-mă.
Iar de fumat, o să fumez atât cât voi avea nevoie. Când nu voi mai avea, fii liniştit că nu voi mai fuma.

Adevărat este. Şi o face în multe şi nebănuite moduri, nu cum ni se pare nouă la prima vedere.
M-aş bucura, soră, să reflectaţi la deosebirea dintre cearta Părintelui şi anumite întâmplări neplăcute sau chiar tragice în care El nu are nici un amestec. Absolut nici unul!
Noi punem prea multe în cârca lui Dumnezeu, soră... Şi asta ne face în primul rând defavoarea că nici nu mai sesizăm când El intervine, în sfârşit cu adevărat, în viaţa noastră....

Mulţumesc soră, aşa gândeam şi noi...:)