De multe ori ne se amintește de această liturghie după liturghie, care este înțeleasă mai ales ca o continuare a comuniunii cu Dumnezeu și a unei viețuiri ca în biserică în viața de dincolo de porțile ei.

Sugestia ta este cu siguranță bună, și probabil că ea se și aplică în unele parohii. Însă probabil că cel mai mult ne lipsește prospețimea credinței, care și-a pierdut efervescența pe care o dobândise în momentul de trezire de după '89 și pe care au mai întreținut-o o vreme marii duhovnici pe care tocmai vremurile de restriște îi produseseră.

P.S. Mă bucur să-l reîntâlnesc pe cel care unește în numele său de forum noul și vechiul :)

În primul rând revenind la premisa inițială că n-ar fi comunități, eu cred că greșește cel care a deschis threadul.
Sunt câțiva care se știu între ei prin fiecare parohie și ei formează un cerc mai restrâns, au încredere unii în alții și-și permit anumite ieșiri.

Deci sunt mici comunități mai restrânse, dar oamenii nu-și dau tovărășie cu toată lumea că nici nu e bine.

Iar ca preot te riști mult dacă tabloidizezi mesajul bisericii, că o să-ți vină audiență ahtiată după scandal sau senzațional.

În anii 90 era media de vârstă mult mai tânără a populației și oamenii veneau cu energia lor specifică tineretului, acum e clar că pe măsură ce vârsta mediană a României va fi spre 50 de ani sau peste atmosfera psihică a poporului va fi de oboseală, debusolare, blazare, specifică bătrânilor.

Deci contează mult cât de tânără e o țară, după cum se vede singurul care a redresat natalitatea a fost Nicolae Ceaușescu printr-un decret și prin construirea de noi locuințe, restul e tăcere.

Efervescență în anii 90 avea și yoga, meditația transcedentală, ayurveda, și altele, unii își făceau ashramuri improvizate prin săli de sport, deci la pachet se dezvolta orice legat de zona metafizică.

Și la început erau mult mai puține mănăstiri, deci lumea se concentra în mai puține locuri geografice, iar la mănăstiri nu se auziseră atâtea scandaluri de homosexualitate sau altele, toate astea au epuizat credincioșii sau i-au făcut pe mulți să se îndoiască.

Deci e normal că după 15-20 de ani presărate cu scandaluri legate de bani, moaște care nu erau certificate, abuz de putere, homosexualitate, sau călcarea voturilor monahale, astea toate lasă unde de șoc.

Chiar mă uitam recent la cruciada pentru curățarea BOR a părintelui Ciprian Mega, avea dovezi de necontestat cu care voia să se prezinte la Sfântul Sinod, și așa pune doar ce se poate, există cică chestii mult mai nașpa, și au zis ăștia toți de prin presă că și-a incendiat mașina, că e regie, că nu avea ce să prezinte Patriarhului.

Da, se oferise și Kirill să dea, în mod sincer și dezinteresat, o mână de ajutor în această importantă cruciadă.
Să-l ajute pe părintele Mega.
Care nu mai e părinte dar e totuși un Отец respectat.

Exact asta vroiam si eu sa propun .
Ar fi de dorit implicarea preotilor in sustinerea unei comunitati vii ,dar daca nu e posibil, atunci si credinciosii insisi o pot initia.

Biserica nu este a preotilor, ei doar administreaza puterea Tainelor, Biserica este a noastra a tuturora,si noi toti suntem ai lui Hristos.
Si asa cum barbatul e cap femeii, fara insa a fi stapanul ei, asa si preotii episcopi sunt capul multimii ,conducatorii turmei, dar fara a impune neaparat directia ,decat in cazul unor greseli.

Dar sunt nevoit sa tin echilibrul in aceasta discutie. Este posibila si varianta pomenita aici ca adunarea oamenilor sa ajunga sa fie una lumeasca ,ceea ce nici asta nu ar fi rau, de exemplu sa faci o excursie ,dar care nu constituie neaparat scopul Bisericii,ci eventual un mijloc initial de apropiere.

Scopul final al inchegarii unor comunitati eu il vad tot in zona catehezei ,poate al lamuririi unor lucruri neclare care tin de credinta prin discutii cu altii ,poate chiar al depasirii unor stari de neputinta si slabiciune spirituala proprii prin ajutorul altora.

Si mai e un scop: iesirea din izolare, posibilitatea aparitiei unor fapte de daruire de dragoste, pentru cei care nu mai au poate pe nimeni pe langa ei, sau care nu sunt intelesi de ceilalti in drumul lor catre credinta, si acesta ar fi intradevar o mare realizare.

Eu as merge mai departe cu propunerea :
Sa facem un fel de asociatie , putem sa plecam si de la 2-3 oameni , si sa ne mutam alternativ la parohia fiecaruia si intai sa vorbim cu preotul, si apoi daca nu se opune, sa stam afara dupa slujba cu un afis, prin care anuntam pe cei ce ies de la slujba ca dorim crearea unui grup al celor care vor sa aiba legaturi privitoare la credinta in aceea parohie , sau pur si simplu au nevoie de ajutor,si sa propunem inscrierea pentru a tine legatura intr-un grup de whats'app,sau un link catre o pagina/cont

Dar ca aceasta actiune cu grupul de on line urmat apoi de intalniri live ,sa izbandeasca trebuie asumat de intiator rolul de conducere (cooptat si preotul daca e deschis), pentru pastrarea caracterului religios al intalnirilor , de acordare a libertatii de exepresie celorlalti dar in limitele tematicii credintei ortodoxe , altfel se pierde usor carma , si adunarea va esua in plictiseala orcarui grup de pe net , care incearca sa isi treaca timpul unii cu altii.

Deci cel mai mult conteaza principile acestei asocieri, cu cat sunt mai sanatoase si mai apropiate de credinta ,si pregatite dinainte, cu atat au sansa de a ii coagula pe oameni.

De fapt racirea dintre credinciosi parohiilor nu se poate imputa Bisericii ,este propria noastra racire din ultimele 2-3 veacuri,de cand ne am mutat la oras masiv, care insa se poate usor indrepta , daca avem credinta ferma in calea normala a cresterii impreuna si nu separat, in trupul lui Hristos care e Biserica

Asta deja se rezolvă la spovedanie, unii își extrag răspunsurile din minicatehezele de la spovedanie, iar acolo se rezolvă celelalte stări descrise de tine.

Nu toți oamenii stau în izolare, plictiseală, unii au o viață foarte intensă, și poate din contră ar vrea să stea în tihnă la Biserică.

Totuși e puțin forțat exemplul, fiindcă oricum ei se pot adresa la orice parohie apropiată, nu era musai să vină într-una singură.

La părintele Visarion era un context mult mai amplu, demarase lucrări de construire a unei parohii noi, avea nevoie de forță de muncă și de enoriași, chiar spunea că unii mai tatuați săpau șanțul pt utilități și nu se mai uita ciudat femeia de la lumânări la ei.

Deci el credea că din deschiderea respectivă va dezvolta opera lui de edificare parohială, asta se înțelege dacă stai să asculți, din păcate aproape toate filmările cu domnia sa au fost rase de pe net, de parcă nu ar fi fost, așa ca la un semn a devenit un paria.

Doi, nu știi care era frecvența întâlnirilor respective, poate era odată pe lună sau era mai mult pt când veneau camerele de filmat, nu știi durata, poate era pe repede înainte,

Trei cum au sesizat mai mulți el stătea puțin pe la povești, dar întrunirea o organizau tot mirenii și inițiativele de ieșire, sau ajutorare.

Patru există un urmaș al Părintelui Galeriu care nu face agape de genul, deci poate știe el ce știe.
Păi eu cred că el fusese pândit de mult timp, fiindcă nu am auzit niciun preot să cadă pe tehnică de înregistrare și să aibă un timp fulger de instrumentare al dosarului, cu stenograme ieșite în presă, să se șteargă imaginea lui așa de repede chiar și unele conferințe reușite care erau valoroase în felul lor.

Aici nu era că l-a filmat cineva cu un telefon amator, iar faza aia nu știm cum s-a întâmplat cu enoriașa, poate aveau o relație mai apropiată, dar ea voia cumva să se răzbune pe el

Poate ca asa e, pentru ca si eu ma intrebam de ce in Biserica primara de dupa cinzecime ,si dupa toata expunerea formidabila la care asistase lumea prin intruparea Cuvantului, in loc sa vedem cine stie ce dezbateri si aplicari ale poruncilor lui Hristos , se spune simplu
"s-au alaturat ca la 5000 de oameni, care isi petreceau viata in frangerea painii si rugaciune"

Totusi ideea de ccomunitate a fost chiar si in acel caz a 3-a componenta ,caci credinciosii vandusera tot ce aveau si traiau in comun.

Precizarea ta de a face apel la duhovnic e buna pentru unele din problemele personale care le ai cu credinta.
Dar si dialogul cu ceilalti iti da altfel de sanse, caci ceilalti au mai mult timp , discuti mai direct cu ei , poti ajuta si tu la randul tau .

In toata experienta Bisericii care a urmat cinzecimii ,si avem descrierea bisericii Pauline, ,totul s-a facut cu mase de oameni, cu colectivitati animate de aceiasi credinta , si acestia doar impreuna au constituit Trupul lui Hristos.


Nu poti fi cu adevarat fericit daca nu daruiesti si altuia intristat.

"Am fost bolnav si M-ati vizitat, am fost singur si M-ati primit"

Riscul de flecăreală e mare, chiar auzisem un preot care zicea că baza sunt Sfinții Părinți, restul preoților chiar și cu audiență de youtube și tv, sunt oameni pot greși, unele discuții sau interviuri sunt futile.

Comuniune euharistică, Biserica a avut perioade de creștere și descreștere.

Nu cred că mergi la Biserică să-l tămăduiești pe altul, tu ca mirean.

Eu sunt convins cum ziceam mai sus că sunt grupări nu le numesc comunități, mai degrabă găști prin fiecare parohie, care ies ei de ei și împart lumea între ei și restul, deci sunt grupuri de oameni adunați dar sunt în cerc restrâns.

Drumul catre credinta ,si anume : urcusul interior , curatirea gandului ,invatarea slavirii lui Duimnezeu,poate chiar asceza nu se pot face fara un drum paralel al invatarii iubirii de semeni , prin relatiile pe care le ai cu ei si prin continua auto-perfectionare.

O Biserica care are doar una din componente : intelepciunea, credinta sau oricum i-ai zice, si nu se incalzeste la dogoarea dragostei , este precum schiopul care ar vrea sa alerge la maraton.

Iubirea fara credinta e flecareala lumeasca. Credinta fara iubire este dogma seaca.
Doar conlucrarea lor poate duce comunitatea catre statura de om mare , catre participarea la Trupul lui Hrisots.

Tocmai pentru ca suntem slabi, nu pot nici eu fara tine, dar nici tu fara mine, si amandoi impreuna nu putem fara Hristos.

Cand ne e greu pe plan personal, vine un om si ne ajuta cu ceva, ceea ce e echialvent zic eu cu o mana intinsa de la Dumnezeu.

Daca pe plan personal avem asa mare nevoie de ceilalti, cu cat mai mult avem in drumul credintei ?

Acum Bisericile tot sunt pline, chiar daca nu comunicam unii cu altii , dar cat de mult ne ar ajuta sa ne cunoastem , sa vorbim cu oameni cu preocupari asemanatoare ca ale noastre.

Nu mi-ar mai trebui ani ca sa inteleg nu stiu ce taina ,. Nu as mai fi ratacit pe calea pacatului , nu as mai fi stat izolat crezand ca sunt altfel decat ceilalti.
Si doar forumul asta si tot ma ajuta putin, cu atat mai mult un dialog real cu oameni reali, cu aceleasi conceptii, ar fi ca o descatusare.

Si sunt foarte multi ca mine, care isi urmeaza calea credintei singuri sau in instrainare fata de lume , nestiind cat de aproape sunt de aproapele.