Mi-a placut mult acest cuvant al unui parinte atonit, aproape necunoscut noua, Avacum cel descult, dar care a gustat din preaplinul bucuriei dumnezeiesti:

“Bucuria este a Domnului. Este unirea cu El. Omul este nascut pentru bucurie, nu pentru tristete. De ce oamenii isi procura bucuria de la niste idoli? Credeti-ma, ei platesc scump pentru a-si cumpara aceasta bucurie, in timp ce bucuria in Dumnezeu nu costa nimic. Cum as fi putut s-o cumpar eu, care nu am nimic pe lume? Toti fratii mei calugari spun acelasi lucru, ca nu-L au decat pe Dumnezeu. Toti sunt plini de bucurie. Pentru Hristos, eu am facut gol in mine insumi, nu am nimic altceva decat pe Hristos. Nimic altceva decat pe Hristos si bucuria Lui. Saracia face usoara aceasta cerere a bucuriei lui Hristos. Trebuie sa fii gol pentru ca Hristos sa vina la tine. Hristos este bucuria dinlauntrul meu. Este nevoie, asadar, ca in fiecare pestera sa fie bucurie!”

Faptul ca omul a ajuns sa se bucure mai mult de darurile din lume decat de Creatorul lor, arata cat de mult s-a despartit de El. Omul nu este creat dupa chipul lumii, ci dupa chipul lui Dumnezeu. De aceea este firesc ca adevarata bucurie sa vina din intalnirea cu Dumnezeu.

Nu iubiti lumea, nici cele din lume! (Sfanta Scriptura).

Cred ca tare mult Il intristam pe Mantuitorul nostru cand suntem mai preocupati de lumea in care traim decat de El. Ne bucura mai mult darul decat Daruitorul, pentru ca darul e inteles a fi materie prin care ne putem satisface poftele egoiste. Impatimiti fiind, de multe ori chiar ne deranjeaza prezenta Celui ce este; parca ne tulbura; asa cum i-a tulburat pe fariseii ce nu s-au linistit pana ce nu L-au vazut mort pe Cruce.

Spune Sfantul Maxim Marturisitorul: "Daca sufletul e mai bun decat trupul si daca Dumnezeu, care a facut lumea, e neasemanat mai bun decat lumea, cel ce cinsteste trupul mai mult decat sufletul si lumea zidita de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu nu se deosebeste intru nimic de inchinatorii la idoli.

Cel ce si-a desfacut mintea de iubirea si de preocuparea staruioare de Dumnezeu si o are legata de ceva din cele ce cad sub simturi, acela cinsteste trupul mai mult decat sufletul si cele facute de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu, care le-a facut".

Bucuria mea lumeasca e sa-i stiu pe toti oamenii sanatosi si in pace si bunaintelegere (deh, iubirism ieftin!), iar bucuria mea nelumeasca e sa-i stiu pe ei inaintand spre mantuire. Imi spun adesea ca daca eu nu pot sa ma mantuiesc macar ei sa se mantuie (aici e tot iubirism ieftin!). Am un prieten care stiu sigur ca se va mantui, dar si el stie ca eu nu ma voi mantui, insa contez pe el, ca bogatul pe saracul Lazar, sa-si moaie degetul in apa si sa ma stropeasca cand il voi striga mai tare: "Mihnea, prietene, stropeste-ma ca nu te-am ascultat!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

Omul greseste atunci cand cauta bucuria cu orice pret. In cele mai multe cazuri, pretul platit pentru aceasta este mult prea mare. Acesta pentru a permanentiza clipele de bucurie lumeasca face pact cu pacatul, isi pierde sanatatea trupului sau chiar sufletul. Dar ce bucurie este aceasta care il pustieste pe omul care o traieste?

In schimb, bucuria duhovniceasca aduce rod inmiit. Ea nu consuma resurse. Dimpotriva, aceasta constituie un izvor nesecat, pentru ca nesecat este izvorul iubirii dumnezeiesti care se revarsa peste noi, bucurandu-ne intru totul si intru toate.

Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va! - ne indeamna Apostolul Pavel (Filipeni 4,4).

Dumnezeu ne-a creat pentru bucurie, nu pentru tristete.
El nu ne vrea mahniti, ci fericiti. In Imparatia Lui n-au ce cauta morocanosii, pentru ca ar strica atmosfera.
Cel ce-L traieste pe Hristos nu se mai intristeaza; cel unit cu Dumnezeu nu se mai agata de fericirile efemere ale acestei lumi; toate acestea palesc in fata bucuriei de a-L avea pe Cel Vesnic.
Insa, cat timp gustam fructul oprit, si nu pe Dumnezeu, vom fi straini de bucuria cea adevarata.

Sunt oameni care gasesc mai multa bucurie intr-o mancare decat intr-o intalnire. Cum ar arata lumea daca Dumnezeu ar pretui mai mult copacul decat omul?

Dumnezeu le pretuieste pe toate. Asa si noi ar trebui sa gasim bucurie in toate. Dar pentru ca El ne lipseste, ne alipim pacatos de lume, ne impartasim de ea intr-un mod nepotrivit si uitam de bucuriile duhovnicesti.

Creatia e plina de slava lui Dumnezeu, de marirea Lui, de harul Sau.
Nu se cuvine sa uitam ca lumea ne e data sa ajungem, prin ea, la Cel ce ne-a daruit-o.
Doar cel ce se bucura cum se cuvine de Dumnezeu stie sa se bucure cu adevarat si de lume; el nu devine rob lumii, nu e inghitit de catre aceasta, nu se pierde in ea.