În prealabil postat de mirela-h
Si acum vreau sa scriu despre o intamplare destul de amuzanta, la care pe undeva a lucrat si Dumnezeu, si din care am inteles ca El ne da ceea ce avem cu adevarat nevoie si nu ce ne inchipuim noi ca ne trebuie.Intr-o perioada din viata mea de eleva am fost foarte emotiva. Din cauza acestei emotivitati am picat la examenul de treapta a doua , la proba de matematica, desi la meditatiile particulare ma descurcam bine, iar patru din cele cinci subiecte ale examenului de mate stiam sa le rezolv. Emotia nu m-a lasa, insa, sa ma incadrez in timp, am lucract f. incet si nu am facut decat jumatate din test. Cand am devenit studenta la facultatea de istorie, noutatea si dificulatile sistemului universitar ca si sobrietatea unor profesori mi-au redesteptat emotivitatea aceea exagerata, pe care o credeam vindecata. Primul examen din prima sesiune era la Orint antic. Eram coplesita de numarul mare de cursuri pe care trebuia sa le invat ca si de zecile poate chiar sutele de nume de popoare si conducatori din vechiul Orient. Si la toate acestea se adauga emotia puternica ce crestea pe masura ce se apropia examenul. Asa ca nu am putut invata mai nimic . Cele mai grele cursuri mi s-au parut cele despre Asiria. Dupa ce le-am rasfoit si m-a luat ameteala vazand ce contin, le-am dat deoparte considerand ca nu pot sa le invat. Pana in ziua examenului ma tot rugam lui Dumnezeu sa ma ajute si sa-mi cada subiecte din acea mica parte a materiei pe care cu chiu cu vai reusisem sa o pregatesc. Ma rugam, mai ales, sa nu imi cada ceva din cursurile despre Asiria, pe care nu le putusem nici macar citi. La examen , care avea doua probe, scris si oral, m-am dus mai mult moarta decat vie. La proba scrisa am avut un subiect mic depre Egipt si unul amplu depre Asiria :(. Am luat un cinci amarat si a doua zi m-am prezentat la oral. Am intrat in sala a treisprezecea si am tras biletul cu numarul treisprezece care continea un scurt subiect despre scrierea hieroglifica si, curat ghinion, " a doua ridicare a Asiriei" cea mai stufoasa perioada din istoria statului asirian :dozingoff: In momentul acela am avut o reactie paradoxala , imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp. Sa plang pentru ca Dumnezeu nu mi-a ascultat rugaciunile si, iata, am parte numai de subiecte asiriene,fiind pe punctul sa pic examenul, si sa rad pentru ca mi se parea caraghioasa aceasta insiruire de "ghinioane". Puteam sa devin superstitioasa in acel moment, dar nu s-a intamplat asa. Profesorul a vazut cat de pierduta eram si s-a milostivit de mine, m-a lasat sa spun ce stiam si mi-a dat ca nota finala 6, de incurajare. In momentul in care am iesit din sala m-a cuprins un sentiment de mare usurare, dar si de limpezire sufleteasca. Am inteles atunci ca nu aveam nevoie de "noroc chior", pentru ca eu asta ii ceream lui Dumnezeu cand ma rugam sa-mi cada subiecte din putina materie pe care o invatasem, ci de incredere in mine ca sa pot sa-mi inving emotivitatea exagerata. De atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, eu nu am mai avut nicio emotie la examene, am terminat facultatea de istorie cu medie peste noua si fara nicio restanta. Am urmat si a doua facultate si la fel nu am mai avut emotii care sa ma blocheze, simtindu-ma , mai ales la examenele orale ca pestele in apa:D
|
