Citat:
În prealabil postat de sofiaiuga
lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conținutul credinței. Este mai degrabă o negare a schimbării
pentru că Raiul nu este altceva decât iubirea lui Dumnezeu, iar Iadul este trăirea fără Dumnezeu.
Astfel, lumea este o „taină". Greșeala fatală a protestantismului constă în faptul că, răzvrătindu-se împotriva imanentizării creștinismului în timpul Evului Mediu, el a respins „taina", nu doar religia ca păcat și cădere, ci și natura religioasă a creației însăși. Greșeala constă în afirmația că Biserica este totalitatea „celor mântuiți
Dacă protestantismul individualizează mântuirea și o transformă într-o mântuire personală, golind-o de conținutul ei cosmic și eshatologic, îl face pe om să se simtă singur, neliniștit, despărțit de lume, de istorie și de împărăția lui Dumnezeu. Astfel, în mod paradoxal, secta devine o eliberare de singurătate, însă cu prețul diluării personalității în sectă, în
Nu pot părăsi Biserica - Biserica este viața mea. Am convingerea că ortodoxia este Adevărul și Mântuirea
Acolo unde biserica nu mai este un simbol, o taină, ea devine o caricatură oribilă a ei însăși.
Astea sint cele pe care le-am retinut din linkul citat:rolleyes:
|
Ar fi bine sa mai retii si urmatoarele:
"Insă Biserica este adeseori stanjenita de probleme care sunt inexistente si vatamatoare in credinta. „Spiritualitate", „imbisericire" - concepte ambigui si periculoase. De multe ori oamenii pe care ii stiam interesati de spiritualitate aveau o gandire ingusta, erau intoleranti, plictisitori si ursuzi, acuzandu-i pe altii ca nu sunt suficient de spirituali. Ei reprezentau esenta propriei lor constiinte, nu Hristos, nu Evanghelia, nu Dumnezeu. Langa ei nu creste nimeni; din contra, se inchide in sine. Mandrie, egocentrism, multumire de sine si ingustime a spiritului"
Sau:
"Prezenta in biserica ar trebui sa fie precum o eliberare. Dar în tonalitatea bisericii contemporane, viata bisericii nu elibereaza, ci il incorseteaza, il inrobeste si il slabeste pe om. Acesta incepe sa fie interesat de vechile si noile calendare, de ceea ce fac episcopii si simuleaza o bunatate mieroasa. Mare parte din asa-numita literatura spirituala este de calitate indoielnica, in loc sa-l invete pe om sa priveasca lumea prin viziunea Bisericii, in loc sa transforme viziunea omului despre sine si viata, acesta se simte obligat -pentru a fi „spiritual" - sa se imbrace intr-o haina de evlavie impersonala si murdara, in loc sa stie cel putin ca exista bucurie, lumina, sens, vesnicie, omul devine iritat, intolerant, rau si acumuleaza o ingustime a spiritului. Nici macar nu se caieste de toate acestea pentru ca toate provin din aceasta „imbisericire", pe cand sensul religiei consta in luminarea vietii, in raportarea ei la Dumnezeu si transformarea ei în comuniune cu Dumnezeu."
Iar pentru cei ce cred ca a trai in spirit crestin ortodox inseamna sa transpui ad-literam in viata anumite canoane prinse de pe ici, de pe colo si sa iti inabusi orice urma de afectiune pentru cei nu pot trai la fel de "ortodox" sunt de luat in seama urmatoarele citate din parintele Schmemann:
"Ieri am discutat indelung cu N. Mi-a spus ca doi oameni - o fata pe care o iubea si inca cineva, s-au indepartat de el pentru ca nu credea in Dumnezeu intr-un „mod ortodox". Mi-a explicat reticenta lui fata de Biserica; incapacitatea lui de a accepta credinta asa cum este ea traita în Biserica, impermeabilitatea sa la invataturile Bisericii. Este un tanar vesel, plin de lumina si bunatate si doritor de liniste. Ce-as putea sa-i spun unui astfel de om sau, mai bine zis, cum as putea apara un crestinism in care Hristos este ascuns vederii de o multime inexplicabila de obstacole si tabuuri? Acei oameni care au darul vietii, simtul religios al vietii, adeseori nu mai au nevoie de o „religie" care sa umple un gol, sa indeparteze frica. Acest fel de religie lipsită de viata si de bucurie ii dezgusta pe oameni, indeosebi pentru că perspectiva ei asupra vietii este adeseori rautacioasa, necrutatoare si critica.
„Bucurati-va mereu. Multumiti pentru toate..." Se aude aceasta indeajuns de limpede în crestinismul nostru, obosit si ranit de propria-i istorie?
"Sursa falsei religii este incapacitatea de a te bucura, sau mai degraba, respingerea bucuriei, pe când bucuria este esențiala, deoarece este rodul prezentei lui Dumnezeu. Nu poti sa nu te bucuri, stiind ca Dumnezeu exista. Doar puse in legatura cu bucuria, friica de Dumnezeu si umilinta sunt drepte, autentice, fructuoase, in lipsa bucuriei, ele devin demonice, cea mai profunda denaturare a oricarei experiente religioase. O religie a fricii. Religia falsei umilinte. Religia vinei. Toate sunt niste ispite, niste capcane - foarte puternice intr-adevar, nu doar în lume, ci si in sanul Bisericii. Oamenii „religiosi" privesc bucuria, adeseori, cu suspiciune."
Oare de ce nu ai retinut niciunul dintre aceste citate?
