Este o viziune proprie
 

Noi cu totii ne creem universul nostru.
Daca eu scriu acum inseamna ca exist.
Exista o vorba din Batrani care spune CUM ATI ASTARNI ASA DORMI: Acu trage-ti dv. concluzia:
Si nu ma refer la viata materiala

Mă gândeam uneori de ce oare apar sfinții în icoane ținând o cruce în mână... una din explicații mi se părea că ar fi aceea că în noi oamenii se pot sălăslui diavolii, iar crucea aceea îi "neutralizează" ca să zic așa :) prin ochii noștri..

Incontestabil, Sfanta Cruce are o putere exorcizanta, care vine de la Acela pe care oamenii au avut nebunia sa il tintuiasca pe ea.

Pe de alta parte, exista ceva nesanatos in a vedea in oameni, in aproapele nostru, niste posedati. Prefer in a-i considera, pana la proba contrarie, niste cautatori ai lui Dumnezeu, in mod mai mult sau mai putin constient.

Avva respectiv nu a vorbit metaforic.

Afirmatia sa ne arata ca acesta a atins un nivel profund al rugaciunii - adincimea unde ochiul launtric vede cum toate izvorasc din Dumnezeu.

Ca nimic nu poate exista in sine si prin sine. Ca toate, in mod esential, sunt tinute/ sustinute de Dumnezeu.

Ca realitatea Lui Dumnezeu este mai reala decat orice manifestare a formelor.

Caci forma este schimbatoare, insa Dumnezeu nu.

Aceasta vedere profunda nu poate fi atinsa fara o abordare apofatica a rugaciunii.


Lumea este o extensie a Lui Dumnezeu, intr-o perpetua fluctuatie.

Devine si a noastra in masura in care ne unim launtric cu Dumnezeu.

Primim Imparatia promisa, unde timpul nu mai curge.

Dar nu ma gândeam la posedați, în genul experiențelor descrise în pildele din Sf. Scriptura, de ex. Ci pur și simplu la patimi care ne stăpânesc. Și nu în special la alții, ci la noi înșine.

mulțumesc de postare, dar..
 

Asta din ce perspectiva este? Am uitat cu ce credint›ă te identifici..

Asa cum sunt formulate cele doua propozitii evident ca sunt din perspectiva crestina.

Ca Lumea este "o extensie" a Lui Dumnezeu prin Energiile Sale este unul din aspectele cheie crestine.

Daca Lumea ar fi complet independenta si autonoma, atunci Tatal nu ar mai putea fi numit Atotiitor. Ar fi un Creator separat de propria Creatie. Ar fi doar un datator de viata, intr-un moment de initiere, fara a mai fi un sustinator al ei.

Insa Dumnezeu nu este un dumnezeu izolat. Ci Atotprezent si Atotiitor.

Prin unirea launtrica cu Dumnezeune omul se "incopceste" (termen folosit de anumiti preoti) altfel cu Realitatea.

Prin Dumnezeu omul o experimenteaza altfel. Plenar si atemporal.