Frumos Partenie, ce minunat ar fi ca din cand in cand sa mai spunem: Invredniceste-ma, Doamne sa iubesc, atat cat ma iubesti Tu.

asta ar insemana sa-L las pe Dumnezeu pentru un om.daca eu imi dau mantuirea mea altuia,inseamna ca iL dau pe Dumnezeu.Sensul vietii este mantuirea.deci care ar mai fi sensul vietii mele daca eu voi trai in chin pe vesnicie si separata de Dumnezeu?

Moise,dupa ce ascos pe israel din egipt,acesat a cazut in pacate grele,ca idolatria.Atunci Dumnezeu i-a zis ca vrea sa piarda acest popor indaratnic,care nu asculta de el.Moise i-a spus lui Dumnezeu,"Doamne,mai bine sterge-ma din cartea vietii pe mine,si iarta-i pe ei".dumnezeu i-a raspuns"roaga-te tu pentru acest neam indaratnic,caci altfel eu nu ii iert"Moise s-a rugat,si Dumnezeu i-ai ierat pe israeliti.
Apoi,Sf Ap Pavel spunea"as dori sa fiu anatema de la hristos,numai ca neamul meu(iudeii) sa se mantuaiasca".Iata exemple de dragoste care nu tine cont de nimic,care prefera chiar iadul,numai sa se mantuaisca cei iubiti.

eu nu mi-as rata viata vesnica.nu mai are nici o logica.tot ce ai facut bun in viata ,chiar si faptul ca iti dai mantuirea altcuiva,chiar nu are logica.pentru ca rasplata ta oricum va fi iadul.asa ca de ce ai face-o?care ar mai fi sensul vietii?iadul?

am citit in Parintele Cleopa,parca ca atunci cand vine vorba de mantuire,trebuie sa fi egoist.nu trebuie sa-ti lasi mantuirea ta pentru altul.

cel mai bun exemplu este insusi Mantuitorul Hristos,care a lasat "sanurile parintesti",si a venit in lume.Apoi,tot Mantuitorul s-a dus pana la iad,"pana la cele mai de jos ale pamntului",pentru a-i scoate de acolo pe Adam si Eva si pe cei drepti.Apoi insusi mantuitorul a zis"cine nu-si uraste insusi sufletul meu,nu poate fii ucenicul meu".Pentru a-l sluji pe Hristos nu trebuie sa-ti pese nici macar de sufletul tau.Asta inseamna dragoste,sa poti sa-ti jerfesti chiar si sufletul pentru a face voia Domnului.

Pai Iisus cand s-a coborat la iad nu L-a parasit pe Dumnezeu pe veci.
Si una e sa faci un efort in aceasta viata pentru aproapele tau,ca mai apoi sa fi rasplatit cu dragostea lui Dumnezeu,si una e sa lasi dragostea lui Dumnezeu,care este sensul vietii.Fapta buna,fara Dumnezeu,nu are nici o valoare.

Eh, asa suntem toti viteji si plini de "jertfe" pentru ceilalti, asta pentru ca nu am gustat din iad, ca daca ne-am "frige" un pic cu ce e acolo, cred ca nu ne-a mai da noi atat de indrazneti.

Draga veilur,matale ai fost prin iad,de ne dai noua lectii despre cum este acolo?

Pai daca tu faci o fapta buna nuami ca sa fii rasplatita,insemna ca esti un fel de negutator.Nu ai pic de dragoste.Zici lui Dumnezeu,ama facut asat si ast,deci merit asta si asta.Uiti ca Dumnezeu te-a facut din nimic,si ca nu-ti este cu nimic dator.Apoi faptele noastre bune,daca nu sunt fapte ale dragostei sunt inutiel.Sf Apostol pavel spune frumos,"si toata avutia mea de as da-o milostenie,si trupul sa fie ars,daca dragoste nu am,nimic nu-mi foloseste".pai noi credem ca dumnezeu ne duce inrai,ca am facut noi cine stie ce fapte mari?sa fim seriosi,daca suntem plini de ura si de egoism,daca vom fii pusi in rai,ii vom uri si pe cei de acolo,cum spuneai tu,contrariata ca de ce un "desfranat" ca stefan cel Mare este sfant.Exact asa ,cu inima ta de acum,daca vei fii inrai,si vei vedea talhari,desfranati,care s-au mantuit prin pocainta,ai sa zici ca dumnezeu este nedrept,ca eu care am fost curata toata viata,am facut fapte bune,de ca sa fiu la un loc un loc cu astia?Ti-am mai zis undeva,ca tu ai sa stai la coada sa ceri ieratre celor pe care i-ai numit pacatosi(oameni cu familie,mucenici cu familie,prooroci cu familie),numai pentru ca gandest iatat de ingust.