Costel, eu cred ca pana ajungem la iubire avem multa cale de strabatut. E bine daca tu esti deja acolo, eu sunt departe. Sf. Ioan Scararul pune iubirea pe a 27 sau 28-a treapta a scarii...iar eu sunt tot la primele trepte si cum mai urc una, cum ma dezechilibrez la a doua.

Asa e, Andrei. Eu ma gasesc repetenta la capitolul cu aproapele meu. Si daca n-am ajuns sa-mi iubesc aproapele, departe sunt si de iubirea de Dumnezeu. Grav, dar adevarat. Oare am ajuns sa fiu un loc de odihna pentru cel de langa mine? Oare merg spre fiecare om in acelasi mod, cu aceeasi deschidere de inima? Pai raspunsul e categoric NU. Si ce-i de facut? Cum sa dam roade de iubire?

Elena

Traian, frumos si adevarat spus. Crezi ca numai in Post ar trebui sa vedem asta, sau sa devina viata noastra un post continuu (aici nu vorbesc de schimbarea alimentelor, ca asta nu e post, e numai regim alimentar)?

Parintele Cleopa intrebat fiind cum sa ne rugam noi, mirenii, incepatorii - a raspuns zambind ca sa ne rugam dupa puteri.

E mai de folos o rugaciune simpla din inima decat rugaciuni ale sfintilor, care sunt - ale sfintilor.

Adica nu ma intelegeti gresit, nu consider ca rugaciunile respective nu sunt folositoare, dar cand te concentrezi asupra actului si nu asupra lui Hristos, te pierzi probabil.
Asa ca poate e bine sa alegem a ne ruga dupa putere, sa cerem dupa nevoia sufletului. Asa treapta cu treapta ne schimbam si pe dinauntru.

Nu poate nimeni incepe rugaciunea prin a cere intelepciunile pe care le cere Sfantul Efrem. Putem ajunge toti acolo, dar pana acolo sunt de trecut trepte.
Eu asa vad problema interiorizarii rugaciunii si a asimilarii starii de traire de la rugaicune.

Nu , nu te inteleg gresit. Este parerea ta si trebui respectata. Totusi sa nu uitam ca rugaciunile Sfintilor Parinti, Acatistele, Psaltira , in general, sunt de folos prin invatatura si hranirea noastra sufleteasca. Ele au o puternica incarcatura emotionala si sunt adevarate pilde pentru noi. Am constatat ca citite de multe ori la rand, le dai de intelesul lor adevarat, abia dupa cateva parcurgeri , iar Psaltira se lasa descifrata, inteleasa, in adevarul ei dupa multe citiri . Categoria rugaciunilor simple, directe intru cuvintele noastre , sunt de mare folos si exprima starea noastra sufleteasca si dragostea intru Dumnezeu. Oricum ar fi ea, rugaciunea ne mentine legatura permanent cu Bunul Dumnezeu si cu Sfintii bine placuti Lui, mijlocitori neobositi intru cele de folos noua.

Citeam ieri în cartea Monicăi Fermo "Metanii de dor" că ne trăim credinţa într-o stare de "călduţ", aceea care nu este recomandată în Scriptură. Ne simţim bine cu Dumnezeu, dar nu renunţăm la ambiţiile noastre lumeşti, ca şi când am putea sluji la doi domni...

Eu m-am simţit vizată, aducându-mi aminte de câte ori am simţit (cu înflăcărare) că nu îmi trebuie altceva în viaţă decât conştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, şi de câte ori am uitat sau mi-am încălcat promisiunile, căzând în plictiseală, păcat, autosuficienţă...

Crede că este nevoie de timp să ne maturizăm în credinţă, tot timpul avem de luptat cu ispitele şi nu simţim mereu adierea Duhului la aceeaşi intensitate. Dar asta seamănă cu îndreptăţirea de sine... De ce nu pot să mă bucur mereu, să iubesc curat şi fără frică, să mă las mângâiată de darurile lui Dumnezeu?

Voi ce v-aţi răspunde la întrebarea: sunt eu căldicel sau dragostea pentru Hristos este fierbinte în inima mea?

Sa spun sincer, imi este teama sa imi pun aceasta intrebare deoarece nu am raspuns bun. Nadajduiesc ca pentru dorinta de a nu ma mai afla in starea de caldicel, sa-mi ajute Dumnezeu ca intr-o buna zi sa am dragoste fierbinte pentru El. Am citit undeva ca Parintii imbunatatiti sunt ispititi, pe cand noi suntem luptati de propriile patimi.

Am toata admiratia pentru cei ce au credinta puternica, dragoste fierbinte pentru Dumnezeu si nu mai cocheteaza cu compromisurile, sunt un model pentru mine si in acelasi timp realizez cat este de greu.

Am gasit acest model de traire, pe care doresc sa vi-l impartasesc si voua:

"Luni dimineata am vrut să stau de vorbă cu el, despre trăirea duhovnicească din această Sfântă Săptămână. Spre marea mea surprindere însă, când m-am apropiat, am observat cum plângea cu siroaie de lacrimi. Cei din cameră, la dorinta lui, îi rezervaseră un colt pe prici. Mi-a fost rusine că l-am deranjat si toată Săptămâna Patimilor n-am mai putut sta de vorbă cu el. Era retras în acest coltisor si plângea în continuu, privind cu ochii sufletului si simtind cu inima suferintele Fiului lui Dumnezeu răstignit pe cruce, pe Golgota. Îi impresionase pe toti cei din cameră într-atât, încât întreaga Săptămână Mare a fost una de doliu."
Continuare...
http://www.impantokratoros.gr/55CDFD9F.ro.aspx

Cand vom ajunge si noi la aceste lacrimi purificatoare?