Nu e tratata cu superficialitate, intentia paradoxala e folosita si de psihoterapiile 'conventionale' (cel putin in cea cognitiv-comportamentala, in care ma formez). Iar in ceea ce priveste frica (poate cea mai nedorita si neplacuta traire), e clar ca nu avem cum sa o depasim sau sa o evitam, putem doar sa o imbratisam, sa trecem efectiv prin ea, doar asa invatam sa o gestionam si sa vedem ce e dincolo de ea.
Si eu ma intreb care va fi (este) rolul meu pana la urma, terapia cognitiv-comportamentala nu se baga in adancimile psihanalizei, e 'curata' si logica si nu vine in conflict (cel putin pana acum) cu convingerile mele religioase. Sa vedem ce va fi.

Cu un an in urma am participat la o cura de reabilitare in pentru durerile provenite de la coloana vertebrala . Intre procedurile oferite de casa de sanatate se afla si psihoterapia. Desigur ca am incercat si asta pe langa alte metode cum ar fi autosugestia si gimnastica medicala. :)

O simpatica psiholoaga a incercat sa-mi deznoade viata particulara si sa recunoasca motivul incordarii muschilor paravertebrali in faptul ca ma sacrific tot timpul pentru familia mea si ca ar trebui sa ma gandesc la mine insami inaintea celorlalti, ca greutatea familiei ma apasa pe umeri prea tare ...

Ca e normal ca fiul meu in varsta de 21 de ani sa se descurce absolut singur daca s-ar putea sa plece de acasa si sotul ar trebui sa-si poarte singur de grija iar eu sa ma trec pe primul plan in viata mea.

Ceea ce nu stia ea era ca fiul meu studiaza, munceste si locuieste singur la 1400km de noi chiar daca in locuinta care ne apartine iar noi il ajutam si-l sustinem pe langa desigur lucru de care orice parinte ar fi multumit.

I-am multumit pentru sfaturi dar mi-am permis sa-i spun ca defapt chiar acestea sunt satisfactiile sufletesti in viata mea de familista convinsa iar a ma dedica celor dragi nu poate constitui cauza durerilor de spate.

Fiecare psiholog iti va spune in concluzie ca problemele tale isi au radacinile in copilarie si in comportamentul tau familial si defapt trebuie sa te ajuti singur iar daca poti da-i pe toti ceilalti deoparte. Deci gandeste-te doar la tine si daca nu merge te indoapa si cu antidepresive daca le dai voie.

Eu am avut o copilarie fericita si inafara de aceasta chiar nu-mi lipseste siguranta de sine cu nimic.

Psihologii te vara doar in sertarele in care au invatat ei la scoala sa sorteze persoane.

In cazul meu s-a dat "cu batul in mijlocul baltii" :) Lucrand in domeniul medical si partial invatamant am avut si eu onoarea sa invat despre sertarele respective. :)

De curand am trecut prin niste necazuri la care nu m-am asteptat si care intre timp s-au rezolvat tot datorita celor dragi din jurul meu care mi-au stat alaturi si mai ales reintoarcerii mele la biserica.

In pragul depresiei am ajuns sa ma intorc la credinta si deja prima discutie avuta cu preotul m-a ajutat in scurt timp , pe mine care la prima spovedanie din viata mea am recunoscut ca am ceva impotriva institutiei numite biserica si a oamenilor numiti preoti, mai ales a dânsului personal.

Da , exista preoti cu harul lui Dumnezeu, a trebuit sa recunosc aceasta si sa-mi cer iertare in fata lui si a lui Dumnezeu pentru ce gandisem cu nu mult timp inainte.

Pentru mine psihoterapia ortodoxa a avut un efect benefic. V-o recomand cu caldura.

la acest aspect m-am referit cand am pomenit de superficialitatea psihoterapiei conventionale [nu este luata in calcul jertfa de sine]. Este ceea ce diferentiaza cele doua tipuri de psihoterapie. Din nefericire psihoterapia ortodoxa nu este recunoscuta in tara noastra. Succes Lareine!

Doamne ajuta!

"Medicii trateaza insa doar Dumnezeu vindeca" - o vorba frumoasa pe care am auzit-o. Un domn vorbea pe Trinitas despre medicina si crestinism si tot el spunea ca in momentul in care omul ajunge sa creada cu adevarat, nu mai exista nici un razboi sau problema pe care trebuie sa le rezolve el singur (omul). Toate ii sunt incredintate lui Dumnezeu. Cred ca multi dintre noi am auzit de vindecari miraculoase, de oameni care au trait desi medicii nu le mai acordau nici o sansa... ba chiar de invieri sau amanari ale mortii de catre unii duhovnici. Minunile sunt intotdeauna sub ochii nostri. Singurele lucruri la care trebuie sa lucram sunt nadejdea si credinta.
Sa nu gresesc... si in indreptarul de spovedanie este trecut faptul ca este un pacat sa fii bolnav si sa nu mergi la medic bravand sau cerand semne si minuni. Insa, finalmente, cu toate eforturile omenesti, vindecarea tot de la Dumnezeu vine.
Doamne ajuta!

Despre psihoterapia ortodoxă în scrierile lui Dimitri Avdeev , Mitropolitul Hieroteos Vlachos , Vasile Thermos şi alţii :http://www.librarie.net/categorie/45...rapie-ortotoxa

Este nevoie de conlucrare terapeut-preot. Asa este ideal. Fiecare are rolul sau si nu poti sa renunti la unul.
Este ca si la cancer cu medicina alopata si cea naturista sau alte terapii ne-alopate. Nu poti renunta la medicul normal, dar si celelalte te ajuta.
Terapeutul are mare dreptate: multe lucruri/traume isi au originea in coplarie, sau in evenimente de care nici nu stim, sau nu le-am bagat de seama.
Iar preotul nu stie, nu este pregatit in acest domeniu, sau nu in ortodoxie, dar te ajuta cu credinta, rugaciune si suport moral.

Eu cred ca trebuie sa distingem, fara a separa, intre bolile psihice si cele sufletesti. Un bolnav psihic nu poate fi imediat catalogat ca fiind demonizat.

Se tot vobeste de aceasta stransa legatura intre psihoterapeut si duhovnic. Ca e bine sa mergi la amandoi. Asta ar insemna ca psihoterapeutul iti daruieste ceva ce nu-ti poate darui duhovnicul. Dar se pierde din vedere ca adevaratul duhovnic nu da nimic de la Sine. El se roaga pentru ucenicii sai, ca Dumnezeu sa-i dea cuvintele cele mai potrivite pentru insanatosirea si cresterea lor duhovniceasca. Asa ca nu cred sa existe un terapeup care sa aibe cuvinte mai potrivite decat cele date de Dumnezeu prin duhovnic.

Este adevarat ca se intampla sa avem si cateva persoane care rostesc sec niste cuvinte, ca nu simti viata in ele. Dar asta nu inseamna ca nu avem si duhovnici adevarati. Eu sunt de parere ca poti gasi tot ce iti este necesar pentru sanatate la un duhovnic. Nu ne ramane decat sa mergem mai des la ei si vom avea parte de mai multa sanatate.

Asa este. Si interesant este faptul ca unii medici (aia care cred si aia care macar accepta existenta duhovnicescului pe langa materie) constientizeaza cumva, recunosc situatiile care nu tin de competenta lor (recunosc cazuri in care nu e vorba de o boala psihica) si trimit omul si la preot sau il indeamna sa se roage si sa mearga la biserica. Din pacate, de cele mai multe ori (si cu atat mai mult cu cat omul bolnav n-a dat de prea multe ori in viata lui pe la biserica), oamenii se uita foarte urat sau reactioneaza urat daca medicul ii da ca sfat sa mearga si pe la biserica sau sa se roage la Dumnezeu, pentru ca in mintea lor a merge la biserica sau la preot se intampla numai cand nu mai ai mult de trait, fara sa inteleaga ca rugaciunea ajuta la orice varsta si situatie si chiar si pe cei sanatosi fizic.

Eu chiar ieri am fost la un preot care inainte fusese un medic foarte bun...La sfarsitul slujbei sta de vorba cu oamenii care ii spun ce ii supara, iar el le da atat tratament medicamentos (produse naturiste), cat si tratament canonic...Am urmat si eu un astfel de tratament si m-am simtit si m-am simtit foarte bine...Marea greseala e ca majoritatea il considera clarvazator (sau poate chiar o fi)...