Atunci, luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om si a suflat în fata lui suflare de viată si s-a făcut omul fiintă vie. (Facerea 2;7)

Card ca potrivit acestui verset, sufletul omului e suflare din suflarea lui Dumnezeu, tocmai de aceea credem ca este si nemuritor

Sa le vorbesti, sa le iubesti, ele te-aud, te simt, iti simt sufletul bun si iubitor. Exista o comuniune intru toate cele create, lasate intru bucuria si desfatarea noastra. Multi cauta minuni, dar uita ca ceas de ceas, clipa de clipa, minunile sunt atat de aproape de noi toti. Trecem pe langa ele, grabiti in tumultul vietii cotidiene, dar ele sunt peste tot, la fiece pas intr o varietate de neimaginat. Am mai spus o si cu alta ocazie si o spun si acum, ca unul di Acatistele adresate sufletelor noastre si poate unul din cele mai frumoase, este Acatistul de multumire: "SLAVA LUI DUMNEZEU PENTRU TOATE", un adevarat balsam pentru sufletul nostru.

Si florile au suflet si sentimente
Observatii personale

Iedera

Cand mergeam la Emi, draga si buna mea prietena de care in fiecare zi mi-e dor, cea mai mare placere a mea era sa stau in bucatarie. Minute intregi priveam corzile iederii bogat impodobite de frunze mari, cat palma, de un verde stralucitor, care acopereau toti peretii incaperii. "Vrei si tu?", m-a intrebat intr-o zi. "Da", i-am raspuns, "dar nu stiu ce sa fac, cum sa procedez...". A rupt o mladita cu cateva frunze si m-a invatat sa o pun in apa. Dupa ce i-au iesit "mustati", am plantat-o intr-un ghiveci. Cu toate ingrijirile, mai bine de un an, iedera mea n-a crescut nici macar cu un milimetru, dar nici nu s-a uscat. Si, intr-o dimineata, in timp ce-o udam, am inceput sa-i vorbesc calm, linistit, cu blandete, ca unei fiinte dragi. Faceam acelasi lucru de fiecare data cand ii serveam portia zilnica de "hrana". Si... miracolul s-a produs! In nici doua luni, iedera a trecut de un metru in lungime.

Cand m-am hotarat sa parasesc orasul care ma adoptase dupa terminarea studiilor universitare, primul lucru luat din casa a fost ghiveciul cu iedera. I-am legat corzile sa nu se rupa si tot drumul am tinut ghiveciul in brate. Din pacate, noua mea locuinta s-a dovedit a nu fi ceea ce crezusem si sperasem. Au inceput nemultumirile, framantarile sufletesti, reprosurile pe care mi le faceam singura. Nimic nu ma mai interesa. Faceam totul mecanic, tristetea nu ma parasea o clipa, in jurul meu se naruise totul...Intr-o zi, am observat ca frunzele iederei se vestejisera. Apatica si indiferenta, am udat-o, spunandu-mi in gand c-o sa-si revina. Intre timp, am hotarat sa ma mut intr-o alta locuinta si, desi foarte greu, in cateva zile totul s-a rezolvat. Dar... stupoare! Iedera mea se uscase... Cand? De ce? Frunzele, odinioara atat de vesele, se zdrobeau intre degete, transformandu-se in praf. Indiferenta mea, dar mai ales egoismul de care ma lasasem dominata o ucisesera. Iubirea, cuvintele de alint, laudele cu care o obisnuisem ramasesera undeva, departe...

Cand am desprins-o de pe perete, am observat cu mirare ca undeva, pe la mijlocul corzii uscate, mai erau vreo doua frunze verzi care supravietuisera. Le-am rupt si, fara o vorba, le-am intins cumnatei mele care ma ajuta la impachetat. Dupa cateva luni, in toamna, cand am mers sa-i fac o vizita, am ramas cateva clipe in curte, unde zeci de ghivece cu flori straluceau inca in razele soarelui. "O recunosti?", m-a intrebat. Am tresarit si mi-am intors privirile catre flori... "O recunosti?", m-a intrebat din nou, amuzandu-se de nedumerirea ce mi se citea in priviri. Mana ei a atins o iedera splendida, cu frunze mari, lucioase, orbitor de verzi si de catifelate. Am privit mai cu atentie. Iderea era chiar in ghiveciul pe care il abandonasem indiferenta. Am inceput sa-i vorbesc soptit, s-o mangai si cred si astazi, ca sub atingerea palmelor mele, am simtit-o vibrand... Am adus-o acasa. Ii place aici, pentru ca si mie imi place. In fiecare zi creste cate putin pentru ca, indiferent de starea mea sufleteasca, nu uit sa-i spun cate un cuvant care sa-i faca placere, s-o incante, s-o flateze... Verdele de smarald al frunzelor sale e primul lucru pe care-l vad cand deschid usa casei.

draga askelad,

Nu ma pricep la chestii din astea,dar asa frumos ai intrebat,ca parca nu-mi vine sa nu-ti spun si parerea unui detectiv.

Eu cred ca sufletul omului este o lumina iubitoare in 3 straluciri,dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu si care-l poate primi in el pe Dumnezeu(ca si trupul nostru de altfel,templu al Duhului Sfint Dumnezeu).

Spun unii sfinti ca sufletul nu sta in trup precum apa intr-un pahar...ci casa sufletului este inima de carne a omului.De acolo,el radiaza in intreg trupul,dar si in afara lui,putind ajunge in intreg Universul vizibil,ba chiar si mai departe...

"Cunosc un om în Hristos, care acum paisprezece ani - fie în trup, nu stiu; fie în afarã de trup, nu stiu, Dumnezeu stie - a fost rãpit unul ca acesta pânã la al treilea cer. " ( corinteni 2-12)

Exact ca soarele de pe cer...el exista ca astru,este material(precum corpul nostru),are anumite dimensiuni...dar lumina lui(echivalent sufletului nostru) ajunge in intreg universul,intretinind si facind posibila viata.

Ce frumoasa este pagina asta! fara rautati, fara contraziceri si intepaturi! Va multumesc la toti,am si uitat ce ploua afara, ce frig e in casa si acum inainte de rugaciunile mele de noapte imi simpt "sufletul" incalzit de bucuria ca existati! Doame ajuta ! Am sa ma rog pentru sanatatea si fericirea voastra!

Nu se poate spune ce este sufletul , deoarece sufletul defineste persoana respectiva .
Deci sufletul uman este o taina.

Sufletul nu este material ci este imaterial.
Omul face parte din lumea vazuta prin trup si din lumea nevazuta prin suflet.
Dumnezeu a creat doua lumi ambele bune foarte, una imateriala si nevazuta - lumea ingerilor si una materiala cea vazuta.
Si zice la Crez "Facatorul Cerului si al Pamantului,al tuturor celor vazute si nevazute".

Costel, intrebarea era retorica... Cristi se pare ca a inteles ce am dorit sa spun... Pacea fie cu tine, cu drag Marina

Pai unde iti gasesti pacea si linistea deplina , decat in suflet si prin suflet, suflet ce-l hranim prin rugaciune, rugaciune ce ne tine aproape de Duhul Sfant, ce prin El , totul viaza. Nu exista de fapt, suflet bun si suflet rau. Sufletul este cea mai curata si pura parte a noastra, dar exista suflete vlaguite, pustiite de pacate, acele zise, suflete-n pietrite , "tintuite"in loc, condamnate pe nedrept de propria noastra neputinta si nepasare, a celor, fara de simtire.

Marina, ai postat de mai multe ori "21 de grame" si atat de mult au rasunat in mintea mea, incat m-am hotarat sa iau atitudine printr-o postare. Sa auzim numai de bine, atunci cand ne vei mai scrie cum se simte mama ta.