|
Parintele Teofil Paraian - mare iubitor de frumos - recita din poeziile monahiei Teodosia- poeta Zorica Lascu.Psalmii lui David , "Cantare cantarilor"- sunt doar cateva exemple incurajatoare pentru a iubi poezia.
|
"O, om!!!", de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
O, om, ce mari răspunderi ai
De tot ce faci pe lume, De tot ce spui, în scris sau grai De pilda ce la alții dai, Căci ea, mereu, spre iad sau Rai, Pe mulți o să-i îndrume. Ce grijă trebuie să pui În viața ta, în toată, Căci gândul care-l scrii sau spui S-a dus ... în veci nu-l mai aduni Și vei culege roada lui Ori viu, ori mort, odată. Ai spus o vorbă; vorba ta, Mergând din gură-n gură, Va-nveseli sau va-ntrista, Va curăți sau va-ntina, Rodind sămânța pusă-n ea De dragoste sau ură. Scrii un cuvânt ... cuvântul scris E-un leac sau o otravă, Tu vei muri, dar tot ce-ai scris Rămâne-n urmă drum deschis Spre moarte sau spre Paradis, Spre-ocară sau spre slavă. Ai spus un cântec, versul tău Rămâne după tine Îndemn spre bine sau spre rău, Spre curăție sau desfrâu, Lăsând în inimi rodul său De har sau de rușine. Arăți o cale; calea ta În urma ta nu piere, E calea bună sau e rea, Va prăbuși sau va-nălța, Vor merge suflete pe ea Spre cer sau spre durere. Trăiești o viață ... viața ta E una, numai una, Oricum ar fi, tu nu uita Cum ți-o trăiești vei câștiga Ori fericire pe vecie, Ori chin pe totdeauna. O, om!!! Ce mari răspunderi ai, Tu vei pleca din lume, De ce ai spus, prin viu sau grai Sau lași prin pilda care-o dai Pe mulți, pe mulți, spre iad sai Rai Mereu o să-i îndrume. Deci, nu uita, fii credincios Cu grijă și cu teamă Să lași în urmă luminos, Un semn, un gând, un drum frumos, Căci pentru toate, neîndoios, Odată vei da seamă!!! (Sfântul Ioan Iacob Hozevitul - O, om!!!) Vă rog frumos să mă iertați și pe mine, păcătosul cel dintâi! |
Te prind fiori,te simti murdar,
Te-a prins pacatul la rascruce. Si tu nu stii,copil fugar, C-am fost lovit cu-atat amar Si-am stat,in locul tau,pe cruce... Te uiti la cer,te simti zdrobit, Nu-i nimenea sa te-nteleaga! Si tu nu stii,n-ai auzit Ca,pentru tot ce-ai savarsit, Eu am platit pedeapsa-ntreaga... O,cat ai vrea sa fii curat Si sa incepi o viata noua! Si tu nu stii,tu n-ai aflat Ca,pentru tine,mi-am lasat Strapunse mainile-amandoua... Ce fericiti sunt fratii mei, Toti cei iertati de fapte rele Si tu nu stii si tu nu vrei Sa-ntinzi doar mana si sa iei Ofranda indurarii mele! Ti-a spus un duh neintelept Ca nu mai poti gasi iubire... Si tu nu stii ca tot ce-astept E doar sa vii,sa-mi cazi la piept Cu un cuvant de multumire... O,vino dar,te chem sa vii, Sa-ti iei din mana Mea cununa! Si-atunci vei stii ce azi nu stii: C-ai fost al Meu,din vesnicii, Si esti al Meu pe totdeauna! |
Psalm medieval,de Vintila Horia
"Din razele goale ce flutura-n geam
Albind printre gratii arcatele bolti Da-mi chipul Tau Doamne, si pune-L balsam Pe pieptul meu palid, zdrobit intre colti. Din cuiele aspre vreau sangele ud, Sa-l vad pe podele cum picura cald Si-n bezna cum cade ritmat, sa-l aud Ca timpul in ceasul din turnul inalt Adancul din mine ce picura-ntr-una Aduna-l in cupa iertarilor Tale, Ca ultimul tipat cand tremura luna, In rai sa rodeasca belsug de petale." Maretia omului pe pamant incepe cu sfintii, poetii si filozofii.In ortodoxie nu exista granite intre poezie si rugaciune.Si una si cealalta au drept scop frumosul, sublimul si divinul.Armonia si frumusetea sunt legile lor prin care omul se vrea in legatura cu vesnicia. |
Dincolo de toate
Dincolo de stele, departe in zari - esti Tu Doamne, Dincolo de zari, dincolo de nori, In surasul soarelui aninat de bolta cerului, In magica si tainica lumina a lunii - strajerul noptilor lumii, Dincolo de noi, de gandurile si patimile noastre In urma colbului ce se pierde sub copitele cailor vremii, In inimile noastre zdrobite, in lacrimile noastre amare, In sangele noastru bolnav de lipsa iubirii, In timpul ce trece si nu se mai intoarce, Dincolo de vrajbele si orgoliile noastre, Dincolo de toate, Esti Tu Doamne, Cel Care ne astepti intotdeauna Cu bratele deschise - neplictisit, Cu iubirea nesecata, cu rabdarea intreaga... Din vesnicie ai venit pentreu noi - Ca sa ne primesti cu bratele deschise In maretia iubirii Tale... Tu esti al meu!...Cum esti si pt. fiecare! |
Te căutam...
Te căutam, o Doamne, dincolo de cer,
Încercând să sfarm hotarul infinitului, Să pot zări un licăr si-o aripă de înger Si-apoi să cred în existenta Ta. Te-am căutat, Doamne, dincolo de stiintă, Încercând să trec de pragul relativului, Să mă scufund, încet, în starea Absolută Si-apoi să cred în existenta Ta. Te căutam, Doamne,-n rotundul ratiunii, Încercând să desfac piatra filozofului, Să sorb, un strop măcar, din apa-ntelepciunii Si-apoi să cred în existenta Ta. Te-am căutat, la urmă, si-n inima mea, Încercând să zdrobesc zgura păcatului, Si te-am aflat smerit în Iubirea Ce creste curat din existenta Ta. |
Poezia este o ARTA prin care se exprima un ADEVAR,cine nu intelge sau nu iubeste poezia nu este destul de profund ,nu are adancimea necesara de a patrunde un sentiment asa de inaltator pe care un vers cu rima sau fara poate sa ti-l transmita prin idea pe care o propaga.Da sunt de acord si eu cu BotosRemusEmilian si andrecozia,izvorul scripturistic este mai valoros decat arta alternativa,dar orice arta isi are radacinile in ETERNITATE.
|
Poezii crestine
Batranul cersetor
La coltul strazii e un cersetor Cu mana-ntinsa, catre-o alta lume Decat aceea unde, fara nume, El ispaseste rasul tuturor. Adolescentii se mai tin de glume Si-i pun in palma semne de-ale lor, El e batran si intelegator, Cu noi, cu totii, dar, cu cei mici, anume. Si cine observa, int-o doara, Ca el e-aici din vremuri de demult, Imperturbabil, in acest tumult, El, cersetorul, a uitat sa moara. Sub zdreanta lui, minunea se-ntrupeaza, In el e Dumnezeu, ce sta de paza. Adrian Paunescu |
Poezie crestina
„Căsuța mea de scânduri s-a aprins“
Inspirația harică cu care Zorica Lațcu lucra transpare din poeziile sale, versurile uneori asemănându-se cu cele ale Sfântului Simeon Noul Teolog. Un exemplu, poezia Focul: Căsuța mea de scânduri s-a aprins. Ardea în noapte. Focul a cuprins Și tindă, și odăi, și coperiș. Voiam să plec din casă pe furiș, C-o legătură-n mână. N-am putut. În val de flăcări albe m-am zbătut; Vecinii toți dormeau; și de-n zadar Plângeam, închisă-n grinzile de jar. Și, ca să pot scăpa din casa mea, Am lepădat și haina, căci ardea Și-am aruncat și legătura-n foc. Mă-năbușeam și nu vedeam deloc; Cuprinsă de uimirea morții, stam În oarbă nemișcare. Așteptam Să ardă-n mine tot, să fiu un scrum Și vântul să mă vânture pe drum. Am auzit un zvon de prăbușiri, Și casa mea pieri; subțiri, subțiri, Se ridicară palele de fum... În goliciunea mea pornii la drum. Cerșeam lumini și-n pragul nopții reci S-au fost deschis zări albe de poteci. Curată ca o candelă-n altar, Cu trupul plin de răni și greu de har, M-am pomenit urcând pe scări cerești, Spre miezul dragostei dumnezeiești. Știam acum că focul fost-a pus În casa mea, de mâna lui Iisus. |
VĂPAIA VIE A IUBIRII
Cîntecele sufletului aflat în intimă comunicare și unire cu iubirea lui Dumnezeu 1 O, văpaie de iubire vie, ce duios rănești străfundul miez al sufletului meu, de-acum fără șovăire, isprăvește, de voiești, și rupe vălul, să te gust mereu! 2 O, tămadă arzătoare! O, blagoslovită rană! O, mînă care blînd le mîngîi toate, veșniciei știutoare și păcatului dojană, prin tine moartea viață se socoate! 3 O, voi, sfeșnice aprinse sub a căror strălucire ale simțirii grote fioroase, ce zăceau în beznă-ncinse, căpătară-nvrednicire spre cel iubit să ardă radioase! 4 Cît de blîndă și duioasă pe-al meu sîn îți e hodina, ca-ntr-un lăcaș ascuns de sihăstrie; cu mireasma-i glorioasă, răsuflarea ta, divina, ce gíngaș dor îmi iscă-n suflet mie! (Sf.Ioan al Crucii) |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 22:38:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.