Cel ce-si judeca aproapele, opreste revarsarea harului divin in inima sa. Gheron Iosif spunea ca "Hristos nu-ti cere nimic mai mult pentru ca sa-ti dea darurile Sale cele sfinte, decat sa recunosti ca tot ceea ce este bun este al Lui. Si sa-l compatimesti pe cel ce nu are.

Sa nu-l judeci pentru faptul ca nu are: ca este pacatos, viclean, guraliv, hot, desfranat, pervers sau mincinos. Daca dobandesti aceasta cunostinta n-ai sa mai judeci niciodata pe nimeni, chiar daca ai sa-l vezi ca pacatuieste de moarte, deoarece ai sa spui imediat:

Hristoase, nu are harul Tau, de aceea pacatuieste. Daca pleci si de la mine, si eu voi savarsi fapte si mai rele. Daca nu cad, nu cad pentru ca ma tii Tu. Atata vede fratele, atata face. Este orb. Cum vrei sa vada fara ochi? Este sarac. Cum sa-i ceri sa fie bogat? Da-i Tu bogatie ca sa aiba, da-i ochi ca sa vada."

Judecarea aproapelui ne pune in fata paradoxului de a cadea intr-un pacat mai subtil si mai greu de biruit decat neputintele sau pacatele celor pe care ii judecam. Daca cel pe care l-am judecat are nazuinta ridicarii, obiceiul judecarii semenilor nu face decat sa sporeasca in noi, nevederea propriilor pacate si parerea de sine.

"Fobia" asta cu siguranta nu e nativa! O cultivam noi pe parcurs.Ne nastem cu sufletul curat,plin de iubire neconditionata.Am mai spus, priviti copiii!

Nu suntem rai din nastere....Cum crezi ca ne-ar fi alcatuit astfel Dumnezeu? Ne inraim pe parcurs din nefericire...Uitam ca suntem oameni cu totii si suntem trecatori....De ce sunt copiii pe placul Domnului? Deoarece sunt puri, inocenti...n-au urma de rau.....

A nu osândi pe nimeni este ca şi cum ai încerca să vezi toată partea bună a oricărei persoane... să vezi binele oricât de rea şi urâtă ar fi acela înaintea lui Dumnezeu... este un lucru foarte mare... care porneşte din smerenie...

Ma intreb si eu asa.....daca asta crezi...tu de ce tinzi sa judeci, fara sa incerci sa vezi si fata buna ....a gestului sau afirmatiei cuiva? Ca la teorie toti sunt asi...dar practica dezice ades..

Depinde de ce spune acela, sau face acela. De multe ori părinţii îşi bat copii ca să înţeleagă mai uşor unele lucruri. Părinţii duhovniceşti îşi ceartă copii duhovniceşti ca să-i aducă mai uşor pe calea cea bună.
Eu nu spun că sunt asemnea, ci mai degrabă că de multe ori încerc să-i imit. Şi mai e şi faptul că sunt şi eu om care greşeşte, că e foarte greu să dai un sfat cu adevărat bun. Iar când vine vorba de credinţă lucrurile sunt mai grele şi mai mari, că credinţa e foarte subtilă.

Indiferent ce face celalalt , TONUL face muzica....am mai spus...In plus fiecare are dreptul la opinie...Si imitarea adeseori naste kitchuri...In rest da...ma bucur sa iti recunosti neputinta izvorata prin aceea ca esti om...Dar si celalalt tot OM este....Nu stiu cat de subtila este credinta, dar mai stiu ca nu putem pune o "eticheta" dupa tipar propriu...Exista "talii" diferite.....:25:

zău că nu înţeleg ce vrei să spui prin asta Tonul face muzica...
prin imitare se cam face lucrul şi învăţarea... elevul îşi imită profesorul prin raţionament, când învaţă o demonstraţie... la fel şi în muzică: până a ajunge să compui muzică la pian, înveţi să foloseşti pianul...
în măsura în care vrem să greşim cât mai puţin vom naşte kitch-uri cât mai puţine înaintea lui Dumnezeu...
acuma, etichete se întâmplă să punem chiar şi nevrând... şi tot după etichete ne ghidăm în viaţă... cât despre greşeli, acuma trebuie să avem etichete pentru ele să ştim să le deosebim de faptele bune...
Da, într-adevăr, dar nu talii de mărime ci de micime... pentru că toţi avem eticheta păcătosului şi suntem plini de multe etichete cu păcate...
Acuma cel care trebuie să ştie să ierte până şi judecarea sa de către alţii, dovedeşte mărimea sa înaintea lui Dumnezeu...

Cred ca am fost prea...subtila ca realmente nu mi-ai prins deloc mesajul....Insa treaca de la mine, ca deh...esti copil de pe Somesu meu drag....