Am incercat sa traiesc in curatenie si umilinta, sa ma gandesc in fiecare clipa la Dumnezeu...Pot sa va spun ce s-a intamplat atunci? Am avut cea mai fericita perioada din viata mea...Imi revin in minte, de multe ori, acele clipe de curatenie si simt ca acele clipe au fost cu adevarat fericite...

fiecare pas pe care reusesti sa-l faci il faci pt. ca vrea Dumnezeu...nu ca vrei tu.."Nimic fara Dumnezeu"....lauda este atunci cat vorbesti despre faptele tale bune...in gura mare!!! tu doar mergi, taci....si poarta-L pe El in inima ta...iar restul vor veni de la sine...!!(sa sti ca smerenia este o sabie cu 2 taisuri )

Daca eu, un pacatos, am simtit aceste lucruri...atunci cu siguranta inteleg fericirea unui preot Ortodox, ferice de ei!

Care ar fi cel de-al doi-lea tais al smereniei?

da...pot spune ca si eu am trecut si trec prin ce spui tu....imi aduc aminte de clipele cand il simteam pe Dumnezeu ffffoarte aproape...dar de multe ori simt acea chemare launtrica care-mi zice sa ma intorc de unde am plecat...dar in acelasi timp stiu ca nu am fost si nu voi fi niciodata singur!!ca toti oamenii....avem ratacirile noastre...dar ce este foarte important e ca Dumnezeu ne ingaduie, nu ne pierde pt. ca vrea sa ne castige.Ce trebuie sa facem noi e sa ne gandim ca timpul trece, sa nu mai amanam mantuirea pe maine, ca maine poate nu mai santem si din pacate mantuirea o putem atinge numai in aceasta viata ...zi rugaciunea: "Doamne iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul/pacatoasa"....sa o zici mereu si oriunde.....sa vezi ca de roade....

al doile taisi?.....este fatarnicia ascunsa...(o mandrie care-ti te duce la gandul ca tu esti cel mai bun, cel mai credincios.......am patit-o!!:22:)

Multumesc mult pentru sfat!
Poate acum, cand nu mai traiesc ca atunci, cu pacate si rautati...este un moment in care Dumnezeu imi arata cat de gol sunt...Nu stiu? ori incerc eu sa-mi spun ca este bine ca se intampla si asa...

Nu am incercat acest gand atunci...sper ca nu m-am pacalit singur!

Rectific! m-am exprima gresit!
Poate acum, cand nu mai traiesc ca atunci, ci cu pacate si rautati...este un moment in care Dumnezeu imi arata cat de gol sunt...Nu stiu? ori incerc eu sa-mi spun ca este bine ca se intampla si asa...

analizeaza-ti greselile,cerceteaza-te, du-te la duhovnic, descarca-te de pacate si vei simti o mare eliberare....parca respiri mai usor dupa spovedanie....iar apoi incerci sa nu mai gresesti.Nadejdea este una din cele trei mari virtuti teologice!!! Bucura-te ca esti viu si ca ai timp sa te indrepti....!!!! Bafta multa...o sa reusesti...nu dispera!!!!