Da, ce a impresioneaza pe mine acum cand am copil (mic inca) este bucuria care se vede in rasul lui, o bucurie ne-amestecata. Rasul, veselia este unit cu bucuria.

Marius, mi-as fi dorit sa nu stiu sa citesc, in schimb sa fi ramas copil. Poate ca asa nu m-as fi intalnit niciodata cu rautatea, ura, dusmania asezate de oameni in cuvant. Iar ochi pentru ele nu as fi avut. I-as fi spus cu bucurie oricarui om care ar fi trecut prin fata casei mele: "Sarut mana". M-as fi jucat cu orice copil... Acum nu au mai ramas in mine decat amintirile despre el.

Ai dreptate, si Apostolul Pavel zice asta:
"Fratilor nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa fiti desavarsiti." (I Corinteni 14:20)

Toti avem nostalgia copilariei. Sub aspect moral ramane insa o perioada etalon. Ne vom raporta la ea intreaga viata.

Este dificil insa a ramane copil intr-o lume care nu te vrea astfel. Traim vremea cand copiii de la varste fragede nu se mai bucura de cele ale lor ci se grabesc sa poarte cele ale varstei mature, fara sa stie, cu adevarat, spre ce se grabesc...

Uite-te in jurul tau si ai sa descoperi foarte multi oameni cu parul deja carunt care refuza sa se maturizeze, deci este plin de "copii", care desi au peste 40 de ani, ei tot cu copii joaca jocuti pe net, sau si le cumpara de la magazine la fel cum o fac copiii , cu sufletul la gura. Exista chiar si un exemplu aici pe "Nunta" care refuza sa se maturizeze si prefera sa-si traiasca viata fara sa munceasca si doar sa zburde toata ziua, facind usurel pe victima.
Deci adulti cu minte de copil nu sunt greu de gasit. Eu ii vad mereu cind trec pe la magazinele de electronice, sunt mai ales simpatici prin felul copilaresc cum se imbraca, cu pantaloni scurti din care li se mai vad chilotii ca la copii cind ies pe sus, tricouri cu metalica, iar parul este vilvoi si putin albit, usor suprapoderali, clar celibatari si buni cunoscatori ai jocurilor pe computer si al hardului.

mesajul era pentru costel

Nu la acest tip de copil am facut referire. Copilul descris este cel al relatiei vii cu ceilalti, nu al unei relatii moarte. Pacat ca intelegi gresit.

A propos de copii, parerea mea este ca in ei exista o rautate bruta nestilizata, totul e navalnic in copii si furia si rasul si plansul... Am copii si le observ rautatile. La ei totul e dramatic, toate nimicurile capata niste dimensiuni exagerate. Copiii mei imi testeaza destul de greu imaginatia pentru ca trebuie sa fiu inventiva ca sa le atenuez conflictele. Ma intreb de multe ori cum se dezvolta rautatea intr-un copil. In ei preexista si un egoism al firii care trebuie transformat, transmutat prin educatie.
Copiii au in schimb ceea ce adultilor le lipseste, ei au iertarea, impacarea, se cearta din nimicuri, exagereaza, se bat, apoi le trece, uita, se impaca de parca nimic nu s-ar fi intamplat. Adultii in schimb cultiva un soi nobil de viclenie care se numeste "diplomatie", vorbesc cu nuante, retoric, au transformat cuvantul intr-o arta a razboiului rece, cuvintele adultilor stiu sa taie, sunt arme finisate cu grija... care fac rani adanci.. Si, ceea ce e foarte trist, pe masura inaintarii in varsta acumuleaza ca pe un trofeu o "comoara" numita mandrie pe care o pun pe un piedestal si la sfarsitul vietii, iata ca fiecare si-a ridicat o adevarata statuie a propriului orgoliu, statuie ce a suferit procese de restaurare de-a lungul vietii, cu fiecare tinere de minte a raului, cu fiecare replica razbunatoare sau cu fiecare fapta rea intreprinsa impotriva aproapelui. Eu incerc sa o daram pe a mea, ma chinui din greu sa sparg ce am reusit sa construiesc si sa restaurez cu atata "greutate" in decursul timpului. Uneori am aruncat cuvinte care nu s-au mai intors, cuvinte care au stricat ceva, cuvinte care au schimbat definitiv cursul unor lucruri. Ma gandeam... cata putere are cuvantul...inclusiv de distrugere. Daca atata putere are cuvantul unui om dar Cuvantul lui Dumnezeu..??

Asta-i foarte bine. Avea dreptate Brâncusi când spunea ca maturizarea este o moarte. Trebuie sa ramânem vesnic niste copii.

Imi pare rau ca intradevar nu inteleg deloc despre ce vorbesti si ce inseamna relatie "vie cu ceilalti"
Oare acesti adulti in pantaloni scurti nu au o relatie vie cu altii si refuza sa se enerveze si sa recurga la rautati etc( ce spui tu mai sus) cu cei maturizati evitindu-i si jucind jocuri sau comportindu-se infantil in diverse situatii unde se cere maturitate?
Eu unul privesc mai practic prin prisma a ceea ce vad. Tu banuiesc ca te referi la un ideal.
Cum altfel vezi tu pe un adult cu fire albe in barba sa se comporte ca un copil si sa evite copilareste responsabilitatile vietii?