Si eu ma gandesc ca tocmai, nu trebuie sa facem exact ca sectanta de care spui, Hector, sa ii privim pe ceilalti de sus si de parca ar mirosi urat.
Daca o sa ziceti ca 'ea n-are dreptate iar noi avem', asta nu conteaza in relatiile dintre oameni. ba cu atat mai mult, daca pretindem sa avem dreptate atunci sa ii iubim pe ceilalti. sa nu ne purtam ca niste oameni frustrati sau plini de complexe de inferioritate.

Eu cred ca trebuie sa iesim in intampinarea lor, cu este Pastorul din pilda care lasa cele 99 de oi si merge in cautarea celei pierdute. Normal ca sunt acum etichetat de ecumenism, dar cred ca datoria dialogului este a fiecarui crestin.

Cand m-am referit la mirosul urat, ma gandeam la multele ei atacuri la ortodoxie si incercarea de prozelitism. A incercat sa imi bage pe gat (nu numai mie, ci la toti cu care venea in contact) numai carti de ale ei sectare.
Intrebari de genul: S-au saturat oamenii de pupat moaste la mitropolie? Acuze ca punem oase de caine in loc de moaste, si altele. De cate ori avea ocazia jicnestea un preot, jicnestea ortodoxia. Radea de sintagme pentru Maica Domnului de genul ,,Imparateasa cerurilor. Zicea ca nu suporta Crucea. Multe treburi din acestea.
Dupa ce auzeai cu ce usurinta iti jicneste crezul si il calca in picioare, aveai un sentiment de spurcaciune. In prima zi cand i-am auzit discursul nu am mai avut liniste toata ziua. Problema era ca vorbea intruna, si eu, fiind mai mic decat ea, nu puteam sa ii ziic sa isi tina gura, cu toate ca deabea ma abtineam. Singura chestie pe care am reusit sa o fac a fost sa ii pun piciorul in prag si sa ii spun sa nu mai incearce sa ma converteasca pentru ca nu o sa ii mearga. Dar ce credeti, ca s-a potolit? Evident ca nu! Isi promova ereziile in stanga si in dreapta, hulele si insultele la adresa ortodoxiei, preotilor, razand de dogme.
Sincer, m-am regasit in cuvintele Sf. Lavrentie. E ca si cum ai sta langa cineva si ar mirosi urat. Asa m-am simtit eu.
PS: Bine ca a iesit la pensie si a disparut din peisaj. Si asa nu o suporta nimeni.

Depide acum si de om in sine, nu numai de religie. Spre exemplu, adventistul de la facultate m-a ajutat cu niste treburi. Ne-am inteles, am colaborat, destul de bine. Dar pocaita ma scosese din sarite.

Da, urat! Greu de suportat asemenea persoana.
Ce vroiam eu sa zic, este sa avem grija sa nu devenim si noi la fel.
Cred ca un adevarat crestin este si discret, are delicatete spirituala, nu da cu bata in ceilalti, nu isi bate joc de credinta lor, nu incearca mereu sa faca prozelitism. Ca aceasta sectanta de care zici.

Poate gresesc, dar cred ca nu oricine se poate angaja in discutii cu ereticii... De aceea cred ca sunt crestinii sfatuiti sa evite astfel de discutii. Evident ca Sf. Apostoli erau luminati de Duhul Sfant, dar noi suntem?
(Adica nu sunt si eu tot o oaie pierduta cat timp sunt lipsit de har?)
In plus, astfel de discutii sunt sterile, de obicei. Eu nu am vazut un om sa se clinteasca macar un pic de pe pozitia lui: mai bine anuleaza logica, decat propriile idei (mandria, in fapt). Este o mare pierdere de vreme.
Cred ca singurul mod in care poate lucra un crestin este prin propriul exemplu.

Da, asa, din pacate sunt multi cu care nu ai ce discuta, cum ai spus, mai degraba renunta la logica si bun simt decat la ideile lor.
Pe de o parte sunt si unii mai ..inocenti, personal n-am cunoscut sau in orice caz n-am ajuns sa am astfel de discutii cu ei.

Pe de alta parte stiu cateva persoane care fara cine stie ce pregatire teoologica au reusit cu destul bun simt sa inchida gura unor sectari porniti pe propaganda.

Lipsiti de har? Este greu de spus ca suntem lipsiti de har. Sfantul Grigorie Palama spune ca nici in urma pacatului stramosesc omul nu a pirdut harul. Poate vrei sa spui ca pierdem comuniunea cu Duhul Sfant sau nu conlucram cu harul care este in noi. Fara har nu putem exista, creatia si omul nu pot exista fara har.

Sfantul Pavel, apostolul neamurilor, a studiat retorica far sa stie pentru ce importanta misiune o va folosi. Astfel, se adapta cu usurinta tuturor categoriilor de interlocutori. In plus, avea acea forta interioara pe care ti-o da credinta profund traita. Sfantul Apostol Pavel nu umbla cu jumatati de masura. Se convertise printr-o mare minune dumnezeiasca si avea acea dorinta de a darui din preaplinul inimii si altora. Cuvantul sau zidea, caci era intarit de Duhul Sfant.

Din experienta stiu ca am ascultat multe predici frumoase. Eram incantata pe moment, le aprobam si-atat!

Nici nu stiu cum se face ca m-am pomenit ascultand un preot seminarist care vorbea simplu si parca simteam ca mi se adreseaza in predici MIE. Si erau multi care credeau astfel. Era ca o flacara care arde si imparte cu generozitate lumina si caldura fara a se micsora. Astfel de oameni ar trebui incurajati, daca ne dorim calitate...

Ca sa poti sa schimbi pe cineva, trebuie sa ajungi la inima lui.

Cat de adevarat.
Da, si ne trebuie har pentru asta. Insa noi avem har prin Botez, si prin participarea continua la sintele taine, si prin incercarea noastra de a le face sa dea roada in viata noastra.

Deci, sa nu punem lumina sub oboroc. Sa nu facem nici propaganda, prozelitism agresiv, sa fim disponibili pur si simplu pentru a explica, a impartasi din ceea ce stim si traim daca cineva are interesul sa intrebe. Daca facem asta cu dragoste si nu din dorinta de a ne justifica si mari pe noi insine, atunci putem ajunge si la inima lui. Insa asta este o taina - si daca dorim prea mult sa convingem pe cineva, sau chiar 'sa-i intram in inima', abia atunci nu se va intampla nimic.

Sa avem iubire fata de toti, dar sa nu punem aceasta iubire mai presus de adevarul de credinta. Pana aici trebuie sa mearga iubirea fata de oricare om. PUNCT.