Exact la asta ma gabdeam si eu. Lupta cu gandurile este cea mai grea lupta.

Nici nu-ti dai seama cata dreptate ai!!!!
Eu,stiu prea bine acest lucru,foarte,foarte mare dreptate ai.Dumnezeu sa ne linisteasca,sa ne echilibreze si sa ne lumineze gandurile pentru a fi demni de viata.

De acord cu voi.Lupta cu slabiciunile firii si cu gandurile este cea mai grea.Adesea,nu le poti pune stavila.

Da, Alin a pus punctul pe i ..de la ganduri se nasc vorbele si apoi faptele
si toate astea pornesc din inima. Oare cea mai grea lupta e cea cu inima noastra ?

Gandul este viclean si pervers, de multe ori vine pe furis si te fura de la rugaciune, deci de la mantuire.

Gandul vine de la diavol, daca este un gand rau, nu din inima, cred eu.
Gandul vine de la Ingerl Pazitor, daca este bun, nu din inima.

Gandurile de razbunare, de mandrie, de patima, de ura vind din inima de multe ori.

Deci aici e paradoxul: vin aceste ganduri rele din inima sau ?
Unele da, unele nu?
Cele premediate, banuiesc ca da, vin din inima.

Dar oare gandurile ce te indeamna la pacat cine ti le trimite ..? nu cumva dracu ?
Sa te lupti cu dracu nu inseamna ca el vine si te tranteste de perete si tu dupaia ii dai cu matura-n cap :)).. e un razboi nevazut

lupta de a mustra pe fratele tau nu cu duhul invinovatzirii shi rautatzii shi nemultzumirii caci te-a nedreptatzit pe tine sau pe Dumnezeu ci cu duhul blandetzii vazand adevarata cauza a rautatzilor in diavoleul care te ispiteshte sa duci shi pe fratele tau in ispita shi la pierzare in cele din urma din pricina voirii tale care punand voia ta pe seama Duhului lui Dumnezeu ai vrea mereu sa faca fratele tau ceea ce ar fi trebuit sa pazeshti tu shi sa tzii tu shi sa faci tu doar ca sa te potzi lauda dumneata cu marea responsabilitate a grijii de multe shi cu vrednicia shi cu o serioasa conshtiintza a iubirii de stapanire, ce fireshte ca izvorashte din lene, din placerile dulci ale patimilor pacatelor adica din odihna caldicea shi din iubirea slavei de sine de la oameni ca sa ai cu ce sa te ingamfishi umfli ca un infoiat ori de la aprinderea invredniciei shi obijnuintza acestora, caci ushuratic devenind ushor te invoieshti cu toate relele asha cum te invoieshti mereu sa mai mananci cate ceva gustos shi indestulator... deci e lupta cu cele 7 duhuri ale burdelului cu Bar shi cu cele 8 ganduri ale rautatzii care se instaleaza ca sa te entuziasmeze shi sa-tzi ranjeasca ele fericite in locurile cele cereshti, asha cum itzi surade mereu cioarba de potroace ca ascultandu-le sa te fericeasca satana cu ajutorul ce vine de la el, caci din ce a furat de la tine te "rasplateshte" ca sa devi malahiena shi sa i te inchini lui... nalucindu-tzi marea fericire viitoare cand vei fi plin de duhul minciunii maririi de sine shi de ura shi de rautate shi de bucuria de raul altuia nevinovat din pizma cea rea a lacomiei ca sa parvii shi sa accediezi shi tu la locurile cele din fatza ori de la inaltzime ori din dreapta calcand peste altzii shi astfel ca sa obtzii aceea la ce pofteshti mereu cand vei avea impresia ca eshti shi vei fi fericit doar privindu-te in goglinda cat de frumos ai invatzat shi tu sa ranjeshte satisfacut, asha ca shi nimfomanele barfitoare din sufletul tau... care te apreciaza shi-shi pun nadejdea in tine, marele razboinic al gLuminii...

deci cu diavoleul mare injurash e lupta cea mare ca acesta sulimenizandu-se pe interior shi exterior ca un mucegai verde se infrupta din fiii shi ficele Domnului shi invartoshand toate ca sa-tzi dea marea bucurie shi gluma a macelului invartoshat sa poata face mai tarziu amara toata fericirea de sus din pricina pacatelor pe care prigonindu-te neincetat shi fara astampar le vei face in cele din urma ca sa te linishteshti... caci "la inceput se va arata bland" iar dupa aceea, candva, necrutzator.

adica e lupta cu "fericirea" ce vine din mandria vredniciei care vine din ceea ce cere omul mereu doar pentru el insushi... insushiri... egoism

increderea shi deznadejdea caci acestea il fac pe cel din picioare sa cada iar pe cel cazut sa nu se mai ridice... cum spune sf Ioan gura de aur...

caci ai incredere sa pacatuieshti shi sa nu mai iei aminte shi sa uitzi de Dumnezeu respingand Adevarul pentru placerile trupeshti, pentru poftele rele.

adica shi mai clar

e lupta cu reproshul shi cu luarea la rost,

ca sa nu reproshezi la nimeni nimic shi sa nu iei la rost pe nimeni niciodata ci sa iertzi shi sa shi uitzi pentru totdeauna shi sa te invinovatzeshti mereu ca pricina tulburarii eshti tu insutzi shi pacatele shi patimile tale... ca urandu-tzi propria mandrie shi lepadandu-te mereu de ea sa potzi sa-l iubeshti pe Dumnezeu shi pe aproapele tau cum niciodata n-ai incercat shi nici n-ai facut-o preferand sa aduci "jertfe" pline de putoare...

adica asha sa slujeshti shi sa te jertfeshti din dragoste ca sa nu mai pacatuieshti niciodata daca ar fi cu putintza, jertfa nepacatuirii