Ok, cand ai timp te rog sa te uiti si la ce am intrebat la "De ce sunt considerati oamenii necasatoriti murdari"

Da, am citit, cu placere! sau bucrie? ;-)

Fany, Anna, suntem chemati tocmai ca in tot ce traim sa traim cu Domnul si prin asta sa ajungem ca vesnicia sa marturiseasca in noi.
Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca trebuie sa incepem sa cunoastem pe Domnul si Imparatia sa de aici dar nu conceptual, rational, , ca persoana, sa vieze in noi. este minunata calea marturisita de parintele rafail Noica, a chemarii Domnului in toate cele ale noastre si care nu face diferenta intre monahi sau mireni. la fel intalnirea in fiecare liturghie cu Domnul, in chip real, pentru care ne-a chemat acolo, sa se impartasasca noua.
sa ne fie noua fiecare duminica si zi ca ziua de Inviere.

Bucurie e când Il faci părtaș pe Dumnezeu.

părere
 

Eu cred aşa: plăcerea este o stare de bine mai efemeră, mai puţin profundă şi mai puţin relevantă pentru pers. respectivă decât bucuria
Ex: plăcerea de a mânca nu ştiu ce, de a bea nu ştiu ce, de a vedea un film bun (în unele cazuri), o piesă de teatru bună (în unele cazuri), de a asculta o melodie frumoasă (în unele cazuri cazuri), etc
Bucuria este o stare de bine care are o durată mai îndelungată, este mai profundă şi este mai relevantă pentru persoana respectivă decât plăcerea.
Ex: unele cărţi, filme, piese de teatru, melodii, unele raporturi sexuale (dacă au o durată mai lungă şi sunt însoţite de iubire) devin bucurii dacă toate acestea sunt mai profunde şi mai de lungă durată. Nu numai durata contează, ci şi profunzimea. Şi mai contează şi relevanţa acelui lucru pentru viaţa ta. Dacă să zicem ai găsit un răspuns la o întrebare care te frământa de mult timp atunci ai o mare bucurie.Căci îţi va folosi mult timp în viaţă. Dacă ai avut o dificultate în viaţă şi ai descoperit cum să treci uşpr peste ea citind într-o carte sau îţi spune cineva sau citeşti pe net, atunci iar ai o bucurie mare. Similar, îţi va folosi mult timp. Dacă te vezi cu o persoană cu care ai fi vrut să vorbeşti dar, să zicem, nu ştiai cum s-o găseşti ai o mare bucurie, nicidecum o plăcere căci era improbabil să se întâmple. Aşadar contează şi probabilitatea ca un lucru să se întâmple. Sau cum ar fi dacă-ţi pică o sumă de bani, ai o bucurie, nu o plăcere.
Şi mai cred că există şi plăceri bune şi rele şi bucurii bune şi rele. Unii oameni invidioşi resimt bucurie puternică când cuiva i se întâmplă vreun lucru rău, ca să dau cazul cel mai cunoscut. Sau chestia cu capra vecinului care trebuie să moară. Mai sunt şi cazuri când unii cred că au bucurii bune dar, de fapt, ele sunt foarte rele (dacă au reuşit să câştige în mod nedrept nişte bani, dacă au bătut pe cineva, dacă s-au răzbunat pe cineva, etc). Mai sunt şi bucurii pătimaşe (la jucătorii de cărţi sau alte jocuri pe bani, etc)
Am uitat să zic şi de bucuria de a sta de vorbă cu un prieten care este o bucurie clasică, nicidecum o plăcere, sau de a participa sau asista la o discuţie interesantă cu mai mulţi oameni care este la fel o bucurie (mai ales dacă rămâi cu ceva care-ţi foloseşte), nicidecum o plăcere. Dacă e doar o plăcere, înseamnă că nu te-a prins chiar aşa mult şi o vei uita curând.

Placerea e orice ne place si e trecator.
Bucuria ramane in suflet, apare numai cand ne gandim la ceea ce ne bucura.

Placerea o gasesc cand mananc ciocolata. Bucurie gasesc cand ma gandesc la persoana iubita, imi apare zambestul numai cand imi amintesc de ea.

...
 

Diferenta dintre placere si bucurie pare sa fie urmatoarea:

placerea este individuala, este doar a unui individ pentru ce i se intampla sau pentru ce are la un moment dat.

bucuria este ceea ce simtim pentru implinirile altora. Nu cred ca se bucura cineva pentru sine insusi. Bucuria este rodul unui grup, nu al unui individ. Si asta face bucuria superioara placerii, ne arata deschiderea pentru altii..

vorba Sf Ioan Gura de Aur: ar trebui sa ne intristam pentru nefericirile altora, si sa ne bucuram pentru implinirile altora, dar, foarte des, ne intristam pentru implinirile altora si ne bucuram de nefericirile lor.

Placerea in sine nu e atat de condamnat cat placerea care da dependenta vicioasa.
Bucuria, nu da dependenta vicioasa.
Asta este linia dintre cele doua.

Este privita ca periculoasa de catre Biserica placerea inchisa in ea insasi si privita ca scop in sine.

Bucuria pe care o simti,o poti darui si altora. Placerea pe care o simti, nu. Eu pot sa ma bucur cu tine cand mananci mere verzi, pentru ca imi poti transmite starea ta.E o stare sufleteasca.Dar nu simt placerea gustului decat daca mananc si eu.E o stare trupeasca.Deci despre placerea pe care o simti poti doar povestii, pe cand bucuria pe care o simti, o poti transmite si altora chiar si fara cuvinte.

De aceea eu cred ca bucuria e a sufletului si placerea e a trupului.