Cred ca scopul vietii este placerea acceptata deopotriva cu neplacerea, completata prin perpetua diferenta ciudata si atat de indispensabila.
Tocmai ma gandeam intr-o zi mergand pe strada ; de ce oare oamenii credinciosi considera o virtute sa lupti contra placerii, sau considera un lucru malefic aceasta placere care, de la sine inteles, daca se manifesta in conditii firesti si in dimensiuni rationale, ea reprezinta un bine in sine, bine adus conditiei omului de existenta...a vietii, tocmai de aceia se pune problema astfel prin " scopul vietii " si nu se pune prin cel al mortii care se stie ca este absolut iminent.
Placerea mentine fiinta oameneasca la standardul existentei, iar supravietuirea constituie un imbold de placere prin lupta in virtutea lucrurilor care te mentine in viata, care iti da viata. Psihicul omului este foarte complex si in mare parte supravietuirea sta in depozitul acestuia imens de factori si cauze direct proportionale cu mediul inconjurator. Placerea nativa si rationala te mentine sanatos, astfel nu gasesc o cauza, un motiv viabil religios care sa combata aceasta forma de manifestare omeneasca , in limita in care ea mentine creierul sanatos, dornic sa exploreze permanent mediul manifestandu-si functiile absolut normale.
Credinta este cel mai important lucru ce poate defini existenta noastra, insa multe dintre teoriile conform carora placerea ar stirbi sensul vietii noastre, consider ca sunt inventii si tendinte habotnice irelevante, atata timp cat placerea si bucuria omeneasca este naturala si se poate baza in acelasi timp pe discernamant. Pana la urma si acest rationament a evoluat odata cu societatea si el trebuie calculat ca atare . Depindem de aceasta societate si ne adaptam ei, indiferent cat am considera noi, mai mult teoretic, ca am tinde spre desavarsire, cand in realitate nu trebuie decat sa fim naturali si sa tindem spre bine, spre acel bine universal constientizat de fiecare, pentru o lume mai buna aici...ca dincolo sa fim recunoscuti in aceiasi forma.

Scopul vietii este sa-ti administrezi aceasta viata cat mai bine posibil, din punctul de vedere al sanatatii trupesti si mintale, cat si cel al celei sufletesti, respectiv spirituale....

Tu aici nu descrii nici un scop ci doar o metoda. Nu ne nastem ca sa fim "administratori de vieti" ci prin administrarea cuviincioasa a vietilor noastre tindem spre un scop: mantuirea.

Gluma, gluma...timpul nostru este limitat si la sfarsitul vietii pe pamant vine moartea.
Dupa moarte ateii nu mai exista, crestinii vor exista acolo unde si-au pus roadele lucrarii vietii lor.

Exista.. cum sa nu existe. Exista in iad, din pacate, daca mor fara credinta, nebotezati in dreapta credinta.

Fiecare primeste ceea ce isi doreste, pentru ca avem un Dumnezeu drept; oricat ne-ar iubi pe noi, pe toti, caci iubirea lui Dumnezeu este infinita... el este in primul rand un Dumnezeu drept, care judeca si trimite pe fiecare acolo unde ii este locul.

Daca esti violent, iti place bataia, vei ajunge acolo unde e bataie si cearta vesnica.
Daca esti desfranat, iti vei petrece eternitatea printre alti desfranati.
Daca nu crezi in Dumnezeu, vei ajunge fix acolo unde 'nu este' Dumnezeu.

Imi permit o mica idee in incheiere; este o reclama acum la metrou la Unirii, care zice "Imi doresc sa probez toti pantofii din lume!" si e pozata o duduie vesela.
Eu fiind un crestin nebun, mi-am imaginat ca asta e o 'buna' daca pot folosi cuvantul asta pedeapsa in iad pentru cei care gandesc asa... sa probezi toti pantofii din lume, sa faci basici la picioare de la atata incaltat, sange, durere... lucruri neplacute.
Cam asta-i cu iadul.

Vei face ceea ce iti place sa faci aici, pana te vei satura!

[ va rog nu interpretati ca misoginism sau alte bazaconii din astea gandul meu ]

Si scopul vietii este indumnezeirea cum a bine a zis cineva aici.

Eu cred ca exista, raspunsul meu se vroia ironic la adresa ateilor care cred ca se sting ca o lumanare la sfarsitul vietii pamantesti.

Vor exista si cei pacatosi. Iadul va fi vesnic pentru ca Dumnezeu nu va trece fiinta in nefiinta. Sfantul Grigorie Palama spune ca "Dumnezeu aduce fiinta din nefiinta dar niciodata nu va trece fiinta in nefiinta". Acesta este paradoxul - desi avem un inceput nu vom mai avea un sfarsit- pentru Dumnezeu a fi bun sau rau este mai de pret decat a nu fi deloc- Sfantul Ioan Damaschin.

Corect, am spus doar mai sus care era sensul cuvintelor mele....vroiam doar sa le dau de gandit ateilor care cred ca dupa moarte dispar.

A fi dupa chipul lui Dumnezeu nu inseamna a sfarsi in nefiinta, ci a fi vesnic. Scopul vietii este trecerea omului de la chip, la asemanarea cu Dumnezeu.

Scopul vietii? Vesnicia.
Scopul omului? Vesnicia cea buna.
Sensul vietii? Jertfa.