Pofta de mancare a intrat in om dupa cadere. Iar firea este schimbata numai ca libertate , dar pofta este mai tare ca vointa in pruncia duhovniceasca. Si aceasta tensiune a fost lasata ca sa NU cada omul din nou, ci sa fie indemnat cu blandete sa se lupte cu patimile ca sa intareasca vointa in bine, in lupta cu ispititorul, adica orice duh sau om rau.

Cand ceva este mai tare decat altceva, atunci castiga. Din ce spui tu rezulta ca pofta castiga. Adica nu avem vointa deplina? Si atunci de ce nu avem vointa deplina? Din cauza firii cazute? Pai ce fire cazuta dupa Botez, ca eu asta nu inteleg.

Sfantul Simeon Noul Teolog ne ofera un raspuns la aceasta intrebare intr-unul din Discursurile etice. Adam fiind indoit in fire, suflet si trup, sufera, in urma pacatului, mai intai moartea sufleteasca (cu toate consecintele asupra trupului), iar mai apoi, dupa o anumita perioada, pe cea trupeasca.

Prin Intruparea, Moartea si Invierea Sa, Hristos restaureaza firea umana integral, in sensul mantuirii obiective. Insa, precum la cadere a fost afectat mai intai sufletul, restaurarea prin Botez, este mai intai a sufletului (cu toate consecintele asupra trupului), urmand ca restaurarea deplina a trupului sa aiba loc la Parusie. Asadar, vom fi purtatorii firii umane restaurate integral, dupa a doua venire a Domnului.

Multumesc, e frumos raspunsul, am inteles. Dar atunci inseamna ca nici una din caderile noastre sufletesti, nici cea mai mica, nu poate fi pusa pe seama firii cazute, nu?

Atat timp, cat ne aflam in acest interval dintre Botez - moarte - Parusie, trupul nu este deplin transfigurat (asemenea trupului lui Hristos de dupa Inviere), prin urmare, prin trup inca suntem atrasi spre cele ale firii cazute.

Au raspuns prea bine Marius si ceilalti, eu as mai reveni la imaginea cu grauntele care e pus in pamant (vine din Evanghelie de altfel), si trebuie pamant bun, trebuie apa si ingrijire. Daca punem noi astea, atunci natura noastra va fio complect transfigurata. Daca nu punem, desi ea este invinsa ne vor otropi balariile si poasarile rapitoare.

Deci da, vin de la noi, dar noi avem PUTEREA, in Hristos, sa ne invingem. Graita este la noi. Usa e incuiata de pe partea noastra, Hristos bate dar noi in general nu deschidem.

No, si vesnica mea intrebare. De ce nu-i deschidem lui Hristos in general? Adica de ce nu-i invers? Majoritatea sa deschida si asa, o minoritate sa nu deschida. Sau poate deschide lumea in general si nu-mi dau eu seama? De ce majoritatea oamenilor aleg sa fuga de Dumnezeu? Adica nu inteleg nicicum. Pana acum ma gandeam la firea cazuta, dar uite ca nici fire cazuta nu mai avem si tot pacatuim, tot nu deschidem usa lui Hristos. Care-i buba? Ce-i cu omenirea?

Imi pare ca va trebui sa faci un efort spre a crede ca si dupa restaurare esti in continuare in firea cazuta daca nu esti in HAR. Este o tensiune pe care o lasa Dumnezeu in om pana la moarte. Altfel omul ar uita ca a cazut si ca trebuie sa lucreze vesnic pentru a se mentine aproape de Dumnezeu, si ar putea crede, ca tine , ca este ca Dumnezeu, fara sa lucreze pentru asta. Cam asa se intelege din dorinta ta ca sa nu se mai aminteasca de firea cazuta. Totusi Domnul Iisus Hristos va ramane vesnic in stare de jertfa, fiind nevoie si dupa inviere sa sustina creatia in lucrarea ei prin har. Logica pe care o folosesti pare sa fie cea a firii cazute. Iertare daca logica pe care o folosesc eu nu este suficienta, dar dupa cum vezi ma straduiesc.

Nu, ceea ce vreau sa zic e ca dupa Botez nu mai avem scuza. Uite, de exemplu sa zicem ca un om are o boala incurabila care se transmite genetic. Si tot asa din generatie in generatie. Si vine un medic si vindeca pe cativa dintre urmasi, da astia merg si se imbolnavesc iar. Apoi care-i faza? Nu de buna voie s-au imbolnavit de data asta?

In abecedarul meu era o poveste care mi-a ramas in minte. ;-)

Un om avea un fiu care era foarte pacatos, face amulte fapte rele si il supara pe tatal lui. Acesta la fiecare fapta rea batea un cui in poarta.
Intr-o zi, fiul a hotarat sa devina bun. La fiecare fapta buna pe care o facea, sau fapta rea pee care o repara, scotea un cui din usa. In final vine landru la taica-su: Uite, tata, nu mai este nici un cui. Tatal ii raspunde: Dar gaurile?