Tocmai asta am dorit sa scot in evidenta prin expresia "ramane acum ca omul sa rodeasca", ca este nevoie de efortul omului sa aduca roade.

DA, se pune epitrahilul pe capul credinciosului, asta lipseste in catolicism. La biserica la care merg sa ma spovedesc este o distanta destul de mare intre cei ce asteapta sa se spovedeasca si cel ce se spovedeste. Nu se aude nimic, din cele ce se rostesc la spovedanie. Pacat ca sunt cazuri cand preotul nu tine seama de aceste lucruri extrem de importante.

Ultima data m-am spovedit afara, langa biserica, aproape de o troita. Preotul si-a adus un scaun si noi ne asezam in genunchi, pe o pernuta. Chiar acolo este si o alee, la cativa metri, foarte circulata, intr-un cartier studentesc...

I-a fost cuiva rusine sa stea afara in genunchi si sa se marturiseasca? Nu. A dat preotul exemplu si altora care treceau pe acolo? A dat.

Florin, nu este vorba de rusine.
Ru consider spovedania ca fiind un act de suflet, in care trebuie sa fie o atmosfera si un spatiu privat, care sa apartina numai crestinului, preotului si Dumnezeu este oricum pretutindeni.
Ne desfacem sufletul la spovedanie si nu ne simtim bine cu atatia oameni in jur.
De obicei spovedania se face in biserica, inaintea slujbei, cand deja se aduna oameni, este circulatie, zgomot. De multe ori suntem perturbati de acestea.
Preotul trebuie sa ne auda, sa se concentreze pe problemele noastre, nu sa-i fie distrasa atentia.
Cand te duci la medic, indiferent care, te consulta pe tine singur in cabinet, nu cu alti 7 langa tine.

Si poate ca nu este rau sa se faca in scris spovedania si apoi s-o duci preotului. Daca poti sa-ti aduni ideile mai usor in scris si in singuratatea ta, este mai bine asa. Apoi ii dai preotului si mai vezi ce-ti spune.
Lumea nu intelege ca spovedania este o problema de suflet a fiecaruia, deci individuala, personala, cu atat mai mult cu cat il implica si pe Dumnezeu.
Nu este ca la scoala sa te scoata profesorul la tabla si sa trebuiasca sa turui lectia.