...
 

Daca parintele dvs. duhovnic are telefon,cred ca unele lucruri vi le poate lamuri si pe calea aceasta.Sau macar sa-l intrebati cand il gasiti pentru ca sa cereti un sfat.

Cati ani ai, pacatoasa (chiar as vrea sa folosesti un alt nume -- cum sa ma adresex cuiva asa?) Din cate imi dau seama esti foarte tanara.

Parerea mea este ca ai o constiinta (cam prea) scrupuloasa. Acuma daca ti-ai amintit de acele pacate, tre' sa le spui, n-ai incotro. Dar sa stii ca pacatele de care nu iti mai aduci aminte cu sinceritate iti sunt iertate la spovedanie.

Cat despre partea ca daca nu o sa mai vrea sa aiba de a face cu tine duhovnicul daca aude de cele 60 de pacate facute pana la 14 ani. Eu inca nu am auzit de preot serios in menirea si vocatia lui care sa alunge un om de langa el fiindca e prea pacatos. Daca este preot in adevaratul sens al cuvantului se va bucura, nu se ma intrista. Si apoi sa fim seriosi, ce pacate asa de mari poate sa faca o fata pana la 14 ani? Ma gandesc ca avort nu ai facut, n-ai omorat pe nimeni, nu ti-ai batut parintii, de adulter ce sa mai vorbim...Probabil ca ai facut pacate inerente copilariei, facute si din nestiinta, dat fiind ca dupa cum spui tu, nu ai avut nici o tangenta cu biserica. Si apoi duhovnicul nu este acolo ca sa te judece, ci ca sa te asculte si sa te ajute pe cat poate.


Apoi, sa nu fi luat indreptarul P Cleopa, nici ca ti-ai fi amintit de ele, nu-i asa? Ei, uite de asta ti-ai amintit de ele CHIAR acum. Sincer, eu nu vad un folos prea mare in aceste indreptare care circula. Nu te gandi chiar asa de mult ca ai , vai! 60 de pacate nespovedite, si nu 59, si nu 62, ci 60 in capat! Gandeste-te -- cat de aproape te simti tu de Hristos? Cum crezi ca l-ai suparat tu pe Hristos, in cuvintele tale? Nu trebuie sa te temi ca il superi pe duhovnic, ci ca il superi pe Hristos. Spui ca mai ai de luptat cu 2-3 pacate (mila de sine, crutarea de sine si purtatul baticului -- inteleg ca nu prea il porti). Pai e bine daca poti sa spui ca si de toti ceilalti din jurul tau ai mila, si ca te cruti nu numai pe tine, dar nu ii lasi nici pe cei din jurul tau sa iti faca treaba pe care tu ar trebui sa o faci, ma bucur ca nu minti niciodata, ca invidia iti este total straina, ca nu judeci pe nimeni, etc etc etc. In general tinerii au de luptat cu mult mai multe decat spui ai tu.....:30:

Da, aveti dreptate doamna "Noesisaa". Cu siguranta am mai multe pacate decat cred eu ca am. In primul rand am iubire de sine. Ca din acest pacat izvorasc toate. Dar il rog pe Dumnezeu sa ma lumineze sa imi vad toate pacatele mele, sa fiu curata cu inima in fata Lui. Dar pacatele de care nu imi aduc aminte nadajduiesc ca mi se vor ierta. Si sa stiti ca aveam mai demult probleme cu cateva din ultimele pacate pe care le-ati enumerat. Si as putea cadea din nou in orice clipa. Dar daca ne intoarcem inspre noi insine, vom vedea mizeria dinlauntrul nostru, vom ajunge sa ne scarbim de noi insine, ne vom pocai de cele facute si vom cauta sa placem lui Dumnezeu.
Eu am 16 ani. Si doresc sa dobandesc un echilibru sufletesc. In niciun caz, Doamne fereste!, nu doresc sa fiu habotnica. Imi displac de asemenea si ipocriziile de genu "sunt cea mai pacatoasa" si altele de genu prin care cauti sa placi oamenilor, alergand continuu dupa slava desarta. E bine sa te consideri pacatoasa, dar mai bine pastrezi pentru tine asta, mai bine zici asta lui Dumnezeu. Pentru mine starea de echilibru nu este in niciun caz acea stare in care incercam sa scapam de pacatele mari si le lasam pe cele mici, ca de, sunt normale. Sau sa ne descurajam a duce o viata bineplacuta lui Dumnezeu pentru ca nu mai avem modele si ca pana si in biserici se intampla ce se intampla. In orice caz fiecare da socoteala pentru tot ce-a facut. Acum vreau sa descopar acel echilibru......cu ajutorul lui Dumnezeu!

Sa te ajute Dumnezeu, "pacatoasa"! Du-te la spovedanie si spune-i parintelui tau, nu are de ce sa se rusineze sau sa te alunge! Sa stii ca si mie mi s-a intamplat la fel, adica, prima data cand m-am dus la duhovnicul meu sa ma spovedesc (pana atunci ma spovedeam la cine se nimerea pe banda, 1-3 minute...), m-a pus sa fac spovedanie generala, mi-a dat indreptar de spovedanie, mi-am adus aminte de niste pacate (nu chiar 60, dar vreo 50 tot cred ca erau), insa dupa aceea imi veneau in minte alte si alte pacate pe care le facusem in copilarie sau adolescenta si i le-am spus la spovedaniile ulterioare. Chiar si acum, cand fac aproape un an de cand am duhovnic, imi mai aduc aminte pacate pe care nu le-am spus la spovedanie, iar parintele meu ma incurajeaza sa spun tot. La el vin si persoane care stau si mai bine de o ora la spovedit si nu le repede, dimpotriva, se poarta cu blandete. Acum, sa stii ca exista si un pericol - noi sa spunem toate maruntisurile, dar pacatele cele mai mari, din care izvorasc acestea (mandria, putina credinta, neiubirea de Dumnezeu si de aproape) sa ne scape. pe de alta parte, este bine sa le spunem si pe acestea mici, pentru ca avem doi contabili (dupa cum spune parintele Cleopa), unul scrie faptele noastre rele si celalalt pe cele bune. Nimic nu se pierde, dar, prin spovedanie, pacatele marturisite se sterg de acolo. Asadar, curaj si credinta tare!

Nu stiu daca te ajuta, "pacatoaso", dar eu am ... depasit lista din indreptarul de spovedanie cand am fost prima data la Marturisire. Pur si simplu erau prea putine acolo... Si nu aveam de marturisit "maruntisuri" ci mari mariri de sine, in toate formele derivate...
Apoi am trait aceeasi experienta ca tine, imi aminteam zilnic altele si altele...
Si uite-asa au venit tot mai des lacrimile, multumesc Bunului Dumnezeu...

Ispita de a avea grija mai mult de duhovnicul meu decat de spalarea sufletului meu am trait-o, desigur. Si am acceptat, in final, ca mai bine ma da preotul afara (se mai intampla si refuzuri, din motive intemeiate) decat sa ma autosabotez prin ganduri trufase ori sa ma las pacalit de stim noi cine...

Poate ca sunt momente cand simtim mai rar nevoia de spovedanie sau chiar duhovnicul ne recomanda sa trecem la lucrare si sa venim mai rar. Precum sunt perioade cand si noi simtim nevoia zilnica, poate, si duhovnicul ne cere aceasta.

Marturiseste duhovnicului tocmai aceste framantari ale tale legate de spovedanie! Acesta e sfatul meu, daca imi permiti un sfat.

In orice caz, nu noi suntem pe lumea asta pusi sa avem grija de duhovnic, nespovedindu-ne (!), ci duhovnicul are demnitatea de a ne ingriji pe noi, demnitate data preotului de Hristos Domnul.

Sa te binecuvinteze Domnul, draga "pacatoasa"! AMIN+

Sunt doar ispite.
Atat timp cat pacatele nu le-ai omis intentionat nimeni nu se va supara pe tine. Mai ales daca te caiesti cu adevarat de ele.
Daca e ocupat parintele sau nu? De ce nu lasi pe Dumnezeu sa randuiasca. O zic din experienta: o prietena care avea duhovnic in alta parte a dat telefon sa vada daca e liber, si i s-a zis ca nu, dar sa vina la slujba duminica daca vrea. Si cum ii era si tare dor de parintele ei s-a dus. Si asa a randuit Dumnezeu ca oamenii aceia care trebuiau sa vina cu probleme la parintele respectiv nu au mai venit, si a avut o zi intreaga pt ucenica lui.
Alte dati s-a intamplat sa nu aibe, dar daca iti este cu folos iti va randui Dumnezeu sa poti vorbi cu el. Iar daca nu esti pregatita le va aseza asemeni cu folos.
Ideea e ca, oricum ar fi sa le primesti cu inima senina.

Draga ''Pacatoaso'' si eu sint ca dumneavoastra mai ales inainte de spovedanie ma chinuie diferite ginduri -poate asa poate altfel etc.
Vreau sa va spun sa aveti grija cum luati lucrurile si aceasta poate fi ca o ispita, am citit ca diavolul pe cei sensibili ii face super sensibili pina ii netrebnicesc

Diavolul îţi exploatează sensibilitatea, te face să examinezi prea minuţios unele lucruri, iţi lipeşte mintea acolo şi te chinuieşti fără folos.

Sufletul mare si gingas (sensibil) nu se foloseste de cercetarea minutioasa a pacatelor sale, pana ce se va intari duhovniceste, pentru ca vicleanul il lupta atunci cu sensibilitatea exagerata, ca sa-i creeze neliniste
.
Vicleanul nu merge contra noastra, ci potrivit cu apele noastre.
Adicai ncearca sa mareasca hohotele si mahnirea ca sa intrsiteze sufletul si sa-l inece cu neliniste´.ł
Cei sensibili vor trebui sa fie foarte atenti la prihanirea de sine,pentru ca vicleanul incearca sa-i aduca la deznaddejde (prin sensibilitate exagerata
Nu sint cuvintele mele ci ale unor oameni mari.


va recomand : Cuviosul Paisie Aghioritul despre oamenii sensibili aici
http://www.scribd.com/doc/35820048/C...enii-Sensibili
Mi se pare ca sinteti o persoana sensibila apropo si eu sint asa.
Doamne ajuta sper ca vam ajutat cumva.

[QUOTE=pacatoasa..; (cu mila de sine, cu crutarea de sine, cu purtarea baticului)

Ce pacat e asta cu baticul ,dezvolta te rog ca nu pricep?

[quote=florinna01;418033][quote=pacatoasa..; (cu mila de sine, cu crutarea de sine, cu purtarea baticului)

Ce pacat e asta cu baticul ,dezvolta te rog ca nu pricep?[/QUOTE]

Iertare pentru greseala de exprimare, voiam sa spun pentru nepurtarea baticului.
Multumesc tuturor pentru ajutor. Oricum de atunci au trecut 2 ani si intr-adevar am realizat ca toate acestea(cu amintirea pacatelor) au fost un dar de la Dumnezeu, insa din lipsa de experienta, din prea multa sensibilitate si din lipsa de comunicare cu duhovnicul(trebuia sa ii spun deschis ce simt si prin ce perioada trec) am cazut ca o netrebnica si pacatoasa(cum imi e si unsername-ul :46:) in ispita diavolului. Au fost momente in care aproape ajunsesem la paroxism, atat eram de preocupata de pacate si de lepadarea lor. Multa dreptate aveti domnule Sandu, diavolul nu a mers in contra mea, ci din contra. Preocupandu-ma atat de mult intr-adevar de multe ori imi alungam linistea pe care Dumnezeu mi-o aducea in suflet, mai mult a aparut dorinta de a spori repede, de a lepada pacatele repede. Aparent, printr-o silinta continua asa avea sa fie, dar se duceau cele mai "marisoare" si veneau altele mai "mici", si mai "mici", si mai "mici"(adica pacate la auzul carora majoritatea crestinilor ar rade daca le-as considera pacate). Si astfel nu mai aveam liniste, decat in momentele in care ma lasam in voia lui Dumnezeu. Dar iar veneau gandurile si imi spuneau: cum, ai atatea pacate inca, uita-te la ele, uite cum mai apar si apar....si m-a ametit rau diavolul. Si chiar incerca sa imi prezinte lucrul acesta ca pe o inaintare duhovniceasca. Imi veneau ganduri ca uite, sunt aproape de masura parintilor din pustie, alteori incerca sa ma arunce in deznadejde. Eu nu credeam niciunul din ganduri insa nu stiam ce sa fac, cum sa ies din situatie.
Si da, domnule Ioan Cezar, bine ar fi fost daca i-as fi marturisit duhovnicului gandurile acestea.
Dar toate acestea au fost spre smerirea mea. Ma tem in continuare de astfel de ispite, insa nadajduiesc ca prin mila lui Dumnezeu si rugaciunile si sfaturile duhovnicului sa fiu pazita de astfel de ispite.
Multumesc inca o data din suflet pentru sfaturi si daca mai doriti sa imi spuneti ceva sau daca am gresit cu ceva in marturisirea pe care v-am facut-o puteti sa ma corectati cu drag. Ce sa zic? Sunt o oita mai mica ce vrea sa gaseasca drumul spre Iubirea adevarata, Hristos, si se cam impotmoleste uneori:9: )
Sarbatori fericite in continuare.:53:

[quote=pacatoasa..;418644]Îmi pare că ar fi vorba despre ispite de dreapta.

Un lucru e clar: spovada este bună, adică duce cu adevărat la remisiunea păcatelor, dacă îndeplinim condiţia de a spovedi toate păcatele de care ne amintim, în urma unui efort de examinare a conştiinţei. Odată primită dezlegarea, sufletul nostru este din nou în stare de graţie sfinţitoare. Cu alte cuvinte, suntem iertaţi de consecinţele spirituale ale tuturor păcatelor, atât ale celor de care ne-am amintit şi le-am mărturisit, cât şi ale celor pe care nu ni le-am putut aminti.