Ma omule tu nu intelegi,eu sunt agnostic,nu cred in conceptiile voastre de crestini.De aia am spus ca nu are rost sa discut cu tine despre yoga,nu se va ajunge nicodata la o discutie constructiva.

In yoga nu e nimic constructiv.

am o nedumerire:de ce pui intrebari la care nu raspunzi mai intai tu?asa s-a intamplat si la celalalt topic, cu necazurile.
ce urmaresti?

Asadar !...detest nespus de mult pesimusmul care ma caracterizeaza inca de copil, cu toate acestea incerc sa nu mai detest nimic fiindca risc sa cad in aceiasi mreaja negativa.
Ce iubesc la mine ? Am zambit ! Daca as spune ca iubesc ceva as fi invinuita de mandrie, dar, chiar nu-mi amintesc sa iubesc cu iubire ceva la mine, eventual doar sa apreciez...poate, insa nu stiu sigur ce anume.
Iubirea aceasta de sine suna a narcisism, dar poate ca avem uneori nevoie de acest narcisism tocmai pentru a fi convinsi ca avem de unde darui, si, mai ales cat...sau poate ca nu este vorba de narcisism, ci doar de cunoastere.
Iubesc felul cum oamenii se atrag, indiferent de rang si de statut, indiferent de posibilitati si de aspecte fizice, indiferent de situatie oamenii se atrag tocmai fiindca detin acel ceva maret dincolo de orice inchipuire pamanteana.

Supararea nu foloseste la nimic, dar pe de alta parte nu este o alegere constienta, gen "eu vreau sa ma supar acum".Apare ca reactie la stimuli exteriori care actioneaza pe un substrat care tine de psihic (zic si eu, ca nu cunosc psihologie si termeni aferenti).Asa ca ce sens are intrebarea?
Ontopic nu imi place ca sunt slab si nu pot sa ma impun ca ma gandesc cum se va simti celalalt daca sunt "prea" agresiv sau prea nustiucum...
Dar imi place ca atunci cand imi ajunge cutitul la os dau dovada de resurse pe care nu credeam ca le am.

Nu-mi place ca-s pacatoasa...si ca atunci cand sunt calcata pe coada ori reactionez urat, ori ma interiorizez si ma consum...Nu-mi place ca gresesc...Ce-mi place? pai...mai nimic la mine :P

Cea mai buna caracterizare...
 

...ti-o fac prietenii de langa tine. Bineinteles ca cei adevarati.

In genere, dupa cat am citit despre crestini in sfintele scrieri, ei erau mereu nemultumiti de ei insisi.

Si...dupa mine, nici nu e bine sa-ti expui in public, pe un forum care se vrea crestin, dar cam schioapata la acest capitol, rufele "murdare".

Asa incat acest topic pe care l-ai deschis nu-si are sensul aici.

In rest, sa auzim numai de bine.

Pomeneste'l pe Atreides. Trece'l pe pomelnicul tau personal, alturi de prieteni.
Si zi pentru el, macar o data in zi, un cuvant de rugaciune, spre odihnire si spre dobandirea calmului dorit.
Asa il vei ajuta in cel mai bun, cald si sincer mod posibil.

Este si mai minunat, ca pentru aceasta nu ai nevoie de permisiunea lui. Pomeneste'l cu drag.

Dar, unde?

Imi place la propria persoana ceea ce mi-a daruit Dumnezeu si nu imi place ceea ce am stricat eu prin pacate.