Cucernice Parinte Diacon,
Multumesc pentru cuvintele frumoase.
Stiu ca doar haina trupului a murit, iar nu sufletul. Mai stiu si ca Dumnezeu este mult-milostiv si iertator.Stiu ca domnul nostru Iisus Hristos a platit mult prea scump pentru noi ca sa ne lase. Dar tot doare...Si am crezut ca, odata cu trecerea timpului, durerea va disparea, lasand loc doar dragostei, nadejdii si sperantei. Dar n-a disparut.
Iar in ceea ce priveste uitarea, il rog pe bunul Dumnezeu sa ma fereasca de asa ceva, pentru ca nu vreau sa uit. Dar o sa incerc sa renunt la hainele cernite, incet-incet.

Multumesc, elizabeta. :) A fost intr-adevar o femeie tare de treaba. Dumnezeu sa o odihneasca.

Si Dumnezeu sa te ajute si pe tine sa renunti la tristete. Dumnezeu nu ne da decat cat putem duce, si nu-i putin, nu e nevoie sa ne impovaram noi insine mai mult. Si da, fa-o ca un sacrificiu pentru cei pe care ii iubesti si sunt in viata.

Crezi oare ca asa gandeste si ea? Crezi oare cu adevarat ca s'ar supara?
Elizabeta, daca mama ta a avut o viata curata si o inima buna, acum se odihneste in rai, iar acolo nu mai poate exista suparare, dezamagire sau altceva de acest gen. Daca insa, vrajmasul a inselat'o in viata si i'a furat faptele cele bune, ea este in iad, iar acolo astepata rugaciunile tale si ale Bisericii. In nici unul dintre cele doua cazuri, doliul nu ii ajuta cu ceva.

Daca nu devine obsesie si oboseala petru tine si cei din jur, poti purta si toata viata. Insa cu grija.
Sa ai dragoste, sa ii dai de pomana si sa o pomenesti zilnic, acasa si in Biserica. Si mama ta se va bucura mult.

Ai pace. Din rai, omul priveste numai cu caldura pe cei ramasi in urma.

Astazi am imbracat o bluza gri, asa cum m-ati sfatuit cu totii si nu ma simt rau. Cel putin deocamdata. Trebuie sa recunosc, insa, ca in rest sunt in negru.

Noesisaa, iti multumesc din suflet pentru incurajare. Iti doresc ce-mi doresc si mie - sa nu mai doara asa de rau...

Windorin, ai dreptate in ce spui. Intr-adevar, mama mea a fost o femeie foarte buna. Desi a ramas vaduva de tanara, nu s-a recasatorit; a dat meditatii gratuite copiilor proveniti din familiile sarace, care au intrat, astfel, la facultate, i-a ajutat pe orfani cu diverse obiecte (de exemplu vechea mea bicicleta, ca sa poata face mai usor naveta intre sat si oras, haine si incaltaminte care mie imi ramaneau mici, jucarii etc), dar mai ales cu vorbe de incurajare. Si mai mult, fiind catolica prin casatoria cu tatal meu, recita zilnic de 3 ori Rozariul - rugaciune foarte asemanatoare cu Acatistul Maicii Domnului. Mai mult, a tinut un obicei foarte indragit in biserica catolica, si anume 9 prime vineri consecutive din luna, a murit spovedita si impartasita, asa ca am sperante.
As da de pomana zilnic, dar nu am puterea... si atunci fac asa cum ne-a invatat parintele Serafim de la Sarov: daca nu vedem niciun cersetor sau daca nu avem ce sa-i dam, la indemana ramane mereu r u g a c i u n e a.

Ai ce sa dai de pomana, si inca zilnic !
Da din inima ta, da cuvant, da mangaiere celor lipsiti.

Cineva mi'a spus, odata: "Atata durere simte un om lipsit cand primeste doar banuti si mancare, iar nu caldura, atentie si dragoste."

Deci ai ce sa dai celor lipsiti.
Pentru mama ta, opreste'te din cand in cand langa cei nevoiasi si mangaie'i prin cuvant.

Elisabeta, am mai raspuns pe un topic asemanator, ca eu nu vad nimic rau in a renunta la imbracaminte ca doliu, dupa un timp mai scurt de 40 de zile. Cei mai multi din nefericire se opresc doar la aceste lucruri: sa te imbraci in negru timp de 40 de zile, sa faci parastas la un an, apoi la trei, sase .... Dar eu nu vreau sa-mi aduc aminte de el doar 40 de zile, si doar o data pe an. Asa ca mai bine nu te imbraci in negru timp de 40 de zile, dar il pomenesti neincetat la rugaciune. E mult mai folositor sa dai un pomelnic la fiecare liturghie, decat sa faci o masa mare o data pe an. Nu prin ceea ce spun oamenii se poate face trecerea celui decedat de la suferinta la bucurie, sau de la bucurie la mai multa bucurie, ci prin ceea ce faci tu pentru el. Sa ne ajute Dumnezeu sa nu-i dam uitarii niciodata si sa se reverse si peste ei dragostea Sa.

Ai mare dreptate aici. O sa incerc!

Da, problema nu era ca vreau sa renunt la doliul vestimentar inainte de 40 de zile, ci ca, dimpotriva, nu pot sa renunt nici dupa mai bine de trei ani... In rest, sunt absolut de-acord cu ce-ai spus!

Ma faci sa plang. Pentru mine e minunat sa vad ca un om poarta dupa multi ani doliu. Si face acest lucru nu pentru ca ii place culoarea negru, ci pentru ca ii lipsesc cei dragi in lumea aceasta. Pomeneste-i neincetat si vor avea parte de bucurie.

Am citit aici pe site ca Mantuitorul nu a distrus raul din lume dar ne-a invatat cum anume sa ne raportam la el.
Similar, voi nu ati distrus prin postarile voastre nici moartea celor dragi, nici doliul, dar modul cum ati dezbatut aici subiectul ma intareste si ma invata cum sa fac fata doliului meu.
Va multumesc tuturor si lui Dumnezeu ca m-a ales sa fiu crestin, ca sa am parte de voi.
Domnul sa va binecuvinteze, fratilor, mi-ati inaltat inima peste neguri...