Psihiatrul rus Dmitri Avdeev a fost recent în ţara noastră. Personalitate marcantă a lumii medicale şi a comunităţii ortodoxe din Rusia, Avdeev este recunoscut drept unul dintre marii psihiatri care se bazează în practica medicală pe credinţa în Hristos. Metoda sa este aşa-numita „psihiatrie ortodoxă“. Am avut privilegiul să-i punem câteva întrebări pe tema conlucrării medicului cu Dumnezeu, la care ne-a răspuns cu amabilitate.

Care sunt principiile psihoterapiei ortodoxe?

Principiile fundamentale ale psihoterapiei ortodoxe sunt trei. În primul rând, mărturisirea credinţei creştine din partea psihoterapeutului însuşi, pe care trebuie să o aducă în demersul terapeutic pentru a se raporta la sufletul pacientului ca la chipul lui Dumnezeu. Mai apoi, bazarea activităţii sale pe temeiuri patristice, însoţită de instruirea pacienţilor în vederea obţinerii deprinderilor duhovniceşti şi a educaţiei morale. Şi în sfârşit, să elimine din activitatea sa acele metode care coboară omul, fiinţă complexă, la nivelul unui organism văzut eminamente biologic, asemănător maşinii, să se renunţe la metodele legate de constrângerea persoanei, la psihotehnicile mistico-oculte de tip mecanic, precum programarea sau codarea, de exemplu.

Psihoterapia ortodoxă şi isihasmul

Cum priveşte comunitatea medicală psihoterapia ortodoxă?

Medicii, ca şi oamenii de rând care sunt credincioşi, privesc psihoterapia ortodoxă cu optimism, cu înţelegere, consideră că este necesară, iar cei care sunt necredincioşi se uită în mod potrivnic, acuzându-i pe psihoterapeuţi că nu sunt ştiinţifici.

Care sunt cel mai des întâlnite boli psihice în societatea contemporană?

Medicina psihiatrică lucrează cu două concepte. Există marea psihiatrie, care cuprinde boli ca schizofrenia, depresiile maniacale, psihozele, bolile legate de senectute, iar proporţia acestor maladii a fost aceeaşi în toate timpurile. Şi există mica psihiatrie, care ca volum este mai mare decât prima şi unde intră nevrozele, bolile psiho-somatice, tulburările adictive, dependenţa de alcool, de droguri, de jocuri pe calculator, fumatul. Această grupă este foarte extinsă şi este legată de păcat, de modul de viaţă păcătos, iar numărul acestor afecţiuni creşte pe zi ce trece.

Ce legătură există între psihoterapia ortodoxă şi „tehnicile“ isihaste?

Nu cred că există compatibilitate între cele două. Isihasmul este o lucrare monahală, iar psihoterapia este o activitate în perspectivă ortodoxă, care are în vedere oamenii cu probleme, bolnavii.

„Dacă omul pune la baza vieţii sale o maşină scumpă şi nu o va obţine, va fi deprimat“

În ce măsură psihoterapia poate fi însuşită de un preot pentru a fi folosită în pastoraţie?

Preotul are nevoie să cunoască nu doar noţiuni de psihoterapie ortodoxă, ci şi de psihiatrie. Există o carte, care a apărut de curând şi în traducere românească, „Depresia ca patimă şi ca boală“. Depinde ce cauzează această depresie. Iar aceasta determină tactica care trebuie folosită în vindecare. Într-un caz trebuie tratată depresia ca boală, care este un deficit în structurile creierului, cum sunt dopaminele, serotonina, noradrenalina, şi în alt fel trebuie tratată depresia cauzată de patimi. Atunci ea este considerată păcat. Stabilind clar cauzele apariţiei depresiei, poţi aplica şi tactica potrivită cazului respectiv. Acum intervine psihoterapia ortodoxă, care poate fi numită vindecarea sufletului prin suflet. Psihoterapeuţii ortodocşi pot lua un bun exemplu de la marii stareţi , de la duhovnicii experimentaţi, care erau psihologi la un nivel intuitiv, având în inima lor iubirea creştină.

Care ar fi cauzele principale care declanşează depresia?

Atât de multe persoane suferă de această boală încât catalogul antidepresivelor care există la ora actuală este o carte ce depăşeşte în grosime trei centimetri. Numărul mare al bolnavilor a făcut să crească şi numărul medicamentelor care se folosesc în tratarea acestor suferinţe. În 2010, depresia va ajunge pe locul întâi în topul bolilor invalidante. Adesea, cauza acestor afecţiuni este o orientare axiologică incorectă. Dacă omul pune la baza vieţii sale o maşină scumpă, un colier de briliante, o casă mare şi nu le va obţine, va fi deprimat. De asemenea, o altă cauză generală este viaţa lipsită de har şi de Dumnezeu.

„Astăzi, dacă cineva are o mică zgârietură, îi chinuie pe toţi din jurul lui“

Depresia ţine de singurătate şi de lipsa de iubire?

Am spus că depresiile sunt diferite. Există o depresie care este condiţionată biologic şi alta care are la bază factori nevrotici. Nevroza este un conflict între ceea ce este dorit şi realitate. Totul depinde aici de om. Cunoaştem sfinţi care au stat toată viaţa în pat plini de răni şi de bube şi care erau bucuroşi, erau plini de har, erau cu Hristos. Astăzi, dacă cineva are o mică zgârietură, vai!, îi chinuie pe toţi din jurul lui.

Ce importanţă au mediul familial şi moştenirea genetică în declanşarea bolilor psihice?

Când vorbim de marea psihiatrie, atunci genetica are un cuvânt greu de spus, o importanţă mare. În cazul nevrozelor, este o problemă psihologică, duhovnicească. Există o manifestare a bolii, pe de o parte, şi nişte factori de mediu care pot duce la apariţia bolii, pe de altă parte. Dacă omul trăieşte în nişte condiţii normale din punct de vedere duhovnicesc şi sufletesc şi duce un mod de viaţă sănătos, nu va dezvolta această boală.

Oamenii credincioşi se îmbolnăvesc de boli psihice?

Putem considera mândria sau alte patimi sau păcate drept cauza căderilor psihice?

Mândria reprezintă, pe lângă alte cauze, principalul factor care stă la baza tulburărilor psihice. În cazul psihozelor, ea este catalizatorul care face ca boala să fie cât mai manifestă. Iar în stările de borderline, mândria este singura care declanşează afecţiunea psihică.

Aţi întâlnit la cabinetul dumneavoastră oameni credincioşi practicanţi care suferă de boli psihice sau vă vizitează doar cei pentru care ortodoxia nu înseamnă nimic?

De 17 ani, majoritatea celor cu care mă întâlnesc la consultaţii la cabinet sunt credincioşi. Şi ortodocşii se pot îmbolnăvi. La cabinet vin şi oameni care vor să cunoască un medic ortodox. Nici omul ortodox nu e liber de păcat.

Un preot ortodox american, Charlie W. Sheed, spunea în cartea sa, „Sfaturi către o tânără căsătorită“, că viaţa este 90% aşa cum ţi se dă şi 10% aşa cum ţi-o faci. Este corectă această afirmaţie?

Nu aş fi de acord cu o asemenea proporţie. Nu există nici un fel de predeterminare în ceea ce îl priveşte pe om. Trebuie să-l iei pe fiecare om ca persoană capabilă de a-şi ordona propria viaţă. Dacă de mâine se va ruga mai mult, dacă va face mai multe fapte bune, dacă se va purta în societate cum se cuvine, va fi un alt fel de om. Dacă, însă, de mâine va bea câte două sticle de vin pe zi, va avea un alt mod de viaţă.

Spovedania vindecă

Care este rolul Sfintelor Taine în vindecare?

Ştiu cazuri care în urma spovedaniei profunde s-au vindecat de boli psihice de nevindecat. În cazul stărilor de borderline şi de nevroză, spovedania şi o viaţă duhovnicească corectă pot să vindece şi să schimbe viaţa omului.

Psihoterapia ortodoxă ar trebui practicată de clerici sau de laici?

Practica pastorală determină şi o anumită influenţă psihoterapeutică, dar posibilităţile preotului sunt limitate. Este o colaborare între psihoterapeutul ortodox şi preot. Asemeni relaţiei între Hristos şi Înaintemergătorul Său. Psihoterapeutul este ca Sfântul Ioan, care aduce oa-menii la pocăinţă pregătindu-i pentru întâlnirea cu Hristos.

Rugăciunea unei mame a înviat fiul mort

Aţi avut cazuri în care bolnavi care erau indiferenţi faţă de Biserică şi care, în urma bolii, s-au apropiat de Dumnezeu?

Vă pot spune povestea unei femei şi despre întoarcerea la viaţă în chip minunat a fiului ei. Această întâmplare s-a petrecut cu mulţi ani în urmă. Fiul acestei femei, internat la spital într-o stare critică cu diagnosticul de meningită, murise de câteva minute. Eforturile medicilor de a-l întoarce la viaţă au fost zadarnice. Ieşind din secţia de reanimare, medicul curant a prezentat condoleanţe şi a intrat în oficiul medical. Nu se poate descrie starea prin care trecea mama în acele clipe. În acel moment, trecea pe coridor una dintre asistentele medicale, o femeie profund credincioasă. Ea era la curent cu starea sănătăţii fiului bolnav, dar nu ştia că acesta murise. Această asistentă s-a apropiat de mamă, spunându-i încet, dar hotărât: „Rugaţi-vă Maicii Domnului! Rugaţi-o să vă tămăduiască fiul“. Mama celui decedat nu se rugase până atunci niciodată. Dar atunci a făcut-o. A început să se roage fierbinte. În acel moment, a trecut pe acolo tocmai medicul curant. Văzând rugăciunea disperată a mamei, a hotărât să mai injecteze o doză de adrenalină intracardiacă. Şi ...băiatul a înviat!. Şi este viu şi sănătos până astăzi. Slavă Domnului! Iar mama şi-a recăpătat nu doar fiul, ci şi o credinţă puternică!

▲ Cine este Dmitri Avdeev

Dmitri Avdeev Alexandrovici, medic psihiatru, psihoterapeut şi specialist în psihologie medicală, a studiat psihoterapia şi psihologia la institutul de cercetare psihoneurologică „V. M. Behterev“ din Sankt Petersburg, la Academia de formare medicală post-universitară din Moscova, apoi în clinici din Germania şi alte ţări europene. Născut în 1964, în Rusia, dr. Avdeev este membru a diverse societăţi şi asociaţii profesionale şi a participant la congrese naţionale, europene şi mondiale de psihoterapie şi psihologie medicală. Este autorul a numeroase articole publicate în peste 200 de publicaţii, a 42 de cărţi şi broşuri editate în mai multe limbi. În limba română au apărut la Editura Sophia mai multe cărţi: „De vorbă cu un psihiatru ortodox“, „Când sufletul este bolnav“, „Nervozitatea la adolescenţi şi la copii“, „Probleme actuale ale psihoterapiei ortodoxe“, „Depresia ca boală şi ca patimă“. Din 1991, a elaborat un model de psihiatrie ortodoxă.


Ziarul Lumina.

Teologul patrolog J C Larchet a scris mai multe carti despre bolile psihice si relatia lor cu bolile spirituale. Se bazeaza pe scrierile sfintilor Parinti. Mi se pare ca unele din cartile lui sunt traduse pe romaneste si se pot gasi si pe www.scribd.com (Terapeutica bolilor spirituale de exemplu).

Din câte stiu se considera uneori, ca si în Justitie, ca lipsa de discernamânt ar asigura mântuirea. Aceasta este o presupunere si nimic mai mult.

Daca prin mântuire întelegem dobândirea energiilor necreate, atunci la ea se poate ajunge doar prin viata de rugaciune permanenta, de isihasm.


Conceptul de boala psihica e confuz.
Oamenii au tendinta sa considere nebunie manifestarile pe care nu le înteleg. Acest fel de convingeri pleaca de la premisa ca tipul de comportament al majoritatii reprezinta modelul de normalitate (asta este si originea cuvântului normal, adica care se înscrie în norme, care reprezinta individul cu caracteristici medii).
Daca consideram însa normalitatea ca raportare corecta la realitate atunci majoritatea oamenilor sunt bolnavi, în lumina învataturii evanghelice, unde nebunie este numita alipirea de lucrurile acestei lumi si ignorarea chemarii lui Hristos (vezi pilda bogatului caruia i-a rodit tarina -Luca 12, 20, pilda celor 10 fecioare -Mastei 25, 2 unde e folosit cuvântul nebun în acest sens). Majoritatea oamenilor nu au poruncile lui Hristos ca fundament al vietii lor.


A considera pe cineva bolnav psihic e o forma de a-l judeca, de a considera ca tu reprezinti normalitatea iar el anomalia, când se poate ca tu sa fii mai bolnav ca el.
　

Bolile psihice nu sunt altceva decât o forma de manifestare atipica în raport cu comportamentul majoritatii. A cauta sa tratezi aceste boli înseamna în multe cazuri a cauta sa-l conformezi pe aproapele tau unor tipare considerate de tine normale, dar care pot fi aberante. Noi nu trebuie sa luam manifestarile majoritatii drept model al normalitatii.


Sunt si situatii, manifestari care produc suferinta celui ce le are, dar calea de a-l ajuta poate fi doar dialogul, nu tratamentele medicale. Cu alte cuvinte trebuie ajutat sa constientizeze ce ar putea sa-l faca sa scape de respectivele suferinte.

　
Un alt factor care a dus la abordarea gresita a celor considerati bolnavi psihic sunt teoriile medicinei, ale psihiatriei, potrivit careia fenomenele psihice ar fi de natura electro-chimica, ca diversele stari psihice ar depinde de lipsa unor substante chimice. Învatatura crestin-ortodoxa este însa ca spiritul e chipul lui Dumnezeu în om si ca este imaterial (asa cum si Dumnezeu este imaterial).

O sursa de confuzii este constatarea ca într-adevar sub efectul unor substante omul îsi pierde constienta sau intra într-o stare de reverie, ceea ce ar parea sa confirme ca exista o legatura între chimie si starile psihice. Dar aceste manifestari sunt din iconomia divina, sunt menite sa întretina aparenta ca totul e material, pentru ca actul de credinta al omului sa nu fie determinat de dovezi indubitale a existentei lumii nemateriale.

Deci fericirea, depresia, inteligenta etc nu depind de existenta sau inexistenta unor substante chimice ci de factori ce tin de conditiile de viata ale omului.
Retardarea mintala rezulta din asimilarea insuficienta sau deformata de cunostinte si experiente de viata, la fel ca si autismul, schizofrenia si paranoia.

Dar toate acestea se întâmpla cu stiinta lui Dumnezeu, nu exista accidente în existenta. A aborda aceste lucruri ca accidente este din start o greseala.

Noi trebuie sa ajungem sa constientizam ca suntem nebuni. Starea naturala a omului, modul natural de gândire este eronat si vindecarea noastra poate începe numai daca acceptam ca suntem bolnavi, dupa cuvântul Apostolului:

Nimeni să nu se amăgească. Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: "El prinde pe cei înţelepţi în viclenia lor". Şi iarăşi: "Domnul cunoaşte gândurile înţelepţilor, că sunt deşarte". (1 Corinteni 3, 18-20)


Trebuie sa obiectivam propriile rationamente si impresii, sa constientizam relativitatea lor. Un om care se bazeaza pe propriile perceptii si nu presupune ca se poate însela, este ratacit.

..........


Mai este un aspect al nebuniei, nebunia asumata. În istoria Bisericii a existat o categorie de oameni, astazi considerati Sfinti, care au simulat nebunia pentru a-si atrage stigmatizarea sociala: nebunii pentru Hristos. Pentru cei care nu cunosc despre aceasta, niste articole:
[COLOR=#0000ff]http://ro.orthodoxwiki.org/Nebun_pentru_Hristos[/COLOR]

[COLOR=#0000ff]http://www.crestinortodox.ro/dreapta-credinta/69887-a-fi-nebun-pentru-hristos[/COLOR]

Asa cum fiecare dintre noi trebuie sa fie si mucenic si calugar (adica sa îndure suferinte si sa duca viata de înfrânare), la fel trebuie sa fim într-o masura si nebuni pentru Hristos. Nu cred ca trebuie sa simulam nebunia (desi nu este exclus ca Dumnezeu sa astepte asta de la noi în unele situatii), este suficient sa nu ne raportam la oameni ci la Dumnezeu în modul cum ne manifestam ca sa atragem din partea celorlalti, în unele momente, desconsiderare, marginalizare. Arhimandritul Sofronie spune undeva ca trebuie sa fim gata sa înfruntam opozitia întregii lumi daca e cazul.

Trebuie sa realizam ca societatea reprezinta un organism apostat si ca a face pe placul ei nu reprezinta normalitatea (asa cum în mod eronat avem deseori impresia, considerând ca majopritatea reprezinta etalonul) ci reprezinta de asemeni o apostazie.　
　
[SIZE=3]　
[/SIZE]

Ca sf. Pavel vorbeste de nbunia crucii, ca exista nebuni intru Hristos, este alta mancare de peste decat nebunia adevarata.
Sigur ca exista si o definitie sociala a nebuniei, si daca esti altfel decta majoritatea poti fi considerat sarit, ciudat sau chiar nebun.

Insa nebunia adevarata, boala psihica exista. Traditie, ai cunoscut vreodata un bolnav psihic? Eu da. Este infiroator ce sufera acel om si cei din jur. Am cunoscut chiar o persoana a carei boli psihice se manifesta si sub forma de obsesie religioasa. Credea ca vorbeau ingerii cu ea si ii dezvaluiau pacatele altora. A ajuns sa ii atace, verbal si chiar fizic, pentru niste lucruri imaginare (stiu ca erau imaginare). Exista nebuni intru Hristos, insa exista si nebunie de tip religios.

Sigur, multe boli psihice vin din bolile spirituale, insa exista si boli, pur si simplu, asa cum exista boli fizice cauzate de defecte fizice. De la caderea lui Adam, natura umana este 'stricata' si arata defecte mai mari la unul, mai mici la altul. La unii, din motive misterioase stiute de Dumnezeu, apare aceasta forma infiroatoare de boala, boala psihica. Ar trebui ca noi crestinii sa facem tot ce putem sa ii ajutam, sa nu ii dispretuim, sa chemam preotul dar si doctorul.

Un psihiatru care nici macar nu este crestin (sau in fine, nu in sensul plenar) mi-a spus odata ca el crede ca bolile psihice au la origine o problema spirituala, si ca daca fiecare bolnav psihic ar fi tratat in acest sens, si cu o imensa intelegere, radbare, dragoste timp de ani si ani de zile, el s-ar vindeca. Impresionant!

Un parinte spunea ca diavolul lucreaza prin cei ce au anumite boli psihice si-i supara cei credinciosi (si nu numai)

Pai
 

Bolile psihice vin clar de la Aghiuta... Dumnezeu nu pedepseste pe nimeni. Doar ingaduie suferinta pentru intoarcerea noastra.
Apoi indiferent de cat de grele sunt aceste boli, ele sunt vindecabile.
Insa tratamentu e foarte complex si se extinde pe mai multe planuri.
1.In primul rand fizic. Trebuie vazut daca nu sunt boli fizice care le declanseaza pe cele psihice. De exemplu de la viermisori poti face depresie, sau sa fii anxios si sa ai insomnii.
Aceste cauze se pot determina destul de lejer prin examene medicale. De aceea e bine ca atunci cand sunt si cele mai mici semne de boala si discomfort fizic sa nu le ignoram, ci sa le tratam.
2. In plan psihic, trebuie ca persoanele de genu sa fie mereu asistate. Sa se discute mereu cu ele, sa nu fie lasate sa se inchida in ele. Omul nu a fost gandit ca individ care sta izolat, ci ca persoana care traieste in comuniune cu alte persoane. In momentu in care ne izolam, si nu mai comunicam apar boli psihice.
3. Apoi e planul emotional, care e cel mai important. Orice om are nevoie de dragostea altui om si de dragostea lui Dumnezeu, alfel clacheaza. De aceea un om cu probleme, care este primit cu dragoste si imbratisat se vindeca mai repede decat unul care ia calmante.

Stiu caz concret cu o fetita care era nascuta cu handicap mintal, si toti psihiatrii ziceau ca nu exista tratament, ca o sa primeasca pensie de handicap si o sa stea acasa. Mergea la scoala speciala, unde numai desenau, si mai invatau o poezie, sau cate o litera. Si acolo erau si clase normale, si s-a imprieteni cu o fata credincioasa. Care nush cum a facut, dar intr-un an de zile a invatat-o sa scrie, sa socoteasca, si multe alte chestii, ca dupa in anul urmator au trecut-o in clasa normala, iar acum termina liceul, iar in vacante a fost si angajata. Stiu ca e vecina cu mine. Imi amintesc cand mergeau ele doua prin Ardeal la Prislop la parintele Arsenie. Ce schimbate se intorceau....

Daca in clinici medicii ar comunica cu pacientii, asistentele are fi ca niste mame bune si ar trata pacientii cu dragoste si blandete, si ar mai exista si duhovnici buni acolo... ar ramane clinicile goale, iar nici un pacient nu ar sta mai mult de o luna acolo.

Din pacate lumea in care traim ne impinge la izolare si egoism, facandu-ne astfel foarte vulnerabili la astfel de boli. Tocmai de aceea trebuie sa luam aminte la noi, si mai ales la cel de langa noi, pentru a nu deveni urmatorii schizofrenici, pshiopati, depresivi.

Dpdv al cauzalitatii eu nu as face diferenta intre bolile psihice si cele fizice, pentru ca ambele categorii pot avea cauze organice (cauze fizice obiective legate strict de trup) sau pot avea cauze duhovnicesti sau ambele.

Nici dpdv al atitudinii noastre fata de omul bolnav, indiferent ca e vorba de o boala fizica sau psihica nu ar trebui sa facem vreo diferenta. Omul bolnav este un om care sufera fara ca el sa fi cauzat boala, indiferent despre ce boala e vorba, iar rostul nostru este sa il ajutam, sa il iubim indiferent de boala si neputinta sa in fata suferintei sale. Pentru noi cei din jurul unui om bolnav (fie ca e vorba de familie, fie prieteni, cunoscuti sau chiar si daca ne nimerim intimplator in preajma unui om bolnav) este in primul rand o incercare din partea Lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne incerca si dovedi iubirea fata de aproapele, ajutorul pe care il putem noi oferi semenului nostru aflat in suferinta.

Asa ar trebui sa privim noi boala si omul bolnav: nu sa zicem "vai ce-i cu el si ce se va intimpla cu el", nici sa nu zicem "asa a vrut Dumnezeu deci eu nu ma bag", nici sa nu zicem "sufera pt pacatele lui" caci nu este al nostru sa stim aceste lucruri, ci numai a Lui Dumnezeu este a sti, ci sa zicem "ce putem NOI sa facem ca sa il ajutam" si nu numai sa zicem, dar mai ales sa FACEM, sa il AJUTAM de-adevaratelea cat putem de mult (sa ne rugam pentru el, sa il ducem la doctor, sa ne tinem de capul bolnavului sa isi ia medicamentele, sa ii cumparam medicamente daca nu are bani, sa il ajutam sa ii cumparam alimente si cele trebuincioase daca el nu e in stare, sa il ajutam sa se imbrace daca nu e in stare, sa il sustinem psihic, sa-i oferim tot ce-i mai bun si sa il ajutam sa mearga la Maslu, sa il pomenim la pomelnic, etc).

Aduceti-va aminte de pilda bunului samarinean, acela cand a intalnit un om bolnav cazut in drumul sau nu a stat sa se intrebe "ce va fi cu el", nici nu s-a intrebat "pt ce a patit acestea, daca pt pacatele lui sau pt altceva", nici nu a zis "asa a vrut Dumnezeu", ci a pus mana si l-a ajutat cum a putut, i-a dat primul ajutor atat cat s-a priceput si apoi l-a luat cu el si l-a dus unde sa fie ingrijit mai bine si a platit ca sa fie ingrijit bolnavul. Asa ar trebui sa facem si noi! Nu sa ne punem atatea intrebari la care numai Dumnezeu are raspuns, nici sa ne ferim de cel bolnav fie ca e bolnav psihic, fie ca e bolnav fizic, ci sa punem NOI mana sa il AJUTAM! Sa il ajutam cum putem si fizic si prin doctori si psihic aratandu-ne dragostea si mi ales prin rugaciune.

Daca boala are cauze organice, atunci tratamentul medicamentos este cel care imbunatateste cel mai dramatic santatatea celui bolnav si nu trebuie neglijat niciodata (trebuie ca cel bolnav sa se tina de tratament). Dar trebuie sa nu neglijam nici rugaciunea, pentru ca doctorul trateaza dar Dumnezeu este cel care vindeca si ne tine in viata. Dumnezeu a inviat mortii, a dat viata trupului stricat prin moarte si l-a facut sanatos la loc (ex Lazar), deci poate vindeca orice boala fizica (ce nu are cauze duhovnicesti), iar noi sintem datori a ne ruga. Maslu, pomenirea la Liturghie, rugaciunea personala, etc, cea mai importanta fiind Sf Euharistie.

Daca boala are cauze duhovnicesti, atunci se vindeca prin rugaciune, este puternic influentata de rugaciune. Fie ca e vorba de o posesie si atunci il vezi ca omul acela face urat la cele sfinte (spre deosebire de bolile psihice organice unde bolnavul nu face urat la cele sfinte), fie ca e vorba de dureri fizice sau alte stari de rau fizic cauzte de vrasmas (care trec atunci cand omul se roaga sincer sau se roaga preotii pt el), biserica a randuit atatea slujbe de folos! Maslu, dezlegari, pomenirea la Liturghie, rugaciunea personala, etc. Bineinteles, cea mai importanta este Sf Euharistie.

Dar oricum ar fi si orice cauza ar avea (si repet, nu ne este noua dat a sti de ce si pentru ce), noi trebuie sa il ajutam pe cel bolnav cat de mult putem! Sa-l ducem si la preot si la doctor, sa-l ajutam si fizic obiectiv si si prin rugaciune. Asta trebuie sa ne preocupe - cum sa-l ajutam! Nu "de ce?", nici "daca se va mantui?", ca acestea sint ale Lui Dumnezeu! Al nostru trebuie sa fie ajutorul si dragostea smerita.

Dpdv al cauzalitatii eu nu as face diferenta intre bolile psihice si cele fizice, pentru ca ambele categorii pot avea cauze organice (cauze fizice obiective legate strict de trup) sau pot avea cauze duhovnicesti sau ambele.

Nici dpdv al atitudinii noastre fata de omul bolnav, indiferent ca e vorba de o boala fizica sau psihica nu ar trebui sa facem vreo diferenta. Omul bolnav este un om care sufera fara ca el sa fi cauzat boala, indiferent despre ce boala e vorba, iar rostul nostru este sa il ajutam, sa il iubim indiferent de boala si neputinta sa in fata suferintei sale. Pentru noi cei din jurul unui om bolnav (fie ca e vorba de familie, fie prieteni, cunoscuti sau chiar si daca ne nimerim intimplator in preajma unui om bolnav) este in primul rand o incercare din partea Lui Dumnezeu pentru noi, pentru a ne incerca si dovedi iubirea fata de aproapele, ajutorul pe care il putem noi oferi semenului nostru aflat in suferinta.

Asa ar trebui sa privim noi boala si omul bolnav: nu sa zicem "vai ce-i cu el si ce se va intimpla cu el", nici sa nu zicem "asa a vrut Dumnezeu deci eu nu ma bag", nici sa nu zicem "sufera pt pacatele lui" caci nu este al nostru sa stim aceste lucruri, ci numai a Lui Dumnezeu este a sti, ci sa zicem "ce putem NOI sa facem ca sa il ajutam" si nu numai sa zicem, dar mai ales sa FACEM, sa il AJUTAM de-adevaratelea cat putem de mult (sa ne rugam pentru el, sa il ducem la doctor, sa ne tinem de capul bolnavului sa isi ia medicamentele, sa ii cumparam medicamente daca nu are bani, sa il ajutam sa ii cumparam alimente si cele trebuincioase daca el nu e in stare, sa il ajutam sa se imbrace daca nu e in stare, sa il sustinem psihic, sa-i oferim tot ce-i mai bun si sa il ajutam sa mearga la Maslu, sa il pomenim la pomelnic, etc).

Aduceti-va aminte de pilda bunului samarinean, acela cand a intalnit un om bolnav cazut in drumul sau nu a stat sa se intrebe "ce va fi cu el", nici nu s-a intrebat "pt ce a patit acestea, daca pt pacatele lui sau pt altceva", nici nu a zis "asa a vrut Dumnezeu", ci a pus mana si l-a ajutat cum a putut, i-a dat primul ajutor atat cat s-a priceput si apoi l-a luat cu el si l-a dus unde sa fie ingrijit mai bine si a platit ca sa fie ingrijit bolnavul. Asa ar trebui sa facem si noi! Nu sa ne punem atatea intrebari la care numai Dumnezeu are raspuns, nici sa ne ferim de cel bolnav fie ca e bolnav psihic, fie ca e bolnav fizic, ci sa punem NOI mana sa il AJUTAM! Sa il ajutam cum putem si fizic si prin doctori si psihic aratandu-ne dragostea si mi ales prin rugaciune.

Daca boala are cauze organice, atunci tratamentul medicamentos este cel care imbunatateste cel mai dramatic santatatea celui bolnav si nu trebuie neglijat niciodata (trebuie ca cel bolnav sa se tina de tratament). Dar trebuie sa nu neglijam nici rugaciunea, pentru ca doctorul trateaza dar Dumnezeu este cel care vindeca si ne tine in viata. Dumnezeu a inviat mortii, a dat viata trupului stricat prin moarte si l-a facut sanatos la loc (ex Lazar), deci poate vindeca orice boala fizica (ce nu are cauze duhovnicesti), iar noi sintem datori a ne ruga. Maslu, pomenirea la Liturghie, rugaciunea personala, etc, cea mai importanta fiind Sf Euharistie.

Daca boala are cauze duhovnicesti, atunci se vindeca prin rugaciune, este puternic influentata de rugaciune. Fie ca e vorba de o posesie si atunci il vezi ca omul acela face urat la cele sfinte (spre deosebire de bolile psihice organice unde bolnavul nu face urat la cele sfinte), fie ca e vorba de dureri fizice sau alte stari de rau fizic cauzte de vrasmas (care trec atunci cand omul se roaga sincer sau se roaga preotii pt el), biserica a randuit atatea slujbe de folos! Maslu, dezlegari, pomenirea la Liturghie, rugaciunea personala, etc. Bineinteles, cea mai importanta este Sf Euharistie.

Dar oricum ar fi si orice cauza ar avea (si repet, nu ne este noua dat a sti de ce si pentru ce), noi trebuie sa il ajutam pe cel bolnav cat de mult putem! Sa-l ducem si la preot si la doctor, sa-l ajutam si fizic obiectiv si si prin rugaciune. Asta trebuie sa ne preocupe - cum sa-l ajutam! Nu "de ce?", nici "daca se va mantui?", ca acestea sint ale Lui Dumnezeu! Al nostru trebuie sa fie ajutorul si dragostea smerita.

Mai intai de toate am observat ca exista diferite intelegeri/viziuni ale bolii psihice in lume (de la Est la Vest si alte puncte cardinale), intre biserica si medicina etc.
In tara de ex. este o teama de boli psihice si terapii, pentru ca stim cum se faceau in alte vremuri si ce se ianmpla cu oamenii (chiar unii sanatosi).
Si azi, daca spui ca ai probleme sufletesti si ai avea nevoie de terapie, este groza mare in tara. Esti considerat automat nebun.
Adica se amesteca boli psihice grave (schizofrenii, paranoia etc.), cu suferinte psihice ca urmare a unor traume, sau a stresului si oboselii.
La noi in tara inca nu se cunosc multe lucruri: depresia, traume, astenii psihice, hipersensibilitatea psihica (oameni care de fapt nu sunt bolnavi, dar se incadreaza mai greu in lume pentru au mari sensibilitati).
In alte tari este ceva normal sa te simti rau psihic si sa te duci la o terapie la psiholog/psihoterapeut.
De asmenea ina numite situatii esti ajutat automat si este f.normal: deces de persoana apropiata, divort, boala grava in familie, etc.
Am cunoscut in mod direct cazul unei persoane aflate pe moarte si familia (copii si nepotica) au fost preluati de psihologul unitatii unde se afla persoana pe moarte, ca sa fie sfatuiti.
In tara trebuie inca sa te lupti singur.
De asemenea se lupta pentru asigurarea unor terapii si consilieri in situatii care te darama psihic: boala grea, somaj, infertilitate, astenie psihica severa (burn-out).
Sunt boli ale secolului.
Se fac si terapii de cuplu, iarasi f.necesare.
In tara n-am auzit sa fie oferite asmenea lucruri.
Din punct de vedere religios, in alte tari exista un fel de asistenti, in german se numesc "Seelensorge", care au si cabinete si ore de consultatie. Ei sunt un amestec de teolog cu psiholog am inteles.

la noi exista duhovnicul, dar acest nu este prgatit pe partea psihologica si exista in numar mult prea mic fata de cerinte.
Pe urma nu este clar cum se face deosebirea intre boala psihica si cea de natura religioasa/duhovniceasca.
Adica ce este aceea boala duhovniceasca si cu ce te poate vindeca duhovnicul.
Vad f.adesea ca in biserica probleme de suflet nu sunt luate in considerare.
Se pune insa accent pe ce mananci, cum te imbraci, unde te asezi, etc.
Pai sa ma ierte Dumnezeu, dar nu-i normal.
Tu te duci cu sufletul in batista si in lacrimi si preotul te trimite la plimbare ca nu stie ce sa-ti spuna, sau mai stiu eu, nici nu te baga in seama.
Ba mai grav, te considera cu diavol si trebuie sa patesti ca fata aceea care a murit exorcizata, cand ea avea diagnostic de la medic.
Parintele Galeriu imi spunea ce important este sa iei in considerare sufletul si in boli fizice si in biserica si peste tot.
Deci trebuie lamurite aceste lucruri si in tara si facut o diferenta si pregatit si preotii/duhovnicii sa stie sa puna un diagnostic bun si sa ajute omul, sa lucreze chiar impreuna cu psihologul.

Sa nu uitam: credinta, sau coprul uman se mai reface, se mai vindeca, dar sufletul si nervii f.greu.