Cred ca stiu si eu cauza...sunt pacatele mele urate...

Si eu am o perioada de asta nasoala...Nici nu pot sa ma concentrez, sunt confuz, sunt si cam irascibil...Daca vad ca nu ma concentrez cum trebuie in timpul rugaciunii o repet pana o zic cum trebuie...

De aceea trebuie spovedanie! :4: Chiar si ancorarea prea adanca in viata lumeasca (stresul, problemele cotidiene) te face sa nu ai chef de rugaciune.

Era un Sfant Parinte care era ispitit in timpul privegherii cu somnul, cu plictiseala si se intreba de ce se intampla asa?
Cu ce a gresit, si a inceput sa fie trist si sa planga la iconita . Si i-a aparut parca Mantuirul si i-a zis - de ce plangi, nu pt mine te lupti cu somnul?


Pe scurt , ruga care nu mai are aceiasi intensitate ca in trecut este o ispita, pt ca sa ne deznadajduiasca si sa lasam cu totul rugaciunea. Dar ele sunt primite, tocmai datorita luptei noastre de a ne incapatana si de a ne ruga mai departe.


Te poti ruga cate 40 de zile , apoi schimba Acatistul. Avem multi Sfinti, ca pamantul nu ii poate cuprinde, deci vei putea alege un Sfant caruia sa ii cinstesti pomenirea si sa ii daruiesti micul, dar primitul dar: Ac. timp de 40 de zile.

Cred ca mi se intampla zilnic asta. Si de cele mai multe ori cad. Chiar inainte sa intru acum pe forum am terminat de spus Paraclisul Maicii Domnului. Inainte sa ma apuc sa il spun aveam dubii: ma gandeam ca e prea lung(desi nu prea avea logica gandirea asta pentru ca nu am vero treaba acum de facut in special). Si totusi, Dumnezeu mi-a rasplatit "efortul"(daca se poate numi asa, cand de fapt e o datorie).
Cu alte cuvinte, cheful vine rugandu-ne.
Doamne ajuta!

Nu exista crestin care sa nu fi trecut prin aceasta !

Intotdeauna cand vrem sa punem un inceput bun, Domnul ne ajuta, iar noi reusim. Mai apoi, in functie de noi, randuiala merge mai greu sau mai usor. Daca vede Domnul ca ne cam mandrim cu faptul ca ne rugam mult sau mai mult decat cei de langa noi, atunci ne ia harul care ne intarea spre implinirea randuielii zilnice, iar noi incepem sa cadem in nesimtirea inimii sau in lene, sau in delasare. Astfel, usor usor ramanem fara randuiala. Daca ne doare inima pentru pierderea aceasta, imediat Domnul ne va da putere sa o luam de la capat.

Aceste parasiri de har ne sunt spre folos... ca sa nu ne mandrim, ci sa ne smerim.
Cel mandru nu se poate ruga, caci harul Duhului nu se afla in el, spre a'l intari.
Cand omul isi da seama ca puterea de a tine o rugaciune oarecare nu este doar de la el, ci Domnul il intareste, atunci el poate face multa rugaciune... din ce in ce mai multa.

Imediat ce ne vede la rugaciune, diavolul ne da in gand mandria cum ca ne rugam... si ce "buni" suntem noi !
Atunci cadem... iar revenirea e dureroasa si grea.

am patit la fel...te rogi cum poti/cat poti ...dar sa te rogi...este un duh al plictiselii foarte rau.
cand te rogi , iti rapeste gandul . Imediat cand constientizezi sa revii de acolo de unde te-a furat.

http://www.crestinortodox.ro/cuvinte...ie-sa-ne-rugam

Parintii pustiei si unii monahi vorbesc de akedia-demonul amiezii...care da somnolenta...iritare...stare de plictiseala...neputinta de-a sta in loc..si n-ai nici cel mai mic chef de rugaciune...dar...parintele Arsenie Papacioc ne-a sfatut sa nu stam de vorba cu dracul...si sa evitam elegant...
Pe mine m-a ajutat mult sa-l aud pe parintele Rafael Noica...el zicea ca exista o nevointa gresita...si sa fim atenti cu fortarea..si la rugaciuni...ca sunt unele nevointe care nu ne ajuta, deoarece sunt o lucrare a mandriei firii cazute....
Tot el zicea sa ne obisnuim sa "trancanim" asa toata ziua cu Dumnezeu, sa-i spunem tot ce simtim, ce ne doare, ce ne sperie..si sa ne obisnuim asa, cu voce tare daca suntem singuri..si in gand daca suntem pe strada sau cu altii...si asta e o rugaciune...iar p. Arsenie Papacioc zicea ca un singur suspin al inimii poate fi o rugaciune adanca, autentica, inaltatoare pana la cer.

Vestea bună e că se poate mai rău. MULT mai rău. Un pic de lene la rugăciune ? Păi asta e o chestie soft faţă de ce mi se întâmplă mie. Nu trece nici un minut de la începutul rugăciunii şi gândurile acelea îmi vin din nou. Cumplite. Vi s-a întâmplat, când preotul iese cu Sf Trup şi Sf Sânge, ţinându-L în mâini pe Cristos fără apărare, să simţiţi impulsul de a-i smulge din mână Sf Sacrament, de a-L răspândi pe jos ? Sau de a ieşi în stradă cu El şi a-L da la canal, spre consternarea credincioşilor care s-ar holba la un asemenea sacrilegiu ? Vi s-a întâmplat ca, rugându-vă Sfintei Fecioare, să vă vină în minte gânduri de o perversitate sexuală care mă împiedică să le reproduc ? Aruncat la pământ de ruşine, îmi cer iertare şi vin din nou alte gânduri, încă şi mai teribile, de astă dată în registru scatofil. Individul acela care, la rugăciune, la slujbă, ori pur şi simplu în timp ce fac altceva îmi aduce asemenea sugestii care mă îmbolnăvesc ar merita un cap în gură. Marele lui noroc e că nu îl văd.

Ce frumos!:-)