Nuu, deloc. :25: si-mi place ca ai simtul umorului, dozajul corect!

Ce bine ca pot sa-l pastrez pe Sf. Trifon! Ca tocmai a facut o minune cu mine..

Si totusi, prima fraza m-a cam pus pe ganduri. Eu zic sa nu renunti la ideea acelui topic, cred ca ar fi de folos multora.

Am lăsat să treacă două zile ca să te convingi și tu că n-are niciun sens să încerc. Nicio reacție, întrebare, obiecție, observație. Pustiu de la un capăt la altul.

Nu mai interesează pe nimeni esența spiritualității creștine autentice, elementele clare și distincte, care fac diferența între ortho- și hetero- - doxie. Dominantă este concepția eronată că dreapta credință constă într-o poveste despre adevăr corectă, în comparație cu altele la fel de plauzibile, dar apriori false .
Peste 85% dintre convertiții la ortodoxie care și-au povestit experiența, au ajuns în Biserică prin icoană. Nu prin discursuri, persuasiune logică, psihologică sau teologică. Asta fiindcă icoana e un dar al lui Dumnezeu pentru oameni, arvuna Împărăției pe care trebuie să o căutăm cu prioritate având nădejdea nestrămutată că restul vor veni de la sine. Icoana este cea mai puternică modalitate de a începe să pricepem cum va fi dincolo, ce înseamnă o realitate percepută evenimențial, adică simultan vizual, catehetic, teologic, liturgic, doxologic și multe alte realități pe care ”ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit și la inima omului nu s-au suit”.

În schimb interesează masiv ce fac dușmanii reali sau închipuiți ai Bisericii, cu accent pe o tot mai radicală ghetoizare a ortodoxiei, prin cultivarea atitudinii dușmănos-arogante față de alteritatea de orice tip. Pravoslavnicii de astăzi sunt obsedați de strategii sofisticate de îngropare a talantului cât mai adânc în țărână, de spaima ca nu cumva să-l piardă încercând să-l înmulțească, uitând că Stăpânul ”seceră de unde n-a semănat și adună de unde n-a împrăștiat”.
Dar acești servitori vicleni și leneși, vajnici cărăuși inconștienți și paznici ai unor realități de care habar n-au, continuă să se roage nestingheriți în biserici zugrăvite idolatru și săvârșesc jertfa cea fără de sânge într-un haos iconic covârșitor. Hipnotizați de angoase apocaliptice și confundând trăirea credinței cu adeziunea formală la formularea ei corectă, aceștia își pun nădejdea în tot felul de gnosticisme dubioase cultivate de unele medii monahale. Falsifică cinstirea sfinților printr-o practică fanatică asemănătoare cu cultul criptopăgăn al unor semizei, în căutarea unor izbăviri meschine și mundane.
Într-un asemenea climat, cui să vorbești despre icoană?

rugăminte
 

Ai dreptate, ai dreptate.. si totuși, chiar de-ar fi să scrii numai pentru mine (acum), eu te rog din suflet, înca o dată, să scrii.

Si, iata, ne facuram... doi!
Mihail, eu am tinut de cateva ori curs cu un singur student, cand predam nefericita aia de psihologie... Apoi incepeau sa vina, ba fiind curiosi, ba cine stie cum si, cu vremea, se umplea sala. Daca suntem doi, deocamdata, mai stii cum devenim 20? Sau, poate, ai vreo cifra preferata...:)
Domnul cati ucenici a avut la inceput (iarta-mi intrebarea, de iti pare deplasata)?

am zis ca nu mai scriu, dar mi-am calcat pe inima
 

s-a suparat si nu mai vrea sa zica nimic, cel putin nu aici. l-am dezamagit. :(

Adevărul e că mie jenă de mine însumi în fața bunăvoinței voastre.

Suntem trei!

Aha! M-am prins...
Cum imi faceau elevii cand nu voiam sa spun anumite lucruri sau nu aveam tragere de inima etc....?
Ma provocau! Aruncau vreo afirmatie sau ridicau o intrebare, o dilema, sesizau o neconcordanta undeva, veneau cu o observatie empirica etc.
Desigur, ca sa le reuseasca schema, trebuia sa puna o intrebare cu un anumit rost, la o anumita inaltime, sa zic asa, adica sa simt ca ei chiar sunt interesati de raspuns, ca nu intreaba doar asa din curiozitate ieftina sau cu lingusire (lingaii vin mereu sa intre pe sub piele cu intrebari de obicei stupide, demne de mintea lor vicleana dar nimic mai mult...).
Desi mie mi-a placut mereu sa raspund la intrebarile fundamentale, de nivel bazal, genul "ce este psihicul?" (Apropos, asa cum le spuneam si lor mereu, de fiecare data am dat un alt raspuns, nuantind pe ici pe colo, si nici astazi nu sunt multumit, inca mai caut "definitia mea"...:)

Risc eu o intrebare: Mihail, am primit de curind o icoana a Maicii Domnului cu Pruncul, de la un prieten care viziteaza in fiecare an manastirile din Sfantul Munte. Ceea ce atrage spontan atentia privitorului, la primul contact cu icoana, este marimea ochilor celor doua Personaje. Si Maica si Pruncul sunt infatisati in mod neobisnuit, cu ochii foarte mari, neobisnuit de mari. Nu am mai intalnit asemenea reprezentare.
Prietenul meu nu a stiut sa imi dea vreun raspuns. Oare, are vreo semnificatie, demna de luat in seama de catre un crestin, aceasta particularitate figurativa? Este oare si altceva decat, sa zicem, un truc oarecare, o "gaselnita" menita sa atraga atentia privitorului?
Sper ca intrebarea mea nu e din categoria celor care au darul sa te enerveze sau, si mai rau, sa iti blocheze pofta de a dezvolta un cuvant frumos...:)

P.S. "Semnificatie"... poate nu e cel mai bun cuvant, intrucat semnificatia e construita in sufletul privitorului, prin impreuna-lucrare cu icoana. Un ignorant sau un om cu totul lipsit de evlavie dezvolta alte semnificatii, la contactul cu icoana, decat, sa zicem, Sorin Dumitrescu. Desi icoana e aceeasi, privitorii sunt oameni diferiti...

.....patru