Fiecare sa renunte la cele care il tin robit !

Multe sunt ingaduite omului, atata timp cat nu se lasa robit de ele.
Insa cand omul ajunge rob lucrurilor, atunci el ar trebui sa se infurie asupra lor.

Unii la televizor, altii la cafea, altii la cartofi prajiti, altii la Cola, altii la parfum, altii la coafura, altii la Facebook.

Postul păzeşte pruncii, face curat pe tânăr, umple de vrednicie pe bătrân; părul alb împodobit cu postul, este mai vrednic de respect. Postul este pentru femei podoaba cea mai potrivită; este frâu pentru oamenii în floarea vârstei, talismanul căsniciei, păzitorul fecioriei. Acestea sunt binefacerile pe care le aduce postul în fiecare casă. (Sfântul Vasile cel Mare)

Postul adevărat este abţinerea de la orice lucru rău. Sfântul Teodor Studitul

Cat de minunat si concret mentioneaza Sfantul Vasile cel Mare roadele postului pentru fiecare generatie, pentru fiecare etapa a vietii unui om. Nu este niciodata prea devreme pentru a ne impodobi cu postul, si niciodata nu este prea tarziu. De suntem, copil, tanar sau batran, barbat sau femeie, postul nu ne lipseste de foloasele sale.

Acum ceva ani, plecam de la serviciu si ma duceam la diferite conferinte sustinute de parintele Sofian, Teofil Paraian, Galeriu,etc fara sa fiu mancat. Nu ma mai gandeam la mancare, ci la bucuria intalnirii cu ei. Si atat de minunati erau, ca nu-mi trecea prin minte in timpul conferintei, gandul la mancare. Chiar si dupa ce plecam, era mai accentuata in mine bucuria, decat nevoia de a manca. Daca aceste lucruri imi erau daruite de oameni in care Hristos era viu, oare de cate bucurii nu suntem lipsiti uitand de Hristos - izvorul bucuriilor.

Daca ne-am atasat atat de mult de cele lumesti, incat ne aduce intristare ruperea de ele, atunci sa depunem tot efortul spre aceasta intristare, caci prin ea, vom descoperi adevarata bucurie.

Atunci cand simti iubirea Lui Dumnezeu pt tine, simti si iubirea Lui Dumnezeu pt ceilalti, pt toti semenii tai. Si atunci constientizezi ca trebuie sa-i iubesti si pe ceilalti, sa nu-i ranesti, sa nu le faci rau, ca sa nu ranesti iubirea Lui Dumnezeu pt tine si pt ceilalti, ci pe cat posibil sa ii onorezi iubirea Lui pt tine iubindu-i pe toti (ceilalti semeni, aproapele) pe care ii iubeste El. Caci Dumnezeu iubeste atat de intens, delicat si smerit. Si atunci iti dai seama cum fiecare pacat, fiecare lucru pe care biserica il numeste pacat de fapt raneste iubirea Lui pt tine si pt semeni. Si vrei sa nu mai pacatuiesti, sa nu ii mai ranesti iubirea Lui. Si straduindu-te, in iubirea Lui sa nu ii mai ranesti iubirea, constati cat de bolovan esti si cum numai prin infranare, rugaciune si tacere poti reusii sa te indrepti macar un pic spre dezideratul acesta si numai cu ajutorul Lui. Atunci cand constientizezi ca Dumnezeu este al iubirii si nu al regulilor, simti toata libertatea in iubire, in iubirea Lui, iar postul nu mai este al regulilor seci, ci doar un mijloc (singurul mijloc?) prin care te stradui sa te infranezi la a face rau celorlalti si tie insusi, din iubire pt El, fiind umplut de bucuria iubirii Lui. Atunci iti dai seama ca toata viata ar trebui sa fie o infranare din iubire, in iubire, si constientizezi responsabilitatea la care am fost chemati, responsabilitatea iubirii semenilor din iubire pt Dumnezeu si pentru iubirea Lui pentru ei. Atunci postul este o bucurie a iubirii, nu o suma de reguli care in afara iubirii delicate si smerite a Lui Dumnezeu, pot parea cat se poate de absurde sau tampite.

La nervii fata de alta persoana? :1:

Sa postim si pentru cei care nu postesc !
Sa postim si in numele celor care nu se pot opri de la "cele gustoase ale trupului".

Cata durere infatiseaza celorlalti aceia care nu stiu pentru ce traiesc... aceia care nu Il cunosc pe Hristos... care nu'L cauta.

La invidie? :1:

Tu vei reusi sa renunti in acest post la toate acestea?!?!?

Eu nu pot. N-am reusit niciodata.

De fiecare data cand am crezut ca pot, mi-a scos Dumnezeu in cale o persoana mai enervanta, ca sa-mi arate ca nu pot si sa ma smereasca. Asa ca mi-am propus doar sa ma rog. Ca asta depinde doar de bunavointa mea. De restul va avea grija Dumnezeu. M-am gandit ca daca ma rog n-o sa am timp sa ma gandesc la altii ca sa-i invidiez, pt ca o sa ma gandesc la Dumnezeu. Iar in starea de rugaciune fiind, cu gandul la Dumnezeu si pace in suflet, chiar cand ma ciocnesc de cate cineva enervant, insultator, etc, mi-e mai greu sa il bag in seama, nu mai sar in sus asa in gandul meu. Si chiar daca persoana din fata mea continua si dupa un timp sesizez ca imi pierd pacea, tot ce trebuie sa fac e sa imi impun sa tin gandul la Dumnezeu pina trece ispita. Ca la un moment dat, cand reusesc sa ma gandesc iar la Dumnezeu, potoleste pornirile rele (din mine si din celalalt) chiar Dumnezeu in mila Sa.

Stai linistit ca nici eu!
Asa cum spui tu au ispitele astea un talent de asi arata coltii exact atunci cand crezi ca esti mai ok :21: