Morala ar fi cam asa: desi unii sunt atei, agnostici, rataciti, nepocaiti, talhari, desfranati, ucigasi, smintitori, cu toate astea Dumnezeu inca ii asteapta sa se opreasca de la a face raul, sa se intoarca spre bine, chiar sa se sfinteasca si sa se desavarseasca. Inca mai vede o sansa, cat de mica, sa-i scape de Iad. Deci fratilor, ori de cate ori discutati de exemplu cu un ateu sau cu un sectar pe forum, nu uitati ca Dumnezeu il iubeste si il asteapta cu rabdare, dandu-i mereu ocazia sa se destepte. Poate si cu ajutor de la noi, pe cat este cu putinta.

Sunt intru totul de acord. Se cuvine noua nu a-i judeca pe ceilalti pentru pacatele sau chiar necredinta lor, ci a-i purta pe cat putem in rugaciune. Asta, daca intr-adevar, cautam spre binele lor si al nostru.

Intotdeauna mi-au mers la inima cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Domnul este binevoitor si primeste si pe ultimul venit. El da pace celui ce vine in ultima clipa asa cum da si celui ce a trudit din primul ceas."

"Să ne pocăim, să obişnuim mâinile noastre să dea milostenie, să ne smerim , să ne întristăm, să plângem. Toate acestea sunt mici. Mari, mai presus de puterile noastre, sunt cele pe care ni le va da Dumnezeu, raiul şi împărăţia cerurilor, în care fie să intrăm cu toţii, cu harul Lui "( SF. Ioan Gură de Aur ) .

Deci si Sfantul Ioan Gura de Aur face distinctie intre Rai si Imparatia Cerurilor! Interesant.

Da, aşa este Ionuţ ! Să dea Bunul Dumnezeu să moştenim una din ele, doar Iadul nu ! Această moştenire a Raiului sau a Impărăţiei Cerurilor am mai întâlnit-o la un alt Sfânt Părinte dar acum îmi scapă. Voi căuta şi voi reda pasajul respectiv. Probabil că cei mai vrednici vor moşteni Împărăţia Cerurilor şi alţii Raiul , dar oricum fără harul Lui mai nimeni nu va fi vrednic de-o veşnicie liniştită , plină de bucurie şi lumină. Dumnezeu să ne ajute pe toţi deopotrivă !+

:6:

Când vom muri?
 

Păi, oridecâteori cu un păcat micuț ne despărțim prin liberă alegere de dragostea Domnului, prin liberă lepădare, de fiecare dată murim, căci nu este moarte mai amarnică și mai mare decât pierderea neprihănirii din relația plină de milă umilă cu Dumnezeu, și de fiecare dată când din liberă alegere nu alegem cu dragoste liberă binele căci binele este Dumnezeu ci alegem cunoașterea răului ori a binelui și a răului prin păcatul săvârșit, de tot atâtea ori am murit cu desăvârșire înviind duhul morții în noi, ce crește apoi falnic și îngâmfat și semeț exact ca o buruiană sănătoasă... și la gușe groasă.

Iar morților e greu să le mai grăiești apoi ca să-i urnești dacă nu ai harul lui Dumnezeu de la Dumnezeu primit căci nimeni nu se poate ridica din moarte la porunca tiranului szmeu szmintit... ce iată ai devenit!

căci omul se iubește pe sine prin păcat și prin păcat omul se iubește pe sine pentru ca să fie numai el singur, singur cu el... în gînd numai...

iar când vine Dumnezeu la el, din mila Lui pentru om, ca să-l scoată pe om din uitare, se va mira amarnic omul cum de a reușit performanța de a risipi toată clipa frumoasă în pustiul slavei deșarte ce vine de la groozăvia slavei de la frații săi egoiști... și lucrând astfel cu temeinicie la amăgirea și ispitirea Domnului precum și a sa, a omului... deznădăjduit gLumește și hulind și simțind că astfel se răcorește... și crezând că devine și mântuitor... delănsând și nepăsând.

Căci păcatul se face dulceață în om și apoi omului dulceața îi este fericire, iar dragostea lui se autolipește mereu, feromagnetic, de ispistețitul piteu ispispitidiot... căci firește are tot felul de idei noi, doar ca să se laude că el nu mai ascultă devenind un exemplu căzut și „fericit” dar și ca să se revolte apoi nemulțumit pentru că nu stăpânește destul!

și astfel omul se lasă păcătuit la nesfârșit prin magnetismul viclean al sfidărilor fermecătrufiei fascinante a lenectualului modern, ce a devenit... adulându-se cu fascinație mereu înaintea rânjetului îngăduitor și apreciativ și adulator al lui „Dumnezeu” pentru el și păcatele lui... căci omul crede că Dumnezeu îl mângâie pe el între cornițe oridecâteori se mândrește cu încă o cădere în păcat... dar defapt se îngâmfă omul crezând că doar el este fiu al lui Avraam ori cunoscut al lui Hristos și cade astfel prin femeie exact ca luțifer în infern... iar de acolo el devine un nou tată al minciunii pentru ultimii fii ai lui Adam... câți vor mai fi.

mai pe scurt? ( seriozitate :76:)

atunci

să nu-mi fac idol după idol după idol din săvârșirea păcatelor pentru ca să mănânc carne ori pentru ca să postesc! iar altora eu nu le cer nimic, e treaba lor...

Dar cei fărădelege sunt în mine... iar cei necredincioși sunt înșiși ochii mei, și astfel singuri se sancționează toți gânditorii szmei ... atei... așa, papagalind din greu ca pui de lei... papagalind frumos cei drept, după Hristos,

măcar și atât și tot nu-i de prisos.

căci dacă e să mori, atunci să mori zburând în sus
cu aripile fremătând fenomenal
și astfel doar, oricât ai fi de mort și dus
mori numai în picioare, ca cel mai tare papagal.