Nu ma mira ca nu ati inteles , m-ar fi mirat in schimb daca ati fi inteles ce am scris negru pe alb. Eu nu am vorbit de interdictia de la spovedanie , este constatarea dvs. eronata , eu am vorbit despre interdictia de la pacate si de zelirea omului spre viata curata . Continuind exemplul dat cu minciuna, este treaba dvs. daca spuneti ceva si de facut faceti altceva , adica , daca vreti sa va invechiti bine in minciuna ca si in alte pacate este dora treaba dvs ! Eu am spus clar ca inainte ca omul sa se umple de smerenie mindra si sa i se para un lucru tare bun ca se spovedeste des si se desleaga des de pacate trebuie invatat cum sa traiasca si strunit bine in functie de caracterul si temperamentul lui cu metodele care i se aplica cel mai bine pe suflet . Chiar am spus in finalul postarii , si nu imi face placere sa tot reiau pt. ca dvs. din ambitie sau alte interese ascunse tineti sa polemizam, ca frecventa marturisirii o stabileste cu mult sau f. mult discernamint duhovnicul si nu se face la staruinta noastra ,,innaltatoare".
Dar aspectele de amanunt legate de frecventa spovedaniei intereseaza si priveste cel mai mult pe duhovnici . Pt. noi rindasii este suficient sa stim ca trebuie sa ne spovedim cel putin in cele 4 posturi si sa facem negresit ce ne va spune duhovnicul lasind restul in seama lui . Asta numai in masura in care este f. bun si mai ales ca , asa cum am mai spus-o si in alte dati , si ca analizindu-ne periodic (la intervale mari de timp : de exemplu 5 ani) simtim noi insine ca sporim duhovniceste si ca am renuntat la o serie de pacate , ca postim mai mult si mai bine, si ca ne nevoim asemenea cu rugaciunea , cu milostenia , cu faptele bune s.a.m.d.

Ma bucur ca a pus fratele Zaharia problema.
De acelasi lucru m-am izbit si eu: riscul de a transforma spovedania intr-un automatism, in ceva de "bifat" pe lista lucrurilor care trebuie facute..
Din proprie experienta spun (si nu ma mir sa nu ma fac inteleasa): parerea de rau NU este tot una cu pocainta!
Stiu ca alea-s pacate, am agenda pe care le notez sa nu uit nimic (pe masura ce le fac, adica), imi pare rau... dar totul ramane la nivel intelectual! Nu stiu daca ma fac inteleasa. Duhovnicia este o ambitie alaturi de altele... nu realizez ca viata mea tine de ea...
De-aia ma gandesc ca pot merge si zilnic la duhovnic (din fericire, duhovnicul meu nu este niciodata grabit sau nervos.. as putea merge chiar zilnic)... dar efectul ar fi zero.

Poate gresesc , ca sunt inca la inceput (nu stiu daca un pas am facut), dar cred ca fara cainta adevarata nicaieri nu voi ajunge, indiferent de duhovnic.

Astept ziua cand ma voi de feri de pacat ca de moarte! Imi doresc sa-mi plang pacatele ca si cum mi-as plange sufletul mort!
(eu inca vin de la spovedanie inca vesela si multumita.. sunt departe de cuvintele psalmistului: faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea! Nu, nu-mi cunosc faradelegea: este doar o amintire mustratoare de cunostinta, de care eu incerc sa scap. Dar NU o cunosc, ca daca as cunoaste ce am facut, chiar pentru pacatele "minore" zi de zi m-as cutremura)

Am scris mult, nu stiu daca se desprinte esentialul: "parerea de rau sincera" este un concept modern destul de superficial. Nu te tine departe de pacat. Pocainta altceva.. pocainta ni se cere pt. spovedanie.

Of, of, mai mult nu pot sa spun. Cum putem sa avem o discutie constructiva cu adacuri ad hominem gen cel de sus? Nu vorbeam despre mine, sau despre pacatele mele...


Dar Anna, pacatele ti-au fost iertate, ai revenit in harul deplin al lui Dumnezeu...cum sa fii altfel decat vesela si multumita? Plangi pacatele care nu mai sunt?

Sigur, parere sincera de rau si dorinta de indreptare. M-am exprimat eu incomplet.

Ce inseamna cainta adevarata? Sau pocainta?

Chiar daca pacatele mi-au fost iertate... pacatele trebuie sa ramana inaintea ochilor nostri. Eu asa inteleg din ce scrie proorocul David. Atat el, cat si Sf. apostol Petru si-au plans pacatele pana la moarte.
Si nu pot sa-ti explic ce si de ce.. pentru ca aici sunt lucruri pe care nu le-am trait si le inteleg doar cu mintea... (inteleg ca oricine nu-si poarta pacatele inaintea ochilor se mandreste si cade in altele mai grele)

Consider f. buna , folositoare si deosebita completarea ta , deosebirea fina intre parerea de rau (trasatura intelectuala, rationala) si pocainta reala(latura duhovniceasca a sufletului) este esentiala . Aceasta deosebire alaturi de nevoia de cunoastere permanenta si de invatarea si nu citirea teologiei ,cu sporirea continua in viatat duhovniceasca ... toate acestea si si altele asemenea lor le cauta doar cei care cu devarat sunt interesati de mintuire !!! Deasa spovedanie , ea asa simplu in sine aduce beneficii dar nu cine stie ce pt. un crestin care nu este STRAPUNS de ortodoxie si mintuire . Dar spovedania adevarata , deasa sau nu , corelata obligatoriu cu dorinta de a trai simplu ortodox, neintelectual, nesofisticat, nemodernizat, neabdatat cu cine stie ce idei, permisiuni, echivalente sau chiar marturisire inovatoare , cu faptul de a fi un rugator staruitor, atit de staruitor incit sa curga apa din grinda cind te pui si te rogi (asa cum frumos spunea si batrinul si nemuritorul Cleopa cel nesuferit de lapsi) este ceea ce te indreptateste sa fi prezent si ales la chemarea : ,,... veniti binecuvintatii Tatalui meu de luati imparatia care v-a fost gatita voua de la facerea lumii"
Sa ne gindim la un exemplu frapant de nimerit pt. subiectul pe care il discutam (invitatie valabila pt. cei care care doresc asa ceva !!) stim ca in minastire monahii se spovedesc f. des si cu toate acestea ei liber consimtit procedeaza la o atitudine omniprezenta : toata viata isi pling pacatele . Care desigur au fost deslegate dar a caror efect real pt. noi si asupra noastra pot fi incalculabile . Aproape ca ar fi indreptatita intrebarea : ce isi tot pling acestia pacatele deoarece au intrat de tineri in minastire si de cind sunt monahi nu au mai facut cine stie ce ? Si cu toate aceste aplinsul pacatelor , parerea de rau dar mai ales pocainta este continua si fara margini . Acesta cred (cred - este dor un fel de a spune )ca este exemplul pe care trebuie sa-l urmam fiecare dintre noi indiferent ca suntem mai moderni sau mai clasicisti daca vrem sa ne mintuim deadevaratelea !

Cu cat te afli mai aproape de Domnul, cu atat te vei spovedi mai des.
Cu cat esti mai departe de El, cu atat te vei spovedi mai rar.

Macar o data pe luna sa alergam la duhovnic, pentru Spovedanie si Euharistie.
In manastiri, spovedanie se face saptamanal, iar in lume ar trebui sa fie la fel.
Doar ca noi alergem dupa te miri ce fel de lucruri si fapte si locuri.

Este nevoie de constientizarea pacatului ce se ascunde in noi.
Fara spovedanie, lumea devine un iad, dupa cum si este... pe zi ce trece tot mai mult.

Cred ca articolul de azi de pe site vine in completarea celor spuse de Anna21 referitor la pocainta:
http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...sca-68516.html

Multumesc de raspunsuri.:-)

Spovedania este gresit inteleasa de unii dintre noi. Sunt unii atat de indrazneti ca spun ca nu e nimic rau in a pacatui, ca de aceea avem Taine. Cu alte cuvinte merg sa ma spovedesc, ma curat de pacate si plecand de aici ies cu elan in a ma murdari, ca de, trebuie sa mai revin la spovedanie. Nu exista decat ratacire in mintea acestora.

Cat de des trebuie sa ne martuisim? Ori de cate ori simtim ca nu mai suntem curati. Iar aceasta simtire nu vine decat din privirea mai deasa in noi.

Nu, nu cred că există astfel de "îndrăzneţi", căci cel ce nu dă importanţă păcatului este ateu şi nici de spovedanie nu vrea să audă . Cred că ai exagerat puţin !