Poti exemplifica, te rog?

Oare putem numi cadere de dreapta atunci cand fugim de mandrie pt. a ne mandri ca am ajuns la smerenie? Sau atunci cand cartim impotriva situatiei grele in care suntem, considerand ca meritam ceva mai bun?

Da ! Exact ! "Prea multă smerenie" e ispită de dreapta. Dacă privim lucrurile cu atenţie, vom vedea că nu e vorba (numai) de o eroare de cantitate a smereniei, ci de o deviere a ei. Smerenia creştină nu este smerenie-de-dragul-smereniei, ci golire de noi înşine pentru a-I face loc Domnului.

Numai virtuţile teologale (cele 3) sunt absolute, adică fără factor de limitare. Ele Îl privesc pe Dumnezeu. Celelalte sunt virtuţi mediane. Poţi greşi din prea multă smerenie (eroare de dreapta) sau din prea puţină smerenie (eroare de stânga). Poţi greşi din prea multă ascultare (eroare de dreapta) ori din prea puţină (eroare de stânga). Poţi fi prea bând ori prea aspru, prea prudent ori prea puţin prudent etc.
Dar nu poţi greşi iubindu-L prea mult pe Dumnezeu, nu poţi greşi sperând prea mult în Salvare ori crezând prea mult în El.

Aţi exemplificat deja aici:

Dar, pastrand amintirea greselilor noastre, nu ajungem sa cadem in pacatul neincrederii fata de iertarea si dezlegarea ce ne-a fost acordata la sfanta spovedanie?

Caz tipic de ispită de dreapta. Dacă am auzit cu urechile noastre formula de dezlegare, dacă preotul nostru este preot, iar noi am respectat precondiţia unei bune spovezi: căinţa sinceră şi hotărârea de a nu mai păcătui, atunci trebuie să fim mai siguri că Dumnezeu nu ne va aminti de acele păcate decât suntem de lumina Soarelui.

Cuvintele aceastea tradeaza omul deprins sa priveasca in interiorul sau. Oriunde s-ar situa.
Multumesc pt.rabdare si raspunsuri. Dar, carmen si nu dv.

inca nu, dar o voi cauta si o voi citi; iti multumesc pt.sfat.

"Chiar daca pacatele ne-au fost iertate, toata viata trebuie sa ne aducem aminte de ele si sa ne intristam, ca sa pazim zdrobirea inimii. (...) Domnului i s-a facut mare mila de mine si mi-a dat sa inteleg ca trebuie sa plang toata viata. Aceasta este calea Domnului. Si iata, acum scriu din mila fata de oamenii care, asemenea mie, sunt mandri si din aceasta pricina se chinuie. Scriu ca ei sa invete smerenia si sa-si gaseasca odihna in Dumnezeu. Unii zic ca aceasta a fost candva, de demult, dar ca acum toate acestea s-au invechit; dar la Domnul, nimic nu trece niciodata, numai noi ne schimbam, ne facem rai si astfel pierdem harul; dar celui ce cere Domnul ii da toate, nu pentru ca am merita aceasta, ci pentru ca El este milostiv si ne iubeste."
(Sfantul Siluan Athonitul)

Dar prea multa întristare şi mustrare a conştiinţei pentru un păcat deja spovedit cu căinţă, cred că poate fi o ispită de dreapta.

Nu neapărat. Mai ales în cazul păcatelor grave, o părere de rău rămâne şi este normal să rămână şi după spovadă, uneori toată viaţa. "Ştiu că Preabunul m-a iertat. Dar cum am putut să fac asta ?". Asemenea gânduri sunt trimise de Cel de Sus pentru ca, realizând răul făcut prin păcatele noastre, să nu îl mai repetăm.

si totusi !
 

si totusi cred ca ispita de stanga e mai urata !!!

Fie ele de-a stanga sau de-a dreapta, ispitele vin asupra noastra. Unele vin de la diavol, pe altele ni le intidem singuri prin firea noastra slabanogita de pacat.

Diavolul, in nebunia lui, a incercat sa-L ispiteasca pe Mantuitorul, cum oare se va da el inapoi de la a intinde curse omului?

De aceea, parintii ne spun sa fim mereu atenti, trezvitori, cu gandul la Hristos, uniti cu El, ca niciuna sa nu ne poata lua prin surprindere, ca niciuna sa nu ne doboare.

Daca despicam firul in patru, incercand sa facem, cum am spune azi, "managementul ispitei", vom cadea. Tinta noastra e Hristos, nu ispita. Catre El sa privim ca spre Aparatorul vietii noastre.

Atat timp cat suntem uniti cu El, ne va da gandul cel bun, spre a nu ne intinde singuri curse, dar va zice si "Mergi inapoia Mea, satano", atunci cand diavolul ne ispiteste.

Foarte buna remarca, multumesc frate!