Te rog nu fii mai radical decât Ioan Botezătorul :)

Sunt, desigur de acord cu tine, convertirea este o întoarcere la 180 de grade.

Nu toți însă putem avea o abordare ca și Ioan Botezătorul și unora dintre noi nici nu ne stă bine. Afirmația că TOȚI marii predicatori și profeți au propovăduit ca el este un pic exagerată. Fiecare dintre ei a avut modul lui personal de transmite mesajul. În Împărăția Lui Dumnezeu avem nevoie și de predicatori radicali precum Ilie sau Ioan Botezătorul dar și de alții mai blânzi precum Apostolul Ioan al cărui motto era: „copilașilor, să vă iubiți unii pe alții” Te rog însă hai să NU direcționăm topicul spre acest subiect. El este doar tangențial

Ideea mea era să fim noi un pic mai răbdători cu ei să prezentăm evanghelia într-un mod natural și în functie de cât pot înțelege la momentul respectiv.

În orice caz în ceea ce privește „strategia pașilor mici” eu îmi spuneam o simplă părere a mea. Modul în care eu procedez. Dacă cineva se simte chemat la o abordare mai radicală nu pot decât să îl felicit.

Ideea principală era că, dacă putem să ne păstrăm prietenii necredincioși, este foarte benefic pentru ei.

Prin prilejul să mai zic ceva. Cred că, totuși, prietenii foarte apropiați, cei cu care discutăm și împărtășim viața noastră, ar trebui să fie credincioși.

Predicatorul vostru cel mai remarcabil este un tip pe nume Puşcaş. Prenumele este, din câte îmi aduc aminte, Vasile, dar nu garantez. Am ascultat câteva predici de-ale lui şi nu mi s-au părut de loc "soft".
Cât despre apostoli, ei vorbeau în cu totul altfel despre iubire decât vorbim noi azi. Ascultându-i pe predicatorii adormitori de azi, rămân cu impresia că e destul să dau nişte ciorăpei care le-au rămas mici alor mei unor copii săraci şi, gata, mă mântuiesc.
Uite cum vorbeau apostolii despre iubirea lui Dumnezeu:

Iar pe voi v-a facut vii, cei ce erati morti prin greselile si prin pacatele voastre,
In care ati umblat mai inainte, potrivit veacului lumii acesteia, potrivit stapanitorului puterii vazduhului, a duhului care lucreaza acum in fiii neascultarii, (...)

Despre ceea ce eu numesc "iubirism", din care un aspect este această omiletică de tip "lugu-lugu" am scris un articolaş aici: http://sfantacruce.ro/myblog/mihnead...cole-ale-sale/

P.S. Desigur, suntem off-topic. Deschideţi eventual un subiect pe tema aceasta.
P.P.S: Fie folosiţi un sistem de operare non-windows, fie browserul nu e setat cum trebuie: toate diacriticele din mesajele dv îmi apar ca pătrăţele. Până remediaţi situaţia, nu mai folosiţi, vă rog, diacritice, altfel se înţelege cu greu ce scrieţi.

Vasile Puscas imi suna cunoscut...acum stiu de ce , a fost ministru. :1:
Probabil v-ati gandit la cantaretul Gavril Puscas, nu stiu cat de predicator e, dar cred ca ar fi onorat sa afle parerea dvs despre el. :4:

Personal nu am auzit de nici un Puscas predicator, dar nu stiu eu prea multe. L-as fi stiut insa daca era atat de remarcabil.

Fa o excursie pana prin Olanda sau Belgia, tari pline de din astia care traiesc ca animalele, si dupa aia, odata revenita in tara, treci intr-o luni dimineata pe langa orice loc folosit pentru "mici si gratar" de catre poporul roman, crestin de milenii, ortodox in proportie de 90%.

Si sa imi spui dupa aia cine traieste ca animalele.

Am făcut o regretabilă confuzie pentru care îmi cer scuze. Noroc cu Internetul care îmi ajută memoria beteagă atât de mult.

Predicatorul despre care vorbeam se numeşte Vladimir Puştan. Iată aici:
http://www.ciresarii.ro/predici
câteva predici ale sale. Dând la o parte rătăcirile de la dreapta credinţă, veţi descoperi o forţă de convingere a predicii rar întâlnită în zilele noastre. Este foarte departe de stilul "soft" al iubirismului despre care vorbeam.

Toţi marii predicatori, mai mult despre iad decât despre rai au vorbit. Nu altfel a fost şi în vremurile biblice. Număraţi de câte ori apare cuvântul "rai" şi de câte ori cuvântul "iad" în Biblie şi veţi fi surprinşi.
Oamenii nu au nevoie de predici gen "tu eşti bine, eu sunt bine, care e problema ?" Oamenii au nevoie de un pocnet în timpane, de un picior în prag, de o urecheală apostolică. Au nevoie de a li se aminti că "îngustă este calea...". Nu mâine trebuie să ne convertim: riscul e prea mare şi "mâine" este duşmanul lui "azi". Prea multe sunt sufletele care ajung în iad: "aşa cum sunt fulgii de zăpadă care cad pe pământ", după cum spune Sf Fecioară. Aşa va fi şi sufletul nostru, dacă nu vom fi treji când se va face noapte şi stăpânul de va găsi dormind.

A, da, de Pustan am auzit. :)

pai ca animalele traiesc cei care cred ca se trag din ele ,adica toti ateii , pentru ca n-au de unde sa stie cum se traieste altfel ,daca se trag din animale se comporta ca atare; dar o pisica isi ingrijeste blana si se "spala" mai des decat ateii din Olanda si Belgia si daca e sa ma iau dupa logica ta =>rezulta ca pisica e mai inalta decat ateii macar din punct de vedere al curateniei ,deci ...mai incearca!

De aceeasi parere, insa acel bine despre care vorbesti, este in primul rand pt.mine.

Necredinta lor imi pune mie deseori la incercare rabdarea, dandu-mi posibilitatea de a ma vedea asa cum sunt, de fapt. Uneori nu numai rabdarea, ci si de tarie este vorba - atunci cand, cu cele mai bune intentii, fac cinste in zi de post.

Alteori, incercand sa abordez intr-un fel anume o situatie, descopar noi sensuri.
Una peste alta, in primul rand eu am de castigat.

Si ar mai fi ceva, deloc de neglijat : rautatile lor, gratuite sau nu, mai mici sau mai mari uneori, ne curata sufletul de multe pacate.

Sf.Ioan Scararul, vorbind despre mantuirea prin aproapele meu:
"Pentru a smeri chiar şi pe cei ce nu ar voi să facă lucrul acesta, Dumnezeu a rânduit ca aproapele să ne cunoască rănile chiar mai bine decât noi înşine; de aceea e de trebuinţă să mulţumim lui Dumnezeu şi aproapelui iar nu nouă înşine, pentru că ne-am însănătoşit."

As mai avea de adaugat doar o vorba:cunostinte sunt multe, dar prieteni din ce in ce mai putini.

Si pentru mine constituie o problema prietenii cu care nu pot vorbi despre Dumnezeu, despre o carte de suflet citita, despre predica de duminica...Uneori nu mai vreau sa merg la intalnirile de la care vin parca mai golita sufleteste fata de cum am plecat de acasa. In cea mai mare parte, prietenilor mei nu le plac discutiile despre crestinism, se eschiveaza de la aceste discutii, sunt plictisiti. Si descopar ca daca nu pot vorbi cu ei despre crestinism, parca nu am nimic de vorbit.Suna egoist, dar prefer sa stau acasa sa citesc o carte care-mi este folositoare decat sa mai merg la o cafea si sa ascult sau sa vorbesc ''baliverne''.
Asta nu inseamna ca nu-i ascult vorbind despre viata lor, despre ce li s-a intamplat dar parca nu imi e suficient. Si cu cat trece timpul, cu atat simt nevoia mai acut ca oamenii dragi mie sa-l descopere pe Dumnezeu.

Recunosc ma aflu la inceput de drum.....
Nu stiu foarte multe lucruri dar, stiu ca pacatul cel mai mare este mandria...si mai stiu ca omul este creatia suprema a lui D-zeu. Fiecare om (credincios sau necredincios) poarta in el o scanteie a dumnezeirii si acesta este motivul pentru care ii iubesc, ma bucur de compania lor si apoi de la fiecare avem ceva de invatat.
Cea mai mare surpriza pentru mine a fost sa descopar cat de sensibil si de vulnerabil poate fi un om pe care il consideram in totalitate rau si incapabil sa faca fapte bune.
Fratilor nimic nu este intamplator, totul se face cu voia lui D-Zeu si cum zicea maica Siluana sa nu ne angajam in polemici inutile cu ei ci, mai bine ar fi sa ne rugam pt ei.