Şi eu doresc mult ca cei din familia mea să fie credincioşi, să vină la biserică, să se roage.
Dar nu pot forţa voinţa lor. Însuşi Dumnezeu dă libertate voinţei omului.
Însă, cu toate că nu acceptă să meargă la biserică, ei sunt mai sufletişti decât mine, mai îngăduitori, mai omenoşi, mă depăşesc în multe privinţe. Şi mă întreb, dacă nu cumva, ei sunt mai plăcuţi lui Dumnezeu decât mine.

"Iata,stau la usa si bat;de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa,voi intra la el ci voi cina cu el si el cu Mine".N-a dat niciodata buzna Domnul in sufletul nimanui,n-a trecut peste vointa vrunui om,ci l-a respectat,l-a iubit si i-a acceptat alegerea,aratandu-i ca este o fiinta libera.Unii au deschis usa si L-au primit altii nu,unii mai au timp s-o deschida...

Ai face bine sa nu mai scrii pe topicul asta ca vad ca tot aiurea si in bataie de joc scrii. Nici nu stiu cum mai poti fi de religie ortodoxa din moment ce scrii asemenea lucruri. Du-te la alte topicuri si judeca pe cine vrei, dar aici nu mai scrie.

Un sfat
 

Despre cineva care nu a crezut in Hristos si a devenit mitropolit - recomandati-i sa citeasca "Scoala rugaciunii" de Antonie de Suroj , de asemenea, Nicolae Steindhart- evreul devenit ortodox, ulterior numit monahul de la Rohia. Mai recomandati-i sa citeasca Danion Vasile - "Jurnalul convertirii", "De la zeita mortii la Imparatul vietii"...
Dar nimic nu se face fara rugaciune. Rugati-va neincetat! Cereti ajutor Bisericii, preotului...

Este bine cand ii vedem pe toti mai buni decat noi.
Parintele duhovnic spune ca atunci cand am scapat de pacatele cele mari prin spovedanie ne deranjeaza si petele cele mici.
Sa ne ajute Dumnezeu sa ne vedem pacatele si sa ne smerim.
Doamne ajuta !
Eu am vazut un caz unde pentru rugaciunile smerite ale unei mame si blandetea ei , fiica ei care nici nu voia sa auda de biserica a ajuns sa se spovedeasca.
Noi sa ne rugam si Dumnezeu stie ce ne trebuie.

Multumesc mult pentru sfat.

Incurajatoare veste. Multumesc ca ati impartasit-o.

O vorba inteleapta spune asa:
De vrei sa aduci Raiul in sufletul cuiva, scoate intai Iadul din sufletul tau!
Har, smerenie si jertfa de sine.

Si totusi, pe el cum il pot ajuta dupa parerea dumneavoastra?
Am mai scris deja sa nu va mai referiti la persoana mea si sa nu ma mai atacati. Inca nu
s-a inteles????

O vorba aflata la Trinitas, ieri:

Daca nu poti vorbi fiului tau despre Dumnezeu, vorbeste-I lui Dumnezeu despre el...

Rugaţi-vă sfintei Monica. Poate ajută.

Mare adevar,sunt vorbele Parintelui Arsenie Boca,care ne mai invata ca atunci cand ne rugam fie pentru noi si sau pentru aproapele nostru,trebuie sa stim ce cerem si sa credem ca vom dobandi ceea ce vom cere.Credinta alaturi de nadejde si iubire il apropie pe credincios prin intermediul harului dumnezeiesc de izvorul vietii religioase,de Dumnezeu.Credinta,presupune si anumite obligatii pe care fiecare dintre noi le avem,si anume:obligatia de a ne cunoaste credinta;iar noi pe masura ce ne adancim in credinta,prim harul dumnezeiesc din ce in ce mai bine si trebuie sa crestem in credinta.Pentru ca cineva sa creasca in credinta trebuie sa se gaseasca in Biserica,sa primeasca Sfintele Taine;o alta obligatie este necesitatea marturisirii credintei prin fapta si vorba:"Oricine va marturisii pentru Mine inaintea oamenilor,marturisi-voi si Eu pentru el inaintea Tatalui Meu,Care este in Ceruri"(Mat.10,32).Sfantul Apostol Pavel ne descopera o alta obligatie si anume aceea de a ne pastra credinta:"Lupta cea buna am luptat,calatoria am savarsit,credinta am pazit"(II Tim.4,7)

Nu, n-a fost un apropo la persoana ta. Iarta-ma ca nu m-am facut
inteles. Ceea ce doream sa spun este ca ajutorul cel mai bun este
exemplul personal. Iarasi, vorbesc la modul general, nu ma leg de
persoana ta. Cuvintele, indemnurile, sfaturile, in general nu schimba
oamenii. O dragoste curata, insa, da. Dar dragostea curata nu e in
puterea noastra, ea ne este daruita de Hristos. Iar ca sa o primim
trebuie sa ne golim intai de egoismul nostru, rautatile noastre, de
mandrie, orgolii etc, adica sa scoatem afara din noi Iadul. Spun
asta despre oricine incearca sa fie ghid sau calauza pentru altcineva.
Se potriveste mai bine mie insumi decat tie, pentru ca uite si eu
incerc sa fiu de ajutor altora. Numai ca eu imi vad cam greu barna
din propriul ochi.
Deci nu lua personal sfatul meu, probabil ca nici nu trebuia dat. E
greu, e foarte greu sa aduci pe cineva la credinta daca el nu vrea.
Iarta-ma, inca o data, pentru interventie.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Imi place mult vorba asta. Multumesc frumos.

Multumesc pentru lamurire, domnule MariS.

Multumesc, domnule Mihnea Dragomir.

Iti spun o metoda sigura de a il schimba.Roaga-te 50 de ani de aici inainte,pentru el,si el va reveni la credinta.Esti in stare sa faci asta?Nu?Atunci nu il iubesti destul.
Caci doar iubind pe cineva enorm,si fara vreo limita,si rugandu-te la Dumnezeu pentru el,doar din dragoste,acel om se va schimba,macar si numai pentru rugaciunile tale.Pentru ca Dumnezeu nu incalca libertatea de alegere a celuilalt.Dar Dumnezeu iti va testa mult timp iubirea si staruinta si rabdarea.Si poate va face bine aceluia,cand tu nici nu vei mai stii de el,caci dragostea de a te ruga pt celalalt,nu ramane nerasplatita niciodata,dar nu atunci cand vrem noi.

Aşa este. Să lăsăm să se facă voia lui Dumnezeu. Nu putem noi iubi un om mai mult decât îl iubeşte Dumnezeu. Ştie El ce şi când să îi dea cele de trebuinţă sufletului şi trupului.
Nu vreau să spun prin aceasta că nu trebuie să ne rugăm pentru ei sau să nu îi ajutăm, dar să nu insistăm prea mult în faţa lor şi să nu ne întristăm sau să ne descurajăm peste măsură.
Şi apoi, dacă ei observă insistenţa noastră, cu atât mai mult se vor depărta de noi.

fugi
 

Raspunsul este pe atat de simplu,dar pe atat de crud:fugi cat poti tu de mult de acea persoana,pentru ca ereticii nu vor ajunge nicicand in Imparatia lui Dumnezeu...aceasta atitudine va duce in cele din urma la lepadare de credinta,iar acesta este pacatul strigator la cer care il va arunca la iad.Cand omul nu vrea,nici Dumnezeu nu vrea...Doamne-ajuta!

Poate intr-o zi se va intoarce la credinta singur! Am intalnit cazuri!

Sper din suflet ca se va intoarce. Multumesc pentru mesaj si incurajare, doamna Rodica50.

nu am auzit de asa ceva.

Sf Monica, mama Sf (Fer) Augustin, s-a rugat şi a răbdat mult în vremea tumultoasei tinereţi a fiului ei, care căzuse în patima necurăţiei sexuale, petrecerilor dezmăţate şi frecventa cercuri de filozofie dubioasă. Rugăciunile ei stăruitoare de convertire a fiului ei au fost, în cele din urmă, ascultate: fiul său s-a convertit, cealaltă parte a vieţii sale lui Cristos Domnul nostru a dăruit-o, a fost înveşmântat în haina sacerdotală şi arhierească şi a rămas până azi unul dintre sfinţii părinţi de temelie ai Bisericii. Şi după moartea ei în trup, Sf. Monica a mijlocit cazuri de convertire.

Monica, mama Fericitului Augustin era , pe langa o mama minunata, o sotie foarte inteleapta- diplomata in relatia cu sotul ei, un om aspru si iute la manie. Multe sotii si mame ar avea ce sa invete din viata exemplara a acesteia.

Intalnesc tot mai des acest gen de framantare(pe forum, in viata de zi cu zi). Tot "lovindu-ma" de ea am inceput sa ma intreb daca e buna sau nu.

Concluzia la care am ajuns ( buna rea, stie Stapana...daca nu va foloseste nu o aplicati) este ca trebuie sa fii tu intai un exemplu viu! Daca tu nu faci ceea ce spui/propovaduiesti niciodata nu vei fi privit cu seriozitate.
De aceea sunt atatea discutii si pe forum si in viata de zi cu zi.
Spunea un parinte ca daca invatand pe altul te tuburi tu ( din manie, din mandrie, egoism, rautate) nu te folosesti nici tu nici cel care este langa tine!
Daca tu insuti faci ceea ce ceri altuia.. atunci totul devine simplu. Pentru ca ai la baza un mare atuu! Exemplul propriu!

Sau! adesea, cerem de la Domnul diverse 'incercari". Ca aceasta spre exemplu.
"Cum sa schimb pe cineva drag?" Mi-as dori sa avem sinceritatea sa recunoastem ca cerem dar daca ni se cerem sa facem/jertfim ceva concret pentru asta de cele mai multe ori renuntam. Si nu o facem cum ar trebui...adica sa spunem simplu si deschis: am gresit Doamne! Am cerut mai mult decat pot duce, iarta-ma!

Ci gasim tot felul de motive...ba ca cel vizat este incapatanat, ba prea arogant, ori neascultator.. Si uite asa..indreptatim si greseala noastra ( de a nu ne incerede ca DOMNUL care l-a zidit pe om il si va mantui!! fara ajutorul nostru!) si judecam si pe aproapele (sub motivul iubirii).

Stiu ca vor fi destui care imi vor sari din nou in cap ca mi's "inteleapta"),insa va spun cu toata sinceritatea ca acestea le-am trait si eu! Exista o vorba "stiu ce vorbesc". Dupa ce mi-am luat destule suturi si ponegriri am inteles ca a cere ceea ce nu este al tau, NU este crestineste! E ca si cum te-ai targui cu Hristos pentru "bunul" Sau!!!

Imi spunea odata parintele Teofan (Dumnezeu sa-l odihneasca) asa:
Jenica, cand vei avea cu adevarat atata iubire pentru semen, Iubirea aceasta a ta va fi suficienta pentru a-l face pe cel de langa tine sa te iubeasca.
Omul, cand se arunca cu adevarat in bratele Celui ce La zidit nu mai are astfel de ganduri pentru ca STIE ca nimeni nu a fost nascut pentru osanda! Ci pentru viata vesnica! IUbirea despre care vorbeam mai sus impletita cu nadejdea in Domnul infierbanta rugaciunea si aduce lacrima ca jertfa pentru cel de langa tine.

Fratilor, una e sa vina cineva sa iti ceara ajutorul (atunci esti DATOR sa intervii) si alta sa dai tu buzna in viata lui si sa cauti sa-l schimbi.
Cred ca primul pas este sa facem diferenta intre aceste doua situatii, abia apoi sa vedem de pe ce pozitie plecam. A celui ce da buzna? sau a celui ce ajuta cu dragsote pentru a a fost rugat sa o faca?

Jenica
 

Mult adevar in ce spui, insa cred ca daca exista cineva care vrea sa schimbe in bine pe cineva, deja a facut diferenta, deja a determinat o schimbare in sine si este pregatit sa se jertfeasca pentru aproapele- cineva drag, dupa cum spunea. Merita incercat pentru salvarea unui suflet. In anumite momente ale vietii toti avem nevoie de salvator- fie sa fie El pentru vesnicie, Hristos!

Absolut de acord !
Noi nu trebuie neapărat să "tragem" cu tot dinadinsul spre convertirea aproapelui. Până la urmă, orice convertire se face sub impulsul Harului. Pe de altă parte, noi nu credem că Dumnezeu ţine acest dar al credinţei numai pentru unii, în timp ce altora le zice: "pas". Şi totuşi, de ce unii cred, iar cei mai mulţi nu cred ? Fiindcă ceea ce numim "credinţă" este răspunsul omului la Harul lui Dumnezeu, primit moca. Iar unii răspund, alţii nu răspund. Acesta e sensul adevărat al misterioaselor cuvinte "păcatul împotriva Duhului Sfânt nu se iartă". Cu secole în urmă, a existat o controversă: Harul este sau nu este irezistibil ? Părerea mea este că Harul POATE fi irezistibil, dar, cu rare excepţii (ca în cazul Sf Pavel, de exemplu), alege să nu fie. Isus bate cu anumită discreţie la uşa oricărei inimi. Unii deschid, alţii nu. Insistenţa şi, mai ales, momentul exact al acestor bătăi în uşă sunt la latitudinea Lui. La latitudinea noastră este să deschidem sau nu.

Pe de altă parte, îmi amintesc de destule cazuri în care oamenii Îl caută, fără să ştie exact ce caută. Poate că şi voi aţi cunoscut asemenea cazuri de "sete de Cristos" fără conştiinţa limpede a setei. Acestea sunt cazurile în care Isus bate la uşa unei inimi care ceva-ceva aude, dar într-un fel foarte nelămurit, încât se întreabă: "ce să fie aceasta ?". Ce să fie această dorinţă de nu-ştiu-ce ? Ce să fie acest plictis de plictisul lumii ? Ce să fie acest simţământ că tot ce fac, fac aiurea, că parcă aş fi copia Meşterului Manole ? Ce să fie acest şir de teribile ghinioane ? Dar această bunăstare neaşteptată, ce să fac cu ea ? Şi, aşa cum cineva care s-a trezit, dar nu pe deplin, după un somn greu, are nevoie să îl trimitem să se spele pe ochi, ori să-i spunem că nu mai e vreme, în caz contrar fiind de aşteptat să se culce la loc, tot aşa acesta este momentul exact când putem face mult pentru aproapele.
Părerea mea.

Ii dau dreptate Jenicai. Mai cred insa ca lupta din cadrul familiei ne este data si pentru propria crestere spirituala. Deci cresterea se face la ambele parti implicate, la unul mai repede si la celalat mai lent.
As zice: incercati sa faceti pasi mici cu cel incepator. Cand respinge, lasati-l in pace, caci Dumnezeu, care nu vrea moartea pacatosului, si-l va pune pe acesta in situatia de a intelege ca ceea ce face sotul credincios este bine de urmat. Nu va digera insa mai mult decat poate in acea clipa. Sa nu uitam ca in acesta se da o lupta intre necredinta si credinta.

Da, e doar impresia ta de om limitat (poate este doar impresia mea). Fiecare crede cum/daca vrea si a fi sau a nu fi credincios crede-ma ca NU ARE NICIO LEGATURA cu felul de a fi al persoanei respective cu altii. Poate ca o sa-mi sari in cap sa zici ca nu, credinciosii sunt mai buni unii cu altii si ca daca persoana respectiva nu crede (sau nu Crede, ca sa intelegi. De cand e regula asta cu scrisul verbelor cu litera mare, nu stiu), nu are cum sa se poarte frumos cu cei din jur. Dupa parerea mea, mare parte din cele 10 porunci sunt reguli morale esentiale pe care oricine care are macar un gram de creier le poate deduce si respecta.

Gandirea sa este "bolnavicioasa" din punctul TAU de vedere. Din punctul meu de vedere, gantirea TA este bolnavicioasa. Tu cand te imprietenesti cu cineva, il intrebi de ce religie e, daca e credincios, etc, inainte sa incepi sa tii la el ca la un prieten?

"Mentionez ca desi are acest mod de gandire (inexplicabil de ciudat pentru mine), nu mi-a spus niciodata ca ar fi bine sa ma las de religia mea sau de convingerile mele, ci doar a polemizat cu mine pe acest subiect de cateva ori."

Deci din moment ce omul respectiv a facut o alegere pentru el, numai pentru el, si nu vrea sa-i afecteze si pe altii, ce te manca pe tine sa-l cataloghezi drept bolnav? Daca venea din usa in usa sa le zica tuturor "Ba, nu mai fiti credinciosi, ca asa zic io" atunci intradevar puteai sa zici ca e nebun. Pana atunci, parerea mea, ciocul mic ca el nu s-a bagat peste credinta ta.

Incercati sa ganditi si voi putin out of the box, ca nu tre' sa fie toata lumea de aceeasi parere cu voi. Ce-ar fi?

Si credeti-ma pe cuvant ca un ateu e capabil sa iubeasca, ajute, sa-si sprijine aproapele, sa-l protejeze, etc la fel de bine ca si credinciosii.

Cat pentru tine, Simona, parerea mea e sa-l lasi sa creada asa cum vrea. Poate din punctul tau de vedere gandirea lui este gresita. Insa te asigur ca si din punctul lui de vedere gandirea ta este gresita, si totusi el nu incearca sa te schimbe