Doua asasinate notabile, din care unul sadic si tampit (a ziaristului Stelescu) ti se pare putin lucru?

Si nu doar cei care le-au comis faptic, sunt vinovati, ci si autorii morali, restul M.L, incepand cu Zelea Codreanu care nu s-a dezis nici de asasini nici de faptele lor, ba mai mult, li s-au ridicat si imnuri.
Culmea ironiei, tocmai asasinatele astea au declansat evenimentele care au dus la asasinarea atat a asasinilor faptici cat si a celui moral, poate cel mai vinovat pentru ca putea sa se dezica de asta si n-a facut-o, Zelea Codreanu.

Si cu ei, multi altii care ar fi putut sa se distanteze de ML asa cum si ML s-a distantat de morala crestina de care s-au folosit, se pare strict pentru propaganda, pana atunci.

Unde vezi tu orientare crestina in tampenia asta?

Ca au fost membri care s-au dovedit integri mai tarziu, in inchisoare, este partea a doua, dar astia cativa nu salveaza onoarea M.L care s-a facut singura de cacao, incepand de la cap si pana spre coada si a ramas ca atare in istorie.

Cei care tot agita M.L. ca pe mortu' viu, sunt niste cretini, pentru ca in loc sa faca ceva in prezentul politic, nu fac decat sa idolatrizeze o ratare de proportii.

Ce poti sa iei de la ceva care PUTE a ratare de la o posta?

Poti sa iei ca exemplu oameni, dar facand abstractie de faptul ca la un moment dat au facut parte din ratarea asta monumentala, pentru ca asta nu-i onoreaza deloc, ba dimpotriva.

Dar de fapt miscarea e alta, nu de oamenii astia le pasa neolegionarilor de Internet, ci vor sa invie o miscare politica ratata, ca asa cum s-a dovedit, n-are nici o treaba cu crestinismul sau Biserica dar de ce nu, ar putea fi folosita ca o arma impotriva bisericii si toate pacatele lor turnate in carca BOR.

De fapt nu m-ar mira deloc ca in spatele neo-legionarismului, inclusiv cel implementat la Petru Voda sa fie niscai servicii secrete care incearca in felul asta sa dea o lovitura atat nationalismului romanesc care vor sa fie asimilat cu trecutul sangero al ML (nationalism care daca exista totusi, n-are nevoie sa fie infectat de trecutul legionar) cat si Bisericii Ortodoxe Romane (daca face greseala sa ofere si cea mai mica sustinere pe linia asta).

Dar binenteles ca unul ca tine care gandeste "copy/paste" n-are cum sa-si dea sema asta, tie iti spun altii ce sa crezi si tu repeti ca papagalul.

l-au apreciat pe un om care nu a criticat asasinate, ba chiar a luat apararea unor criminali. Amice, lucrul acesta se numeste PACT CU DIAVOLUL, asta a facut Zelea Codreanu cand nu s-a dezis de acele asasinate. Spui ca e bine sa luam tot ce a fost bun in ML. Nu e nevoie, avem Biserica Ortodoxa si invataturile ei. NE ESTE DE AJUNS!

Excelent exprimat, amice!
Poate ar fi bine ca acei de la Petru Voda sa fie nitel scuturati disciplinar, eventual caterisiti cativa, de un episcop mai inimos pentru turma lui Hristos. Zic si eu...

-deci duhovnicii au gresit ca l-au apreciat pe CZC si tu nu gresesti,tu esti mai destept decat ei..
-este de ajuns invatatura ortodoxa,dar totusi am putea sa apreciem ML la momentul istoric respectiv,pt ca a facut mult bine si mai ales sa apreciem martirii si sfintii din temnitele comuniste,care majoritatea au fost legionari si nu s-au lepadat de miscare ,nu le-a parut rau ca au facut parte din ea,ci o laudau.
-daca avem un pahar umplut 95% tu vezi partea goala a paharului desi e numai 5%; vezi numai crime,asasinate...cand ai putea sa vezi o gramada de lucruri bune la ML;
-Stefan cel Mare este sfant si a omorat oameni,pt apararea ortodoxiei si a tarii
-la liturghie se vorbeste de eroii celor 2 razboaie mondiale care au aparat tara
-dar cand vorbim de legionari imediat o dai numai cu crime si iar crime,parca ar fi fost niste criminali in serie si nu niste crestini si romani adevarati...majoritatea
-daca Eminescu,Iorga... si altii au vorbit negativ de evrei pt ca peste tot vroiau sa faca stat in stat...trebuie sa-i numim nazisti? sau ii numim asa doar pe legionari care au luptat impotriva masoneriei si comunismului-desi cu evreii oameni simplii nu aveau nimic,drept dovadaca primul teatru evreiesc din lume ! s-a construi fix cand erau legionarii la putere (culmea).

Iarasi textele cu "marii duhovnici".

Da, au gresit daca au spus ceva impotriva bunului simt si a moralei Bisericii, chiar si prin omisiune, trecand sub tacere asasinatele ML, "binecuvantate" de "Capitan" si membrii ei.

Care, ala pana la asasinarea lui Duca? Pai cam putin la o adica.
Si merita sa trecem sub tacere restul?
Nu e ipocrizie?

Serios? Inclusiv partea cu asasinatele au ladat-o sau tot asa...prin omisiune...?

Pune o lingurita de rahat intr-un butoi cu miere.
Esti dispus sa maninci din mierea aia?

Pai si tu poti sa omori oameni, ca asa a facut Stefan Cel Mare.
Du-te si omoara si tu niste parlamentari ceva, niste baroni, bancheri evrei, ca dusmani ai poporului.
De ce nu o faci?

Sau poate ne lamuresti tu, de la care romani au primit Decemvirii si Nicadorii mandat pentru asasinate?

A trimis vreodata Stefan cel Mare ZECE oameni sa omoare pe unul singur pe patul de spital si ca si cand n-ar fi fost suficient ca era mort, sa-l si cioparteasca cu topoarele?
Sunt astia modele crestine sau niste dezaxati?

Majoritatea daca erau crestini trebuiau sa ia distanta urgent.
Ori, in loc sa faca asta, le cantau imnuri.

Ia sa vedem, cum suna unul:

"In prigoana orsicât de amarã,
Cântãm si ne gândim la Nicadori.
Purtãm în crivãt si în soare,
Lumini pentru biruitori,
Pentru cei viteji zidim altare,
Si-avem doar gloante pentru trãdãtori."

Ghici cum se cheama si cine a scris-o.

Mai vrei?

"Suntem echipa rãzbunãrii legionare
Si Decebal, in crâncen uragan,
Se-naltã-n noi din vremuri milenare,
Ca sã se rãzbune crunt pe Cãpitan.
Suntem echipa rãzbunãrii legionare
Si-n piept cu umbra sfintilor martiri
Ca sã deschidem Gãrzii drum spre soare
Urcãm din Nicadori si Decemviri."

ADEVĂRUL DESPRE MOARTEA LUI I. GH DUCA. De ce a fost asasinat primul ministru liberal.

http://www.buciumul.ro/2013/12/29/ad...rea-s-o-apere/

ANGAJAMENTUL PARTIDULUI LIBERAL
Deși Partidul Național-Țărănesc dăduse suficiente dovezi de energie în reprimarea „agitațiilor” legionare, adversarii Mișcării erau tot nemulțumiți de Vaida-Voevod, președintele acestui guvern. El era, după părerea lor, prea slab, prea legat de trecutul său naționalist de pe vremea în care luptase împotriva opresiunii maghiare, pentru întreprinderea hotărâtă a unei radicale operațiuni contra Mișcării. Presa partidului liberal îl acuza de „toleranță față de Mișcare”, de „cochetărie cu extrema dreaptă” și cerea îndepărtarea guvernului. Presa externă, asmuțită de Nicolae Titulescu, îl acoperea cu aceleași acuzații, cerând să se pună capăt agitațiilor „hitleriste” în România ; pe de altă parte, țara noastră risca să-și piardă creditul politic și financiar al străinătății.
A-l îndepărta pe Vaida-Voievod era un lucru simplu ; însă mai dificil era de găsit partidul și șeful de guvern dispuse să-și asume rolul de călău al tineretului românesc. Căci regele, în acel moment, nu mai atribuia puterea decât pe baza unui criteriu unic : partidului și conducătorului care își vor lua angajamentul să trimită la închisoare sau în mormânt tineretul naționalist.
Partidul Poporului era prea slab numeric și conducătorul lui, mareșalul Alexandru Averescu, n-ar fi acceptat niciodată puterea cu acest preț. Celelalte formațiuni politice erau și mai slabe, pentru a fi luate în considerare în ceea ce privește succesiunea. Nu rămânea deci disponibil, pentru executarea acestui sângeros mandat, decât Partidul Liberal. Acest partid nu se bucura de nici o popularitate ; el dispunea, în schimb, de cadre puternice și disciplinate. Trecutul îl desemna în afară de asta, pentru acest rol riguros și brutal. El comisese primele asasinate politice din România ! El dăduse frumoasele dovezi „de energie” când, în 1907, fuseseră masacrați 11.000 de țărani.
Totuși, exista o dificultate privind trecerea succesiunii acestui partid. Raporturile sale cu regele Carol II erau încordate. I.G.Duca, conducătorul Partidului Liberal, se pronunțase, la 8 iunie 1930, împotriva restaurației și încă mai era pornit contra metresei regelui, Elena Lupescu. La rândul lor, regele și doamna Lupescu îl detestau profund pe șeful Partidului Liberal. Pentru încetarea acestei aversiuni, regele a fost supus unor puternice presiuni interne și externe, ca să ia în seamă serviciile pe care Duca le-ar putea aduce „cauzei”, în acel moment. Problema legionară încurca orizontul și unea toate clanurile politice, deasupra intereselor sau a caracterelor disparate : regele Carol nu putea suporta ascendentul lui Corneliu Codreanu asupra tineretului ; Elena Lupescu îl instiga pe rege să persecute pe legionari, prin solidaritatea cu coreligionarii ei ; Partidul Liberal își vedea viitorul amenințat de creșterea curentului naționalist ; iar Titulescu, în calitate de eminență cenușie a conspirației comuniste, refuza colaborarea cu orice guvern ce n-ar fi luat măsuri radicale în vederea lichidării „pericolului Gărzii de Fier”.
În ceea ce privea Partidul Liberal, clauza nimicirii Gărzii de Fier nu era o condiție care să-i displacă. Partidul Liberal nu era un partid de mase. Singura lui posibilitate de a supraviețui politic era de a nu fi oprit de la sursa puterii : Coroana. El nu putea ajunge la guvern decât de sus în jos, adică prin bunăvoința factorului constituțional. Mai mult, o dată instalat la conducerea țării, el s-ar fi aflat în situația de a falsifica alegerile, pentru a-și asigura majoritățile parlamentare. Dacă climatul politic se schimba (așa cum voia Corneliu Codreanu) în direcția unei aplicări sincere a legalității constituționale, acest partid ar fi fost măturat de pe scena politică. Pe calea liberă a sufragiului universal, niciodată Partidul Liberal n-ar fi ajuns la putere. Impopularitatea cronică de care suferea îl împiedeca să înfrunte o luptă politică loială, lăsând țara să-și aleagă liber dintre diversele grupări politice.
În fața popularității crescânde a Mișcării Legionare, Partidul Liberal se vedea iremediabil pierdut. Când s-a cerut lui I.G.Duca, ca o condiție „sine qua non” a venirii la putere, combaterea Gărzii de Fier prin cele mai energice mijloace, el și-a dat consimțământul.
Deși în fața acestei perspective Duca avusese câteva ezitări, așa cum mărturisesc mai multe personalități politice, și chiar el avusese presentimentul unui sfârșit violent, până la urmă rațiunea partidului a învins, eliminarea Mișcării fiind socotită drept o condiție de supraviețuire pentru Partidul Liberal.
Nu în aceeași situație se afla Partidul Național-Țărănesc. Acesta era un partid de mase, cu o solidă popularitate și, în consecință, nu depindea, în aceeași măsură, de sprijinul Coroanei. Activitatea politică a lui Corneliu Codreanu nu-i amenința existența politică. La nevoie, se putea chiar avea în vedere o alternativă de guvern între legionari și național-țărăniști, cu perpetua excludere a liberalilor. Evident, conducătorii acestui partid se bucurau, în forul lor interior, de perspectiva unei lupte între legionari și liberali. Aripa marxistă a partidului saluta lupta aceasta ca o proiecție a propriei lor ideologii ; în timp ce aripa conservatoare specula posibilitatea de a vedea tinerimea legionară, decapitată și dezorientată, căutându-și refugiul în rândurile acestui partid.

Începând cu vara anului 1933, „VIITORUL”, organul oficial al Partidului Liberal lansă o vehementă campanie împotriva Mișcării, acuzând totodată pe primul-ministru, Vaida-Voevod, de complezență față de „agitatorii” Gărzii de Fier. O directă invitație, conform intenției evreilor din străinătate, de a face presiuni asupra suveranului român, înainte de a veni la putere ; căci era singurul mod, pentru ei, de a se debarasa de coșmarul Gărzii de Fier.

“Zilele acestea vom coborî ca neam pe scara celei mai mari umiliri românești. Doi bărbați de stat români, I.G.Duca și N.Titulescu, vor aranja cu fața politică a trustului bancherilor jidani de la Paris, interesați, pe de-o parte, de exploatarea nemiloasă a bogățiilor țării și, pe de altă parte, în a asigura o cât mai fericită situație coreligionarilor lor din România, venirea la putere a Partidului Liberal.
Aceasta, cu condiția formală, cu angajamentul de exterminare, prin orice mijloace, a Mișcării Legionare. Bancherilor străini nu le convine o nație românească legionară, tânără, puternică, mândră și care să-i scuipe afară din țară, cu toate capitalurile de pradă.
Și astfel, ca o împlinire a suferințelor de peste zece ani, ni se pregătește, fără a fi cu nimic vinovați, cununa morții” (C.Z.C.,Pentru legionari, p.441,ed 1940).

Din această epocă s-au păstrat trei scrisori prețioase, de o mare valoare documentară, scrise de Vasile Marin. Una era adresată lui Nicolae IORGA, alta lui Grigore IUNIAN, conducătorul Partidului Radical-Țărănesc, și a treia lui Charles MAURRAS, pe care Vasile Marin îl cunoscuse în timpul studiilor sale în Franța.

În scrisoarea către Charles Maurras se găsesc rândurile următoare :
„Această treabă de călău revine guvernului defunctului Duca, aceluia care se asigurase de sprijinul finanței internaționale, mai ales a «Băncii din Paris și din Țările de Jos», ca și protecția cabinetului masonic al d-lui Chautemps, totul încoronat de cauțiunea burgheză a d-lui Titulescu, unul din reprezentanții bancherilor internaționali în România”.

La 7 noiembrie 1933, la cererea regelui, Vaida-Voevod își prezintă demisia. Șeful Partidului Liberal, I.G.Duca, e însărcinat cu formarea noului guvern. Parlamentul a fost dizolvat și noi alegeri sunt fixate pentru 20 decembrie 1933.
Mișcarea Legionară participă la alegeri. Abia deschisă campania electorală, că la sediul central al Legiunii au venit în număr mare știri din cele mai neliniștitoare.

În toată țara domnea o teroare fără precedent. Planul guvernului era de a provoca cât mai multe posibile incidente cu legionarii, în perioada campaniei electorale, de a-i sili să reacționeze, pentru ca la urmă să poată răspunde „dezordinilor”, prin dizolvarea organizației.
Aflând de acest plan, Căpitanul dădu ordin echipelor de propagandă legionare să evite orice provocare.

În regiunile în care nu se putea pătrunde, mai bine să se renunțe la propagandă. Mai degrabă să piardă câteva mii de voturi, decât să dea satisfacție guvernului.
Dar guvernul nu se mărgini la sectorul propagandei. El inventă un gen de provocări ce nu putea fi evitat : dădu instrucțiuni organelor executive să împiedice pe legionari să-și depună listele cu candidaturi. Conform legii românești, alegerile erau de competența judiciarului. Puterea executivă era exclusă de la operațiunile de votare. Comisia Centrală Electorală, Comisiile Electorale Județiene și toate Birourile de votare erau prezidate de magistrați. Listele cu candidaturile diferitelor partide erau depuse la Tribunale, unde Comisia Electorală a Județului își avea reședința.
Cu noua măsură, tribunalele fură plasate sub supravegherea poliției, și, îndată ce apăreau legionarii, agenții săreau asupra lor, cotrobăindu-i prin buzunare, confiscându-le listele și trimițându-i înapoi pe jos, din jandarmerie în jarndarmerie. În anumite județe, pentru mai multă siguranță, tribunalele au fost împresurate de trupe, și, oricărui suspect i se interzicea intrarea în Palatul de Justiție.

Într-o asemenea situație, cum să eviți provocările ?!

Sfidarea guvernului depășise toate limitele. Legiunea putea să se încline în fața unor astfel de măsuri excesive ? Putea ea să renunțe să-și depună candidaturile, pentru a nu provoca mânia guvernului, ceea ce echivala practic cu abandonarea alegerilor. Această atitudine ar fi avut drept urmare numai încurajarea abuzurilor guvernamentale, dar ar fi suprimat chiar posibilitatea, pentru Mișcare, de a se afirma în viața politică ; și acest procedeu ar fi putut fi aplicat, apoi, de toate guvernele. Lupta pentru înregistrarea candidaturilor, Mișcarea lupta pentru existența ei politică, pentru dreptul legitim, pentru prestigiul ei, sub acoperământul legilor statului.

În această încleștare de forțe, legionarii nu s-au lăsat dominați. Fiecare organizație s-ar fi considerat dezonorată, dacă nu și-ar fi depus lista. Capacitatea de sacrificiu a legionarilor sfârși prin înfrângerea aparatului de teroare a guvernului. Mișcarea reușește să-și depună candidaturile în 66 de județe din 71. Între timp, simpatiile față de Mișcare se afirmau în popor ca o avalanșă, pe măsură ce ura creștea contra Partidului Liberal.
Mijlocul pus în acțiune de guvern în alegerile acestea (interzicerea de depunere a listei cu candidaturi) era, fără îndoială, cel mai eficace pentru provocarea atâtor incidente câte dorea el. Dar, această violare gravă a legii electorale în vigoare nu era principala caracteristică a prigoanei. Exista un aspect mult mai tragic. Pentru prima oară se folosea asasinatul drept mijloc de distrugere a Mișcării. Arestările, reținerile, și toate celelalte ilegalități, nu erau suficiente, și guvernul merse și mai departe : legionarul se afla expus în mod deschis morții. Era un „vânat liber” asupra căruia se putea trage, fără teama nici unei consecințe. Polițiștii contra legionarilor. Acei care se arătaseră nemiloși, în lupta lor împotriva „infractorilor statului”, erau recompensați de guvern, pentru „act de curaj în slujba patriei”.

Ordinul de vărsare de sânge nevinovat provenea direct de la I.G.Duca, șeful guvernului. Cel care supraveghea executarea planului de exterminare a Legiunii era Victor Iamandi, subsecretar de stat la Interne.
Cea dintâi victimă a teroarei a fost studentul Virgil Teodorescu, din Constanța, omorât de un sergent de stradă, atunci când lipea afișe. Asasinarea lui Virgil Teodorescu a inspirat lui Ion Moța, care asistase la înmormântarea sa, ca reprezentant al Căpitanului, un articol emoționant, „Cranii de lemn”, publicat în revista legionară „AXA”, din 7 decembrie 1933 :
“Era atât de bombată fruntea camaradului, acolo între flori și lumânări aprinse . . . Cât de simplu se rezolvă pentru dânșii totul. Câteva coale de hârtie înnegrită prin cancelarii, procese-verbale, autorizații de înmormântare, și totul se face repede și în bună regulă . . . Astăzi cu unul, mâine cu altul . . . Cu timpul, stăpânirea va câștiga chiar o foarte bună experiență administrativă în această „materie”, și totul se va aranja și mai ușor. Se va putea chiar înființa un serviciu public administrativ pentru satisfacerea acestei noi funcțiuni sociale : eliminarea din societate, până sub țărâna gropii, a acestor indezirabili care sunt totuși elementele cele mai pure sufletește ale tineretului actual, cei mai patrioți, fruntași în școli și la examene, cei mai buni și scumpi copii ai familiilor și, deasupra, întruparea masivă a visului regelui Carol I : caractere. Tineri care știau și știu că pe calea aceasta îi așteaptă toate jertfele, toate ofensele și nici un folos personal, care primesc însă cu bucurie această mucenicie pentru Neam și Cruce . . .
De aceea, autorii uciderii camaradului nostru, ca și inițiatorii sistemului „craniilor de lemn”, vor purta o nesfârșită povară în fața lui Dumnezeu, în fața Justiției viitoare și în judecata istoriei românești” (Ion Moța, „Cranii de lemn”. P.159,160,162).

Câteva zile mai târziu, un alt asasinat avu loc la Iași. Studenții din acest oraș făceau o slujbă religioasă pentru camaradul lor omorât la Constanța. Armata interveni, opri procesiunea și obligă pe studenți să se refugieze la Căminul Cultural Creștin. Armata încercui atunci Căminul și menținu starea de asediu timp de trei zile. Un muncitor legionar, Niță Constantin, aruncă câteva pâini studenților blocați, deasupra capetelor soldaților ce formau cordonul. Unul dintre aceștia trase asupra lui și Niță Constantin căzu la pământ, trăznit . . .
Nici o anchetă judiciară nu a fost efectuată, nici într-un caz, nici în celălalt. Afacerea fu închisă și aceste două asasinate, comise de agenții forței publice, trecură la rubrica „incidentelor electorale”. Sergentul de stradă care l-a omorât pe Vrgil Teodorescu la Constanța a fost doar transferat într-un alt oraș, și nu ca o sancțiune, ci pentru că guvernul se temea ca el să nu sufere ceva de pe urma răzbunării legionarilor. De asemenea, se ignoră până astăzi cine a tras asupra lui Niță Constantin.

Puțin timp după aceea, s-a aflat la Centru moartea unei a treia victime a teroarei liberale : legionarul Ion Bălăianu, mort la spitalul din Giurgiu, în urma torturilor suferite. Și lista morților abia se deschidea . . .

Guvernul începu să creeze un climat de teroare, declanșă gustul violenței ; și polițiști și jandarmi se năpusteau cu ferocitate asupra legionarilor, oriunde îi întâlneau. Guvernul însă nutrea planuri și mai tenebroase. Intenția lui era, printr-o încăierare între legionari și polițiști, să lichideze pe însuși Corneliu Codreanu, și să treacă moartea lui ca un nou „incident electoral”.
Conștient de pericol, Căpitanul nu se mișcă din București, contrar obiceiului său de a parcurge multe județe în timpul campanei electorale.
Totuși, teroarea nu dădu rezultatele scontate de guvern. Autoritățile n-au putut impiedeca Mișcarea să-și depună candidaturile și să câștige, din ce în ce mai mult simpatia populară. Acuzațiile de „mișcare anarhică” și „teroare”, lansate împotriva ei de presa guvernală, n-aveau priză în popor. Rapoartele care soseau la Ministerul de Interne semnalau că, dacă Mișcarea participa la alegeri, ea ar obține un număr de voturi considerabil ; și pericolul pe care guvernul voia să-l ocolească creștea. De aceea, Mișcarea nu ajunse la alegeri. Înainte de a deveni prim-ministru, I.G.Duca se angajase să dizolve încă o dată Legiunea.

DIZOLVAREA MIȘCĂRII LEGIONARE

Guvernul hotărâse ca desființarea organizației legionare să nu aibă loc înaintea termenului pentru depunerea candidaturilor. Numai anunțând măsura, în acel moment, s-ar produce și efectele. Pe de altă parte, dacă ea ar avea o singură zi de răgaz, exista riscul ca legionarii să introducă alte liste de candidaturi, în numele unor organizații create de circumstanță, ce ar fi scăpat atunci voinței Consiliului de Miniștri. Pentru a preveni această eventualitate, Jurnalul, anunțând dizolvarea Mișcării, n-a fost făcut public decât în noaptea de 9 spre 10 decembrie, după ce, conform dispoziției legii electorale, nici o candidatură nu mai putea fi depusă.
Este semnificativ că desființarea Gărzii de Fier n-a fost obiectul unui Decret Regal, ci a rezultat dintr-o decizie a Consiliului de Miniștri. Cu toate că regele a fost amestecat în complotul de lichidare a Mișcării Legionare, el refuză să-și pună semnătura pe un asemenea Decret, lăsând să cadă întreaga răspundere asupra lui I.G.Duca.
Acționând în grabă și improvizație guvernul se acoperi de ridicol. Jurnalul Consiliului de Miniștri anunța dizolvarea „Legiunii Arhanghelului Mihail” și a „Gărzii de Fier”, grupări politice ce nu figurau la Comisia Centrală Electorală. Aceste organizații fuseseră desființate în 1931. Mișcarea prezentase candidaturi sub numele „Gruparea Corneliu Zelea Codreanu”, denumire de care Căpitanul uzase la alegerile generale din 1932. După câteva ore, guvernul își dădu seama că dispozițiile din Jurnalul Consiliului de Miniștri nu erau aplicabile listelor legionare, și îl completă printr-o hotărâre, specificând că actul se dizolvare se întinde și asupra „Grupării Corneliu Zelea Codreanu”.

Suferințele abia începeau ! . . .

După dizolvare, guvernul ordonă arestarea tuturor legionarilor, de la Șeful suprem până la membrii cei mai recenți. România politică nu strălucise niciodată prin respectul legalității. Cetățenii, în ciuda tuturor garanțiilor constituționale, s-au aflat mereu fără apărare în fața vexațiunilor puterii executive. Și totuși, nu se mai văzuse niciodată o asemenea prigoană. Peste 11.000 de persoane au fost ridicate de la domiciliile lor și aruncate în închisoare. După legile țării, nici un cetățean nu putea fi deținut mai mult de 24 de ore fără un mandat judiciar. I.G.Duca suprimă toate garanțiile constituționale și el se substituie abuziv puterii judecătorești, pentru a ordona toate aceste arestări. Deținuții nu erau prizonierii justiției, erau într-un fel escamontați de guvern și păziți cu forța în temnițe. Arestările nu fuseseră sfectuate de către parchetele civile sau militare, ci de poliție, jandarmi și prefecții județelor. Nuci un deținut nu a fost obiectul unei anchete a vreunui judecător de instrucție ori procuror. N-a fost lansat nici un mandat de arestare. Au fost eliberați , fără asistența justiției, două săptămâni mai târziu, când alegerile erau deja „câștigate” de guvern . . .

Moța și Marin, de exemplu, au rămas 19 zile în închisoarea militară Jilava. Ei au fost chemați să-și clarifice situația, pentru a fi traduși în justiție. Făcură chiar greva foamei, timp de cinci zile. Au trimis proteste în toate părțile, chiar și regelui. S-au adresat procurorilor din toate instanțele, cerându-le să intervină pentru a pune capăt detențiilor ilegale. Zadarnic ! Nimeni nu răspunde la apelurile lor ! Când au fost în fine eliberați, colonelul Izet, directorul închisorii, consimți să le emită, la cererea lor, certificate de detenție ilegală. Cu documentele acestea, ei au făcut apel la justiție, cerând pedepsirea lui Victor Iamandi, subsecretar de stat la Interne.

Printre deținuți se găseau numeroase personalități din elita Capitalei : prințul Alexandru Cantacuzino, poetul Radu Gyr, scriitorul și ziaristul Mihail Polihroniade, inginerul Virgil Ionescu, av.Vasile Marin, av.Ion Moța, etc. Diverse închisori din țară adăposteau alți prizonieri importanți : avocații Ilie Gârneață și Corneliu Georgescu, fondatori ai Mișcării Legionare, profesorul Vasile Christescu, profesorul Ion Zelea Codreanu, protopopul Ion Moța, avocatul Mille Lefter, profesorul Nicolae Petrașcu și mulți alții . . .

Prin aceste arestări în masă, guvernul voia să impună poporului teroarea. „Cine se asociază acestor anarhiști nu se bucură de protecția legii”, se repeta pe toate tonurile. Puteai fi deținut , maltratat, omorât, fără ca autoritățile competente să intervină. Guvernul dădea, prin aceasta, un avertisment imperios țării și trasa o linie de demarcație între marea majoritate a neamului românesc, ce suporta cu docilitate toate abuzurile, și acest grup de „revoltați”, de „insurgenți”. Avertismentul se adresa și părinților, angajându-i să interzică fiilor lor să se compromită cu „aventurierii” aceștia, căci însăși viața lor depindea de ei. Atunci când era vorba de menținerea ordinii publice, statul nu se dădea înapoi de la nimic, chiar cu riscul de a părea crud și inuman, cu însuși riscul de a lovi pe cei nevinovați.

Îndepărtarea legionarilor urmărea și un obiectiv imediat, direct legat cu situația electorală a guvernului. Curentul favorabil Mișcării era atât de puternic, încât guvernul se temea de o înfrângere, în cazul în care legionarii ar fi fost lăsați în libertate după actul de dizolvare. Cum era de prevăzut, ei vor merge să voteze și să facă propagandă pentru partidele de opoziție, în intenția de a slăbi pe liberali. Ținându-i sub cheie în timpul alegerilor, guvernul se punea la adăpost de orice neplăcută surpriză, Corneliu Codreanu, într-adevăr, dăduse instrucțiuni, în dimineața lui 10 decembrie, după dizolvare, ca legionarii să voteze în favoarea partidelor de opoziție : în Transilvania, pentru Iuliu Maniu ; în vechiul Regat și în celelalte provincii, pentru Gh.Brătianu și mareșalul Averescu.
Căpitanul evalua modest voturile legionare la 200.000. cei 11.000 de legionari întemnițați nu reprezentau doar 11.000 de voturi mai puțin, ci 11.000 de propagandiști fervenți, care, lăsați liberi, puteau să ducă la eșecul guvernului în alegeri.

MOARTEA VIOLENTĂ A LUI DUCA

Alegerile trecuseră. În ajunul Crăciunului, cea mai mare parte dintre legionari au fost puși în libertate. Cu cei importanți, s-a făcut totuși o excepție, li s-a impussă petreacă Crăciunul în închisoare, sub privirile batjocoritoare ale gardienilor. Era o cruzime inutilă, dorită de guvern pentru a umili sufletul torturat al oamenilor acestora.

Opinia publică se înduioșă de această situație și protestele se ridicară din toate părțile : demnitari ai Bisericii, politicieni din toate partidele de opoziție, profesori universitari, generali, toți cereau terminarea cu detențiile arbitrare. În anumite regiuni, intervențiile au fost încununate de succes ; autoritățile au fost obligate, sub presiunea opiniei publice, să elibereze pe legionari ; în altele, dimpotrivă, ele continuau să aplice cu strictețe ordinele guvernului. Ion Moța, Vasile Marin, Sterie Ciumetti rămăseseră în închisoare și n-au fost puși în libertate decât în după-amiaza zilei de 29 decembrie 1933. Soarta veghea asupra lor, căci în aceeași zi, la orele 9 seara, I.G.Duca, primul-ministru al țării și șeful Partidului Liberal, căzu fulgerat pe peronul gării Sinaia, împușcat de trei legionari.

Opinia publică s-a așteptat la o reacțiune. Nedreptățile comise de guvern suscitaseră un spirit de revoltă și o tensiune explozivă în toată țara. Atmosfera era încărcată până la saturație. De unde va veni gestul eliberator ? Nimeni nu știa, dar fiecare gândea că lucrurile nu pot să se oprească la stadiul acesta. Istoria Legiunii nu putea fi închisă prin triumful forței brutale. O fatalitate plana asupra politicii românești. Duca se plasase într-o poziție intolerabilă, atrăgând asupra sa toate urile și toate inamicițiile. El se făcuse odios, de asemenea, și în rândurile celorlalte partide. Alegerile fuseseră desfășurate într-un mod atât de scandalos, și cu atâta sălbăticie, încât opoziția era literalmente decimată. Un partid atât de impopular ca Partidul Liberal obținuse la alegerile din 20 decembrie o zdrobitoare majoritate.

Îndată ce s-a aflat de asasinarea lui Duca, faptul produse o puternică impresie ; dar nu era o surpriză. Comentariul -de la cel mai umil cetățean până la oamenii politici- era pretutindeni același : „Trebuia să se aștepte !”

Autorii atentatului erau trei studenți : Nicolae Constantinescu, Doru Belimace și Ion Caranica. Ei vor fi cunoscuți de aici înainte, în istoria Legiunii, sub numele colectiv de „NICADORII”, cuvânt format din silabele luate din prenumele lor.

Gândul de a atenta la viața lui Duca se născuse în mintea lui Nicolae Constantinescu, în timpul în care se afla în închisoarea Făgăraș. Revolta, la el, spărsese cadrul disciplinei legionare, împingându-l către hotărârea de a trage asupra aceluia pe care-l socotea drept principalul responsabil de nenorocirea Legiunii și de tot sângele vărsat.

În timp ce era închis, comunică acest plan unui camarad, Toader Ioraș ; ei hotărâră, de îndată ce se vor elibera, să plece la București, ca să-și procure revolvere și să tragă asupra lui Duca la prima ocazie favorabilă.
Într-adevăr, abia ieșit din închisoare, Nicolae Constantinescu își pune planul în aplicare cu o inflexibilă energie. Totuși, în loc să se țină de proiectul inițial, el luă drept tovarăși pe cei doi tineri macedoneni, Belimace și Caranica, pe care-i considera mai fermi și mai pregătiți sufletește pentru o asemenea acțiune.

Primul-ministru fusese chemat în audiență la rege la Sinaia, pe 29 decembrie 1933. Seara, trebuia să se întoarcă în Capitală. Cei trei legionari, informați de deplasarea lui, plecară și ei la Sinaia și petrecură ziua așteptând întoarcerea lui Duca. Acesta apăru pe peron, îndreptându-se spre tren. Nicolae Constantinescu îl strigă pe nume ; Duca întorcându-se, trase asupra lui de mai multe ori și îl atinse la cap. Moartea a fost fulgerătoare. Constantinescu se predă imediat autorităților. Belimace și Caranica aveau drept misiune să arunce petarde pe peron, pentru a provoca panică printre agenții care-l însoțeau pe Duca. Ei au fost arestați, la rândul lor, câteva ore mai târziu.

Căpitanul reușise să evite arestarea în noaptea de 9-10 decembrie 1933, aflând, cu câteva ore mai devreme, decizia guvernului de dizolvare a Mișcării. Părăsise sediul și se ascundea în Capitală. Corneliu Codreanu știa că guvernul, în asemenea împrejurări, nu dă înapoi chiar în fața unui asasinat. În atmosfera de teroare ce domnea atunci în țară, nu era greu unui oarecare agent, sub pretextul că ar fi rezistat la arestare, să tragă asupra lui.

Este foarte evident că un om hăituit ca un vânat nu putea să se ocupe totodată de urzeală de comploturi și că nu putea deloc, din aceleași motive, să controleze organizația. În afară de asta, în vreme ce Căpitanul era căutat de întreaga poliție și se ascundea din casă în casă, responsabilul principal al atentatului, Nicolae Constantinescu, se afla el însuși în închisoare, la Făgăraș.

Încă de la primele declarații, Nicolae Constantinescu explică tragicul său caz de conștiință. Era gata să dovedească în fața martorilor, și prin martori, că era în închisoare când luase hotărârea de a-l ucide pe Duca. O dată eliberat, căutase tovarăși pentru această acțiune și așteptă momentul pentru executare. Nu-l văzuse pe Corneliu Codreanu și nu luase contact cu nici unul din conducătorii Legiunii. Întreaga răspundere a actului său cădea asupra lui. Conducerea Mișcării Legionare nu era nici într-un fel amestecată în atentat. Dacă încălcase disciplina legionară, aceasta se petrecu într-un moment de adâncă tulburare, întrucât nu mai putea să suporte umilințele și loviturile primite din partea autorităților. Voise să răzbune, totodată, crimele comise de guvern împotriva lui și a camarazilor săi.

Aceste declarații nu conveneau defel guvernului. El voia un complot, un complot cu orice preț, pentru că numai o conspirație îi permitea să implice conducerea Legiunii în atentat. Complotul neexistând, se apucă să fabrice unul, cu ajutorul pieselor forjate de poliție.

În timpul anchetei, cei trei studenți au fost supuși la torturi înspăimântătoare, pentru a li se smulge declarațiile dorite de guvern. Rezistară eroic la toate supliciile. Își dădeau perfect seama de urmările catastrofale pe care le-ar fi putut avea pentru Legiune o declarație făcută în sensul voit de guvern, chiar smulsă cu forța. Ei au dus o prodigioasă luptă contra slăbiciunilor lor epuizate și însângerate. Din fericire, poliția română nu cunoștea, la acea dată, „metodele polițienești avansate ale sovieticilor”, fiindcă și-ar fi atins cu siguranță scopul . . .
Moartea lui Duca provoacă accese de furie indescriptibilă în Partidul Liberal. Guvernul era decapitat, chiar în momentul în care își sărbătorea triumful electoral, obținut prin zdrobirea Legiunii. Ministerul de Interne ordonă arestarea și aruncarea în închisoare a tuturor legionarilor din țară, dintre care majoritatea abia fusese eliberată cu câteva zile înainte. De această dată, numărul deținuților era cu mult mai ridicat decât în momentul precedentei dizolvări : peste 18.000 de legionari.

Scenele de teroare de la începutul lui decembrie se repetaseră la o scară înzecită. Oameni care nu avuseseră măcar timp să afle știrea atentatului au fost ridicați în puterea nopții din sânul familiilor, tratați ca și cum ar fi fost criminali feroci, și din nou încarcerați, fără nici o inculpare, fie și formală, contra lor. Guvernul nu efectuă arestări în raport cu atentatul, ceea ce ar fi presupus respectul anumitor forme legale, el arestă pur și simplu pe toți legionarii și chiar pe amicii și simpatizanții Mișcării, cum procedase și în momentul dizolvării."

SUB REGIMUL VIOLENȚELOR

Moartea subită a lui Duca furnizase guvernului prilejul de a inunda iarăși țara cu vechile calomnii împotriva Mișcării Legionare, „mișcare teroristă” ce propagă „cultul violenței2 ; mișcare ce vrea să ajungă la putere printr-o lovitură de stat, spre a introduce apoi o ”sângeroasă dictatură”.

Îndeosebi în Franța, grație relațiilor pe care Titulescu le întreținea cu redacțiile marilor gazete pariziene, pierderea lui Duca a fost comentată în termenii cei mai ofensatori pentru Mișcare. Atentatul de la Sinaia, scria presa franceză, nu lasă să subziste nici o îndoială asupra caracterului terorist al acestei grupări, și e regretabil că guvernele anterioare îi toleraseră activitățile subversive.

În literatura legionară, nu se va găsi un singur rând care să poată fi interpretat în sensul unei adeziuni a Mișcării la doctrina violenței. Spre deosebire de comuniști și de fasciști, Corneliu Codreanu a repudiat categoric ideea cuceririi pe calea acțiunii directe.

Teoriile lui Sorel nu l-au tentat. Corneliu Codreanu n-a creat Mișcarea în scopul de a face din ea un instrument de revoltă împotriva ordinei constituite. În educația politică dată legionarilor, s-a insistat în mod deosebit asupra necesității de a se manifesta întotdeauna în cadrul legalității. Lupta Mișcării a fost loială față de forma constituită de stat. Propaganda legionară s-a desfășurat în acord cu legile țării : „Atâtea drepturi ne sunt acordate de Constituție ; vom căuta să ne afirmăm politic, în măsura în care ni se permite acest lucru”, învăța Corneliu Codreanu.

Fără îndoială, Mișcarea Legionară înălța steagul unei revoluții. Orice revoluție tinde la schimbarea ordinei existente. Dar revoluția legionară nu e cantonată în ordinea politică ; ea depășește politicul. Are caracterul unei transformări mai profunde, care acționează asupra fondului sufletesc al individului și al neamului. Mișcarea urmărește crearea noului tip de român, fidel valorilor morale și naționale permanente. Transformările politice și sociale vin în al doilea rând, ca un epifenomen al schimbărilor spirituale. Victoria Mișcării trebuie să survină ca o consecință a unui „proces” intim de convingere, realizabil în conștiința națională. Când acest proces va fi cucerit marea majoritate a neamului, biruința va veni singură ; pentru că majoritatea de adeziuni individuale, în favoarea Mișcării, garantează o majoritate legionară în Parlament și în orice consultare populară.

Bineînțeles, condiția prealabilă a ascensiunii normale a Mișcării spre putere era ca legile statului să fie respectate de către toate partidele. Mișcarea Legionară își luase angajamentul de a nu ieși din cadrul constituțional existent ; însă cerea ca toate partidele să facă dovada, cu scrupulozitate, a unei loialități egale în raporturile lor cu Mișcarea."

Acțiunile acestea n-au fost comise din inițiativă legionară, ca niște acte de terorism banal și gratuit. Nu legionarii începuseră să atace autoritățile deoarece doctrina lor îi împingea spre violență, ca singură cale de cucerire a puterii . . . E tocmai contrariul. Guvernul luase inițiativa ; autoritățile, primele, s-au năpustit asupra legionarilor ; ele au arestat, lovit, torturat și omorât. „Violențele” legionarilor n-au fost decât riposte față de teroarea și violențele adversarilor lor. În toate cazurile, legionarii au acționat în legitimă apărare. Provocările atingeau culmea brutalității sub guvernarea liberală, în toamna lui 1933, când ele au provocat reacția „Nicadorilor”.

În permanență guvernul a întreținut această confuzie, acționând la umbra cenzurii. Era strict împosibil să se publice ceva în legătură cu ilegalitățile comise de el. La ordinul guvernului, cetățeni au fost uciși, atunci când își exercitau legal drepturile lor politice. Simplul fapt de a fi lipit un afiș a costat viața lui Virgil Teodorescu.

Cum poate merita un guvern respectul, când ia însăși viața acelora pecare are misiunea să-i protejeze ? Guvernul își distrusese, prin propriile excese, fundamentul legal al autorității. Transformase raporturile de drept dintre guvern și cetățeni în raporturi de forță în nici un mod legionarii nu s-au ridicat împotriva ordinei legale, ei s-au opus dizolvării acesteia de către cei care, investiți temporar cu prerogativele puterii, le-au transformat în privilegii și au batjocorit toate instituțiile statului.
Poate fi dominată revolta atunci când se vede că oamenii onești și loiali nu-și mai găsesc în stat nici un punct de sprijin pentru salvgardarea drepturilor lor ? Sau, mai degrabă, exasperați de lovituri, nedreptăți și umilințe, oprimații sunt împinși de tirani la meritata replică ? Aceasta e ordinea și atmosfera în care au fost declanșate violențele atribuite legionarilor.

Loviturile date legionarilor nu erau îndreptate împotriva lor în calitate de oameni. Brutalitatea avea o semnificație mai profundă, politică și spirituală. Erau prigoniți pentru că aparțineau Mișcării Legionare. Nu era întâia dată în cazul Duca, nu va fi nici ultima oară când legionarii se găseau în fața alternativei de a abdica în fața unui stat terorist, sau a recurge la violență pentru a supraviețui. Dacă ar fi fost vorba de o grupare politică obișnuită, bazată pe interese personale, e în afară de orice îndoială că membrii ei ar fi cedat de la prima presiune guvernamentală și și-ar fi căutat satisfația în altă parte. Or, Mișcarea Legionară avea o altă structură, altă mentalitate. Era un insrument al destinului național. Dezertarea membrilor ei din fața nedreptății și abuzul de putere de o așa anvergură, ar fi compromis perspectivele de progresie ale Neamului românesc în istorie. Problema era extrem de complexă. Legionarii puteau să se expună mai puțin și să sufere mai puțin. Însă ei nu erau călăuziți de propriul interes. EI SE CONSIDERAU ÎNSĂRCINAȚI CU O MISIUNE ; își luaseră un sfânt angajament față de patrie.

Politica era pentru ei, așa cum zicea Moța, o religie. Nu o vedeau ca pe un mijloc de satisfacere a pretențiilor lor personale, ci de înălțare și de ocrotire a Națiunii. De aceea, dușmanul trebuia înfruntat cu orice preț, trebuia oprită avalanșa de ilegalități și de crime ce amenința cu nimicirea Mișcării și aservirea și mai tare a neamului. Trebuia să se ivească gestul care să impună respectarea Legiunii. Legionarii puteau pieri în calitate de indivizi, dar nu Mișcarea și tezaurul ei de principii. Fără reacția aceasta „in extremis”, înfăptuită cu toată conștiința valorii actului, Mișcarea ar fi fost eliminată de multă vreme din viața politică. Dacă Duca trăia, după toate crimele sale, putând să se laude că cu ajutorul metodelor „puțin mai forte, dar indispensabile, tinerii s-au cumințit”, dosarul Mișcării Legionare ar fi fost închis din 1933. În această tragică alternativă a fost plasată Mișcarea, de nenumărate ori, de către adversari. Mișcarea a ales întotdeauna calea onoarei. Mereu au ieșit din sânul ei „răzbunători”, oameni de elită, pătrunși de importanța sacrificiului, pentru ca, peste trupurile lor martirizate, Garda de Fier să-și poată continua înaintarea triumfătoare.

După dizolvare, Corneliu Codreanu, din clandestinătate, a lansat o Circulară, în care denunța crimele guvernului Duca împotriva unei grupări politice ce s-a menținut în cadrul unei stricte legalități.

“Încă din luna iulie, „Garda de Fier” n-a dat loc nici unei întruniri publice, n-a făcut nici o agitație, n-a tipărit nici un manifest, n-a dat naștere nici unui conflict cu autoritatea publică . . . Singura activitate a „Gărzii” era o operă de educație constructivă : ridicarea unui cămin la Bucureștii-Noi.
Unii lucrau, iar altora le creștea inima, văzând cum în fiecare zi din sforțarea brațelor comune, se înălța tot mai sus rodul muncii lor, sub binecuvântarea lui Dumnezeu.
Acești tineri nu s-au făcut vinovați cu nimic, n-au atacat pe nimeni, n-au spus nici măcar unui singur om : „dă-te mai încolo”.
În această situație, a sosit d-l Duca la guvern, cu necontenitele domniei-sale amenințări -care constituiau în același timp asigurări pentru bancherii străini, stăpânii României- că va dizolva „Garda de Fier”.

Ce putea să justifice dizolvarea „Gărzii”?

1. Atitudinea noastră ? Agitații ? Tulburări grave sau măcar mai puțin grave ? Acțiune subversivă ? Teroristă ? Exclus ! Pentru că n-au existat. Nici măcar în conștiința acuzatorilor și călăilor noștri.
2. Cel puțin justificată teamă de concurență la guvernare ?

Exclus ! Pentru că noi nu lucrăm pe plan prezent. Lucrăm pe planul de viitor. N-am cerut și nu cerem guvernul. Mai mult : nici nu ne ineresează cine vine la guvern. Ne este absolut indiferent. Pe noi ne interesează România de mâine, luând, se înțelege, parte, într-o anumită proporție -pentru școala noastră- la toate acțiunile prezentului : parlament, ziaristică, știință, artă, etc . . .

Acest adevăr înlătură și minciuna, ce ni se pune obișnuit în sarcină în asemenea ocazie, că am urmări o lovitură de stat. Lovitura de stat presupune voința de-a guverna acum.
De altfel, noi n-am fost împiedecați de la exercitarea vreunei încercări de violență sau ilegalitate, ci din contra am fost împiedecați prin violență de-a întrebuința calea legală.

Și acum o mică întrebare :
Cum justifică omul cu suflet de fiară, d-l I.G.Duca, tot sângele pe care l-a vărsat, sângele românesc al camarazilor noștri nevinovați ? . . .

Chiar și ușile justiției, latura parchetului ne-au fost închise ca unor câini turbați. La nenumăratele cereri legale de intervenție nu s-a răspuns. În sufletele a zeci și mi de tineri, care cunosc și admiră atitudinile justiției din alte țări -în cazuri similare- se clatină mândria născută din credința în virtuțile justiției românești.

Este posibil ca într-o țară cu justiție, oameni care n-au nici o vină să fie torturați de săptămâni întregi și să nu-și poată găsi dreptatea sub nici o formă ? Totuși, adevărata justiție, nu parchetul, nu se poate să nu facă dreptate. Ei ne vom adresa.

Dragi camarazi, care veți sărbători în închisori Crăciunul, cu trupurile însângerate și cu inima plină de doliu, să nu vă descurajeze această „izolare”, pentru că Dumnezeu nu este contra noastră și de aceea nu vom putea fi învinși niciodată. Vom strânge rândurile noastre răzlețite și Garda de Fier va ieși din aceste suferințe mai luminoasă ca niciodată”.
(Circulară apărută în ziarul „Cuvântul” din 24 decembrie 1933).

UN DOCUMENT EDIFICATOR

La deschiderea Parlamentului, în primăvara anului 1934, opoziția revoltată de rezultatele frauduloase ale alegerilor, care-i decimase rândurile, a declanșat atacuri furioase împotriva guvernului liberal. În momentul „Discursului la Mesaj”, toți conducătorii opoziției s-au succedat la tribuna Camerei, condamnând violențele comise de către guvern pentru asigurarea majorității parlamentare.
Cu această ocazie, a fost deschisă și problema Gărzii de Fier, a dizolvării ei, a arestărilor ilegale efectuate în întreaga țară. Oratorii au cerut punerea în libertate a victimelor răzbunării partidului Liberal și egalizarea anchetelor. În cursul acestor dezbateri furtunoase, s-au evidențiat, prin energica apărare a tineretului legionar, Octavian GOGA, conducătorul Partidului Național-Creștin, și Grigore IUNIAN, șeful Partidului Radical-Țărănesc.


Primul era președintele unei formațiuni politice de dreapta ; în timp de Grigore Iunian reprezenta tendința de stânga în politica românească. Acesta din urmă se despărțise de Partidul Național-Țărănesc și-și formase propriul său partid, de orientare mai radicală. La ultimele alegeri, el reușise cu mare greutate să obțină cei 2 la sută din voturile cerute de legea electorală și, astfel, să aibă 4 deputați în Parlament.
Totuși, deși poziția lui a fost foarte departe de idealurile legionare, omul acesta nu putuse suporta spectacolul sângeros oferit țării de Partidul Liberal. Grigore Iunian era un „rara avis” în politica românească de după război. Democrat convins, el cerea aplicarea strictă a constituției și respectul total al voinței poporului. Teroarea dezlănțuită de Partidul Liberal în timpul alegerilor, și după atentatul de la Sinaia, îl revoltase : hotărâse atunci să intervină cu întreaga lui energie în favoarea miilor de legionari ce gemeau în închisori fără nici o formalitate legală, ridicați arbitrar de poliție și jandarmi.
Vasile MARIN, profund emoționat de discursul ținut la Cameră de Grigore Iunian, discurs în care el făcea rechizitoriul partidului guvernamental, acuzându-l deschis de agitația ce domnea în țară, îi trimite o scrisoare de mulțumire în numele său pesonal și în numele acelora care nu puteau vorbi. În aceeași scrisoare, îi punea la dispoziție noi date referitoare la situația prizonierilor, rugându-l să-și continue curajoasa acțiune, în vederea lămuririi opiniei publice."

da, amice, SUNT mult MAI DESTEPT decat acesti asa zisi "mari duhovnici" (oare dupa ce criterii sunt catalogati acesti mari duhovnici?) care lauda un om care binecuvanta asasinate. Un mare duhovnic stie foarte bine ca la o spovedanie o persoana care ascunde un pacat cu buna intentie, acea spovedanie este egala cu zero. Cum poti tu sa cataloghezi un preot ca mare duhovnic cand acesta persoana lauda un criminal? Eu unul nu laud pacatul, asa cum fac acesti asa zisi mari duhovnici.
Stefan cel Mare si Sfant a omorat dusmanii tarii si ai crestinismului. Acest voievod si-a aparat tara de cotropitori. Nu stiu ca I.G Duca sa fi fost dusmanul tarii si al cretinismului ortodox si sa fi fost un cotropitor al Romaniei, ca sa merite sa fie asasinat.
In legatura cu sfintii legionari...las-o mai moale. Atunci cand niste persoane sunt trecute in calendarul ortodox si sunt canonizate de Sinodul BOR, abia atunci acele persoane sunt catalogate ca sfinti ortodocsi. Pana atunci nu. Zelea Codrenu nu a fost arestat si ucis impreuna cu ceilalti legionari datorita invataturii crestin ortodoxe, ci din motive politice. Atunci cum poti tu sa spui ca Zelea Codreanu e un martir al crestinismului? Al politicii DA, dar al ortodoxiei NICIODATA!
Pentru ce sa laud o miscare politica omeneasca, asa cum a fost ML? Ortodoxia, care este divina, e suficienta. Maine, poate o sa spui ca e bine sa laudam PSD-ul sau PDL-ul ca aceste partide au facut mult bine tarii. Apropos, CE BINE a facut Romaniei ML, pentru ca tu spui ca ML a facut mult bine tarii?
Legionarii crestini adevarati? Unii, poate da, pentru ca DOAR Dumnezeu stie ce este in inima omului.Dar asta nu inseamna ca TOTI legionarii erau buni crestini. Un criminal nu are cum sa fie un bun crestin.
Intr-un pahar plin cu apa (suta la suta) sau cu var alb, daca se adauga doar o picatura de cerneala, intreg paharul se va colora in negru . Asa si cu miscarea legionara. Chiar daca ar fi facut bine (eu astept sa-mi spui acest bine), crimele savarsite de ai au "colorat" precum cerneala, intregul "vas" de fapte bune in negru. Un singur pacat e suficient ca sa-l arunce pe om in iad. Pentru Adam a fost suficient un singur pacat, ca sa fie alungat din gradina Edenului.
Intradevar, la Sf. Liturghie se pomenesc eroii care si-au dat viata pentru apararea tarii. Dar oare, toti acesti eroi au fost legionari? Chiar nu stiam ca eroismul si vitejia, au aparut in Romania odata cu ML!
Spui ca vad doar crime si asasinate atunci cand voprbim de ML. E vina mea ca ML s-a remarcat prin asasinate? Care e binele pe care l-a facut ML?
Eminescu NU a facut parte din ML. In legatura cu ce ai spus despre evrei, ca vroiau sa faca stat in stat prin tarile pe unde au umblat, ITI DAU DREPTATE

Mai exact, a politicii lui, a fost arestat si asasinat datorita celorlalte doua asasinate comise de legionari, asasinate pe care el le-a imbratisat si binecuvantat.

Ciprian Voicilă: Partea bună/partea rea a legii mârșave inițiate de Crin Antonescu

http://ciprianvoicila.blogspot.ro/20...artea-rea.html

"Partea bună a legii fascist-liberale (a se vedea „Fascismul liberal” al lui Jonah Goldberg) este că evlavia față de Sfinții Închisorilor va presupune de acum înainte un risc asumat, cuantificabil în amendă sau privare de libertate. Cei ce îi iubesc pe Sfinții Închisorilor vor trece acest test. Dar cine va risca pentru Sfinții Închisorilor se va asemăna lor, va intra în familia lor, ca un congener în duh. Sistemul vrea evacuarea mărturisirii credinței creștin-ortodoxe și a afirmării identității românești din spațiul public în cel privat. Vrea, deopotrivă, etichetarea apriorică a celor care ar putea retrezi conștiința națională - ca și a celor care militează pentru păstrarea nealterată a identității ortodoxe- ca infractori, persoane suspecte din punct de vedere moral și civic. Ca de obicei, când vine vorba despre legislație în România, apar pasaje absconse de tipul „alte însemne” legionare, un paravan lingvistic în spatele căruia se poate ascunde, la nivel potențial, orice acuzație. Dacă vei vorbi despre Sfinții Închisorilor, trebuie să o faci cu scopul de a proteja drepturile omului și libertățile fundamentale sau, pur și simplu, de amorul artei(mai multe amănunte aici:http://www.realitatea.net/senat-pede...l_1416628.html). [Senatorii au adoptat, marţi 8 Aprilie 2014 , o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă, propunerea fiind iniţiată de Crin Antonescu.]


Corectitudinea politică devine canonul potrivit căruia fie vorbești corect (adică legal), fie vorbești incorect politic (adică ilegal) despre ei. În acest fel, fie falsifici realitatea istorică (de pildă, va fi imposibil să pomenești măcar despre adevărații torționari care îl vegheau din umbră pe Țurcanu, necum despre originea lor etnică, fiiindcă vei fi acuzat de instigare la ură rasială) - și, în fond, adevărul despre viața marii majorități a Sfinților Închisorilor - fie tușezi atât de tare liniile portretelor lor încât nu va mai fi nicio diferență, la nivel discursiv, între, să zicem, Lucrețiu Pătrășcanu sau Belu Zilber și Părintele Dimitrie Bejan. (Ciprian Voicilă)

Unde s-a ajuns cu imbecilitatea
 

http://www.realitatea.net/senat-pede...l_1416628.html


Prin proiectul de lege se mai propunea ca persoanele care participă la constituirea unei organizaţii cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizaţie să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică, membrii acestei comisii invocând intrarea în vigoare a noului Cod Penal.

Proiectul de lege a fost semnat, alături de Antonescu, de deputaţii liberali Andrei Gerea şi George Scutaru.

Potrivit iniţiativei legislative, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se va sancţiona şi utilizarea în public a simbolurilor legionare - drapele, insigne, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum şi orice alte asemenea însemne. Acestea nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei şi interesul este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi al prevenirii şi combaterii incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Senatul a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii."


-imbecilii astia satanisti l-ar fi arestat si pe IPS Bartolomeu Anania: "Marturisesc insa ca in “Fratia de Cruce” din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de invatat decat lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina in munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu."


http://apologeticum.files.wordpress....a-ml.jpg?w=300

Doamna Aspazia Oţel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”.

http://www.marturisitorii.ro/2013/12...-de-90-de-ani/

"..intr-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:

“- Doamne! Nu mă lăsa!”

Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.

Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei. – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”

http://www.marturisitorii.ro/wp-cont...in-cer.ro_.jpg

Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”. La Multi Ani, Maica Aspazia!

Aspazia Oţel Petrescu a venit ca un dar de la Cel de sus, într-o toamnă nostalgică…Despre domnia sa, s-a scris mult și încă se va scrie. Filonul bucovinean ne-a legat încă de la prima convorbire. Caldă, iubitoare și smerită. O viață închinată lui Hristos, Neamului Românesc. Un model de românism incontestabil. La început eram temătoare, copleșită de personalitatea celei care a cunoscut jertfa. Am realizat că, lumina divina, i-a aratat mereu drumul, a întărit-o, reușind să depășescă toate barierele.

A rămas aceeasi…un ochi de lumină pentru Neamul Românesc. Nu și-a părăsit niciodată crezul. Iubirea, jertfa „te împlineşte şi te face desăvârşit”.

Doamna Aspazia Oţel Petrescu este un Om împlinit, desăvârșită prin mucenicie.

Am simțit puterea credinței. O vibrație ce te poate învălui oriunde te-ai afla. Majoritatea celor care au devenit mărturisitori și au cunoscut temnița, teroarea, au devenit mai puternici în credință. Acolo, în celule, Aspazia Oţel Petrescu și alți martiri ai Neamului Românesc au fost mai aproape de Dumnezeu ! Cu “Iisus în celulă” !

În prag aniversar am simțit nevoia de a-i dărui o îmbrațișare caldă, îmbrăcând-o în vers, așa cum mi-a fost dat…Un gest de iubire, de prețuire, de respect…O lacrimă de dor, rostogolită din “Țara fagilor”…

Vivat, crescat, floreat, mucenița Neamului Românesc,

Aspazia Oțel Petrescu!

“De-aş fi vântul cu miresme parfumate …”

ți-aș săruta inima cuprinsă de dor

aș șterge urmele-ți însângerate

lacrimile vărsate pentru popor.

M-aș cuibări ca o copilă

în poala ta sfântă mucenică

și-am depăna filă cu filă

povești din dulcea Bucovina.

“Strigat-am către Tine, Doamne…”

și vom striga mereu iar în Cetate

cinsitindu-ne martirii, prin ale Tale taine

să ai milă, Doamne, să faci dreptate…

Destine frânte, umilința

te-au întărit în vremuri grele

reazăm ți-a fost credința

frații te-au vegheat din stele.

Neamul Românesc ți-a fost casă

Sfinții din cer prieteni în veșnicie

lupta pentru adevăr, mireasmă

drumul tău, drum spre mucenicie.

Strig catre Tine, Doamne

azi la ceas aniversar

dăiruiește-i sănătate

bucurii, înmulțeste-i al său har.

O îmbrățișare creștină

din Țara Fagilor venită

ca o sfântă cetină-n lumină

de la legionari primită.

Doamne, te rog, Tată Ceresc,

jertfa i-a fost viața, mult a patimit

Aspazia Oțel Petrescu,

În lumină, prin iubire, a biruit!

Vivat, crescat, floreat!

Mariana Gurza

Timișoara

Decembrie, 2013

Doamna Aspazia Oţel Petrescu este şi va rămâne o mărturisitoare a lui Hristos, Cel care i-a trimis îngeri păzitori în celule comuniste. Așa cum bine subliniază editorul, ,,în volumul de faţă sunt ecouri ale acestei mărturisiri”…fiind vorba de femeia creștină, gata să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc…”


Fidelă convingerilor legionare, așa cum au fost majoritatea intelectualilor, din acea perioadă, 14 ani de temniță, cu Hristos în celulă, Aspazia Oțel Petrescu, a știut să-şi păstreze demnitatea şi dragostea pentru neam, credinţa fiind prezentă alături de mărturisitori. Cu toții au fost animaţi de același ideal: iubirea pentru Hristos, lupta împotriva comunismului, dragostea pentru ţară şi neam.

,,Noi l-am întâlnit (pe Hristos -.n.n.) viu şi adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătăţii şi al terorii de nedescris…”

Pentru Aspazia Oțel Petrescu, temniţa, a fost ,,o onoare aşa cum şi Petre Ţutea o considera”, toți răspunzând la o chemare a suferinței pentru izbăvirea neamului.

Strigătul i-a fost auzit în toți anii de cumpănă. Rugăciunea i-a salvat viața.

Cuvinte de folos, cuvinte vii…Comunicarea directă, smerită, i-a adus lumina tainică a Celui Preaînalt. Acolo, în răceala zidurilor, a primit mângâiere, mulțumind pentru suferința primită.

Emoționantă evocarea, aruncării sale în izolatorul 3, o celulă mică cu șobolani… Experiența sa mistică pare fi desprinsă dintr-o filă de pateric.

,,Doamne nu mă lăsa…”

Şi strigătul i-a fost auzit…,,în clipa aceea toată realitatea din jurul meu s-a transfigurat. Nu mai era nici lucarna, nici platforma, nici scări care coborau, nici șobolani. Nu mai era nimic. Era o imensitate alba, era o lumină albă, eu eram cuprinsă de aceasta lumină, eu o simțeam concretă, atât de concretă încât eu o credeam materială. Era ca o lumină concretă, materială, o simțeam, mă simţeam cuprinsă în ea…Şi nu era o lumină ca de la soare sau ca de la bec. Era o lumină ireală, o lumină…vibratoare” aducătoare de bucurie, de liniște şi pace.

Cred, sunt convinsă că această izolare în celula trei, nu a fost întâmplătoare – Sfânta treime mereu prezentă printre fii săi!

Dar asta Nu aveau cum să știe şi să înţeleagă inchizitorii…

Fascinante aceste trăiri povestite cu blândețe şi smerenie. M-aş bucura dacă în timp ar dispărea ,,disprețul nătâng al unora” faţă de mărturisitorii Neamului Românesc. Istoria acestui încercat popor trebuie cunoscută aşa cum a fost, recunoscându-ne valorile, idealurile înaintașilor.

,,Cum să nu iubești neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credința primită de la strămoşi din propria cenușă?”

Nu putem nega sau deforma adevărul. Fără jertfa lor, cum am arata acum ca popor? Ne încăpăţânăm să îi distanțam pe cei care într-o perioadă a vieții lor ne-au arătat calea spre mântuire. Ei l-au cunoscut pe Hristos în celulă!

,,Acolo în toiul suferințelor de neîndurat, ni S-a descoperit ca Domn al iubirii şi al îndurării, prieten adevărat, certitudine imediată, naturală şi clară ca lumina zilei”.

Interviu cu Doamna Aspazia Otel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”

- Ce ne puteţi spune despre Corneliu Zelea Codreanu?

- Corneliu Zelea Codreanu a avut o chemare și el a dus-o până unde a fost lăsat s-o ducă. Probabil că, dacă era lăsat s-o ducă până la capăt, finalul – biruința legionară pe care-o vedea el – era o biruință în Hristos, o biruință creștină, o victorie a principiilor binelui, cu toate virtuțile binelui. Dar n-a fost lăsat să ducă lucrul ăsta până la sfârșit. Căpitanul cred că și-a dat seama de lucrul acesta. Am auzit la un post de radio, dar nu mai știu cine a spus lucrul acesta, că Corneliu Zelea Codreanu a fost un clarvăzător. El a știut exact ce-i lipsește neamului acestuia. Îi lipsește omul educat în spirit creștin. Legionarul era, de fapt, ostașul lui Hristos. Asta era viziunea Căpitanului. Și-ar fi dus-o până la sfârșit. El a început o luptă pe două planuri, și pe plan politic și pe plan spiritual. Treptat, treptat, și-a dat seama, și cel ce a observat foarte bine lucrul acesta a fost Iuliu Maniu, care a spus: “Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înălţare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un partid”. Căpitanul a inițiat o linie spirituală pe care, din păcate, n-a putut-o finaliza.

- Și o școală de educație. Mă gândesc, în special, la Frățiile de Cruce şi la Cetăţui.


- Da. Eu mi-aduc aminte ce m-a atras pe mine în Mișcarea Legionară: programul Cetățuilor, care era un program de formare a unui bun creștin. Noi trebuia, în fiecare zi, seara, să ne facem examenul de conștiință, să vedem dacă am făcut o faptă bună în acea zi. Dacă nu făceai, a doua zi trebuia să faci două fapte bune, să nu lași ziua să treacă fără să faci o faptă bună. Dacă făceai o faptă rea, a doua zi trebuia s-o corectezi.

În Mișcarea Legionară asta m-a adus: sistemul de educație. Și atașamentul meu pentru Iisus. Valențele mele cu credința din Mișcarea Legionară le am, nu de la părinții mei. Părinții mei erau credincioși, dar n-aveau suflul ăsta mistic, dar și românesc, pe care îl dădeau Cetățuile și Frățiile de Cruce.

- Dar cine erau educatorii?

Capitanul-si-Miscarea-Legionara- Educatorii erau Căpitanul și mâinile lui drepte. Fenomenul îl descrie foarte frumos Lucian Blaga. Acumulările veneau din repetare în repetare. De la el pornea ideea, și prin repetare, ajungea până la ultimul frățior de cruce și până la ultima Cetățuie. Lanțul era așa de închegat, iar aceste repetări erau atât de ritmate și atât de la locul lor încât nu era nicio fisură. Dacă era lăsat ar fi format pentru România o generație educată în spirit creștin. Generaţia noastră a fost decimată în toate prigoanele care au fost. Toate reuşitele care au fost până atunci au fost decimate, decimate, decimate. Exact cum spune Blaga. Este întrebat Nefârtatele la un moment dat care-i treaba lui. Şi a răspuns: Moşu’ face leagăne, treaba mea este să fac atâtea sicrie câte leagăne face Moşu’. Blaga a prins într-o metaforă nemaipomenită toată opera Căpitanului, care era decimată prin prigoanele astea cumplite, care au avut loc în etape, după cum se ştie.

- Mă gândeam la un lucru. Dumneavoastră sunteţi o personalitate complexă, cu un spirit critic ascuţit. După cum ştim, Mişcarea Legionară a fost o formaţiune extrem de disciplinată. Cum se împăca un astfel de spirit de disciplină cu acest spirit liber al dumneavoastră şi al generaţiei din care aţi făcut parte?

- Omul liber este un om corect şi foarte disciplinat. Libertatea, în adevăratul înţeles al cuvântului, este, aşa cum spune Părintele Arsenie Boca: libertatea de păcat. Trăirea în virtute şi cu adevăratele valori morale, în special cele care izvorăsc din iubire, din generozitate, mă rog, toate virtuţile creştine, te fac liber. Să trăieşti în virtute, să n-ai nicio problemă cu conştiinţa ta. Să ai acea pace, linişte. Aţi observat de câte ori revine cuvântul “linişte” în limbajul Căpitanului şi cu ce valenţe? Este starea aceea de pace pe care o are omul care ştie că n-a greşit.

Este bucuria pe care ţi-o dă faptul bine împlinit, fapta bună, făcută cu adevărat, fără filistinism, fără ipocrizie. Aceasta este adevărata libertate. Iubirea e eliberatoare. Iubirea fără virtute nu este iubire. Este pasiune, patimă.

- Cum credeţi că este primită jertfa generaţiei dumneavoastră?

- Eu am un indiciu, un semn că toate aceste jertfe sunt primite, pentru că sunt oferite fără cârtire. Nu poate Dumnezeu să respingă o jertfă care este dată fără murmur. Este un cântec pe care-l cânta Jean Moscopol: “Când ţara viaţa ne-o va cere/ Cu drag noi o vom da”.

Iisus a spus de atâtea ori: „toată inima care mă cheamă cu sinceritate eu cobor în ea şi fac din ea altarul meu, Biserica mea. Aceasta este Biserica vie, pe care forţele iadului n-o vor birui”. De-aia sunt convinsă că orice raport dat în sensul ăsta “Am fost bătut, am fost chinuit, am fost ţinut flămând, dar n-am cârtit, le-am acceptat, Doamne! Le-am acceptat pentru învierea neamului meu, că aşa ne-a învăţat Căpitanul. Important nu este să fac voia mea, ci să fac voia Ta! Dacă voia Ta a fost să trec prin aceste încercări, eu n-am cârtit, cât m-au dus puterile şi cât m-ai ajutat Tu, până acolo am ajuns!”.

- Consideraţi că din punct de vedere spiritual Mişcarea a învins?

- Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic. Cât a dat ea trăire hristică, atât este viabilă. Şi este viabilă. Vorba lui Radu Gyr: „avem atâţia morţi, avem atâtea oseminte”.

- Cum vedeţi astăzi destinul Căpitanului? A fost un destin tragic?

- Da, a fost un destin tragic, într-adevăr. Tragic în sensul că el a trăit din plin. Dramatică a fost chemarea pe care i-a făcut-o Domnul. A fost un om providenţial, a trebuit să despice în mintea românului un adevăr: ce înseamnă român, ce înseamnă creştin, ce trebuie să faci din ţata ta, care este ţelul final al neamului tău şi care este chemarea neamului tău. Şi el a acceptat acest destin şi l-a dus fără murmur. Şi cu tot curajul. Şi a avut iluminări pe parcurs. Asta recunoaştem toţi. El, treptat-treptat, a părăsit lupta politică şi s-a orientat mult mai mult la construirea omului spiritual. „Din adâncuri se înalţă biruitor legionarul”, a fost unul din ultimele lui cuvinte. El aşa l-a văzut. Din marasmul ăsta în care era adus românul şi din toate valenţele reale ale românismului, care a fost stricat când de fanarioţi, când de bolşevici, când de toate liftele care au curs peste noi şi au ros câte ceva din virtuţile neamului, el a vrut să le pună la loc, ca românul să fie un om frumos înaintea lui Dumnezeu. Destinul Căpitanului a fost să creeze un om frumos înaintea lui Dumnezeu.

Căpitanul avea toate aceste lumini în gândirea lui, vedea înainte. Cel puţin în ce priveşte bolşevismul, a văzut clar, clar de tot, ce va însemna pentru neamul nostru. Şi se realizează acum ce a spus el. În contextul ăsta, numai un om cu totul întunecat nu-şi dă seama că vom fi satanizaţi. Creierele spălate sunt, de fapt, creaţiuni ale diavolului.

Fragment dintr-un amplu interviu consemnat de Florin Palas

Doamna Aspazia Otel Petrescu se încadrează în Mişcarea Legionară, iar despre caracterul creştin al acesteia declară: „Legionarul, înainte de a fi un activist politic, este o vie conştiinţă creştină şi naţională, un reper moral şi un mărturisitor jertfelnic, purtătorul unui eroism existenţial fără de care nimic nu poate nici să se primenească, nici să dureze.” (id., p.9)

De multe ori era încurajată de un glas tainic care-i vorbea în gând sau în inimă: „Bateţi-vă pentru Mine! Veţi primi răni, sigur, nu este luptă fără suferinţă şi nici victorie fără luptă. Dar credeţi în Iubirea Mea, cu Mine veţi învinge, căci Eu am biruit lumea! În lucrarea ce se face în numele lui Dumnezeu nu este înfrângere, ci victorie sigură. Eu nu consimt să pierd nici un suflet pentru că fiecare M-a costat stropi de sânge. Ca să cobor la voi cu tot cerul Meu, nu trebuie decât să Mă chemaţi cu sinceritate”.

Aflată la izolator printre şobolani, în frig şi foame, are revelaţia unei minuni: „Închid strâns ochii şi refuz să constat cine se plimbă peste mine. Să fie şobolani? Să fie şoareci? Mai bine să nu ştiu. Fac un efort imens să mă conving că totul este doar o impresie. E atât de puternică concentrarea că simt o transpiraţie rece pe şira spinării. Decid să nu mă scol întrucât picioarele îmi sunt umflate, mă ustură pielea, atât este de întinsă peste butucii îngheţaţi. Somnul refuză să mă scoată din impas. Încerc să-mi creez un spaţiu mirific, o evadare în sublim prin poarta imaginaţiei, dar gândul sleit refuză să mă asculte. În cele din urmă alerg la picioarele lui Iisus. Îmi imaginez că-l caut şi-L găsesc şi stau de vorbă cu El… Şi, deodată, lumina din izolator a devenit duioasă, mângâietoare. Mi se părea că celula miroase a busuioc şi o căldură plăcută mă învăluia cu gingăşie, cineva îmi vorbea fără cuvinte, n-aş putea să explic cum, dar le auzeam şi în gând şi în inimă”.

Doamna Aspazia Otel PetrescuÎn acelaşi izolator cu şobolani, trăieşte iar o minune: „m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă: „- Doamne! Nu mă lăsa!”. Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură. Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşă”.

În închisoare s-a vindecat de TBC la plămânul stâng şi parţial la cel drept, prin minune dumnezeiască: „eu nu m-am vindecat cu medicamente, ci cu rugăciuni şi ce vindecă Mântuitorul, vindecat rămâne”.

Mărturii despre o viată profund spiritualizată a sa mai găsim în alte locuri ale cărţilor. „Privind în trecutul nostru de veterane ale temniţelor comuniste constat că, încetul cu încetul, am reuşit să ne însuşim câte ceva din aceste minunate culori ale dragostei. Salvarea noastră a fost descoperirea că numai prin culorile dragostei se poate supravieţui în universul concentraţionar. Acesta este marele miracol al supravieţuirii noastre. Nu ne-a fost uşor, am căzut, dar până la urmă, am izbutit. Toiagul nostru a fost rugăciunea. Ne-am rugat în comun şi ne-am rugat în parte. Ne-am rugat pentru noi şi pentru ai noştri, pentru prieteni şi pentru duşmani şi ne-am rugat mai ales să nu ne părăsească cele trei mari virtuţi: credinţa, speranţa şi iubirea. Mai ales iubirea”.

Batalia cu mortii. Dupa atacul la Valeriu Gafencu, Parintele Justin Parvu si Mircea Vulcanescu, aflam ca savantul de talie mondiala George Manu a fost blocat post-mortem la Academia Romana tot de Institutul Elie Wiesel. Lasati-ne mortii in pace! -

http://roncea.ro/2014/04/13/batalia-...types=og.likes

“O sa se bata cu noi si morti, iar noi o sa fim alaturi de voi ca sa ne aparati. Si morti vom izbandi!” – Parintele Calciu pe patul de moarte, la Spitalul Militar, intr-o ultima confesiune, profetica, facuta fratilor Roncea

Un moroi iesit dintr-o cripta a kominternului bantuie Romania: numele lui din acte este Alexandru Florian. Fiul comisarul ideologic trotkist Radu Florian, coleg de conspiratie cu Ion Iliescu. In acest moment, director al Institutului “Elie Wiesel”. Care, in loc sa se ocupe de holocaustul comis pe teritoriul Romaniei de armata Ungariei si brigazile paramilitare de extremisti maghiari, si de proslavirea grofilor criminali de razboi antisemiti prin statui in toata Transilvania romana, se lupta cu… mortii nostri. Cu bietii fosti detinuti politic – “banditii” anticomunisti -, unii ucisi in inchisorile de exterminare ale regimului de ocupatie sustinut culturnic de… familia sa de comunisti evrei. Este doar un bolnav nostalgic care continua misiunea kominternista de tortionar a tatalui sau, luptandu-se cu mortii fara de aparare? Este doar un evreu dement si ticalos care si-a propus sa starneasca antisemitism prin actiunile sale scelerate de zombi bolsevic cu acoperire guvernamentala? Sau, pur si simpul, Alexandru Florian uraste visceral poporul care ii plateste salariul pentru a ne injura, simptomatic? Nu stiu! Dar ceva e putred rau de tot pe la Guvernul Romaniei, daca se admite, ca pe banii nostri, sa ne fie insultata si profanata, sistematic, istoria noastra nationala, cu marile varfuri ale ei, de valoare universala.

Primul mort cu care s-a batut vitejeste tovarasul Florian a fost Valeriu Gafencu, tanarul nationalist care si-a dat viata in inchisoarea de la Targu Ocna pentru a salva viata unui evreu: Richard Wurmbrand. Un alt evreu, Nicu Steinhardt, monahul Nicolae de la Rohia, i-a dat numele cu care va intra, intr-o zi, in sinaxare: Sfantul Inchisorilor.

Ei bine, in fata Consiliului Local al orasului Targu Ocna, care ii conferise lui Valeriu Gafencu, prin vot, dat in unanimitate, cetateania de onoare post-mortem, pentru jertfa sa din inchisoare, Alexandru Florian, in calitate sa oficiala de director al Institutului “Elie Wiesel”, a mintit ordinar, sustinand ca tanarul Gafencu, fiul unui artizan, la randul sau martir, al Unirii Basarabiei cu Tara, a fost inculpat pentru diverse fapte imaginare de catre instantele… antonesciene. Si, evident, a fost “antisemit”. Trecand peste ridicolul faptului ca directorul unui Institut care acuza regimul Antonescu de toate crimele pamantului ii invoca Justitia echitabila, iata ca, in realitate, conform documentelor din dosarul lui Valeriu Gafencu de la CNSAS, de fapt, instantele in cauza il achitasera pe elevul basarabean.

Documentele din arhivele CNSAS arata indubitabil ca Alexandru Florian a mintit, a mintit, a mintit. Astfel, Parchetul Militar al Tribunalului Militar Corp IV Armată decide ca „nu se constată că elevul Valeriu Gafencu ar fi activat în mişcarea legionară după dizolvarea partidelor politice”. “Considerând că faptele ce se impută numitului elev nu încadrează vreun text penal şi nici infracţiune la Legea pentru apărarea ordinei în stat. Pentru aceste motive suntem de părere ca prezenta chestiune să fie clasată” – cu rezoluţia “se clasează”, semnată de Comandantul Corpului 4 Armată (vezi documentul aici). Ce poti sa zici acum de Alexandru Florian? Ca e prost sau ticalos? Sau ambele?

Si ce “antisemit” este acela care-si da viata pentru a salva un evreu? In plus, daca purtatorul frumosului nume de Florian se bate si cu marturiile a doi conationali de-ai sai, nu cumva e un fel de antisemit chiar el?

A urmat apoi, la rand, la zidul la care este pusa din nou spre mitraliere istoria nationala, ca in vremurile bolsevice, un alt nemuritor frumos: Parintele nostru Justin Parvu, la randul sau un Sfant, in toata puterea cuvantului si a faptei. Dupa cum noi o stim prea bine si timpul o va dovedi, inclusiv in calendarele ortodoxe. Spre deosebire de speriatii de bombe de la Targu Ocna, Primaria de la Baia Sprie, care se pregatea sa-i confere post-mortem Parintelui Justin cetateania de onoare a orasului, nu s-a lasat influentata de antetul Guvernului folosit in mod abuziv de acest Florian. Raspunsul Primarului Dorin Vasile Pasca ramane antologic in istoria contemporana a luptei pentru apararea valorilor nationale de moroii neo-kominternului, asa ca merita redat integral:

„Abuzurile totalitarismului din cea de a doua jumătate a sec. XX au transformat România într-o imensă puşcărie, în scopul anihilării conştiinţei celor care gândeau altfel decât comuniştii. Tocmai de aceea, spirite luminate ca a arhimandritului Justin Pârvu au avut menirea de a ţine trează conştiinţa naţională.

Practic, părintele Justin Pârvu şi-a împletit destinul cu cel al neamului românesc, luminând ca un far al dreptei credinţe la trezirea conştiinţei de neam. Astăzi, reprezintă ultimul mare mărturisitor al unei generaţii de sacrificiu care s-a jertfit în temniţele comuniste din Aiud, Gherla, Piteşti, Sighet., Canal şi lagărele de muncă din „Triunghiul morţii” (Baia Sprie, Cavnic, Nistru).

Părintele Justin Pârvu s-a consacrat lui Dumnezeu, neamul său şi marii familii creştine, nu ideologiilor politice. Nu a fost un agitator doctrinar, ci o mare conştiinţă. Zecile de mii de pelerini, prezenţi la înmormântare sa, au confirmat că odată cu trecerea la odihna veşnică s-a născut un sfânt. Practic, prigoana stalinistă l-a desăvârşit întru sfinţenie.

Iată de ce, găsim poziţionarea dumneavoastră, cel puţin inadecvată. Nu credem că a sosit vremea să ne mântuim pe furiş, cu aprobarea cuiva. Diploma de CETĂŢEAN DE ONOARE nu aduce beneficii răposatului arhimandrit, ci, mai degrabă, comunităţii noastre ca recurs la demnitate şi memorie. Filmul documentar „Fericiţi cei prigoniţi” şi demersul nostru civic vor constitui documente pentru cei care au dreptul să ştie dar nu au voie să uite.”

Cu toată consideraţia,

Primar Dorin Vasile Paşca


http://roncea.ro/wp-content/uploads/...sti-Online.jpg
Si in acest caz ne izbim de ridicolul acuzatiei de antisemitism la adresa Parintelui Justin. A spune despre Parintele Justin ca a fost antisemit e ca si cum ai spune aceeasi neghiobie despre Mantuitorul nostru Iisus Hristos, pentru ca a intrat cu biciul in templu ca sa dea afara “gainarii” evrei din Casa Domnului (apud Parintele Arsenie Boca). Au nu se stie ca Parintele Justin tinea la sanul lui o maica evreica pentru a o salva de durerile batranetilor si pacatele tineretilor? Sau ca in Manastirea de maici ctitorita de el se afla la un loc suflete de tiganci, evreice, unguroaice, sasoaice si, evident, romance, cu toatele mai mult sau mai putin egale intre ele, dar impreuna sub acoperisul Domnului?

Drept credinciosii din Baia Sprie au tinut o foarte frumoasa ceremonie, la fel, apoi, ca si cei de la Aiud, care i-au conferit aceeasi distinctie vrednicului de pomenire Parinte, de la a carui trecere in oastea biruitoare si vesnica se implinesc saptamana aceasta zece luni. Mai mult, la Aiud au fost distinsi post-mortem si martirii Ilarion Felea si Mircea Vulcanescu, ucisi in inchisoarea ungureasca ce promitea sa devina Ierusalimul romanesc.

Aceaste acte de demnitate nationala, initiate si sustinute de mai multe organizatii neguvernamentale impreuna cu colegii nostri ziaristi de la Gazeta de Maramures, probabil l-au scos din minti pe bolnavul maniacal de la Institutul ce poarta numele unui impostor al holocaustului. Altfel nu se explica cum a reusit sa emita o hartie atat de mizerabila prin care cerea Primariei Sector 2 nici mai mult nici mai putin decat – asemenea inaintasilor sai veniti cu tancurile in Romania – demolarea statuii martirului filosof Mircea Vulcanescu, o minte stralucitoare a umanitatii, la fel ca cea a colegului sau, Mircea Eliade, minte de care lumea a fost vitregita brutal prin rapirea, batjocorirea si, intr-un final, anihilarea sa totala, la numai 48 de ani. Un martir care, asemenea lui Valeriu Gafencu, si-a jertfit sanatatea pentru supravietuirea unui alt suflet, mai tanar. In ciuda tuturor chinurilor indurate, Mircea Vulcanescu a avut puterea sa lase drept testament profund crestin dorinta “Sa nu ne razbunati”.

Ce gaura neagra in loc de suflet trebuie sa ai ca sa invoci in 2014 aberatiile dintr-o sentinta sovietica data intr-o tara aflata sub ocupatie si sa ramai bata la martiriul unui geniu al Romaniei, care, ca profesionist desavarsit la locul sau de munca, a adus tone de aur rezervelor statului roman, pe timp de razboi? Mărturia lui Nicolae Crăcea: “S-a întâmplat să fiu scos pentru tortură în aceeaşi serie cu Mircea Vulcănescu. Torturarea mea s-a terminat şi acum zăceam aruncat într-un colţ pe jos. La rând era Mircea Vulcănescu. După ce l-a torturat prin bătaia pe tot corpul (pentru a nu ştiu câta oară) a căzut în nesimţire. Era plin de sânge. Un ţigan robust l-a luat de un picior, târându-l pe jos. Capul i se bălăngănea în dreapta şi-n stânga ca o minge legată cu o sfoară trasă de un copil zglobiu, în joacă.” Cu acest cap isi doreste azi, in mod bestial, Alexandru Florian, sa se joace pe maidanele din Sectorul 2, dupa decapitarea de pe soclu?!

Dar aceasta nu este totul. Acum, la comemorare uciderii, tot la Aiud, a unui alt savant de talie mondiala, George Manu, doctorand al celebrei laureate Nobel Marie Curie si autorul primului Tratat de fizica nucleara din Romania (in 1940!), aflam ca in 2011, cand Academia Romana a dorit sa-si cinsteasca numele si prin primirea post-mortem a marelui roman, tot Alexandru Florian s-a batut curajos cu mortul inchisorilor comuniste, blocand numirea sa, care deja fusese votata si aprobata de Prezidiul Academiei. Si, din nou, tot in baza unor acuzatii totalmente false si anume pretinsul sau antisemitism. Daca Alexandru Florian reuseste sa devina exponentul evreilor tampiti sau ticalosi, din tata-n fiu, iata ca un evreu-roman care face cinste demnitatii nationale a Romaniei este fostul coleg al savantului George Manu, eminentul academician Radu Grigorovici, primul vicepresedinte de dupa 1989 al inaltului for din care a fost dat afara aprioric fizicianul si finul geopolitician antisovietic, ucis la Aiud dupa ce a refuzat sa fie eliberat si transferat la o centrala nucleara in URSS.

Ca sa inteleaga toata lumea ce inseamna cu adevarat un suflet de crestin si raportarea oricui la el, evreul Radu Grigorovici a lasat scrise, la aniversarea a 40 de ani de la moarte lui George Manu, aceste randuri, pe care le prezint in atentia Guvernului Romaniei si a Federatiei Comunitatilor Evreiesti din Romania si, de ce nu?, a vreunei alte institutii de specialitate care sa-l trateze pe Alexandru Florian: “Dar adevăratul său merit şi renume, dincolo de orice apartenenţă partinică sau ideologică, rămâne crearea, prin jertfa de sine, a acelei unice Universităţi din Aiud, care avea trei facultăţi: una de dragoste de neam, de omenie şi de bărbăţie; una de dragoste de cinste şi demnitate şi una de dragoste de cunoaştere şi cultură, în frunte cu Rectorul Magnificus Gheorghe Manu.”

Avem un singur cuvant de adaugat: Lasati-ne mortii in pace!

http://roncea.ro/wp-content/uploads/...lie-Wiesel.jpg

"Ia o binecuvantare fiule"
"Multumesc parinte, mai tai eu stanga din fotoshop sa iasa una legionara.
Daca nu v-a facut presa legionar, si fascist, va facem noi, stati linistit. Totul pentru Tara!"

Nenea copy/paste, ia lamureste-ne daca esti bun si nu te scoatem prea tare din programa, ce a scris Valeriu Gafencu despre M.L?

Antiecumenism, poate n-am fost prea atent la postările tale și de aceea te credeam doar excesiv sub anumite aspecte, însă, altfel, cinstit. Cu poza asta, însă, m-ai dezamăgit, pentru că este vădit mincinoasă și manipulatoare (oricine poate fi surprins la un moment dat cu mâna întinsă într-o fotografie; puteai găsi la fel de bine o poză cu Ceaușescu sau cu Iliescu, ba chiar și un ciung, acum cu photoshop-ul). Dacă ai fi citit memoriile Părintelui Anania, ai fi găsit și restul afirmațiilor care o încadrează pe cea citată de tine:
p.s. Sau ai vrut doar să ne arăți ce artist în PS ești?
Uite, întâmplător tocmai am dat peste una mai convingătoare decât a ta:
http://www.romanialibera.ro/imagine/...ani_478005.jpg

Despre aderenta la miscarea legionara a ÎPS Bartolomeu Anania

http://www.rostonline.org/rost/apr2006/anania.shtml

Reporterul Rompres l-a întrebat, la un moment dat: "În 1935 v-ati înscris în organizatia de tip legionar «Manunchiul de prieteni», iar, la numai 19 ani, faceati închisoare fiind acuzat de apartenenta la extrema dreapta. Cum v-au influentat cursul vietii aceste evenimente?".

La care, Parintele Bartolomeu a raspuns: "Treaba asta cu «Manunchiul de prieteni», ca fiind de maxima gravitate, a fost lansata de cineva care face gazetarie lautareasca, adica dupa ureche. Când am citit-o, m-a bufnit râsul. E ca si cum astazi l-ai acuza de comunism si de crimele acestuia pe cineva care nu apucase sa fie decât pionier sau utecist... La vremea ei, miscarea legionara îsi pregatea viitori membri intelectuali prin racolarea unor elevi de liceu (dintre cei mai buni la carte si purtare) în organizatiile numite «Fratii de cruce». Cei micuti, din clasele I-IV, alcatuiau «Manunchiul de fratiori», cei de prin clasele V-VI erau promovati în «Manunchiul de prieteni», iar cei din clasele VII-VIII puteau deveni «Frati de cruce». Zic «puteau deveni», fiindca destui ramâneau pe drum, fie de buna voie, fie ca nu mai erau acceptati. Un «Frate de cruce» nu putea deveni legionar decât la majorat (pe atunci, la 21 de ani), deci dupa absolvirea scolii secundare. În ce ma priveste, am facut parte din a doua si a treia treapta de pregatire, dar nu am apucat sa devin legionar din doua motive, unul formal si altul de fond: în ianuarie 1941, la vremea când eu înca nu eram major, Fratia de Cruce din Seminarul Central a fost desfiintata. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernari legionare, dar si dupa aceea, mi-a fost dat sa vad si reversul medaliei, adica fata nestiuta a Garzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Marturisesc însa ca în Fratia de Cruce din Seminar nu se facea politica, nici antisemitism, ci doar educatie, si ca nu am avut de învatat decât lucruri bune: iubire de Dumnezeu, de neam si de patrie, corectitudine, disciplina în munca, cultivarea adevarului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu. Desigur, pe toate le aveam si în educatia crestina ortodoxa, de acasa si din scoala, dar ele erau potentate si din planul «subversiv», care prinde la tineri. (…) În vara lui 1941 am avut prima arestare, în contextul înmormântarii unui legionar notoriu pe atunci, dar fara ca eu sa fi fost participant efectiv la eveniment. Dupa trei saptamâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a ramas fisa cu calificativul «legionar», un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viata întreaga. Nu am facut parte niciodata dintr-un partid politic, dar am fost si am ramas pe dreapta".

-deci a facut parte din fratiile de cruce,lauda educatia care se facea in fratiile de cruce,dar nu e de acord cu unele aspecte ale garzii de fier
-poza poate e doar un fake,asa e

-oricum de restul nu ziceti nimic din ce am postat despre Doamna Aspazia Otel Petrescu care lauda miscarea legionara si pe CZC ?
-despre sfintii inchisorilor care sunt prigoniti in ziua de azi...
-

Frățiile de cruce erau o organizație școlară. Cei care au făcut parte din ele au primit o educație bună, în spirit creștin, fiind selectați copiii cei mai buni la învățătură. De aceea, a fost aberant să fie condamnat pentru apartenența la acestea.
Însă când a cunoscut mișcarea legionară, văzând cam ce soi de oameni se infiltrează acolo (pe lângă cei de calitate), și fiind un om cu o personalitate puternică, nu i-a plăcut și nu s-a înrolat, tocmai pentru acele aspecte dubioase.
Pentru restul postărilor la care te-ai referit, iartă-mă, însă nu am timp să le citesc.

-nu stiu la ce te referi,dar stiu ca Valeriu Gafencu a fost sfantul temnitelor comuniste,a fost legionar si nu s-a dezis de ML.

Luat asa, nici Maria Magadalena nu s-a dezis de ce a facut inainte, deci..?