Prea le complici frate loial, păi e simplu, orice aş scrie vă sparg... aşa că nu pot să şterg fiindcă atunci nu mai scriu nimic, şi ca atare, fiindcă totuşi scriu şi-mi deschid gura preapooturoasă... trebuie să-mi cer iertare apoi... e simplu, mă, e simplu, doar că e greu să-ţi vezi mândria... mândria şi lăcomia şi răutatea din oqhulul propriu şi personal... deci n-am ce să explic, n-am cui, fiindcă cei ca mine suntem internauţi care pe unde... şi la senatoriu ne trateză cu minciunele, adică cu gogoşi... şi magogoşi... dă şi tu un search. Caută să vezi ce înseamnă CREIATINĂ.

Iartă-mă dacă iar te-am spart... pune şi tu o copcie.

Pentru Andrei Cozia
 

...ceva imi rostea in inima ca sunt acasa,ca intreaga mea cautare luase sfarsit- este mai mult decat edificator ca Parintele Serafim Rose arata hotararea definitiva de a parasi acel pacat- daca a existat- mai mult, decizia sa poate deveni un indemn covarsitor pentru cei care il comit .Eu vad multa sinceritate in cuvintele sale si cred ca merita aprofundata imaginea sa, asa cum singur se descopera noua. Cred ca a fost un autentic slujitor al Ortodoxiei.

He he hai ca esti simpatic, esti plescar. Acuma inteleg, ai facut oleaca de bascalie dar nu intr-un sens rau. E bine ca mai sunt pe forum cativa care ne mai descretesc fruntile.

Din pacate numai prin mesaj scris nu intotdeauna poti percepe cum trebuie si tonul prin care persoana respectiva isi expune ideile.

"Vorbeste-mi, Doamne, caci sunt rob
Si robul Tau asculta!
Mai toarna-mi iar ulei in ciob,
Mai da-mi din graul Tau un bob
Si dragoste mai multa!

Vorbeste-mi, Doamne, caci in piept
Mi-e inima firava!
Nebun ma face-orice-ntelept,
Dar eu, cu mai mult dor, Te-astept,
In vreme de zabava.

Vorbeste-mi, Doamne, caci sunt gol
Si-mi bate-n suflet vantul!
Caci mii de corbi imi dau ocol,
De cand, pe-al inimii pristol,
Ti-ai asezat Cuvantul.

Mai da-mi, din painea Ta, un drob
Si flacara mai multa,
Chiar daca-s fiu si nu sunt ciob,
Dar eu, din dragoste,-Ti sunt rob,
Si robul Tau asculta! "

Un singur Cuvânt a spus Tatal si anume pe Fiul Sau si pe Acesta-L spune mereu în tacerea vesnica. Si Cuvântul acesta trebuie ascultat în tacerea sufletului. ( Sfântul Ioan al Crucii)

În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscuta, Cuvânt negrait si Viata necuprinsa. ( Sfântul Maxim Marturisitorul)

http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ead.php?t=5501

Dumnezeu nu se aseamana noua. Cand facea o fapta minunata cerea "mergi si sa nu spui nimanui nimic". Noi am fi trambitat zile intregi si inainte si dupa fapta. Si nu se asemana nici in vorbire, ca de multe ori Domnul vorbind nu deranjeaza pe nimeni, caci vocea Sa este aproape tacere.

Dumnezeu ne vorbeste mai ales in Sfintele Taine, mai ales in Duhul Sfant.

Noi oamenii nu vrem sa auzim... pentru ca asa cum spune Domnul: "nu voiţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţă!" (Ioan 5,40).

" Căutaţi pacea cu toţi şi sfinţenia, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul," Evrei 12,14 de aceea cand Domnul a intrat in Ierusalim doar cei drepti din multime au auzit glasul Tatalui caci pentru cei pacatosi a fost tunet: " Iar mulţimea care sta şi auzea zicea: A fost tunet! Alţii ziceau: Înger I-a vorbit! " Ioan 12,29
Asa si astazi cei drepti care se curatesc pe ei si se sfintesc traind in Duh Sfant poarta un dialog cu Dumnezeu in rugaciune...
Sunt multi preoti ortodocsi contemporanti care vad "in Duh" (Sfant), adica intreaba pe Dumnezeu si EL raspunde.

Daca Dumnezeu ar tacea, rugaciunea nu ar mai fi dialog. Aceasta ar fi lipsita de sens.

Insa o Persoana din Sfanta Treime ni s-a descoperit drept Cuvant. Prin urmare, nu putem afirma ca Dumnezeu tace. Dumnezeu Cuvantul graieste neincetat catre noi prin creatie, prin Scriptura si prin Hristos.

Un raspuns edificator! Asa este, creatia Sa este o marturie a iubirii Sale fata de noi, este dialogul Sau cu noi.

Logic ca Dumnezeu NU vorbeste DIRECT cu noi. Daca i-am auzi vocea credeti ca ne-ar face sa credem si sa ne rugam mai mult? nu cred. Sfantul Gheorghe a sculat mortii din mormant si i-a pus sa vorbeasca despre cele de dincolo si lumea tot n-a crezut.


Dar... Dumnezeu comunica cu noi mereu. Nu prin vorbe, ci prin ceva mai important- intarirea credintei. Rugaciunea personala si rugaciunea colectiva- astea sunt cele doua cai principale de "acces". Si orice alegere si fapta care ne duce spre calea cea dreapta sunt in sine rugaciuni. Si primim sprijin pt aceste rugaciuni mult mai mult decat meritam.Intr-adevar "daca faci un pas spre Dumnezeu, Dumnezeu face doi pasi catre tine."


Cautam prea multe minuni unde nu sunt. Spunea Sf. Ioan Gura de Aur ca virtutile sunt mai pretioase decat minunile. Poate pt ca virtutile sunt niste minuni mult mai mari decat "minunile" in sensul direct in care le percepem in general (vindecari/aparitii/etc)
Si virtutile nu le putem obtine decat tot de la Dumnezeu- daca ne lepadam de noi insine.
O virtute la care lucram fiecare este rugaciunea. Si are mai multe trepte. Daca Dumnezeu ne ajuta sa simtim cu sufletul o rugaciune (de orice fel)- ce alta dovada mai mare de minune vrei? (nu ca n-ar fi destule in jur...)

De ce este logic? ca au spus altii ca asa este?
Cu siguranta ne-am ruga mai mult si partea cea mai importanta este ca ne-am ruga mai eficient! ! ! Pentru ca Dumnezeu ne-ar invata cum sa o facem, pe ce "linii telefonice si canale" sa il "sunam" pentru a ajunge ruga la el, altfel bijbiim si de aceea nu ni se da nimic.

Ce anume a facut Sf Gheorghe?
Ai detalii?
Pare a fi spiritism. Cum adica a inviat mortii din mormint?

...

http://www.sfantul-gheorghe.ro/viata...he-2010-03-03/

Gheorghe a spus ca Dumnezeu poate sa faca prin el aceasta minune, si ca aceasta va fi nu pentru altii ci pentru poporul care statea acolo de fata. Si s-a rugat mult lui Dumnezeu cu lacrimi. Iar la sfirsitul rugaciunii cind a zis “Amin” mormintul s-a deschis si mortul a iesit viu si toti au cunoscut ca era el cel care murise si care acum era viu.
Atunci Atanasie a marturisit ca Hristos este Dumnezeu Atotputernic, si l-a rugat pe mucenic sa-l ierte. Dar imparatul a zis ca Atanasie si Gheorghe erau vrajitori care isi dadeau ajutor unul altuia, si ca deci otrava nu a fost otrava ci bautura de intarire iar mortul nu a fost mort ci vraja. Si a poruncit sa le taie capetele lui Atanasie si omului inviat din morti, iar pe Sfintul Mucenic Gheorghe sa-l tina in temnita. Iar Gheorghe intrind in temnita se bucura cu duhul si multumea lui Dumnezeu pentru tot binele. Si cei care crezusera in Hristos datorita minunilor facute de el mergeau la el in temnita si dadeau aur strajerilor si intrau si erau povatuiti de el in sfinta credinta. Si printre aceia era si Glicherie, un barbat care avea un bou si boul lui murise intr-un accident. Si s-a plins lui Gheorghe pentru bou. Iar Sfintul Gheorghe a zis zimbind “Mergi frate, si bucura-te, caci Hristos al meu ti-a inviat boul tau”. Glicherie a crezut cuvintele mucenicului, si s-a dus, si si-a aflat boul viu dupa spusele mucenicului. Si indata s-a intors alergind la mucenic si trecind prin mijlocul cetatii striga cu mare glas “Mare este cu adevarat Dumnezeul crestinilor”. Deci ostasii l-au prins si au anuntat pe imparat iar imparatul a dat ordin sa-i taie capul.


Pt mai multe deschide linkul de la inceput.




Daca te uiti atent la semne o sa vezi ca... Dumnezeu comunica cu tine prin simplul fapt ca... de examplu... te pazeste sa nu-ti rupi picioarele in drum spre Biserica. Astfel Dumnezeu iti spune ca vrea sa vii in Casa Lui, prin faptul ca te poti concentra la slujba iti spune ca se bucura ca ai venit. Linistea care ti-o daruieste in suflet este darul, bucuria lui Dumnezeu pt tine pe care o simti. Faptul ca de ex... iti atrage atentia o icoana/un chip de sfant si te decizi sa spui o rugaciune pt sfantul acela seara... asta inseamna ca Dumnezeu vorbeste cu tine mai eficient decat prin cuvinte. Vorbeste cu sufletul tau.
Si ingerii, cand se adreseaza oamenilor, de cele mai multe ori zic "frate suflete"...

Vocea lui Dumnezeu efectiv au auzit-o unii sfinti. Adica nici macar toti sfintii n-au auzit-o, te astepti sa o auzim noi?...

De ce tace Iisus
 

Aş vrea să mă refer la o problemă care mi-am pus-o de multe ori şi cred că nu sunt singurul. Când aveam unele greutăţi sau simţeam că nimeni nu mă înţelege mi-aş fi dorit să fiu în timpul în care Iisus, era pe pământ, că El m-ar fi ajutat.

La Înălţarea Sa, Iisus ne spune că e cu noi până la sfârşitul veacului. Şi totuşi în multe momente noi simţim că El nu ne aude sau că ne-a uitat. Oare nu se ţine Iisus de promisiune?
Când avem cea mai mare nevoie de Iisus? Atunci când avem dureri sufleteşti sau trupeşti cauzate de necazuri, boli şi altele. Mult timp simţeam că mai binecuvântaţi erau contemporanii lui Iisus, decât noi care ne rugăm la El şi nu ne aude. Iar felul ăsta de a gândi e o hulă adusă la adresa lui Iisus, deoarece Îl facem mincinos (El a promis că rămâne cu noi).

Citind de curând nişte predici ale părintelui Arsenie Boca am primit răspunsul la toate cârtelile mele, răspuns ce se află în Sfânta Scriptură. Să vedem puţin ce spune părintele Arsenie. Este vorba în primul rând de o predică ce se referă la episodul femeii cananeence. Femeia avea o durere aşa cum toţi avem când strigăm la Iisus.

“Durerea nu e un obiect sănătos de meditaţie. De durere trebuie să scapi, să o depăşeşti, să fii deasupra ei. Dar trebuie să vină cineva să te scoată din cercul tău chinuitor de îngust. Căci durerea ta te ia în vârtejul ei şi te închide dinspre toată lumea şi dinspre orice lume (te izolează faţă de orice). E parcă o prelungire a iadului după tine. Cu cât orizontul tău e mai îngust sau mai îngustat de pătimirea ta, cu atât neliniştea ta e mai mare şi poate să fie chiar mai mare ca a toată lumea. (…) Dar iată că trece Iisus pe lângă tragedia aceasta. Toate tragediile ţipă la Dumnezeu, ori rugându-L, ori hulindu-L. Iisus Se face că nu aude (…). Dar L-au rugat ucenicii Lui s-o audă(…). Iisus s-a făcut că nu-i ascultă nici măcar pe ei. Dar în chip nevăzut atrăgea sufletul deznădăjduit al cananeencei la Sine şi ea venind I s-a închinat Lui, zicând: “Doamne, ajută-mi!”. Se afla sărmana femeie în îngustimea durerii ei. I-a spus şi Iisus o îngustime tot atât de strâmtă ca şi a ei. Nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel şi că: Nu se cade a lua pâinea fiilor şi a o da câinilor!. Cu alte cuvinte, Iisus îi punea în faţă păcatul ei, peste care o îmbia să treacă şi iată că femeia aceasta a ieşit din îngustimea sa şi nu s-a smintit că-i asemănată cu câinii. Atunci când ochiul ei a văzut mai mult, când s-a mutat din îngustimea durerii sale în bunătatea fără de margini a lui Dumnezeu, în clipa aceea s-a izbăvit. Aşa a condus Dumnezeu minunea aceasta, că a tămăduit mama şi pentru tămăduirea ei s-a însănătoşit şi fiica ei de acasă” (părintele Arsenie Boca – Omul, zidire de mare preţ).

Prin urmare, greutăţile pe care le avem ni se dau din cauza îmbolnăvirii sufletului nostru. Iar Iisus încearcă să ne tămăduiască sufletul. Şi cum o face? Nu neapărat făcându-ne câini, ci prefăcânu-Se că nu ne aude sau permiţând unele răutăţi în plus de la cei din jurul nostru etc. Deci, şi dacă am fi contemporani cu Iisus lucrurile nu s-ar schimba cu noi. El ne-ar face câini pentru a ne scoate din îngustimea vieţii noastre păcătoase, iar noi am pleca de la El îmbufnaţi de un “aşa-zis Mesia”.

Un alt motiv pentru care Iisus nu ne ajută e slăbiciunea credinţei. Să ne amintim de episodul copilului lunatic. Ucenicii nu-l puteau vindeca din lipsa credinţei, iar tatălui, ca şi ucenicilor, îi lipseşte credinţa. Să vedem o analiză făcută de părintele Arsenie la acest episod:

“1. Cărturarii certându-se cu Apostolii cu prilejul epilepticului. Când nu pot oamenii nimic, ceva tot pot: se iau la ceartă. Neputinţa nu tace.
2. Iisus îi întreabă şi El.
3. Tatăl copilului prezintă bolnavul, diagnosticul şi diagnosticul ucenicilor: neputinţa.
4. Iisus desăvârşeşte diagnosticul, mai întâi al ucenicilor, adăugând că mai mare decât suferinţa e lipsa de credinţă. În faţa acestui rău, Iisus mărturiseşte că şi-a pierdut răbdarea.
5. Iisus ia informaţii despre copil, de la tatăl său, El ia şi temperatura scăzută a credinţei acestuia.
6. De poţi crede, toate sunt cu putinţă celui ce crede.
7. Tatăl, surprins în slăbiciunea sa, se depăşeşte pe sine şi spune cuvinte minunate: “Cred Doamne, ajută necredinţei mele”.
8. După această mărturisire-şi a neputinţei omului şi a Dumnezeirii lui Iisus – are loc minunea”. (Parintele Arsenie Boca, op. cit.)

Deci minunea nu a avut loc din puţinătatea de credinţă a ucenicilor şi a tatălui. Părintele Arsenie concluzionează că şi azi sunt tineri muţi şi surzi, dar la cuvântul Bisericii se întreabă dacă va fi cineva cu credinţă atât de mare, încât să ducă la tămăduirea lor.

În concluzie, nu Dumnezeu e problema, ci noi. După cum spunea părintele Savatie Baştovoi, în Sfânta Scriptură se află răspuns la toate întrebările noastre. Cărturarii şi fariseii se plângeau ca şi noi că de ar fi fost în timpul proorocilor ei nu i-ar fi prigonit, dar Hristos le răspunde, şi mai ales ne răspunde, mustrător: prin faptele noastre suntem mai răi decât înaintaşii de care ne dezicem, deci pentru faptele noastre nu au loc minuni în viaţa noastră.

preluat de aici : http://sfappetrupavelandrei.wordpres...ce-tace-iisus/

De ce Dumnezeu tace ?
 

Dumnezeu nu tace el lucreaza prin oameni .

Asta am spus si eu,lucreaza in tacere.

va fac o marturisire
 

da noi suntem unul cate unul, de asta Dumnezeu nu are loc sa aterizeze.. acum cu riscul imens de a cadea in slava desarta apropo de prezenta si manifestarea lui Dumnezeu, ca nu ma pot abtine sa nu va zic, subsemnatul a fost scos din niste pacate ucigatoare prin niste vizite harice, care mai de care mai minunate ,caci Dumnezeu nu minte.. a taiat vitelul cel gras si mi-a pus inel si incaltaminte si mi-a aratat de-a dreptul ce bucurie este in cer cand un pacatos se intoarce.. cine vrea sa afle mai multe imi poate citi toata marturia cu toate amanuntele, cum au fost cat cand si unde aici: http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...isosit-i-harul
aviz necredinciosilor care vor citi sa nu se oboseasca prea tare ci sa se roage pentru mine multumind si eu ma voi ruga si eu pentru ei sa aiba parte macar un pic de experienta Raiului asa cum am trait-o eu ,insa sa nu uite ca mai inainte de toate am baut pe saturate din apele iadului si ale pacatului cum oamenii nu-si imagineaza.. asta o spun ca sa inteleaga de ce nu ma tem de slava desarta sa o spun pe sleau povestea mea.. eu stiu de unde si Cine m-a scos.. eu nu am trait nimic drept urmare a unor nevointe ca sa ma pot "lauda" ci dimpotriva.. am mancat roscovele! de laudat este numaimarea de negraita milostivire a lui Dumnezeu!

Am citit ceea ce i-ai scris Maicii Siluana si recunosc ca m-a impresionat prin intensitatea trairilor care razbate din cuvintele tale,framantarile,conflictele interioare care sunt convinsa ca sunt si au fost cat se poate de reale,precum si tot ceea ce spui despre El,despre Lumina...
La prima vedere pare chiar o experienta spirituala autentica si poate chiar asa a si fost,insa o nedumerire am: cum se poate face ca un om care a avut parte de un asemenea dar,de care poate putini muritori au parte si in care a vazut ce inseamna iubirea nemarginita a lui Iisus Hristos,sa nu incerce sa nutreasca aceleasi sentimente de iubire,smerenie,daruire,blandete si fata de semeni?Cum,dupa ce a cunoscut astfel de lucruri,tocmai in numele Lui acest om poate fi inversunat si sa loveasca in jurul sau fara discernamant,atunci cand i se pare ca ceva contravine opiniilor sale?Cum de iubirea si mila pe care le-a primit de la El nu le revarsa si asupra celorlalti,chiar daca ii gresesc sau nu?
Oricum,sunt sigura ca usor nu iti este si ca zbaterile tale au probabil loc pe absolut toate planurile:spiritual,psihologic si fizic.Fara sa imi doresc ca spusele mele sa sune bizar,insa cred ca acum esti la o rascruce de drumuri in care ori vei pasi pe drumul Lui cu adevarat ori vei aluneca pe panta nebuniei...
Avand in vedere ca esti totusi un om care se lupta cu propriile sale pacate oricat de greu ii este,ceea ce e de admirat,in bezna carora a patruns insa Lumina,ce poti face este doar sa te lasi calauzit de Ea si sa o lasi sa te cuprinda,sa redevii una cu Hristos si atunci si pornirile de furie,de manie a persecutiei etc se vor dizolva si vor lasa loc omului frumos din tine!
Si mai cred ca esti un om tare iubit de El,mai ramane doar sa inveti sa te iubesti si tu pe tine,sa te accepti si sa te ierti...

Am sa incerc sa comentez aceasta frumoasa experienta a Raiului in lumina celor
scrise de Cristian. Ea raspunde si la intrebarea din topic.
Hristos Rastignit este si Pomul Vietii dar si Usa Imparatiei Cerului. Nu se intra in
Imparatie decat cu "cheia" potrivita. Iar "cheia" potrivita este starea noastra de
jertfa, starea de rastignire a sinelui nostru. Numai in aceasta stare Il putem primi
pe Hristos in noi si numai prin aceasta stare putem patrunde pe Usa Rastignirii in
Imparatia Sa. Celelalte sunt doar etape pregatitoare, adica respectarea poruncilor
si iubirea aproapelui. Dar fara starea de jertfa, fara rastignirea sinelui propriu, nu
se poate intra in Imparatie. Abia de la acest nivel vei fi in stare sa "vezi" Lumina.
Lumina aceea inefabila si plina de dulceata, de care vorbeste asa de frumos Cristian.
Si, vazand acea lumina, te vei umple de Iubirea lui Hristos si vei auzi glasul Sau in
tine, caci Imparatia incepe in inima ta atunci cand Hristos locuieste in tine.
Deci Dumnezeu tace atunci cand nu suntem noi in starea de jertfa, de rastignire a
sinelui, pentru ca pana atunci vorbeste in noi doar sinele nostru.
Aceasta stare de jertfa e starea cea mai profunda a noastra si la ea faceam referire
atunci cand avertizam ca GheronIosifIsihastul are adancime in postarile sale. El
incearca sa ne traga inspre acea stare, dar inertia noastra e foarte mare pentru ca
sinele nostru simte pericolul ca ar putea fi rastignit si atunci se opune cu indarjire.
O sa-i raspund si lui Heaven care a sesizat o diferenta intre trairile lui Gheron si
cuvintele dure pe care le foloseste uneori cu unii useri aici pe forum. Draga Heaven,
stiu ca ai studii de psihologie si vei intelege ce spun. Exista o metoda dura, acceptata
de psihologie doar ca ultima metoda, atunci cand toate celelalte au dat gres, si anume
metoda luarii de guler si zguduirii puternice sau, altfel spus, tratarea prin soc psihic,
trezirea prin datul a doua palme. Sigur, nu recomand oricui acest procedeu si nici nu
da intotdeauna rewzultate, dar totusi e un procedeu recunoscut. Ai remarcat ca Gheron
intotdeaunda si-a cerut iertare mai apoi, si in toate postarile razbate dragostea sa de
suflete si dorinta de a-l ajuta cu ORICE pret. Noi, astialalti, am cam stat deoparte,
fara sa intervenim, dar nu cred ca prin asta am dat vreo dovada de mai multa iubire
decat Gheron, care macar a incercat sa schimbe ceva chiar daca n-a reusit decat sa-i
scandalizeze pe cativa dintre noi. Mai a fost un ortodox care a fost banat si care a
aruncat cu cuvinte murdare la adresa altor crestini de alta confesiune, dar n-a avut
curajul si decenta sa-si ceara iertare si sa spuna ca-i iubeste, asa cum a facut Gheron.
Ii iau apararea lui Gheron pentru ca am inteles ce a vrut sa faca, am inteles ca are o
inima mare si ca ii pare tare rau de orice suflet, pe care doreste sa-l ajute si pentru
asta lupta cu toata puterea si ca nu poate sa stea deoparte linistita si sa nu intervina.
Acum ca sa revin la Imparatie si sa vedeti cum se leaga si cu vamile vazduhului. Nu
toti ajungem in timpul vietii la acea stare de rastignire, de jertfa a sinelui, si atunci
aceste vami ale vazduhului sunt un fel de ultima incercare a sufletelor, un fel de
apocalipsa a sufletelor, caci ultimii oameni vor avea parte de apocalipsa, adica de
ispitirile cele mari ale sfarsitului iar ceilalti oameni ar fi lipsiti de acestea. Ei bine,
nu, nu sunt lipsiti de aceste ispite, nu in totalitate caci vamile vazduhului inlocuiesc
pentru muritorul de dinainte de timpul sfarsitului, acele ispite ale sfarsitului prin
aceste vami. Aceste ispite sunt atat de mari ca nu pot fi trecute decat in stare de
jertfa, de lepadare de sine, de rastignire a sinelui propriu. Deci nimeni sa nu dea
o interpretare juridica acelor vami ale vazduhului, ci interpretare duhovniceasca de
trecere la stare de jertfa, de rastignire, fara de care e imposibila intrarea in Rai.
Si ca sa ai puterea sa intri in aceasta stare atunci, in acele momente cumplite cand
dracii te vor inspaimanta teribil, incat aproape ca uiti si cum te cheama, nu mai
poti fi calm, sigur si stapan pe tine, deci ca sa poti atinge in acele momente starea
de jertfa, de abandonare completa, de autoosandire a ta, e absoluta nevoie sa ai
obisnuinta ei, a acestei stari, inca din timpul vietii. Sa fi experimentat si trait acea
stare de jertfa cat mai mult posibil ca ea sa intre in reflex si sa raspunzi atunci
corect doar din acest reflex al smereniei. Prin acel raspuns al smereniei tu, de fapt,
te usurezi pe tine de greutatea sinelui pacatos si poti sa te inalti si mai sus pana
ajungi la Scaunul Judecatorului.
Har, smerenie si jertfa de sine.

ai punctat foarte bine.. trebuie sa invat sa ma iert.. sa accept cu pace ca am facut ceea ce am facut, sa spun pacatului pacat cum spune Maica Siluana si sa ma eliberez de consecintele lui.. omul vechi traieste in mine si este foarte adanc cablat cum mi-a explicat tot Maica Siluana aceste iesiri ale mele pe care i le-am marturisit.. mintea mea are nevoie de multa rugaciune si ani buni de exercitiu al binecuvantarii ca sa se desprinda din acele mreji pe care vrajmasul impreuna cu mine le-a tesut spre pieirea mea..plus ca sunt foarte frustrat ca nu mai pot gusta din bucuria aceea.. practic inima mea plange in continuu ..insa din primavara am sa ma retrag intr-o manastire.. au mai fost si alte experiente mult ,mult mai minunate dupa acestea dar si unele rele.. adica, am mancat bataie de la draci si din cand in cand primesc vizita lor..sunt niste fluctuatii dar mai multe nu spun, mai ales nu aici , cine vrea sa afle mai multe gaseste pe acelasi site in acea perioada mai multe marturii ale mele .. de exemplu : http://www.sfintiiarhangheli.ro/intr...ta-ie-la-odihn
aici sunt cateva lamuriri si mai sunt si altele si le poate citi oricine doreste sa se convinga ca Dumnezeu lucreaza si lucreaza intocmai cum a promis El in Biserica Lui ..tot ce ne invata Biserica este cu desavarsita acuratete Adevarul Calea si Viata.

MariS crede-ma si Dumnezeu imi este martor, ca de cand am avut acele exoeriente numai Maica Siluana care este un suflet sfintit, a inteles, nu ma refer la cele traite de mine desi rezulta si asta.. dar tu ai inteles ce este ORTODOXIA ,renuntarea lepadarea sinelui, sa-l lasi sa-ti bata cuie, sa zici eu nu mai pot, gata sunt! sunt invins dw pacat, inima mea recunosc il iubeste .. nu te mai ridici ,asta este forma de a TE ridica duhovniceste caci cel ce se smereste pe sine se va inalta.. trebuie sa te deprinzi prin multe ,foarte multe exercitii mentale.. impacarea cu iadul, cum spune Sf Siluan," iata peste putin timp voi muri si demonii ma vor apuca si ma vor azvarli in temnitele intunecoase ale iadului unde voi arde in veci si voi sriga unde esti Tu Lumina mea?" asta e defapt singurul exercitiu.. ot Sf Siluan spune ca Duhul Sfant L-a invatat sa judece astfel, sa tina mintea astfel necontenit in iad si zice Sfantul ca imediat ce scoate mintea din focul iadului gandurile rele imediat prind putere.. alt Sfant spunea ca noi pe fiecare secunda suntem mai departe de Dumnezeu si nu mai aproape.. sa realizam asta si atunci restul, da vine de la sine.. atunci se orpresc si gandurile si chiar si rugaciunea propie se franeaza .. atunci te preia Duhul si te poarte in toate, care purtare nu este o alienare a sinelui nostru ,dimpotriva.. credeti-ma Duhul ne e mai intim decat ne suntem noi ,El stiemai bine ce vrem noi, si astfe totul este practic ca si adevarata ta voie.. asta este renuntarea la sine si taierea voii bolnave.. ca sa o capeti pe cea garantata desavarsita si corecta.. dar asta e deja alta discutie,insa are mare legatura..

am putea infiinta chiar un thread separat desi in mare e aceiasi idee.. eu , in "acea perioada" cautam in pecial un duhovnic experimentat caruia sa-i marturisesc despre aceste evenimente la care eram martor caci se intetisera astfel incat rare erau zilele in care nu aveam..m-am dus la Sihastria la Printele Ciprian si pe drum canta un radio lumesc in microbuz si am inceput sa spun rugaciunea.. dupa cateva minute iarasi am avut un fel de vedenii de data asta foarte, foarte diferite de celelalte ,ba inca siin timp ce vorbeam cu Parintele Ciprian si dupa am avut la cateva ore in biserica altele.. de alt tip, ce erau de ce si cum, iertati-ma ca nu o pot spune ca se sminteste lumea dar da, Dumnezeu lucreaza, chiar vorbeste, dar noi nu tacem.. am cunoscut apoi cautand multe persoane mergand pe aceasts filiera.. in primul rand sunt un numar foarte mare de oameni care au fost treziti prin astfel de stari ,oameni care habar nu aveau de Hristos si abia apoi dupa aceste cercetari harice L-au cautat si si-au schimbat viata.. dar lumea nu-i prea ia in serios.. unde s-a inmultit pacatul a psisosit si harul si vreau sa fac o precizare aici.. cercetarile harice sau manifestarea asta simtita a harului dumnezeiesc apare numai si numai cand omul este pe margine, la limita si daca atunci se smereste.. daca i se surpa mandria adica.. mangaierile harice la sfinti le trimite Dumnezeu dupa indelungi nevointe , ca altfel ne-am mandri.. ca-mi spunea cineva.. Dumnezeu nu e drept , ca vreau si eu sa simt inca din viata asta arvuna celor viitoare.. da dar mai intai trebuie sa -l vezi si pe vrajmasul, esti de acord? si vrajmasul apare, daca esti al lui si are drepturi si vrei sa te lepezi de el, apare.. are mult tupeu.. eu din mila lui Dumnezeu cand a aparut nu eram singur ci eram cu inca cineva.. si pe el l-a batut maimult.. la scurt timp a aflat ca are sida.. desi de vorbit vorbea cu mine.. imi repeta tot ce spuneam dar nu dupa ci deodata cu mine sau chiar si inainte si cu un ras diabolic si vlehemitor.. iar spaima pe care o aduce un drac prin prezenta lui in suflet este exact, dar exact gustul iadului.. asa mi s-a dat mie sa inteleg.. desi iadul e infinit mai rau dar ca directie..asadar, noi nu putem tine ce ar vrea Dumnezeu sa ne daruiasca , ca ne-ar vorbi fata catre fata dar ne-am sminti! noua ne face bine parasirea si linistea aceasta, de ea avem acum nevoie.. sa tanjim si cu greu sa smulgem un zambet de la Dumnezeu ,sa-Lobtinem cu sudoare in sflet ca sa-L pretuim si cand il obtinem cu adevarat sa nu- mai renuntam asa de usor la El.. ca de-ai zice sesam vino, sesam fa aia.. vai asta ar fi iadul cu adevarat!