![]() |
Nimeni, aprinzand faclia, n-o ascunde sub un vas, sau n-o pune sub pat, ci o aseaza in sfesnic, pentru ca cei ce intra sa vada lumina.
Caci nu este nimic ascuns, care sa nu se dea pe fata si nimic tainic, care sa nu se cunoasca si sa nu vina la aratare. Luati seama deci cum auziti: Celui ce are i se va da; iar de la cel ce nu are, si ce i se pare ca are se va lua de la el. Si au venit la El mama Lui si fratii; dar nu puteau sa se apropie de El din pricina multimii. Si I s-a vestit: Mama Ta si fratii Tai stau afara si voiesc sa Te vada. Iar El, raspunzand, a zis catre ei: Mama mea si fratii Mei sunt acestia care asculta cuvantul lui Dumnezeu si-l indeplinesc. |
Citat:
Antidepresivele nu-ți vor alunga niciodată depresia ci ți-o vor accentua, fiindcă un om dependent de medicamente nu poate fi decât depresiv. Depresia e adusă în suflet de gânduri, pe care dacă le vei supraveghea le vei putea combate, vei putea ieși de sub efectul lor. Viața e un lucru minunat și mă refer doar la viața de acum, nu la cea viitoare. Poți, trebuie să fii fericit mereu, vesel, totul e să-ți cârmuiești mintea cu înțelepciune, să nu mai fii sub influența gândurilor și stărilor emoționale produse de ele. De asemeni trebuie să ai credință în Dumnezeu și în minuni, în sensul de a nu crede că natura are niște legi ale ei de funcționare fiindcă nu are, Dumnezeu a creat totul și natura e ceva relativ. Dacă bolnavii ar crede în propria vindecare, prin credință aceasta s-ar înfăptui. Credința e o armă de o mare putere, de aceea nu trebuie să crezi ce-ți spun medicii, că ai avea vreo boală. Mulți oameni îi privesc pe medici ca pe niște dumnezei, când de fapt sunt niște oameni care au făcut o facultate și nimic mai mult, sunt și ei mincinoși, proști, păcătoși ca toți oamenii. Iar ceea ce au învățat la facultate sau cărțile pe care se bazează sunt scrise tot de niște oameni limitați, care s-au luat unii după alții. Deci încetează să mai gândești prin "creierul comun" al societății, adică prin stereotipuri, prin idei preluate de la alții. Învață-te să studiezi și să gândești cu mintea ta, altfel vei fi mereu o legumă care face și crede ce spun alții. |
Citat:
Sa ma ierti ca intervin.E posibil sa-ti displaca prezenta mea. Iov era cumva vreun pacatos?; nu era el un bineplacut al Domnului? Poate nici pacatele tale si nici ale stamosilor tai nu sint pricina bolii tale ci ci:"s-a facut aceasta spre Slava lui Dumnezeu!",adica ,tu,increzindu-te pe mai departe in Dumnezeu,si facind cele placute LUi,in pofida tuturor greutatilor si a vrajmasilor,sa te faci bine,intr-o zi,cind,tu(sau altii) te astepti mai putin,si asa cu bucurie mare sa binecuvintezi pe Dumnezeu Atotputernicul.Sau ,poate ca cei dimprejurul tau,vazind insanatosirea ta(miraculoasa) ,sa se intorca la Dumnezeu,stiind ei ca tu,chiar in starea aceasta de acum,nu te-ai indepartat de Dumnezeu ,ci mai abitir ,te-ai rugat si te-ai increzut in EL... Iti vorbesc din experienta.Avem tot ce-si poate dori cineva.Eram un om cu frica lui Dumnezeu.Mergeam la Sf Liturghie cit de des puteam.Faceam milostenie dupa putinta.Incercam sa cultiv bunatatea....etc...un an si ceva am dus la Biserica un preot batrin (nevazator) si l-am adus acasa,fara plata.Ma bucuram de prezenta lui,si asta-mi era plata.Intr-o buna zi(buna zi?!)am ramas la pat,si am ramas ...pt multa vreme.Paralizie ...Am fost dusa pe brate,la tratamente(inutile),vreme indelungata...Medicamentele cu denumiri sofisticate (industria farmaceutica e superinfloritoare....)erau pt mine,frectie la picior de lemn.Am cheltuit toti banii ,pe care-i aveam.O suma cu multe zerouri(verzi)...Am pierdut cam tot ce aveam:casa ,masini,firma,familie...dar..mi-a ramas ...rugaciunea,si dorinta de a merge iarasi pe propriile-mi picioare.Si,intr-o zi ,cind nimeni nu se mai astepta,Dumnezeu m-a ridicat din patul bolii.Toti cei dimprejurul meu,care asteptau sfirsitul meu,s-au minunat.Si ,multi ,au venit dupa aceea sa ma intrebe cum am reusit.Drept e ca nu prea stiam raspunsul.Ma rugasem mult,plinsesem mult,deznadajduisem suficient cit aproape sa-mi pierd nadejdea-n Dumnezeu.Numai ca preotii ,pe care-i cunosteam,si care stiau starea mea se rugau pt mine.Si se ruga pentru mine,mult ,sirguitor acel parinte batrin(nevazator),si-mi telefona zicindu-mi: "pe cel ce iubeste Dumnezeu,pe acela il mai si bate!" ,"dar ,roaga-te,neincetat!",imi zicea batrinul preot,iar eu ii raspundeam in zeflemea(sau poate disperata):Pai nu vezi parinte ca nu ma bate si El ,Domnul cu o nuielusa acolo,ci ma bate cu ditai bita,de nu mai suport!(pt ca aveam dureri infioratoare si 3 luni n-am pus geana pe geana,ceea ce era cumplit.Ajunsesem piele si os.Un an si jumatate am zacut la pat.Nu mai aveam lascaie...si pe nimeni llinga mine,care sa-mi aline durerile de multe feluri.Bine ca nu-mi era foame ca tot nu mai aveam ce minca... In tot acest timp,un an si jumatate ,m-am rugat.Neincetat.Am strigat la Dumnezeu.uneori cu nadejde,insa ,de cele mai multe ori fara,dar...am strigat.Si Dumnezeu m-a auzit,si intr-o zi,din patul bolii m-a ridicat!Mare le-a fost mirarea vecinilor mei,cind am iesit alergind pe usa blocului...Convinsa sint ca multi au crezut ca nu-s eu ci o naluca...la care,mai apoi,multi au venit sa intrebe cum am reusit,desi multi stiau raspunsul.Ma vazusera ani la rind plecind la Biserica.Ma vazusera cu BATRINUL (nevazator)...Multi risesera de mine,pe la portile lor,cind ei beau vin si spuneau glume proaste,iar eu treceam spre CASA lui DUMNEZEU.Caci vorbisera mult despre mine,"bautorii de vin".Dar eu nu m-am rusinat,ci mi-am vazut de drum.Apoi cind eu m-am imbolnavit ,atit de cumplit,iarasi ziceau:de ce tu?-de ce eu?! ,le raspundeam,fara sa pot expilca,in cuvinte... Nu mi-a fost deloc usor.Si n-a fost deloc simplu... ...Si totusi... iata-ma acum mergind,alergind,pe propriile-mi picioare! Si cit de minunat este sa nu astepti sa-ti sustina cineva bratul ca sa fii biped(pozitia fireasca a omului)! La Dumnezeu toate sint cu putinta.Nu deznadajdui! Roaga-te mai departe,si spune-i lui Dumnezeu durerea ta.Tine-te cu mintea la Dumnezeu,permanent,ca nu cumva Satana sa patrunda mai adinc in sufletul tau,si sa se cuibareasca.Dumnezeu nu te va lasa,daca-L strigi,caci zice Domnul:"Chiama-MA ,in ziua necazului,si-ti voi ajuta,tie!" Vei vedea! Dumnezeu sa te binecuvinteze cu vindecare grabnica! |
Ai fost puternica antoradoi.Credinta ta si cei care te iubesc cu adevarat, au luptat langa tine pe parcursul acestui cosmar, si ai biruit. Acum ai o noua viata si stii incotro trebuie sa te indrepti. O poveste de viata care sunt convins ca ia miscat pe cei care au citit, si speram sa ii ajute si lui "ingerul_pazitor".
Pace ce sa va dea Bunul Dumnezeu ! |
am vb urat cu dzeu si imi pare rau dar nu mai suportam chinurile de atata amar de vreme, stiu ca sunt pedepsita dar sper din tot sufletul ca tot ce i-am reprosat si cat de urat i-am vb ...(ceva care nu ma caracterizeaza dar am fost impinsa la limita )ma va intelege si ma va iubi in continuare, nu voi mai face oricum:(
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Dupa ce am trecut printr-un necaz mare, mare, aveam impresia ca nimic din ce se intampla in jurul meu, rau, nenorociri, parea ca nu ma mai atinge. Lucrurile s-au schimbat apoi, cu ajutorul lui Dumnezeu, desi mai este mult de lucru, dar de data asta din partea mea. |
Sfantul Siluan Athonitul spunea, "tine mintea ta in iad si nu deznadajdui". Eu am fost in iad, iadul pentru mine inseamna deznadejdea, lipsa lui Dumnezeu, singuratatea pe care mi-am impuso, pacatele si cartirea. Dar mi-am revenit, o parte din probleme mi s-au rezolvat, altele au crescut, dar El e mereu in mintea si inima mea. nu deznadajdui ingerasule, k tare greu e fara El. Doamne ajuta.
|
Citat:
Dumnezeu stie tot de inainte de a ne nastem,l a ales pe Pavel apostol al SAU desi prigonea crestinii.....oricum Dumnezeu este iubirea nu abuzam de acest lucru dar nici nu IL bagam in orice necaz facand-l responsabil pt toate inactiunile si actiunile noastre,iportant e sa alergam si sa ii cerem ajutorul mereu,cum zice ca Dumnezeu este un Dumnezeu ZELOS cauta sa insisti,insita si nu deznadajdui,intru rabdarea voastra ve ti dobandi sufletele voastre.......toti suntem pacatosi,si de obicei Dumnezeu pe cine iubeste cearta......cauta-L mai profund in sufletul tau si IL vei gasi,IUBESTE-L incontinuare ca in prima zii si credema ca va fii bine,te vei simti mult mai bine si mult mai linistita.... |
Doamne ajuta!
Adevarata credinta se vede cand nu mai poti.Rabdare pana la sfarsit.Nu fi dejamagita ca va triumfa raul nu binele.Obisnuieste cu situatia...gandeste real . Minte luminata,suflet cald si speranta.
|
va multumesc muuuuuuuuuuult de tot ptr cuvintele voastre frumoase de incurajare nu ma satur sa le citesc.
DUMNEZEU SA VA AJUTE SI PE VOI IN TOT CE VA PROPUNETI!!! |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
de cele mai multe ori am vazut ca oamenii fara dumnezeu o duc foarte bine,is bine-mersi,si nu-i deranjeaza mai nimica ! |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citeste cu atentie si bucura-te !
"Un om moare, ajunge in rai, iar Dumnezeu ii arata drumul pe care l-a avut in viata ! CUM ? Ca un drum de tara ! Ce vedea ? Crucea pe care a dus-o in spate de-a lungul vietii ! Pe drumul acela la inceput nu se vedea nimic, semn ca nu avea prea multe greutati, apoi mai tarziu incepuse sa se vada o mica dâra pe care o lasase Crucea grea! Dar, la un moment dat, dâra se transformase in groapa si parea ca omul mai are un pic si cedeaza, dar exact inainte de a cadea langa cruce se mai vad inca doi urme de pasi, semn ca Dumnezeu nu l-a lasat la greu si i-a venit in ajutor ! Si i-a explicat ca doar prin greutatile vietii s-a mantuit ! " Slava Lui Dumnezeu ! Ca mari si intortocheate ii sunt judecatile ! Nu suntem demni de o asemenea iubire! |
Citat:
|
Citat:
Foarte frumos, nu pot adauga mare lucru ! Dar pentru ingerul_pazitor : Fi fericit cand esti in necaz si roaga-te sa tina cat mai mult. Doar asa ne curatim si primim Har Sfant de la Bunul nostru Dumnezeu ! Iubirea Lui fata de noi este mai mare decat distanta dintre cer si pamant ! El nu uita NICIODATA de noi, noi insa DA ! Am sa va mai zic o pilda ! Dar, astept sa vad si alte comentarii ! |
Citat:
|
Tot felul de sfaturi fără rost, dat fiind că problema e imaginară, nefiind vorba de boală fizică ci de depresie (citiți mesajul nr. 38).
Depresia nu e boală, este un fenomen psihologic pe care îl poți evita. Totul e să distingi că e vorba doar de niște gânduri care îți sugerează că situația ta e deplorabilă etc. Trebuie să surprinzi apariția acestor gânduri, care deseori sunt foarte subtile, fiind probabil de origine diavolească și să-ți spui: "a, asta e depresia". Ai să vezi atunci cum se rispipesc și viața ta devine iar senină. |
Citat:
Nu zic ca astialalti sunt mai buni, insa tu chiar daca ai vrea sa faci bine dar esti inconjurat numai de sacali crezi ca ai putea face ceva ? La primul mandat in 2004 l-am votat pe Basescu in 2009 nici nu m-am dus la vot insa cum iti explici ca in mass media PSD-istii tipau si tunau pe posturile TV ale prietenilor PC-isti in zi electorala, cand acest lucru este ilegal si persoanele in cauza daca ar fi fost pe cinstite ar fi trebuit trase aspru la raspundere. Crezi ca indarjirea asta a lor vine din faptul ca-i doare de noi?, sincer ma indoiesc. Am asa o banuiala ce prin atitudinea lor total nediplomatica si lipsita de profesionalism mi-a fost comfirmata, ca pe PSD-isti si intreaga lor sleahta ii doare numai de ei si in rest baga vesnicile baliverne folosindu-se intens de mass-media sperand ca astfel au sa mai prosteasca poporul. Basescu este drept ca mai face o gluma doua, uneori cam nelalocul lor, dar macar sunt gandite insa la capitolul profesionalism isi pastreaza totusi integritatea si ei acum se leaga de glumele lui ca nu au a se lega de altceva. Am vazut un discurs intre Basescu si Crin Antonescu, dupa ce acesta ca un om cu doua fete ce este s-a raliat cu PSD-ul. Crin Antonescu dadea ca o moara stricata din gura, bagand mereu tot felul de insulte ori Basescu ii raspundea frumos, calm si la subiect fara a se pierde cu firea, pe cand fatarnicul de Antonescu tot turuia abia lasandu-l sa deschida gura. Ti se pare asta un comportament democratic din partea reprezentantilor coalitiei PSD-iste ? Atunci normal ca imi pun intrebarea de ce se comporta PSD-istii si prietenarii lor astfel incalcand buna cuviinta si zau ca nimic bun nu imi vine in minte. Sincer prefer ca tara sa fie condusa de niste incompetenti, asa cum este vazut PD-L-ul in frunte cu Basescu, dar care parca macar isi mai dau silinta chit ca nu le prea iese decat sa fie condusa de niste sacali care nu se ingrijesc decat sa suga din seva tarii cat se poate si in rest sa ne proasteasca in mass-media asa cum au ei chef exact ca si in vechiul sistem comunist numai ca daca atunci lucrurile erau la vedere acuma sunt mult mai ascunse si jocul pe care il fac este unul mult mai perfid. Trebuie doar sa-ti incretesti un pic fruntea ca sa-ti dai seama ca acestia sunt departe de a avea bune intentii, fiindca zau, multi dintre ei sunt departe de a fi niste indivizi inteligenti. Ce sa mai spun ca ordonanta referitoare la buletinele biometrice a fost ideia lui Nastase, citat Cod:
"La 27 august anul curent o delegatie de la doua firme germane din cadrul unui mare trust, Deutsche Telecom, a vizitat Guvernul Romaniei. Dupa numai doua zile, la 29 august, premierul Adrian Nastase a emis Ordonanta de urgenta nr. 69 privind regimul juridic al cartii electronice de identitate, document care a fost publicat in Monitorul oficial peste alte doua zile, la 31 august. Ce vor fi discutat nemtii cu guvernantii nostri nu stim, dar viteza naucitoare a aplicarii in Romania a cartelelor electronice de identitate este un simptom care ne pune pe ganduri, daca nu ne inspaimanta." Personal prefer sa ma consider apolitic avand in vedere cum stau lucrurile la noi, dar zic hai sa nu aratam repede cu degetul pe X sau Y tocmai fiindca suntem prostiti zilnic prin TV, ziare si NET si s-ar putea ca adevarul adevarat sa ne cam scape. |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
dar faza este ca nu stie nimeni, trist, foarte trist. |
Citat:
|
A incerca sa cauti mereu vinovati nu te va ajuta la nimica, asta nu-ti va rezolva problemele. Crezi ca daca X sau Y pe care tu gandesti ca este vinovat de starea ta, chit ca s-ar putea sa nu fie dupa cum am incercat sa-ti explic in postul anterior, ala cu iz politic, ar fi pedepsit lucrul asta iti va aduce tie vre-un folos ?, sau iti va face bine ? Nu astfel doar te vei adanci si mai mult in depresii, incercand sa cauti mereu alti si alti vinovati pentru ati scuza probabil slabiciunea ta.
Mai demult am auzit o pilda "Odata traia un parinte cu mult har si la el veneau multi oameni de pretutindeni sa-i vorbeasca despre necazurile lor si sa-i sfatuiasca. In satul de unde era el traia un om foarte indaratnic cu porniri rele si mai tot timpul veneau la el oameni si i se plangeau parintelui ca respictivul le face numai neajunsuri si nu-l mai pot suporta. Asa azi asa maine ca la un moment dat cand venise la el cineva sa i se planga despre "rautaciosul "cu pricina parintele s-a maniat si i-au scapat vorbe prin care l-a judecat pe respectivul cum ca este un om rau si netrebnic. La un moment dat "rautaciosul" moare si in timp ce parintele statea la rugaciune apare un inger ce avea dupa el sufletul aceluia si-i spune parintelui "Daca ti-ai luat libertatea sa-l judeci cat era in viata inseamna ca te consideri in masura sa-l judeci si acuma, i-a spune ce ar trebui sa facem cu sufletul acestui nefericit sa-l trimitem in Rai sau la chinurile vesnice ?" si parintele cand a auzit acestea s-a albit la fata fiindca stia ca nu este un lucru usor sa condamni pe cineva pe vecie chiar daca aparent ar merita-o si si-a cerut iertare ca intr-un moment de slabiciune a spus lucrurile acelea. Si eu am judecat adesea, am facut-o si in postul anterior cu ceva substrat politic, cand am spus despre unul ca este asa sau altfel insa cand ma gandesc la pilda aceasta zau ca parca nu-mi mai arde de asa ceva si ultimul lucru pe care mi l-as dori ar fi sa mi se intample si mie ceva similar ca parintele din acea pilda desi sunt departe de a ma considera vrednic de asa incercari. |
Citat:
Atacuri de panica am mai avut si eu ,imi era frica sa nu ma sufoc ,pentru asta ,parintele duhovnic mi-a spus sa fac bine sa citesc la psaltire. Nu stii ca toate astea sunt de la diavol? Mai este si autosugestia ,spui "ma simt bine ,nu am nimic ,sunt niste prostii" Iti dai seama ca nu ai cum sa mori daca ai toate analizele bune. Pentru Psaltire cere binecuvantare de la par.duhovnic ,eu am pentru a citi si simbata si duminica. Ai timp pentru psaltire ,citeste cu atentie si dorinta de a primi ajutor ,ca si cum profetul ar vorbi pentru tine. Psaltirea ar trebui sa nu ne lipseasca in vremurile astea ,plus ca dobandim spor la rugaciune ,putere de a ne ruga neimprastiat. Ai vazut ce scrie David :"Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea mea. Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu " Nu mai da vina pe altii ,asta este crucea ta ,pentru pacatele tale ,ale stramosilor ,dar Domnul are grija sa ne scoata din toate relele. Doamne ajuta ! |
Inima sus, ingeras pazitor, o sa fie bine.
Citat:
Iar dragostea pe care o simtim pentru El este tot darul sau si este o reflectie slaba-slabuta a iubirii Lui pentru noi. Este chemarea Lui. Deci fii sigura ca si El te iubeste, mai mult inca. E ca atunci cand ne suparam pe cineva pe care il iubim si care ne iubeste, cand ne suparam pentru ca la un moment dat ni se pare ca/banuim ca vedem de la el un lucru care ne raneste. Dar cand aflam explicatia acelui lucru ne linistim, ne rusinam ca am putut sa credem asa ceva despre el si il iubim si mai mult pentru ca acela e mai bun decat putem noi sa concepem, adica mai bun de o mie de ori decat noi. Iar acela care ne iubeste se grabeste sa ne copleseasca mai mult apoi cu iubirea lui pentru ca, chiar daca el nu a fost vinovat, sufera odata cu noi pentru suferinta noastra, sufera chiar mai mult pentru ca ne iubeste. Si pentru ca ne iubeste nici nu ii trece prin cap sa se supere ca ne-am indoit de el, ci se bucura ca totul s-a clarificat si putem fi din nou impreuna, se grabeste sa ne consoleze. Mie mi s-a intamplat asa cu cineva pe care l-am acuzat in mintea mea pe nedrept. Cred ca e la fel, numai ca acest El din situatia ta e infinit mai bland, iubitor, darnic si iertator, adica poti fi sigura ca nu se va supara si va fi mai capabil sa iti mangaie sufletul. Daca i-ai spune direct Lui ce simti, tot ce ai scris aici, cu toata sinceritatea, aceste cuvinte dure, fara nici o frica ? Cred ca se va bucura ca ai incredere in El sa-i spui adevarul inimii tale, chiar tu banuind ca Il poti supara, dar arati ca Il iubesti atat de mult incat ai curajul sa Ii spui un adevar chiar dureros, dar adevar. Nu Il vei supara pentru ca El insusi este dupa cum stim cand ne rugam "Duhul Adevarului". Suferintele nu vin numai ca pedeapsa a pacatelor noastre sau stramosilor nostri, asa spunea parintele Arsenie Boca in "Cararea Imparatiei", sunt si alte cauze. Tot parintele mai spunea ca "Domnul pe cine iubeste cearta" si alti parinti spuneau ca suferim pentru ca ne iubeste si ne vrea aproape de El, vrea sa ne curete ca sa putem fi in El si El in noi. Si ca odata cu noi sufera si El, ca atunci cand primim o greutate si El e acolo langa noi sa ne ajute cand Ii cerem. Si ca rasplata Lui, aici sau dincolo, este mult mai mare decat suferinta indurata de noi. Suferim, de exemplu: - ca sa ne intarim credinta; - sa izbavim pacate ale stramosilor nostri pe care noi nu le stim, dar pe care curatindu-le ne mantuim mosii, dar si urmasii nostri - atunci Domnul ne da astea pentru ca are incredere, stie ca le putem duce, El stie ce putem noi daca Il chemam in ajutor si avem rabdare; - necazurile cu rabdare aduc din strafundurile fiintei noastre la suprafata darurile tainice ale Duhului Sfant ascunse in noi la SfBotez, "talantii imparatiei", care ne ajuta sa ne descoperim menirea vietii noastre si sa ne apropiem de Domnul. Ne fac "aur lamurit in foc". Ai incredere ca daca te-ai spovedit absolut sigur ai fost iertata. Suferinta indurata pe nedrept, fara a fi pedeapsa deci, cum este cazul tau, este cea mai pretioasa, caci ea este in intregime si pe deasupra de masura platita de Domnul - reflectia ei in dragostea Lui este darul cu supra-masura. Ai incredere ca absolut sigur El a auzit toate rugaciunile tale, a primit zbaterea ta si sufera si El cu tine. Si iti pregateste ceva bun de tot. Cand ai facut tot ce trebuie cum ai facut tu - spovedanii curate, pomelnice etc. - cand ai epuizat toate caile de actiune, parintele Arsenie spunea ca rabdarea pana in sfarsit este ea insesi o rugaciune. Inima sus, ingeras pazitor, o sa fie bine, Domnul sigur este cu tine, iar tu sigur esti cu El. |
citeste mereu ce povesteste antoradoi
Iarta-ma ca revin, ingeras pazitor, citeste mereu ce povesteste antoradoi, abia dupa ce ti-am scris am vazut si eu. Marturia sa este mei de pret decat tonele scrise de mine, lungi si sacaitoare.
Citeste iar si iar. Cu drag, |
Cand iubesti curat, adica fara interese, nu te poti opri din iubire. Nu te poti satura de ea, doresti pe zi ce trece sa iubesti mai mult. Vin si momente cand simti ca durerile, suferintele pe care le porti sunt prea mari. Dar nu-i asa. Dumnezeu ne da cat putem duce.
Unora le este mai potrivit sa se intalneasca cu Dumnezeu si sa sporeasca in iubire fara suferinta, altora prin suferinta. Noi, omeneste vorbind ni se pare nedrept acest lucru, dar in fata lui Dumnezeu lucrurile stau diferit de cum stau in mintea noastra. Cere ajutorul lui si Il vei primi. Nu dispera. |
Slava Tie Doamne pentru toate!
Dumnezeu sa ne daruiasca tuturor puterea de a trece peste incercarile vietii si de a ne mantui. Ce frumos ca atatia oameni nu au trecut indiferenti pe langa starea ta sufleteasca, le-a pasat si toti au ajutat cum au putut, cu o vorba buna, cu o invatatura, poate o rugaciune macar scurta am putea si spune pentru tine...si in acest lucru se poate vedea dragostea lui Dzeu...a presarat in sufletele noastre sensibilitate, dragoste...dorinta de a ne mantui cu totii! Eu pot spune cu sinceritate ca sunt in cunostinta de cauza referitor la aceste stari sufletesti- plus altele grele, si chiar m-am confruntat cu aceste probleme si cu multe alte situatii dificile ale vietii, care dureaza de ceva timp (cativa ani),si care par a nu se mai termina..... Inevitabil iti pui problema de ce ti-este dat sa treci prin asa ceva, de ce tu , pana cand Doamne? etc...tot punand intrebari Tatalui noastru ceresc...si mie ...cred ca am aflat raspunsuri macar la unele dintre ele.Categoric toate aceste situatii ne sunt date spre a ne mantui...cum spunea cineva incercati sunt cei care sunt chemati la Rai...in vesnicie...nu la un rai pamantesc...deci se pune problema de a putea face fata incercarilor...de a depasi starile sufletesti f.grele...de a nu ne pierde...increderea in Cel Care ne-a facut si ne-a zidit in pintecele maicii noastre. Eu personal in ce ma priveste am ajuns la concluzia ca trec prin aceste stari deoarece nu stiu sa le primesc pe toate ca din mana Lui , a Creatorului, ca si pe o doctorie amara care chiar daca e amara si rea la gust o bei pt. ca stii ca-ti va face bine, mai tarziu isi va face efectul ...ca nu stiu sa ma smeresc ...ca totusi cred ca mi se cuvin lucrurile bune si de aceea nu stiu/ nu pot sa le primesc pe cele rele... Intrebari (pt.mine fireste) de ce sa cred ca merit intotdeauna sa mi se intample lucruri bune???! Din ce sa invat suferinta? cum sa pot intelege durerea ca sa ii pot intelege cu adevarat pe cei care sufera? Umilinta din ce s-o invat? Cum sa fac sa nu cartesc? Apoi au venit unele raspunsuri ...Cel la care si firele de par din capul nostru sunt numarate, care tine Universul doar prin puterea gandului si a dragostei Sale, despre Care noi stim ca ne iubeste neconditionat...sa ingaduie sa ni se intample lucruri rele fara un scop mantuitor? pe care inevitabil il vom afla cand va veni timpul...Dzeu ni se descopera treptat pe masura dorintei , a sarguintei si a consecventei fiecaruia.Dar de ce sa credem despre noi ca meritam numai binefaceri si binecuvantari?! Da , am stari sufletesti f.grele...dar atunci cand imi spun..."daca Domnul asa a voit, asa a ingaduit...asa trebuie sa fie ...ele dispar ca prin minune....se aseaza linistea si pacea in sufletul meu...atunci chiar daca sunt constienta ca am multime de probleme grele ale vietii...familiale, sociale, materiale, nedemne de spus ca sa nu cadem in penibilul situatiei care se plange mai tare-dar reale-atunci cand imi spun Dzeu nu ingaduie toate acestea fara un scop mantuitor in final, El stie mai bine ce e bine pt. mine...atunci vine linistea simt ca pot trece peste toate acestea nevatamata!!!Nu as vrea sa para vorbarie goala....sunt experimentele mele sufletesti...dar a incerca sa ne smerim si sa acceptam orice ne trimite Dzeu, eu cred ca ne ajuta sa depasim momentele dificile si ne ajuta sa stabilim pacea cu noi insine, cu oamenii si cu Dzeu...la care trebuie sa ne raportam permanent pt.ca fara El nu se poate...El tine toate cu suflarea si cu dragostea Sa pentru toate! (dragoste neconditionata).... Ma gandesc sa ne lasam modelati ca si lutul in mainile Creatorului, sa avem pururea pe buze Doamne faca-se voia Ta(si nu a mea)...de ce nu putem primi toate ca din mana Lui?Noi nu putem sti mai bine decat Dzeu ce e mai bine pt noi dar cred ca il jignim cumva tot explicandu-i ce ne doare ce ne lipseste - ceea ce El oricum stie mai bine decat noi.Dar noi dorim sa se faca voia noastra si nu voia Lui ca si cand noi am sti mai bine.A te lasa in voia Lui nu gresesti...a te incredinta voii Lui...Doamne oranduieste Tu viata mea cum stii mai bine! Pana la urma pricep ce vrea Dzeu cu noi.Sa ne lasam in grija Lui.Sfintii au avut vreo viata linistita, fara probleme, confortabila, lipsita de griji?de ce sa credem ca meritam mai mult decat sfintii?Retoric vorbind fiecare dintre noi putem crede ca meritam ce e mai bun...dar e bine sa primim cu seninatate si ce ne ofera viata daca se poate si cu bucurie ASA CA DIN MANA LUI DZEU! Bunul Dzeu sa te ajute, sa te lumineze, sa te intareasca, sa-ti daruiasca sanatate, liniste sufleteasca, sa te binecuvinteze cu darurile Sale cele multe si bogate! |
Eu am indraznit sa ma uit mai mult la reactiile celorlalti decat la necazul dragei noastre surioare. Si ma bucur fiindca vad atat de multi carora le pasa cu adevarat cand un om este in suferinta. Poate ca sunt si dintre acei care ei insisi au greutati mari, dar aici uita de necazul lor si se solidarizeaza cu ceilalti pentru imbarbatarea celui ce se clatina. Cred ca prin cuvantul bun pe care il lasati pe aici nu faceti decat sa va imbarbatati voi insiva cu dumnezeiasca nadejde si sa mai urcati astfel o buna distanta pe "Golgota" mantuirii. Uneori este nevoie de cate un "Inger pazitor" ca sa ne aminteasca de starea noastra subreda si neputincioasa, dar si de potentialul din noi care asteapta zadarnic ocazia sa se desavarseasca. De multe ori am vazut mai multa suferinta pentru ceilalti decat pentru sine. Si ce poate insemna asta decat iubire fata de aproape?
Dumnezeu sa binecuvinteze inimile voastre bune. |
pt ingerul pazitor
poate o solutie ar fi sa schimbi mediul in care esti acuma, adica sa mergi undeva la munte,si sa faci miscare, plimbari in aer liber,si sa nu ai nici o grija !
de multe ori efortul fizic si miscarea,alunga multe boli trupesti,dar si spirituale ! |
Ora este GMT +3. Ora este acum 08:04:02. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.