Bobul de orez e mult mai mare , si nici cu acesta nu ne asemanam , daramite cu cel micut , micut , de mustar !:3:

Nici tu nu esti deacord cu biciul *( folosit ca exemplu pe alt thread ) , nici eu nu-s deacord cu bobul "tau "! :71:

In Evanghelie era bob de mustar,ne apucam acum sa schimbam cuvintele ?

Si biciul ?

Eu nu am inlocuit biciul cu altceva,pur si simplu am spus ca nu erau asemanatoare situatiile.tu insa ai inlocuit bobul de mustar cu cel de orez..

Minciunica : ai spus ca nu esti deacord cu el !

Ce copii sunteti!:)

pai normal ca nu sunt de acord cu el......

Cu El ?. . .

cu bossul nu sunt de acord

Pai el "bossul" nici nu exista , e doar parte componenta dintr un id. ! Singurul adevar din id. este Cristi ( Cristian ) ! :1:

Ma rog,am impresia insa ca te influenteaza putin acest id....

Nu , ma lasa rece , mai ales ca nu am putut sa sufar sefii ( stapanii acestei lumi , stapani si sefi trecatori ca si noi dealtfel ) !

Pai de asta o faci pe seful,ca nu ai putut sa ii suferi....:)

Eu nu am gasit contextul in care parintele Cleopa a spus acest lucru.

Este o regula de bun simt sa nu vorbesti lucruri duhovnicesti cand mintea ta este complet pamanteasca. Cred ca la sfatul duhovnicesc se refera.

Uite ce scrie in Psalmul 49:
"Iar păcătosului i-a zis Dumnezeu: "Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta".

Deci sa fim atenti cu sfaturile duhovmicesti daca avem caderea sa vorbim despre ele sau viata noastra este cufundata in pacat. Daca suntem pacatosi, cu teama sa vorbim despre porunci dumnezeiesti.

Daca omul este curatit de patimi si ajunge sa vada lumina dumnezeiasca, fara frica putem lua sfat de la un astfel de om.

Esti frustrat , ai idei fixe , dar ma rog , iti dau satisfactie ca sa ai somnul linistit ! :10:

Topicul asta se referea la vorbele parintelui Cleopa care indemna sa nu mai dam sfaturi daca n-am trait situatia inainte si nici sfintia sa nu si-a respectat propria teorie.

Uite exemplul: Nela care da sfaturi!
Si precis ca are copii!!!!
Stii bine ca nu la toti le da copii, oricat s-ar ruga. Si totusi unora le da copii, tomai prin tratamente.

Cine s-a sfintit in viata de familie si cum? La cine te referi? Au avut casnicie normala, sau alba?

Exact ceea ce a facut Nela acum aici, zice parintele Cleopa sa nu facem.
20 la fundul altuia.

Am ajuns sa o vedem si pe asta,mireni care il corecteaza pe parintele Cleopa!

Ce inseamna sfat duhovnicesc?
Si de unde rezulta ca la asta s-a referit si nu la sfat in general?
Si tocmai ai ai raspuns tu singura:
"Pentru ce tu istoriseşti dreptăţile Mele şi iei legământul Meu în gura ta?
Tu ai urât învăţătura şi ai lepădat cuvintele Mele înapoia ta".

Fix asta fac cei ce scriu lucrari teologice. La asta ma refeream eu.

Sophia, are parintele Rafail Noica o conferinta in care spune un lucru important: voia noastra proprie este iadul.
Daca Dumnezeu face lucrurile intr-un fel, neindoielnic o face spre folosul nostru, chiar fara sa o stim! REu nu stiu de ce mi se intampla un lucru sau altul (in special daca le percep ca stranii, neuzuale), dar Dumnezeu stie, nimic nu este la intamplare.
De aceea este bine sa nu cartesti impotriva purtarii Lui de grija doar pentru ca nu o intelegi!
Nu are rost sa ne revoltam si sa o "tinem pe a noastra" impotriva invataturii bisericii, impotriva lectiilor de viata, impotriva tuturor.. Ca poate intr-o zi Dumnezeu va spune: faca-se voia ta (adica a omului) si isi retrage mana de pe om, lasandu-l dupa mintea lui pacatoasa.

O sa-ti caut link catre cuvintele parintelui Rafail Noica.

Sophia, daca cei care scriu carti teologice s-au indepartat de invatatura ortodoxa si de ortopraxie, atrunci, da ai avea dreptate.

Dar cartile teologice despre care vorbim noi pe forum, in general sunt scrise de sfinti.. si atunci iti faci pacat referindu-te astfel la ei.

voia noastra
 

Parintele Rafail Noica:
" Un alt aspect al judecatii de apoi va fi acesta: Vor fi la judecata doua tabere: cei care vor fi zis in viata lor lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!” si cei carora Dumnezeu le va zice la judecata “Faca-se voia ta!” Si daca Dumnezeu imi spune mie “Faca-se voia ta!” si eu ma voi duce sa imi fac voia mea, asta este iadul! Cand vom intelege, frati si surori, ca singurul lucru de dorit, singurul Rai este sa putem trai “Faca-se voia Ta, Doamne!“? Cand vom intelege ca ceea ce numim noi “voia mea proprie” este Iadul? Iar pentru a intelege “voia proprie” – pentru o faptura libera – iarasi trebuie definitii… Este vorba de o voie patimasa. Ce-i o patima? Si aici e nevoie de definitii… Patima este o scalciere a realitatii pe care a creat-o Dumnezeu, nu este o realitate in sine, este ca un cancer, o buba peste un trup sanatos sau ceva sucit. Si voia patimasa este o voie nereala, este un irealism. Iar a intra in voia lui Dumnezeu este singura adevarata realitate pe care Dumnezeu a gandit-o si a facut-o si in care ne-a invitat. Si care este… tocmai ce vrea omul! (e vorba de “ce vrea omul” in adancul si in esenta sa, iar nu de voia sa patimasa, ci care este scopul ultim, adesea neconstientizat sau neinteles al aspiratiilor sale, nota noastra)."
.............

...Si Hristos, ca Dumnezeu atotputernic este nevoit, intr-un sfarsit, sa zica, intingand putina paine in vin: “Ce ai de facut, fa mai degraba!”. Dumnezeu cel atotputernic a zis lui Iuda: “Faca-se voia ta!” Si daca n-ar fi zis-o Hristos (ca Iuda cauta prilej sa il vanda!), apoi sunt sigur ca pana astazi Iuda ar cauta prilej si n-ar gasi… Daca puterea cuvantului lui Dumnezeu nu ar fi dat ingaduinta, nu s-ar fi putut intampla asta! Dar uitati-va: un Dumnezeu care cauta prin toate mijloacele mantuirea omului, dar care nu transgreseaza libertatea pe care o are.

Mai este si cuvantul lui Hristos, din capitolul al cincilea din Evanghelia Sfantului Ioan, care zice: “Cei care asculta cuvantul Meu nu vor muri, nu vor trece prin Judecata, ci vor trece (direct) de la moarte la viata.” De ce vor trece de la moarte la viata? (Viata asta numindu-se moarte si cea in care trecem – ceea ce numim moartea noastra – va fi viata cu adevarat!) Fiindca toata viata noastra va fi fost o judecata cu Dumnezeu si daca in aceasta judecata ajungem candva deplin sa zicem lui Dumnezeu: “Faca-se voia Ta!“, Judecata de Apoi s-a facut acum. Si poate ca in sensul asta putem intelege Apocalipsa care zice de prima Inviere si de cei care iau parte la prima Inviere nu vor mai fi necajiti de moartea cea de-a doua“.

Tot @ Sophia
 

Si mie imi este uneori greu sa postesc, mi-e greu sa ma rog, mi-e rusie sa ma spovedesc etc... Nu este usor.

Dar imi este foarte teama de momentul in care incep sa-L insel pe Dumnezeu. De exemplu, ma gandesc: ia sa manac eu marul asta copt de pe placinta ca e doar mar, e de post (dar placinta nu e de post).
Nu stiu daca ma fac inteleasa.. e grav sa umblu cu jumatati de masura. Si uneori o fac.
Adica, poate uneori nu intelegi de ce trebuie abstinenta sau batic, sau mai stiu eu ce.
Dar decat sa te inveninezi si sa te simti nedreptatita, mai bine gandesti ca o faci pentru Dumnezeu. Cred ca orice stradanie de a ta, chiar stangace si nevolnica, Dumnezeu o vede si mai departe te ajuta El.

Dar nu te ridica impotriva celor ce-L iubesc pe Dumnezeu spunand ca nu au stiut ce este "suferinta" unei femei etc.. ca gresesti.

Parintele Sofronie
 

Tu-mi scrii: „Inainte, intuitia nu m-a inselat niciodata. Acum, as fi bucuroasa sa aflu ca eu am gresit”. Daca iti voi spune ca, de aceasta data, intuitia ta cu adevarat a gresit sau, cum scrii tu, „te-a inselat”, atunci ma tem ca nu vei fi cu adevarat multumita si bucuroasa de aceasta. Cu atat mai mult cu cat in privinta mea si a celor ce sunt cu mine aici tu nu te inseli pentru prima data. Daca eu nu-ti voi spune nimic in aceasta privinta si voi intarzia cu scrisoarea, tu te vei increde in intuitia ta si lucrurile nu vor fi deloc bune. In legatura cu acestea, eu ma repet putin. Multor oameni li s-a intamplat si li se intampla ca deseori visele lor sa se dovedeasca a fi profetice. Si, in felul acesta, ei[1] s-au obisnuit sa creada in visele lor. Lucruri asemanatoare se intampla multora si cu intuitia lor. Dupa cum spun parintii cu viata ascetica, este extraordinar de periculos. Cand este vorba despre lucruri de mica importanta, atunci greseala nu este atat de importanta. Dar daca se afla in discutie probleme de importanta majora, atunci fiecare greseala va avea ca rezultat catastrofe grave. Ceva asemanator se petrece permanent in lume cu o multime de oameni. Nu este de asemenea mai putin important si ceea ce se intampla cu increderea noastra ce depaseste limitele necesarului in decizia ratiunii[2]. In cartea mea, eu ating foarte pe scurt aceasta problema, vorbind despre limitele logicii noastre, adica ale gandirii noastre logice, despre faptul ca concluziile ratiunii noastre nu sunt niciodata absolut corecte[3]. Asa se intampla si cu rationamentele despre oameni. De aceea, s-a dat porunca celor ce cauta dreptatea: Nu judecati! (Matei 7, 1).

Ce judecata cautam noi la urma urmelor? Fara indoiala, pe cea absolut adevarata, daca noi suntem oameni autentici si nu „neoameni”. Asa si in cautarea noastra, a cunoasterii, noi ne straduim intr-o tensiune maximala a fiintei noastre sa cunoastem nu mai putin decat ADEVARUL ABSOLUT. Pentru orice OM NORMAL, adica creat cu adevarat dupa chipul lui Dumnezeu, acesta este un lucru foarte firesc si altul nu exista. In „gandirea noastra logica” insa este un viciu inevitabil: insuficienta fundamentarii.

Astfel, in mod obisnuit, din punct de vedere psihologic, oamenii isi inchipuie ca deductia rationamentului lor este CORECTA pana la evidenta. Dar daca ei sunt capabili de autoanaliza, pot de asemenea sa inteleaga pe cale logica ca aceasta evidenta este inselatoare. Si nu te poti opri la aceasta.

Pentru o judecata absolut dreapta, rationamentele si analogia trebuie sa fie purtatoare ale unei experiente atotcuprinzatoare si a unei cunoasteri inepuizabile. Noi cunoastem doar „in parte”, asa cum a spus Apostolul Pavel[4]. Desigur, si tu si oricare altul veti spune: “Atunci cum este posibil sa traiesti, adica sa actionezi in viata de zi cu zi?” Aceasta nu este un lucru simplu. Stiinta noastra este prea mare, telurile ce ii stau in fata sunt atat de marete, incat orice alta „stiinta” mandra prin sine in fata ei este NIMIC; ca de exemplu miscarea „lunaticilor” contemporani care este nimic in comparatie cu nemarginirea lumii. Este neindoielnic ca in aceasta lume totdeauna suferim oarecum. Este fireasca pentru noi nazuinta spre EXISTENTA FARA DE INCEPUT si CAUTAREA unitatii cu PRINCIPIUL oricarei EXISTENTE, dar in hotarele pamantesti si in vagaunile trupului nostru nu vom dobandi desavarsirea. De aici si suferinta noastra. Noi uitam „detaliile” acestui plan pamantesc; noi cedam locul oricarei fiinte; ne dam pe sine chiar spre pangarire, pentru a crea” o cariera, oricare ar fi ea. Suntem neputinciosi nu pentru ca suntem in realitate neputinciosi, ci pentru ca in „puterea” iubirii noastre fata de Dumnezeu si de aproapele cedam si ne retragem.

Astfel, prin aceste scurte cuvinte, te rog sa faci o deductie corespunzatoare, adica sa temperezi in primul rand, increderea, in intuitia ta si atunci vei gresi mai putin. Imi va fi mai usor sa te iubesc si tu insati vei fi mai libera in iubirea ta fata de oameni. Te rog sa crezi ca ai trecut rece, mai mult decat altadata, pe langa iubirea sincera ce ti s-a aratat. Stiindu-te pe tine ca pe cea care nazuiesti fierbinte spre ADEVAR si DESAVARSIRE, m-am hotarat sa-ti spun ca, dupa cuvantul aceluiasi Apostol Pavel, noi putem fi indatorati in multe privinte, dar nu in iubire. Imi vei spune ca este o adaptare a cuvintelor Apostolului Pavel. Da, este o adaptare pentru a sublinia faptul ca suntem datori sa-i iubim pe altii nu mai putin decat ne iubesc acestia pe noi. Este adevarat, N. te iubeste, dar nu mai mult decat altii. Zilele trecute am primit o scrisoare de la N. Ea scria: „Iata N. N. este un om de care nu te poti lovi, nu te poti zgaria”. Asa era si staretul Siluan. Cu toate ca nu toti sunt asemenea acestor oameni, dar ne staruim si noi sa fim mai putin mai „usori”…

Referindu-ma la subiectul topicului,pot spune ca personal pot primi sfaturi si de la persoane care nu au trecut prin aceeasi situatie dar pot fi mai competente decat mine in materie. Ce ar insemna sa merg la un medic si sa nu accept diagnosticul si tratamentul decat daca a suferit si el de aceeasi boala? Sau sa ma compar cu un duhovnic care a discutat cu zeci sau sute de persoane inaintea mea despre aceeasi problema cu care vin eu?

Sophia, eu nu ti-am dat nici un sfat ci te-am indemnat la rugaciune!!!!!!!!!!!! Iar eu nu am copii inca, suntem la inceput , asteptam sa se milostiveasca Dumnezeu de noi si sa ne faca acest dar!
Pentru cei care nu pot face copii - si pot fi si eu in situatia asta - sunt atatea solutii dar din pricina egoismului nostru nu le luam in seama (adoptie, chiar daca pare atat de dificil, ingrijirea copiilor sarmani, abandonati ...ia exemplu parintelui Tanase de la Valea Plopului care are in grija 328 de copii!!). Citeste Vietile Sfintilor si vei descoperi atatia care s-au sfintit in viata de familie! (si eu sunt la inceput, ma minunez de cati s-au sfintit in viata de familie)

Sfatul dugovnicesc il da calugarul, preotul. Anna21 are perfecta dreptate.
Tu insasi Sophia spuneai ca. vezi Doamne, calugarul nu poate da sfaturi unui casatorit, ca nu e casatorit. SI Anna21 ti-a raspuns foarte clar.
ce le mai incalcesti Doamne.
Indeletnicirea de a incalci cuvintele Parintelui Cleopa este o noua placere a ta?
Nu de alta da ca stim si noi cu totii si atunci sa nu mai ne prindem in hora ta.

N-am inteles! Si la care postare a Annei faci referire?
Nu incalcesc eu nimic.
Am gasit acel citat aici pe site, mi-a placut si l-am pus in discutie. Atat.
In rest, dupa ce am citit un pic scrieri/predici ale parintelui Cleopa si m-am simtit oribil (mi-a dat senzatia ca sunt pacatoasa si vinovata din principiu pentru ca sunt om, femeie si casatorita), nu am mai putut citi alte scrieri de monahi si sunt f.prudenta cu ceea ce citesc si de la sfinti. Mai degraba discut si urmez sfaturi date de preoti de mir, care sunt mai pamanteni.
Nu vreau sa judec pe nimeni, fiecare este liber sa asculte de cine vrea, depinde de sensibilitatea lui.
Mie mi-a facut tare rau sa citesc cum cearta lumea si invata sa tii post 7 zile din saptamana si tot anul. Pentru mine este prea dur.
Preotul meu mi-a spus acelasi lucru: "nu te poti lua tu dupa calugari. Tie ti-a dat Dumnezeu sa fii femeie, ti-a dat sot si trebuie sa traiesti ca atare."
Si parintele Galeriu, Dumnezeu sa-l ierte m-a sfatuit si m-a ajutat atat cat a stiut/putut, m-a inteles si a fost tare bun cu mine.Si si-a stiut limita intr-o anumita problema. (Nu s-a pus mai presus de altii.)
Niciodata n-a judecat sau ranit vreun om, ba dimpotriva, a mangaiat.

Sa-ti ajute Dumnezeu si Maica Sa sa nu ramai fara copii. Nu doresc nimanui sa afle ce durere este asta.
Sa stii ca sunt multi care ar vrea sa adopte si nu pot (si eu m-am gandit la adoptie). Exista legi aspre, institutii care blocheaza, etc.
De multe ori Dumnezeu impiedica si adoptia. De ce? Nu stiu.
Nu cunosc situatia acelui preot si de ce tine dansul 328 de copii si nu-i da spre adoptie, cand sunt atatia doritori.

Am citit putin link-ul pe care mi lai dat si am si cartea. Nu scrie acolo despre viata lor intima, daca au postit si cat si cum. Unii au avut copii, de altii nu se stie, sau nu au avut. Lor le-a dat Dumnezeu destine speciale si taria de a le infrunta. Inteleg ca s-au sfintit prin martiriu, deci nu are legatura cu discutia noastra.
M-a socat puternic povestea cuplului Sf. Adrian si Natalia si n-am inteles cum s-a putut asa ceva. De ce? Au renutat unul la altul, la familie, la cununie si mi se pare ca aveau si un copil. Asa a vrut Dumnezeu? Si daca da, de ce?
Daca nu, cine i-a invatat sa faca asa ceva?

Sigur, trebuie sa pastram adevarul.
Insa nu uita ca pentru crestini, adevarul s-a revelat lca o Persoana: 'Eu sunt Calea, Adevarul si Viata'.
In cazul sfaturilor date oamenilor casatoriuti, cu atat mai mult adevarul capata o un chip cat se poate de personal. Fiecare cuplu este diferit.
Sigur, sunt si lucruri general valabile. De aceea se pot scrie si s-au scris atatea carti frumoase, duhovnicesti despre casatorie.

Nu sunt de acord cu frazele subliniate din textul tau. Si un calugar poate da sfaturi gresite, pentru ca si el este om si poate gresi, chiar daca din intentii cat se poate de curate si binevoitoare.

Ziceam despre echilibru pentru ca este nevoie de echilibru in viata crestinului, nu de excese. Asta o spûne orice parinte duhovnicesc.
Viata duhovniceasca este ca mersul pe o funie intinsa: pentru a nu cadea trebuie sa nu te apleci prea tare nici in dreapta nici in stanga.
In cazul nostru, este buna de ex. asceza, dar nu exagerata.
Este bine ca cei doi sa faca multe lucruri impreuna, dar nu toate.
Se mai pot da si alte exemple.

Nu inteleg ce vrei sa spui.
Minunile nu sunt considerate ca dovada de infailibilitate, atat am vrut sa spun.

Cele mai miscatoare cuvinte despre familie, calugarii le-au scris- oare ei nu au avut o familie - cea parinteasca, probabil una in care credinta a fost la mare cinste?Sa nu punem la indoiala inspiratia primita de la Dumnezeu.

Isus Cristos nu a fost căsătorit. A dat unele sfaturi pentru cuplurile căsătorite. Sfaturi pentru viaţa în căsătorie a dat şi Sf Ap Paul. Nici el nu era căsătorit. Oare Isus şi Apostolul Nemurilor să nu fi avut destulă competenţă, nefiind căsătoriţi ? Nu mă gândisem niciodată în mod serios la asta...

Din ce citesc pe acest topic, îmi dau seama cât de diferit este văzută legătura omului cu Biserica la ortodocşi şi la catolici. Pentru un catolic, singurele care sunt obligatoriu de urmat sunt sfaturile pe care le dă Biserica, iar acestea sunt în forma actelor magisteriale, emise de cei care au autoritate de a învăţa şi a vorbi în numele Bisericii: papa, sinoadele, episcopii. Numai asemenea acte îl leagă pe credinciosul catolic. Îl mai leagă şi duhovnicul (preotul confesor), dar numai în privinţa canonului primit în cadru sacramental. De exemplu, dacă vocea lui Dumnezeu din confesional spune: "iar canonul de pocăinţă pe care ţi-l dau acesta este: trei nopţi la rând vei sta într-un picior în faţa patului soţiei şi vei spune, privind la ea cum doarme, "Preasfântă Născătoare", acesta e un lucru care trebuie făcut. Dacă, însă, sfatul este în afara cadrului sacramental, adică nu Dumnezeu, ci preotul spune: "Fiule, după părerea mea, ar fi bine ca trei nopţi la rând să stai într-un picior în faţa patului soţiei şi să spui, privind la ea cum doarme, "Preasfântă Născătoare" ", atunci asta e chestie mai mult decât opţională.

La ortodocşi, îmi pare că Biserica este duhovnicul şi că nu e mare deosebire între greutatea a ce spune în cadrul sacramental ori în afara lui. În vreme ce actele magisteriale ortodoxe sunt tratate cu mai multă uşurătate, ca fiind păreri personale ale episcopilor sau patriarthilor ortodocşi, de care oricum nu prea aveţi părere grozavă. Adică, dacă o zis mitropolitul Ardealului într-o pastorală o chestie, luăm cu titlu de inventar. Dacă, însă, o zis Arsenie Boca aceeaşi chestie, apăi e musai...

Sa stii ca si sfintii Ioachim si Ana au stat separati si au petrecut timpul in pocainta, plans si rugaciune:

"Acestea auzindu-le Ioachim s-a mîhnit şi s-a dus de la biserica Domnului foarte întristat, ruşinat şi defăimat şi i s-a întors lui praznicul acela în plîngere şi bucuria praznicului aceluia în tînguire. Şi nu s-a întors atunci la casa lui, de mîhnirea cea mare, ci s-a dus în pustie, la păstorii turmelor sale, şi acolo a plîns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru defăimare şi ocară. Apoi, adu-cîndu-şi aminte de Sfîntul Avraam strămoşul, căruia i-a dat Dumnezeu fii după ce îmbătrînise, a început a se ruga Domnului cu dinadinsul, ca şi el de aceeaşi binecuvîntare să se învrednicească, ca auzit şi miluit să fie, ca să se ridice ocara lui dintre oameni şi să se dea rod însoţirei lui la bătrîneţe, precum oarecînd lui Avraam, ca să poată a se numi tată de fii, iar nu ca un neroditor şi lepădat de Dumnezeu să rabde de la oameni ocară. Şi a adăugat la rugăciune post, patruzeci de zile, nevrînd să guste pîine. "Nu voi da - zicea - gurii mele hrană, nici mă voi întoarce la casa mea, ci lacrimile me-le să-mi fie mie hrană şi pustia aceasta casă, pînă ce va auzi şi mă va cerceta pe mine Domnul Dumnezeul lui Israel".

Asemenea şi Ana, femeia lui, în casă şezînd şi înştiinţîndu-se că arhiereul nu a vrut să primească darurile lor, ocărîndu-i pentru nerodire, şi că bărbatul ei, de mîhnire, lăsînd-o pe ea, s-a dus în pustie, plîngea cu nemîngîiate lacrimi. "Acum - zicea - sînt mai ticăloasă decît toţi: de Dumnezeu lepădată, de oameni defăimată şi de bărbat lăsată. Deci de care lucru mai întîi voi plînge? Oare pentru văduvia mea sau pentru nerodire? Oare pentru sărăcia mea sau că nu m-am învrednicit a mă numi maică?" Şi se tînguia cu amar în toate zilele acelea. Iar o slujnică a ei, anume Iudit, o mîn-gîia pe ea, dar nimic n-a sporit, pentru că cine putea să o consoleze pe dînsa?!"
Sursa:http://paginiortodoxe.tripod.com/vss...im_si_ana.html

Ortodocsii asculta de Biserica, sinoade, invataturile Sfintilor Parinti. Nu sunt tratate cu usurinta sau superficialitate iar parerile personale ale unor forumisti nu se refera la Fiinta Bisericii.

:21:
Da, la noi nu exista aceasta notiune a magisteriului de care trebuie sa asculti orbeste.
Exista notiunea de sobornicitate, dar vad ca nu prea mai e predicata si multi credinciosi nu stiu ca si ei sunt respoinsabili pentru invatatura crestina, nu numai duhovnicii si episcopii si unii ca parintele Cleopa sau Arsenie Boca.
Pe mine acest lucru ma intristeaza.

Unde Dv. vedeti dezordine (asa inteleg eudin ce spuneti), eu vad viata si libertate si este o calitate ca Biserica ortodoxa nu fixeaza si nu obliga. Dar acest flu care era pozitiv vad ca acum se transforma intr-o habotnicie de tip tiranic - trebuie sa ascultam orbeste de ceea ce spune fiecare parinte cu faima sau de fiecare canon, fie el actual sau nu (caci canoanele ortodoxe niciodata nu au fost aduse la zi sau sistematizate ca la voi).

Eu nu am făcut o judecată de valoare, ci o judecată de existenţă. Adică, nu am spus că e mai bine aşa sau altfel, ci am constatat un fapt. Fapt care ar putea avea o explicaţie culturală mai degrabă decât religioasă. Pe de altă parte, cultura însăşi e influenţată de religie, dar asta e un subiect aşa de vast şi de general, că nu o să-l terminăm niciodată.

Eu personal, mă simt bine cu principiul că de referinţă în materie de credinţă este Magisteriul. Deşi întregul popor credincios este chemat să păstreze tezaurul credinţei (depositum fidei), Magisteriul şi numai el are abilitatea de a-l interpreta în lumina vremii de azi şi cu aplicaţie la situaţiile concrete de azi. Îmi e uşor aşa. Pentru fiecare problemă mai importantă, care ar putea afecta un număr mai mare de oameni, există un document. Vreau să ştiu dacă pot sau nu pot să folosesc contraceptivele ? Citesc "Humanae Vitae". Vreau să ştiu dacă pot îmbrăţişa nazismul ? Citesc "Mit brenneder Sorge". Vreau să ştiu dacă o decizie papală este normativă în materie de ştiinţă ? Zdup la "Pastor Aeternus". Sunt invitat să intru în masonerie. Oare un catolic are voie să urmeze acest drum ? "In Eminenti". Adulterul e păcat, asta scrie şi în Biblie, pentru asta nu e nevoie de acte magisteriale. Dar apare situaţia concretă inexistentă în Biblie: se dezbate problema dacă adulterul ar trebui sau nu ar trebui incriminat penal. Oare ce poziţie trebuie să aibă un catolic ? Răspunsul este în "Mirari Vos".

Desigur că există şi domenii "libere", în care magisteriul nu s-a pronunţat. Acestea sunt fie situaţii absolut speciale, fie atât de noi încât nu a fost destul timp pentru reflexie teologică, fie există motive de prudenţă. Numai în acest spaţiu credinciosul este liber să creadă ce vrea (dar în bună conştiinţă). Numai în acest spaţiu directorii spirituali îşi pot exercita imaginaţia. În rest, dacă întreb 100 de preoţi de este bine sau nu: să practic contracepţia, să îmbrăţişez nazismul, să particip la întruniri masonice ori să votez pentru dezincriminarea adulterului, toţi 100 este de aşteptat să îmi dea aceleaşi răspunsuri, fiindcă o autoritate superioară lor s-a pronunţat deja în mod formal în aceste chestiuni.

Biserica este asemenea unei armate. Aşa îi şi zice: Ecclesia Militans (Biserica Luptătoare). Pe cât de mult contează într-o armată zelul trupei, pe atât de mult contează disciplina şi ascultarea celor de la comandă. Iar cei de la comandă sunt chemaţi la unitate de vedere, la claritate în ordinele lor, la adecvare cu lumea în care trăim şi nu cu altă lume. Pe de altă parte, ordinele lor trebuie să nu fie contrare Scripturii şi Tradiţiei cu "T" mare, deşi uneori pot fi şi trebuie să fie contrare tradiţiei cu "t" mic.

Sunt de acord că şi modelul ortodox (cel puţin acesta promovat pe forum) în care Magisteriul este duhovnicul, are funcţionalitatea lui. Dar îmi pare mai adecvat luptei de gherillă, în care mici grupuri se reunesc în jurul unei surse de lumină spirituală, în echipe oarecum disparate. Să sperăm că nu vom ajunge din nou în catacombe, caz în care modelul acesta şi-ar dovedi adecvarea superioară.

Buna
 

Poate cineva sa-mi spuna cit costa cazarea la Manastirea Suzana ptr. o noapte, 2 persoane?

Manastirea Suzana este de sine, adica fiecare maicuta are casa ei si cazeaza oaspeti. Numai acolo poti sa afli cat costa.
Unele maicute gatesc, la altele trebuie sa-ti iei mancare cu tine.
In rest nu stiu sa-ti spun.
Dar numai o noapte vreti sa stati acolo?

Nici nu trebuie. Nu schimbi Biserica dupa vreme si dupa moda. Canonele ortodoxe nu sunt invechite, n-au iesit din uz. Sunt de actualitate asa cum au fost acum aprox 1500-2000 de ani cand au luat fiinta, la Sinoadele Ecumenice. Invataturile si canoanele Sfintilor Parintini nu se vor invechi niciodata. Noi oamenii am luat alt drum si ni se par grele si invechite din cauza patimilor si a pacatelor pe care le avem. Ni se par grele ptr ca noi nu vrem sa ne lasam de patimile care si-au facut culcus in inima noastra. Doar ptr.ca oamenii si-au schimbat mintea si vad cu lejeritate orice, nu inseamna ca Biserica este de vina si neactualizata. Sunt atatea carti in care sunt explicate canoanele, in care invataturile Sfintilor Parinti sunt lamurite. Ai de unde intelege si invata, numai sa vrei. Parintii si-au castigat acea "faima" ptr.exemplul si invatatura pe care ei au dat-o. Ei au trait cu adevarat crestineste, ne-au aratat cum trebuie trait, ne-au dat invataturi extraordinare, pe care ar trebui sa le consideram un dar. Nici un parinte,sfant ortodox nu si-a castigat "faima" pe nemerit. Ca noi nu suntem de acord cu ce ne invata ei, este alta chestiune, tine de noi, nu de ei.